5,839 matches
-
aprecierea. — Planul obișnuit, în sfârșit. — Da; când ei o să fie aici unde suntem noi acum, o să ieșim din pădure pe două rânduri, tu dintr-o parte și eu din cealaltă, închidem cercul în spatele lor și îi împingem către Mandzuk. Odolgan consimți plin de satisfacție: — Bine! spuse, luându-și rămas-bun. O să-și amintească de noi o vreme prin părțile astea! Puțin după aceea, profitând de protecția oferită de pâlcul de copaci, mici grupuri de războinici părăsiră coada coloanei și se răspândiră prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
s-a gândit să... în sfârșit... voia să vă împiedice să sosiți la adunare. — Ordinele lui Eudoxiu? Omul tresări, fixându-l pe Sebastianus și mai alarmat. Metronius îl pălmui puternic. — Ai auzit? strigă. Răspunde, catâr încăpățânat! Dând din cap, bagaudul consimți: — Da. Ordinele lui Eudoxiu. — Așadar, Eudoxiu știe că suntem aici cu Divicone? Fixându-l cu privirea Eucherius răspunse printre dinți: — Nu chiar. Dar își închipuia că Divicone urma să-l trădeze și a trimis să fie avertizat pe Bassianus ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
încredințase Flavius Etius, despre separarea ce apăruse în sânul Bagaudiei și despre implicarea lui Ambarrus în susținerea armatei romane; în fine, ceru îngăduința episcopului pentru a-i da cuvântul lui Dubritius, care avea să i-l descrie pe Eudoxiu. Anianus consimți, dar îl chemă pe atriense sunând clopoțelul; îi spuse acestuia să-i lase să intre și pe cei ce stăteau în vestibul, ca să poată auzi și ei. în scurtă vrem,e încăperea se umplu, iar printre cei de față Sebastianus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Rutilis pe un ton îndurerat. Trebuie neapărat să-l prindem. — Desigur. Dar acum nu de asta trebuie să mă ocup, și nici tu: trebuie să mă însoțești la Sangiban, la bastionul de miazănoapte, îți amintești? Nu fără să șovăie, Rutilius consimți. Lăsând câtorva milițieni ce se opriseră în piață sarcina de a lua de acolo și de a duce apoi în biserică trupul lui Etbinus, se îngriji să întărească paza la reședința episcopului, apoi se îndreptă către ziduri, deschizând drumul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
întâlnească. După câte îi povestise Chilperic, devenise de acum eroina neamului său, însuflețită de o ură de nestins față de huni și de o sete de răzbunare plină de mândrie. Tocmai datorită carismei sale și a hotărârii sale neclintite, atâția burgunzi consimțiseră să se alăture armatei lui Etius, trecând peste propriile resentimente față de el. principele îl avea în dreapta pe Meroveus, tânăra căpetenie a francilor salii, care, în lupta împotriva râurenilor, îl ucisese personal pe rivalul său Gundobaudus; la dreapta lui Chilperic, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fiindcă Atila își oprise acolo retragerea armatei, pentru a da bătălia finală. Armata romano-vizigotă lăsase în urmă tabăra încă de la primele licăriri ale dimineții, iar acum, după un marș de câteva mile, se desfășura în câmpie, conform planului la care consimțiseră comandanții lor cu o seară înainte. Curierii galopau frenetic pe linia frontului și câteva trupe mici de cercetași în avangardă călăreau prin câmpie, ținând sub ochi dușmanul, care, la rândul său, se așeza, fără grabă, în dispozitiv. Ziua se anunța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mine circa trei sute de oameni. — Ai și arcași? — Cincizeci. Cei mai mulți, servitori și scutieri. Urmă o scurtă discuție. Lui Thorismund nu-i trebui prea mult să-și dea seama că terenul nu era prielnic manevrelor de cavalerie, astfel că, până la urmă, consimți să-și dea jos oamenii de pe cai și să ia latura din dreapta a dispozitivului, urmărind, înainte de toate, să creeze un aliniament cât mai larg și astfel - foarte important - să le îngreuneze hunilor încercuirea. Realinierea unităților încă nu se încheiase când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
firește, să fie mamă; iar ea - cu o seară înainte, Mandzuk îi spusese limpede, cu franchețea sa aspră din totdeauna - avea nevoie în primul rând de mamă. Ceea ce se întâmplase la râu îi arătase clar un lucru: nu ar fi consimțit niciodată ca Go-Bindan să ducă viața pe care o trăise el sau, cine știe, să ajungă o altă Frediana care să nu trăiască decât prin praful marșurilor și prin sângele bătăliilor. Locul unei copile de unsprezece ani nu era printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
geamul din grădină, sub copacul vechi, care ascundea stelele. Aceleași planuri de viitor, aceleași întrebări de zece, de o sută de ori, și același răspuns al ei: "Da, și pentru totdeauna..." Răstimpuri de tăcere, cu obrajii lipiți... Grația cu care consimțea să-mi clipească pe față, ca să mă dezmierde cu genele ei lungi... Respirarea pură, fină, pe care o simțeam pe obraz ca o șoaptă caldă a pieptului ei mic... Despletirea părului, care îmi cădea pe față și pe mâini, înspre
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
a încetat de a fi pentru tine ființa pur spirituală, că-i vrei ființa fizică, orice declarație de amor, oricum ar fi exprimată, tacit sau prin cuvinte, fiind, în esența ei, o cerșire a corpului, considerată de femeie, fie că consimte sau nu, ca o "propunere rușinoasă"! Admirația, unicizarea, idealizarea - mitul creat de inteligență și imaginație pe instinctul brut - acoperă realitatea cu maldăre de flori, și atâta tot! Sufletul i-l iubesc sau, mai exact (fiindcă cuvântul este pe de o
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
câmp, îmi era ascuțit prețioasă. Vântul se juca cu șuvițele de pe gâtul Adelei, în-fiorîndu-le, și-i fâlfâia impertinent voalul, care mă atingea pe ochi și pe buze. Am înțeles că nu avea nimic de obiectat împotriva complicității vântului. Privirile ei consimțeau la acest joc și mă sfidau. Dar timpul "fugace" trecu repede, și Văraticul ne ieși înainte cu pădurea lui de mesteceni. Am constatat, cu același sentiment straniu, pe care-l am întotdeauna în fața statorniciei firești a lucrurilor nemaivăzute de multă
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
culorile alterate. Adela își făcu și un stereoscop mic și alb cu pâlnia mâinilor ei. Dar în curând, ridicat în picioare, nu mai contemplam varietatea de culori. Nu mai vedeam, nu mai puteam privi decât pe Adela, care încă nu consimțea să se sature de priveliștea neverosimilă. În rochia roz, cu capul gol, cu o mână pe sân, cu linia corpului ondulând și accentuând depresiunea taliei, cu poala rochiei în evantai, era acolo jos, pe fondul negru al pelerinei, un bloc
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
femeie pudică ar trebui să nu umble. Dacă ar fi logică în rezerva ei, ar trebui nici să respire! Ar trebui să se suprime. Mâine o să cocheteze ca și azi, ca și ieri, o să simuleze, o să "joace" înclinarea de a consimți la apelul tău pasionat și mut. Jocul ei este reprezentație de beneficiu în favoarea ta. Cochetăriile ei sunt o ofrandă grațioasă pe altarul nebuniei tale. Dar generozitatea ei se oprește aici, căci ea nu-ți poate da și ceea ce nu are
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
aceste cuvinte erau întîia ei recunoaștere explicită că acum nu mai eram cei de alătădată, ci o femeie și un bărbat în defensivă și ofensivă, delaolaltă amândouă. Cuvintele ei îmi erau scumpe, și pentru nimic în lume n-aș fi consimțit să nu fi fost rostite. Dar aceste cuvinte, care erau ca o punte invizibilă aruncată între noi, mă făceau să simt și mai mult prăpastia dintre mine și femeia de alături - atât de aproape și atât de departe prin tot
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
În bucluc... Făcând o pauză și privind-o cu atenție, Extraterestrul continuă: - Subordonatul lui Subotin Îl privi, desigur, cu neîncredere, zicând că șeful lui a Înnebunit. Dar, după câteva păhărele de votcă băute la botul calului, nu avu Încotro și consimți. Suma câștigată avea să fie Împărțită În două, după Întoarcerea lui Ippolit din stațiunea balneară. Nu are rost să mai lungesc povestea, spuse Extraterestrul. Elizei, după cum era de așteptat, Încurcă ițele și, În loc să pună În practică instrucțiunile lui Ippolit, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
acesta e momentul la care mă tot întorc, momentul care mă face să-mi încleștez pumnii și să urlu. Oare faptul că i-am lăudat cu prefăcătorie acea jachetă oribilă mă face să mă simt așa prost? Ori că a consimțit voios la jargonul lui șmecheresc-adolescentin? Probabil amândouă. Dar mai mult decât atât, motivația din spatele lor - dorința de a-l face pe Bangs să mă placă. Am ținut-o tot așa. Bangs mi-a povestit despre locurile de unde luase unele dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
aceeași poziție, nemișcat. Doar canapeaua scîrțîi sub el. — Da, s-ar putea să ai dreptate și, dacă-i așa, Încearcă să schițezi pe o hîrtie locul Întîlnirii din dimineața aceea, că tot vorbim despre el. Vreau o schiță simplă. TÎnărul consimți din cap, făcu o plecăciune spre director, fără să scoată nici un cuvînt și părăsi Încăperea În tăcere, cu pas ușor, datorită poate și galoșilor lui silențioși. Urma lăsată de greutatea trupului pe canapea se șterse Încet. Gerul Întunecat părea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
începem deja să mirosim a trecut. Până și tu, om tânăr, bărbat întreg și intelectual întreg, tocmai fiindcă refuzi cunoașterea întreagă și pretinzi că te pricepi doar la câte ceva. Și mirosim a trecut fiindcă fiecare este deja o istorie. Ceea ce consimțim să pretindem împreună este o anumită competență în faptul de a fi oameni, bărbat și femeie, care nu trăiesc la fără frecvență. Noa, Mircea, te pup. A venit vremea IH-ului (institutional harassment-ului). Când ți-e bine, ia o gură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
de vinovată. Cinstit, nu voiam să-mi atârn o pancartă sau să strig ceva contra, fiindcă nu voiam să mor fără el. Planurile mele donquijotești aveau aceeași miză: uciderea. Voiam să-l împușc sau să arunc o grenadă. Aș fi consimțit să mor dacă măcar încercam să-l ucid. În vara lui ’98 am fost la Boston, la un simpozion de filosofie feministă. Acolo, după ce mi-am terminat speach-ul despre analogia totalitarism-patriarhat, folosind România drept studiu de caz, o americancă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
nu îi privesc nici pe Mohamed, nici pe Warda, și nici măcar pe acea nefericită de Mariam; întreaga comunitate granadină din Fès e batjocorită de Zeruali. Trebuie să ne batem, fie și pentru fiica acestei rumiyya. O comunitate se sparge de îndată ce consimte să-l abandoneze pe cel mai slab dintre membrii ei. Puțin mai contau acum argumentele; atitudinea lui mă făcea iarăși să sper. Crezi că o vom putea salva pe sora mea? — Cere-I Celui-de-Sus să-ți acorde nădejdea și răbdarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
atâția bani? Și, mai ales, de ce mi-i dau mie? — Ca să mă răscumpere! — Știi bine că ar putea să-ți obțină libertatea fără să scoată o para din buzunar! — Și ca să-și răscumpere greșeala. Cum continuam să nu pricep nimic, consimți în sfârșit să-mi explice: — Vreme de generații, tribul meu ducea un trai nomad la apus de Sahara, până când bunicul meu, momit de câștig, a început să cultive indigo și să facă negoț. Satul ăsta câștigă astfel mult mai mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
discutăm scena ei cu Spunk, în care curăță clanța ușii. În scenariu ea șterge clanța ușii ca să curețe amprentele lui Spunk, dar pentru Butch activitatea asta ține tot de menaj. Până la urmă am reușit s-o conving și ea a consimțit să facă scena cu condiția ca Spunk să prepare gustarea pe care o vom împărți mai târziu. — Spunk e un țăran, John, mi-a spus ea, un țopârlan. O poate face. L-am chemat pe Spunk și el mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
în care Jupân Dumitrache este căpitan cu obligația rondurilor de noapte, în timpul cărora „onoarea”-i este păzită de Chiriac. Paza onoarei jupânului este în realitate expresia propriilor suspiciuni amoroase: „Chiriac (strângând pe Veta cu putere): Lasă, jupâne, mă știi că consimț la onoarea dumitale de familist!...”. Se presimt impulsurile impure care-i hrănesc afecțiunea pentru consoarta stăpânului, dar în piesă nu le aflăm formulate. Ele se conturează în perspectiva unei evoluții imaginate a personajului. Trăirile lui și ale Vetei par autentice
PERSONAJUL COMIC ÎN TEATRUL LUI I. L. CARAGIALE by Aurora Ștefan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/380_a_592]
-
să fie Roland, deși nu-și putea închipui cum de a izbutit să scape din castelul vrăjitoarei. A hotărât să se ducă la fața locului pentru a-și satisface curiozitatea. Flordelis, nădăjduind să-l găsească pe Florismart alături de Roland, a consimțit să-l însoțească. In acest timp, mare harababură se stârnise în tabăra tătarilor, după moartea lui Agrican. Regele Galafron, sosind cu o armată pentru salvarea capitalei sale, Albracca, a atacat tabăra vrăjmașă, spulberând totul dinainte-i. Rinaldo, sosit tocmai atunci
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]
-
nu era altcineva decât Bradamanta, o femeie egală în vitejie cu cei mai buni cavaleri, s-a oprit ca trăsnită la aceste cuvinte și cu bucurie ar fi părăsit lupta; dar Rodomont, adversarul ei, nu voia cu nici un chip să consimtă la așa ceva. Rogero, indignat înaintea acestei lipse de curtuazie, a spus cavalerului creștin să plece, că el va rămâne să continue lupta cu Rodomont. Duelul a urmat, susținut cu îndârjire de ambele părți, dar a fost curând întrerupt de întoarcerea
AVENTURI ALE PAIRILOR De la curtea lui Carol cel Mare sec.al VIII-lea e.n. by Thomas Bulfnich () [Corola-publishinghouse/Imaginative/349_a_559]