4,535 matches
-
al lui Teodor Popovici. Învață la gimnaziul din Lipnic, apoi la Liceul „Aron Pumnul” din Cernăuți. În 1951 a absolvit Facultatea de Filologie, secția limbă și literatură rusă, la Universitatea din Cernăuți, unde a urmat și doctorantura. Un timp este conferențiar la Institutul Pedagogic din același oraș, iar din 1955 lucrează la Institutul de Limbă și Literatură al Academiei de Științe din Chișinău, în calitate de colaborator științific și șef al sectorului de relații literare (din 1962). Doctor habilitat în filologie (1974), este
POPOVICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288963_a_290292]
-
Teatrul” (1956-1961), secretar literar la Teatrul Regional București (1961-1963), redactor și secretar general de redacție la „Secolul 20” (1963-1968), consilier general, inspector general la Comitetul de Stat pentru Cultură și Artă (1968-1970), inspector principal la Centrul Național al Cinematografiei (1970-1971), conferențiar, profesor, șef de catedră la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, titular al cursului de istoria și teoria filmului (1971-1997). Debutează în 1961, la revista „Teatrul”, cu piesa În noaptea asta nu doarme nimeni, iar editorial cu volumul
POTRA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288990_a_290319]
-
filologie în 1972. Cariera sa didactică se desfășoară la Liceul „Mircea cel Bătrân”, iar din 1965 ca lector la Catedra de literatura română a Institutului Pedagogic din Constanța. Odată cu apariția Facultății de Litere și Teologie în cadrul Universității „Ovidius”, va deveni conferențiar al acestei instituții, unde lucrează până la pensionare (1990-1999). Debutează, concomitent, în 1947 cu poezii în „Națiunea”, condusă de G. Călinescu, și la „Revista literară”, al cărei director era Miron Radu Paraschivescu. Colaborează la „Tomis”, „România literară”, „Contemporanul”, „Steaua”, „Ramuri”, „Orizont
PUIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289062_a_290391]
-
literare” (1976-1980, 1984-1986) și este cadru didactic la Catedra de limbi moderne a Facultății de Filologie (1980-1984). Din 1990, vreme de zece ani, ocupă funcția de lector la facultatea similară a Universității din București. Își ia doctoratul în 2000, devine conferențiar, predând la mai multe unități de învățământ superior din țară. Are o bogată activitate publicistică. În 1997-1999 a moderat la televiziune o emisiune de cultură a limbii, care a avut o foarte bună audiență. După 1989 s-a implicat și
PRUTEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289057_a_290386]
-
al Radio-Televiziunii Române (1970-1972), director al Editurii Eminescu (1972-1990). A profesat și în învățământul universitar, ca lector la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” (1966-1969) și la Facultatea de Limba și Literatura Română (1969-1970). Din 1991 ocupă un post de conferențiar, fiind ulterior șef de catedră la Facultatea de Filosofie-Jurnalistică de la Universitatea „Spiru Haret” din București. Paralel cu activitatea publicistică la „Gazeta literară”, „Luceafărul”, „România literară”, „România liberă”, „Flacăra”, „Curierul național”, „Curierul național magazin” ș.a., a colaborat la multe emisiuni de
RAPEANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289135_a_290464]
-
Entwickelung von Kant’s Theorie der Naturkausalität, pe care o va susține în 1893. Se întoarce în țară și funcționează, între 1894 și 1898, ca bibliotecar al Fundației Universitare „Carol I”. În 1897 își începe și cariera didactică, fiind numit conferențiar de istoria filosofiei antice și estetică la Facultatea de Litere și Filosofie din București. În 1900 devine docent în psihologie și istoria filosofiei, fiind numit profesor definitiv abia în 1904, iar în 1906 înființează primul laborator de psihologie experimentală din
RADULESCU-MOTRU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289110_a_290439]
-
Aron Pumnul” din Cernăuți și obține licența în litere și filosofie la secția filologie clasică a Universității din Iași (1945). Lucrează ca profesor de limba română la licee din Rădăuți (1945-1946) și Alba Iulia (1946-1960). Din 1960 este, succesiv, lector, conferențiar și profesor la Catedra de istoria limbii române și de lingvistică generală a Universității din Timișoara. Obține titlul de doctor în filologie în 1968 cu teza Probleme ale cercetării stilului cu privire specială la expresivitatea limbii artistice. Între 1974 și
MUNTEANU-15. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288299_a_289628]
-
limbii române. În 1990 obține postul de lector la Catedra de limba română a Universității ieșene, iar după susținerea, în 1993, a tezei de doctorat Influența modelelor clasice asupra limbii traducerilor românești din secolul al XVII-lea. Lexicul, va deveni conferențiar, iar din 1999 profesor. Între 1995 și 1997 funcționează ca lector de limba română la Universitatea Paris IV-Sorbona, iar între 1999 și 2001, în calitate de cercetător invitat, la Institutul de Romanistică al Universității din Jena. Debutează cu articole și comentarii în
MUNTEANU-7. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288291_a_289620]
-
des lettres antiques en France (1500-1549), publicată la Paris în 1928. În 1932 obține titlul de doctor în litere cu lucrarea Naționalismul lui Eminescu, apărută în volum în același an. Activează la București ca profesor la Liceul „Aurel Vlaicu” (1931), conferențiar la Seminarul Pedagogic Universitar și profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale. În 1941-1942 este redactor la „Revista Societății «Tinerimea română»”. După reforma învățământului din 1948 lucrează, până în 1957, când e pensionat, ca funcționar la Fabrica Pipera. Esențiale pentru cariera
MURARASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288304_a_289633]
-
orașelor transilvănene. În consecință, va publica ample relatări de la conferințele ținute în diferite orașe din Transilvania de G. Bogdan-Duică, Florian Ștefănescu-Goangă, Ion Lupaș, Ștefan Bezdechi, N. Leon, Coriolan Petranu, Liviu Rusu, I. Gherghel, N. Drăganu, D. D. Roșca ș.a. Printre conferențiari se află Liviu Rebreanu, care vorbește despre roman, precum și Mihail Sadoveanu. Pe lângă cronici și prezentări de cărți, sunt găzduite însemnări de călătorie din Italia și Egipt (Coriolan Bărbat), Ungaria (Isaia Tolan, Corneliu I. Codarcea), Polonia (Iustin Ilieșiu), Serbia și Muntenegru (Corneliu I.
NAŢIUNEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288366_a_289695]
-
la Universitatea din Iași. Anul următor frecventează cursul de istoria artelor la Sorbona, iar în 1912 își susține examenul de doctorat la Iași, cu teza, tipărită în acest scop, Idealismul și realismul în artele plastice. La concursul pentru postul de conferențiar de estetică la Universitatea ieșeană, susținut în 1913, mai prezenta lucrările Phidias și Parthenonul (1911) și Impresionismul și neoimpresionismul (1912), precum și colecția revistei „Sânzeana”, scoasă tot atunci și scrisă în mare parte împreună cu fratele său, Teodor Naum. După obținerea postului
NAUM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288376_a_289705]
-
în acest răstimp susținându-și doctoratul cu o teză despre estetica formelor deschise în artă, sub îndrumarea lui Tudor Vianu (1943). Între 1946 și 1952 este asistent, apoi lector la Catedra de literatură universală de la Universitatea bucureșteană (1954- 1961) și conferențiar la Catedra de scenografie a Institutului de Arte Plastice „N. Grigorescu” (1968-1975). Își întrerupe activitatea pedagogică între 1952 și 1954, când lucrează ca redactor la Institutul de Lingvistică. Spre sfârșitul perioadei dejiste este arestat și o vreme nu i se
PAPU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288683_a_290012]
-
Aurelio Roncaglia. Revenit în țară, își susține doctoratul în filologie la Universitatea din București, cu teza Intelectualitate și laicitate în poezia lirică italiană din secolul al XIII-lea (1975). Parcurge cariera universitară la Facultatea de Litere din Cluj: asistent (1973-1989), conferențiar (1990-1991) și profesor (din 1992). Predă cursuri și seminarii de literatură italiană, filologie romanică și limbă portugheză. Începând din 1994 este șeful Catedrei de limbi și literaturi romanice. Este ales prorector al Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (1990-1992) și numit secretar
PAPAHAGI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288671_a_290000]
-
Îndemnuri (1914), Gânduri de duminecă (1937) ș.a. - depun, de asemenea, mărturie despre disponibilitățile unei personalități caracterizate printr-o remarcabilă deschidere către cele mai variate aspecte ale realităților românești din anii premergători și următori primului război mondial. O susținută activitate de conferențiar completează aceste preocupări, la care se adaugă interesul arătat actualității culturale și literare din țară, dar și din Germania sau din Cehia, pe care o va comenta în ziare și reviste. În același timp, întreține corespondență cu unii dintre cei
PETRA-PETRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288772_a_290101]
-
bucureștene. A fost unul dintre discipolii preferați ai lui Titu Maiorescu. Doctor în filosofie (1905), face specializări la Leipzig și la Berlin, avându-i profesori pe Wilhelm Wundt, Johannes Volkelt, Wilhelm Dilthey. În 1906, la întoarcerea în țară, e numit conferențiar de logică și filosofie la Universitatea din Iași, în 1912 devenind profesor, iar între 1923 și 1926 fiind și decan. Din 1940 funcționează ca profesor de istorie a filosofiei moderne la Universitatea din București. Se afirmă din tinerețe cu o
PETROVICI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288800_a_290129]
-
devine asistent la Catedra de literatură română a Facultății de Litere din Iași, după ce, între 1947 și 1949, predase limbile română, franceză și rusă la gimnaziul din Dărmănești și la Școala Normală de Fete din Bacău. Cariera universitară (lector - 1953, conferențiar - 1969, profesor - 1976) este mărturia vocației didactice, bazată în egală măsură pe o excelentă comunicare cu studenții și pe o susținută activitate de cercetare în domeniul istoriei literare. În 1969 își ia doctoratul în filologie cu lucrarea „Dacia literară” (1840
PLATON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288843_a_290172]
-
de doctor în filosofie, cu teza Valențele estetice ale anamorfozei logice. Lucrează ca profesoară la Liceul „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca (1980-1990), redactor la „Steaua” (1990) și redactor-șef la „Apostrof”, revistă pe care o fondează în mai 1990. Va fi conferențiar, apoi profesor, din 2000, la Facultatea de Istorie și Filosofie din Cluj-Napoca. Debutează cu poezie în „Tribuna” (1977), iar editorial cu volumul de versuri Aduceți verbele (1981; Premiul Uniunii Scriitorilor). Publică în „Echinox”, „Tribuna”, „Steaua”, „România literară”, „Contrapunct”, „Euphorion”, „Adevărul
PETREU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288793_a_290122]
-
al Comitetului pentru Cinematografie (1953-1954), director general adjunct în Ministerul Culturii (1954-1955), profesor la Școala Superioară de Partid „Ștefan Gheorghiu” (1955-1962), profesor, șef al Catedrei de istoria literaturii ruse la Institutul „Maxim Gorki” (1949-1962) și rector al acestui institut (1958-1962), conferențiar (1949-1951), profesor (1951-1979) și șef al Catedrei de teorie a literaturii (1952-1953), apoi al Catedrei de literatură rusă și sovietică (1954-1978) din cadrul Universității din București, director adjunct la Institutul de Istorie Literară și Folclor - ulterior Institutul de Istorie și Teorie
NOVICOV. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288494_a_289823]
-
din motive politice și O. se adăpostește la Biblioteca Academiei Române. De atunci va fi nelipsit din Cabinetul de manuscrise și carte veche al Bibliotecii. Va fi reprimit la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București și avansat conferențiar în 1969. În 1968 obținuse titlul de doctor în filologie cu teza Probleme de critică textuală în editarea cronicarilor Grigore Ureche și Miron Costin. A predat limba română în străinătate, la Universitatea din Leipzig (1967-1969) și la Universitatea „M.V. Lomonosov
ONU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288539_a_289868]
-
Facultatea de Filologie a Universității din București, secția limba și literatura spaniolă. Este doctor în filologie, un capitol al tezei de doctorat devenind, prin amplificare, studiul monografic Pe urmele lui Ion Marin Sadoveanu, publicat în 1988. Funcționează ca lector, apoi conferențiar la Catedra de limbi străine a Institutului de Construcții din București. Colaborează la „România literară”, „Limbă și literatură”, „Magazin istoric” ș.a. Cartea scrisă de N. despre Ion Marin Sadoveanu e o monografie completă, substanțială, bazată pe examinarea întregii opere. Urmând
NICOLAU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288440_a_289769]
-
liceul în orașul natal (1904-1916), frecventează cursurile Universității „La Sapienza” din Roma și ale Facultății de Litere și Filosofie din București. Își susține doctoratul cu teza Istoria artei ca filosofie a istoriei. Teoria criticei (1925). Docent în estetică, va fi conferențiar la Universitatea din București, apoi va intra în diplomație ca secretar de presă și consilier economic la Legația Românei din Haga. În 1949 este arestat, judecat pentru acțiuni anticomuniste și condamnat la închisoare pe viață. Eliberat în 1964, refuză înregimentarea
NENIŢESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288422_a_289751]
-
1968 devine adjunctul lui Perpessicius la conducerea Muzeului Literaturii Române, iar după moartea acestuia, din 1971 până la sfârșitul vieții va funcționa ca director, fiind și redactor-șef adjunct (1970-1971) și redactor-șef (1971-1983) al revistei „Manuscriptum”. Doctor în filologie (1971), conferențiar universitar, O. este numit șef al Catedrei de limba și literatura română a Academiei de Științe Politice „Ștefan Gheorghiu” (1971-1983). A debutat editorial cu monografia Panait Istrati (1964; Premiul Uniunii Scriitorilor). A mai colaborat la „Tânărul scriitor”, „Contemporanul”, „Secolul 20
OPREA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288554_a_289883]
-
aici până în 1966, după care, angajat în redacția revistei „Cronica”, îndeplinește funcțiile de redactor, secretar general de redacție și redactor-șef adjunct (1966-1991). Între 1991 și 1996 este publicist-comentator și apoi consilier-șef al Inspectoratului Județean de Cultură Iași (1993-1996). Conferențiar din 1992 la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, din 1996 este redactor-șef al revistei „Dacia literară”. Este doctor în filologie cu teza Eminescu, omul de teatru (2000). A debutat cu versuri în „Flacăra Iașului” (1957), colaborând în
OPREA-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288553_a_289882]
-
1958, va fi scos din învățământ și angajat secretar literar la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași (1959-1962). Un timp lector de limba germană la Conservatorul „George Enescu”, în 1968 va reveni la Catedra de limba și literatura franceză, devenind conferențiar (1973-1980), apoi profesor de literatură franceză contemporană (1980-1988) și asigurând, în două rânduri, conducerea catedrei (1968-1973,1985-1988). A fost lector de limbă și civilizație românească la Institut des Langues et Civilisations Orientales din Paris, în 1974. Se pensionează la cerere
PANAITESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288651_a_289980]
-
literară al Institutului de Filologie Română „A. Philippide”. O nouă schimbare de destin profesional se produce în octombrie 1997, când accede în corpul didactic al Universității de Arte „George Enescu”, unde în 2000 e avansat profesor. Mai fusese, în 1992-1995, conferențiar asociat la Universitatea Ecologică „Mihail Kogălniceanu”. După debutul din 1959, cu versuri, în „Iașul literar”, optează pentru publicistica teatrală, semnătura lui putând fi întâlnită în „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Flacăra Iașului”, „Teatrul”, „Ateneu”, „România literară”, „Contemporanul”, „Familia”, „Orizont”, „Teatrul azi”, „Anuar
PAIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288623_a_289952]