1,422 matches
-
oameni să recurgă adesea la sfaturile mele, poate mai mult la bunul meu simț decât la doctrina mea. E curios, știți, că printre adepții cercetărilor sapiențiale se găsesc uneori personalități ieșite din comun... Nu vorbesc de cei care caută veșnic consolări transcendentale sau de spiritele melancolice, dar chiar și de persoane cu știință profundă și de mare finețe intelectuală care, cu toate astea, se lasă În prada himerelor nocturne și pierd simțul limitei dintre adevărul tradițional și arhipelagul ciudățeniilor. Persoanele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
e trează. — Julia, spuse Helen, Încet. — Ce? zise Julia după o clipă. — Îmi pare rău. Îmi pare rău. Mă urăști? — Da. — Nu mă urăști tu, pe cît mă urăsc eu. Julia se rostogoli pe spate. — O spui ca pe o consolare? — Nu știu, zise Helen. Se apropie și-și puse degetele În părul Juliei. Julia se cutremură. — Ai mîna ca de gheață. Nu mă atinge! Îi dădu la o parte mîna lui Helen. Pentru Dumnezeu, de ce ești atît de rece? Unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
paltonul pe ea, și tipii de la minister n-or să observe. O luă pe Viv de braț, o conduse afară și o porniră spre hol. Lui Viv, urcatul scărilor i se păru groaznic, de parcă era pe vapor, dar era o consolare să simtă brațul lui Betty Într-al ei, să fie ajutată și Îndrumată. Ajunseră la recepție și semnară de plecare. Strada nu era chiar Întunecată ca să-și aprindă lanternele. Dar seara era rece. Betty se opri o clipă pentru a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
doamna Dickinson s-a simțit mai jenată de lipsa mea de reacție decît reușise ea vreodată să mă facă pe mine să mă simt. Aștepta să plîng, dorind, cred, să poată să mă ia În brațe și să-mi ofere consolare, dar, cînd asta nu s-a Întîmplat, s-a trezit că nu știa ce să facă. Umplu tăcerea spunîndu-mi că, uneori, se petrec lucruri oribile și tragice și că tata mă iubea foarte mult și că mama mă va veghea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
așteptam era să o văd În lacrimi. Nici nu știam că Linda e capabilă să plîngă. E totul atît de alarmant, de dezarmant, că rămîn fără grai și mă trezesc că o iau de după umeri, Într-un gest blînd, de consolare. Îi spun că o iert, că Înțeleg faptul că nu Încerca decît să fie drăguță, că nu, nu vreau să returneze lucrurile acelea minunate și că, de fapt, fusesem supărată doar din cauza hormonilor, generozitatea și amabilitatea ei Încîntîndu-mă peste măsură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
atunci, mi-a venit o idee genială! Jean Loup? Ești aici? Jean Loup este aproape, stă în rândul din spate, încolăcit, suplu, ca un arc galez. Este Jean Loup, scos dintr-o rigolă din Marseille, cu pomeții ca briciul, el, consolarea marinarilor, Jean Loup, gata să facă orice cu oricine, atâta vreme cât... ei bine, atâta vreme, doar. O va face. Cineva s-a trezit cu el la Cannes, altcineva l-a întâlnit pe un iaht la Cap d'Antibes. În cele din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Alcyone a lui Leadbeater, cu lista de reîncarnări, de vieți trăite și întrepătrunse prin cosmos de la anul 40 000 înaintea lui Cristos până în prezent. Iuliu Cezar. Doamna Besant. Vieți trăite pe Marte, în Peru, pe lună. Imensitatea acestora era o consolare. Această oroare a culminat într-un singur contact cu fii ei. Se întâlniseră înainte și se vor mai întâlni, vor avea sute de întâlniri, vor fi sute de figuri în retragere, unduind peste timp. Cu cele două telegrame în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ăsta, o să-l cunoști sub numele de Crawford Douglas. El te duce la bunica ta unde vei sta de acum Încolo. Acum știi că omul pe care-l credeai tatăl tău nu ți-e tată. Asta nu-ți aduce nici o consolare. Tu n-ai vrut niciodată decât să fii al cuiva. Acum Stevie nu mai e. Nu poți simți nimic pentru el00000000000000000 000000000000000000000000000000000000000 Nu-i adevărat Nu-i adevărat. Poveștile unei tenii Formalitățile de externare din spital. Scurgerea din pantalonii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
uitat toți la mâna mea stângă, nu-i așa? râse ea. Dar nu ați observat că am împins cu piciorul chestia aia albă în spatele mesei. - Plosca, spuse Rhyme tăios și vizibil iritat că fusese păcălit din nou, dar simțind palida consolare de a fi numit obiectul cu pricina, un obiect deloc obișnuit de altfel. - Nu serios? întrebă ea deloc surprinsă. Nu e doar o ploscă. E și o distragere a atenției. Pentru că în timp ce voi vă uitați la ea, eu am luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
bine să nu știe cât de mare era oboseala sa. Era totuși bine că lucra pe Broadway și nu trebuia să filmeze la cine știe ce reclamă, caz în care ar fi trebuit să fie gata de lucru la 6 dimineața. Palidă consolare, având în vedere că trebuia să lucreze și sâmbăta și duminica. Făcu un scurt inventar al trusei de machiaj și hotărî că mai are nevoie de cremă pentru mascarea tatuajelor de pe corp. Cum putea altfel protagonistul să pretindă în fața doamnelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
Dacă ar fi ieșit pe stradă în orășelul natal, ar fi fost întâmpinat cu „Ziua bună, părinte!” sau „O predică foarte reușită, Ralph”; aici, auzea doar „Ajutați-mă și pe mine cu un dolar”, „Am SIDA” și „Du-te dracu’!”. Consolarea sa era că timpul petrecut aici era limitat, așa că șocul cultural nu putea avea urmări majore asupră-i. Pe parcursul ultimelor ore, încercase să citească dintr-o Biblie Gideon, dar în final renunțase la idee, hotărând că versetele Evangheliei după Matei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
lacrimi; zâmbetul ei un trandafir înflorind pe buzelei dulci; chipul ei se luminează într-un zâmbet frumos; suflet gingaș și duios, plin de puritate și dragoste; trăiește în gândul și inima mea; zâna bună ce veghează leagănul dulce al copilăriei; consolarea la tristețe, speranță la deznădejde, forță la neputință; izvorul afecțiunii, milei, compătimirii și iertării; pieptul pe cate-ți sprijini capul, mâna care te binecuvântează, ochiul care te veghează cu multă duioșie; ghiocei pe la tâmple; bunătate fără margini; privire blândă. Despre
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
pentru un copil, decât însăși ființa care l-a zămislit? Suflet gingaș și duios, plin de puritate și sensibilitate, mama este pieptul pe care îți sprijini capul, mâna care te binecuvântează, ochiul care stă de veghe pentru tine. Ea este consolarea la tristețe, speranța la deznădejde, forța la neputință, este izvorul afecțiunii, milei, compătimirii și iertării. Și cine nu simte în ochii lui arzând o lacrimă de emoție și recunoștință, când pronunțând cuvântul Mama, evocă ființa iubită ce se apleacă înfrigurată
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
astea, ea mi-a spus ce știa. Era la sfârșitul unei după-amieze, în fața casei unde se retrăsese, împreună cu alte văduve ca și ea - Gravul fusese zdrobit în ’23 de o căruță pe care nu o zărise venind. Barbe își găsea consolare în sporovăială și în cireșele în alcool pe care le adusese de la Castel în mai multe borcane. Îi dau cuvântul: — L-am găsit de îndată schimbat, imediat ce micuța se instalase în casă. A început să se plimbe prin parc ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
un ghem de firișoare de cerneală albastră în josul paginii, treaba a fost făcută, este greu chiar și când este ușor, oftez, indiferența ei mă deprimă, deși lucrurile au mers ușor, nu a fost nevoie de discuții interminabile, de explicații, de consolări și încurajări. Ea scoate un pachet de țigări din dulăpiorul ei și mă servește, hai să ne mișcăm puțin, o ajut să meargă până la locul pentru fumat, iar în momentul în care trecem pe lângă salonul nou-născuților, nu aruncă în direcția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
trecut abia patru ore de când a plecat, dacă timpul se târăște atât de încet, cum va trece noaptea, dar noaptea următoare, dar viața întreagă, mă ridic greu, cum aș putea scurta noaptea aceasta, cum aș putea atrage somnul plin de consolare, poate că un duș fierbinte mă va ajuta, dar jetul puternic de apă fierbinte mă alungă, abia mă mai țin pe picioare, așa că mă agăț clătinându-mă de perdeaua din plastic, cât de mult îmi plăcea să fac duș aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
al doilea copil, pentru o clipă sunt sigură că, dacă acum aș avea un al doilea copil, totul s-ar schimba, am fi rămas doar noi trei, Noga și eu, și bebelușul, dar trei înseamnă o familie, doi este numărul consolării singurătății, deja simt lângă mine copilul pe care nu l-am născut, membrele sale grăsuțe și moi, se agață de mine cu toate puterile sale de prunc, îmi mângâie părul, se lipește de sânul meu, mă răsucesc în pat, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
el va zâmbi și va lovi cu piciorușele sale micuțe, iar atunci nu vom mai simți lipsa lui Udi, nici măcar nu ne vom mai gândi la el, pentru că o viață micuță va crește sub ochii noștri, iar ea va fi consolarea noastră, veselia noastră, spre slava ei să căutăm. Bucură-te, stearpo, care nu nășteai! Izbucnește în cântări și în strigăt de bucurie, căci vei uita și rușinea tinereții tale și nu-ți vei mai aduce aminte de văduvia ta, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
întind o mână spre Tanahul lăsat în urmă care odihnește pe noptiera dinspre partea lui de pat, poate că mi-a lăsat și mie o scrisoare, poate că se ascunde printre versete, răsfoiesc paginile, unde sunt profețiile acelea pline de consolare, care mă acompaniaseră atunci asemenea unui cor de bune prietene, de ce se ascund de mine, dar dintr-odată asupra mea se prăbușește o trupă de cuvinte înțepătoare, amintindu-mi de jignirea imposibil de iertat, ce spusese atunci, în curtea înflorită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
chiar și eu făcusem același lucru, luasem un prunc de numai o zi din brațele mamei sale. Pun cartea pe partea patului pe care dormea el, pe perna care fusese a lui, nu voi găsi niciodată profețiile acelea pline de consolare și liniște, dar, în clipa în care somnul începe să mă cuprindă, îmi amintesc ultima profeție, grea și puternică precum ultimele vorbe pe patul de moarte, iată, vi-l trimit vouă pe Eliahu, profetul, înainte de ziua cea mare și teribilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
să te prezint unui bun prieten. (Cu îndemânare și ușurință datorate unei lungi practici, scoase încărcătorul din pușcă și i-l întinse.) Vibrator M 41 A de 10 milimetri, completat cu un aruncător de grenade. O bijuterie. Cea mai bună consolare a infanteriștilor, în afara femeilor. Nu se blochează în apă și în vid. Cere doar să fie curățit și să nu fie prea zgâlțâit; în schimb, ne ține în viață. Ripley cântări arma masivă și puțin maleabilă, umflată cu fibră compresibilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
activiști vegetarieni înarmați cu vopsea roșie și priviri furioase. Galeria Wellington contrasta cu toate magazinele de bijuterii pe lângă care abia trecusem, cu vitrine pline ochi cu fleacuri strălucitoare pe care bărbații bogați să le dăruiască amantelor lor ca premiu de consolare pentru că nu se căsătoresc cu ele. Galeria lui Duggie era mare, albă și aproape goală, cu excepția unor picturi uriașe în ulei ale unor chei de instalator în culori stridente și a unui nou asistent, un tânăr încrezut, într-un costum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
să crezi că sunt din tot sufletul - umilit de toate întâmplările din urmă - alături de tine. Fie ca sufletul bunei mame Zoe să te protejeze și să ne protejeze de acolo de sus și tu să găsești în acest gând o consolare. Cu toată prietenia o caldă îmbrățișare, al tău Dr. V. Voiculescu » (cota S. 46, (3) XLVII, Biblioteca academiei RSR). P.S. Când vii în București te rog să nu mă ocolești. Publicată în revista „Neamul Românesc” (1918), apoi în volumul „Poeme
Academia b?rl?dean? ?i Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/83084_a_84409]
-
reproducere de mari dimensiuni a lucrării Natură Statică cu Măști a lui Martiros Saryan atârnată pe perete, de parcă răspunsul de care avea nevoie ar fi fost ascuns undeva În interiorul tabloului. Însă probabil că nu a reușit să găsească acolo nici o consolare, fiindcă atunci când a vorbit din nou vocea lui părea la fel de nemângâiată ca și Înainte. Nu am nici un drept să mă amestec. Rose e mama ei. — Aman! Ce mai mamă! a râs Dikran Stamboulian. Pentru un om de proporțiile sale avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
un mesaj unei persoane mai În vârstă din Încăpere, fără ca tinerii s-o Înțeleagă. Pricepând mesajul, unchiul Dikran a oftat ca un băiat certat de maică-sa și s-a Întors iarăși la burma sa Încercând să-și găsească o consolare În ea. S-a aștenut tăcerea. Toți și toate - cei trei bărbați, cele trei generații de femei, miriadele de carpete ce Împodobeau podeaua, argintăria veche din dulap, samovarul de pe șifonier, caseta din video (Culoarea Rodiiloră, cât și nenumăratele tablouri și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]