1,366 matches
-
Paler este preocupat de etica sensului. Literatura lui Octavian Paler începe acolo unde filosofia devine colțoasă și nu lasă loc niciunui corolar. Nu există întrebare fără întrebare, doar literatura poate absolutiza o formă de interogație, fără a se teme de contrarii sau recuzări, tocmai pentru că le include în chiar gestul ficțiunii. Rămâne doar să-l recitim pe Octavian Paler prin ochelarii potriviți.
Savoarea observației ratate by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3879_a_5204]
-
are oare rost să găsim un răspuns? Aflate mai toate pe muchia negativului, voit inconfortabile, textele se întîmplă să cuprindă și un ușor abur emoțional ca un factor care, deși nu e capabil a înclina balanța, sugerează un joc între contrarii: „nimic mai trist/ decît să-ți faci singur poze// poze în care să zîmbești/ ori să privești complice sau sigur pe tine/ în care să scrutezi depărtarea de parcă- ai fi zărit/ ceva cunoscut/ în care să fixezi obiectivul/ ca și cum
Un nou mal du siècle by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/4099_a_5424]
-
opinia mea - prin analiza cărților lui Alexandru Monciu-Sudinski. Pe două dintre ele le-am menționat deja, iar pe a treia, Rebarbor, volumul de debut ars de cenzura comunistă, o menționez acum ca exemplu de proză abisală, de fin joc al contrariilor și al contrabalansului, de acută inspirație orwelliană. E greu de spus, totuși, dacă Monciu- Sudinski e un scriitor necunoscut sau doar uitat. E limpede însă, că, într-o epocă a compromisurilor, demisiilor morale și trădărilor, el a mizat pe ceea ce
Despre Monciu-Sudinski by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/4644_a_5969]
-
în „Dilemateca” din iunie 2011), de combinație Capricorn-Balanță (fatidica relație este tocmai cea aflată la baza acțiunii romanești!). Dacă este adevărat că orice creație este (conform unei cugetări atribuite lui Thomas) un fulger înghețat pe cer, imobilizat adică de tensiunea contrariilor inerente lui, ca expresie a multiplicității semiotice a lui Dumnezeu, atunci nici măcar moartea lui Pietro nu mai este tragică, fiindcă, ciudat, pare că, prin ceilalți, prieteni sau alter ego-uri precum Thomas, el își contemplă ludic propria moarte, fără să fi
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
disipează modestia", nici nu-i sting "setea ca libido sciendi". Dintr-un asemenea amestec de gravitate și parodie rezultă o senzație de "eseism libertar", de viață irepresibilă a paginii doldora de insolit, de savanterii luate peste picior, de "conversiuni ale contrariilor" care ne duc gîndul la Pseudokinegeticos-ul lui Odobescu, la Nu-ul lui Eugen Ionescu. Grație gustului "nebunesc" pentru ludic ce-l marchează, Luca Pițu are darul de-a preface, după cum singur admite cu pitorescă fală, "cea mai searbădă idee într-
Magister Casvaneus by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9565_a_10890]
-
lege a compensației ce corijează excesele. Suprarealismul a intuit acest proces de flux-reflux al lirismului sedus de mirajul purist, propunînd un punct de atracție (point de mire), după spusa lui Breton, conținută în cel de-al doilea manifest, în care, contrariile cooperînd, termenii de real și imaginar își suspendă antinomia. Firește, ficțiunea ca esență a actului estetic nu e anulată, deoarece în măsura în care se vorbește despre un imaginar "material" și "public", realul e privit ca o componentă a imaginarului. Acest real anexat
Realul ca imaginar by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15586_a_16911]
-
la o judecată de acum, întrucât până la apoi e cale lungă și nesigură. Fără a cădea în hedonisme disperate, personajele par a trăi într-un prezent continuu, de unde aruncă ocheade pasagere mai-mult-ca-perfectului visat. România lor este cea a diferenței, a contrariilor, a paradoxurilor zilnice, a haosului identitar în care se scaldă tragicii moștenitori ai sistemului. Cascadorii râsului și plânsului Atitudinea generalizată a autorilor față de confruntările sinelui cu timpul și spațiul în care se integrează (sau nu!) se reflectă la nivelul atitudinii
Generația-electroșoc by Cristina Cheveresan () [Corola-journal/Journalistic/10333_a_11658]
-
își dispută întîietatea, însă nici una nu are puterea trebuitoare pentru a o suprima pe cealaltă. Stigmatizate de senzația autorului de-a fi zăvorît de viu, blocat de letargie, măcinat de spaimă, versurile lui Miron Kiropol realizează adesea o polifonie a contrariilor, o armonie a dizarmoniei: "Mă uit la resemnare, în mijlocul rotund/ Prin care zăvorîre mă scufund,/ Și iată, începutul ca un munte/ Explodează în cosmosul împlinit./ Mă dezgolesc, mi-e carnea vid/ Și plină de somnul unde/ în letargia punte peste
Un homo duplex by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11903_a_13228]
-
pleacă la Bonn și se înscriu la Facultatea Evanghelică de Teologie, în ciuda evidenței că niciunuia patosul creștin nu-i frămînta somnul. La Bonn, Paul descoperă sanscrita, în vreme ce Friedrich e atras de lumea ideilor. Prietenia lor seamănă cu o simbioză a contrariilor, în care Nietzsche e condescendent, malițios și mereu înclinat a-și lua peste picior amicul, în vreme ce Paul îi rabdă tachinăriile cu conștiința că umoarea irascibilă a camaradului îi ridică lui însuși tonul psihic. Dar, după patru semestre, drumurile li se
Alumnus portensis by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4072_a_5397]
-
mai demult, că dispunea de o tradiție prestigioasă de la Dostoievski încoace. Departe de a fi un joc de-a dărâmatul, tentativa de care pomeneam urmărea să surprindă o discontinuitate în mișcările afective și totodată să dezvăluie putința de a îmbina contrariile. Ea era animată de ambiția de a fi în consens cu avansarea înregistrată în cunoașterea omului, contemplat cu abisurile, răsucirile și ambivalențele sale. Dacă autorul român părăsea ostentativ un făgaș, el nu renunța la o coerență a lucrurilor, ce era
Diavolul văzut dinăuntru (Romanele lui Nicolae Breban) by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/8559_a_9884]
-
În loc să ducă spre comic această ipostaziere contradictorie, ca „natură bivalentă a personajului”, un nebun înțelept, autoarea îl conduce spre satiră („un erou atât de potrivit artei satirice”), prin asta spre a fi compatibilă cu viziunea renascentistă, printr-o „reunire de contrarii... și structură dicotomă”, care urmează compoziția antitetică a povestirii. Și Povestea lui Stan Pățitul (1877) are „un personaj hâtru, în dodii”, deci unul tot anapoda, în timp ce în Harap Alb (1877), personajul de acest fel se multiplică, capătă relief, prin apariția giganților
„Lumea pe dos” și „personajul anapoda”, într-o viziune comparativă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/3463_a_4788]
-
aibă drept rezultat adîncirea vieții celei de toate zilele, care să îngăduie accesul la o lume nouă, mîntuită. Dan Ciachir e un personaj pe cît de plin de vitalitate pe atît de pios, într-o cuceritoare armonie a concilierii conjecturalelor contrarii. Dan Ciachir: Cînd moare o epocă, Ed. Anastasia, 2003, 134 pag.
Amintirile unui meridional by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13547_a_14872]
-
al unuia care judecă politic realitatea, sau moral ?“. Se confruntă aici un punct de vedere teoretic (Chiril), care crede că între cele două componente trebuie să existe de la început un acord perfect, și o perspectivă pragmatică (Cavadia), care afirmă existența contrariilor pe care se constituie realitatea. Chiril își reprezintă viața doar sub aspectul ei unic, armonios; Cavadia cunoaște drumul anevoios pe care îl urmează societatea întru găsirea punctului de convergență al celor două dimensiuni. Chiril judecă oamenii dintr-o perspectivă abstractă
Constantin Țoiu, o retrospectivă critică by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/3205_a_4530]
-
și stilizate), a preluat, discriminatoriu și discreționar, cortegiul de forme și genuri ticluit de zbenguiala gamelor și arpegiilor. Dar poate că absența unor genuri și forme tipice vine și din eludarea acelui soi de bipolaritate (coincidentia oppositorum) ce asigură unitatea contrariilor, indeterminarea, rezolvarea acestora, precum și dreptul la existență al contrastului în planul ethosului prin pendularea continuă între termenii aceluiași binom. Fie că s-au numit diatonic și cromatic (în sistemul modal), fie major și minor (în sistemul tonal), cei doi poli
"Potrivirea formei înțelegerii cearcă" by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11682_a_13007]
-
pot fi localizați, oricît ne-am strădui, în organizările spațiale propuse de sistemele serial și acustic, a căror dramă este alimentată de monopolaritatea, de non-magnetismul lor, iar pe cale de consecință, de incapacitatea de a-și făuri forme particulare, caracteristice. Articularea contrariilor, a focarelor de ethos și dialectică sonoră sporește credibilitatea și viabilitatea oricărui sistem de organizare hors-temps, obligînd sintaxa muzicală să se coaguleze în genuri și forme proprii, imanente. Concretismul muzical atașat perceptibilității palpabile, vizibile, senzoriale a fenomenelor și proceselor sonore
"Potrivirea formei înțelegerii cearcă" by Liviu Dănceanu () [Corola-journal/Journalistic/11682_a_13007]
-
constituie repere ale sensibilității reflexive, ale trăirii responsabile de sine. Conștiința lirică (factor liric în sine, avînd un numitor comun cu emoția) catalizează pornirile morale, dă o formă umorilor, care e însuși sensul lor decantat. Sensul creează cîmpul în care contrariile se reazimă unul de altul, în care pot sugera o armonie a dizarmoniei. Un cîmp în care contează densitatea eterică a fulgurațiilor: "poate că ar fi o greșeală să le spui oamenilor/ ceea ce nu vor să afle/ mai ales acum
O lacrimă a lucidității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15023_a_16348]
-
cu văduva spinării pe spinare/ Ce mai ospăț ziceam se pregătește/ pe sîni și pe terasa lor/ hai cîntă-mi aria cu 2x2 sau cu 3x3/ cît mai erau cuvinte" (Copacul animal). Iată, neutralizate, clasicele opoziții de sorginte gramaticală. Metoda contrarierii contrariilor, desființînd diferențele aparent ireductibile dintre ele, ține mai curînd de "gramatologie", de acel "gramme" derridean, deopotrivă structură și mișcare. Iar știința "gramelor" poate fi, la limită, și literatura. "Literatura" lui Gellu Naum e o răspîndire și o culegere de semne
Carte pentru doi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/12108_a_13433]
-
în clipe de conflict acut între ei. Nu se poate tăgădui circumstanța că era dezavantajat, căci se înscrisese într-o tabără opusă, nu împărtășise convingerile social- politice ale celuilalt, nu ezitase să exprime o suspiciune față de iureșul angajării evidențiat. Atracția contrariilor Nici nu se poate imagina o relație de afinitate mai curioasă. În afară de dinamismul firii, de pasiunea comună pentru creație, cei doi se contraziceau structural. În bifurcarea drumurilor faptul determinant a fost însă epoca. Pe pragul arderii, ea polarizase taberele, nu
Dincolo de baricade by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/8849_a_10174]
-
virtualitate fără margini, pe care numai sentimentul haosului o poate întreține, și-a început Paul Neagu jocul său de constructor/demolator, de regizor al posibilului și de analist, pînă la dezmembrare, al faptului deja existent. In acest subtil joc al contrariilor, Cuvîntul a fost o prezență fatală, și atunci Paul Neagu a scris: Axiomă Plasma Și toți sfinții Plutesc La temperaturi Extrem de joase In circularitate De cîmp magnetic Neîntrerupt Londra, 1987 VI Insă edificarea și destructurarea nu sînt aici secvențe diferite
Paul Neagu, între imagine și cuvânt by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/12611_a_13936]
-
apare relativizată, estompată de amplul ei fundal ontologic, pînă la punctul în care gravitatea se poate regenera chiar prin imensa dilatare a temei pe care deriziunea nu mai e capabilă a o ține în șah. Acest echivoc, această apropiere a contrariilor trădează o vîrstă culturală (cultura fiind totdeauna o expresie a unei vîrste), care implică nu doar, așa cum observa Jean Paul, putința actantului de-a se distra pe seama faptelor și ideilor sale, ci și capacitatea sa de-a se autocontempla. Atît
Comedia literaturii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15154_a_16479]
-
casa care adăpostește focul// poate-n strîmtoarea dintre verdele/ și albastrul mării e o icoană/ și noi ne-am întors/ noi ne-am întors// de la fața ei" (Primăvara). Sub imperiul unei asemenea mișcări recuperatoare, antitezele își pierd practic puterea. Demonia contrariilor ce se suprimă reciproc e înlocuită de o subtilă (pe alocuri chiar sapiențială) comunicare a lor, într-o perspectivă a relativității. Nimic nu e bătut în cuie în acel mediu de-o infinită, misterioasă diversitate care e Lumea, aplecată precum
Comedia literaturii by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15154_a_16479]
-
fanfaron benign și arivist levantin, și damnatul Vlaste, tatăl prezumtiv al Sophiei și condamnat la moarte, mai ales, pentru ceea ce nu a făcut). Secvențele și episoadele romanului învederând destine sub grilă comparatistă, se succed după o secretă regulă a armonizării contrariilor sau a afinităților elective; când mozaicul este aproape complet și urzeala se îndesește substanțial, cititorul se află deja la capătul unei "amețitoare ulisiade", încă prizonier al mrejelor epice întinse de autor. Destine este cea mai bună carte de până acum
În căutarea rădăcinilor pierdute by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/12230_a_13555]
-
derizoriul, calmul și voluptatea, dorința și răsfățul, mizeria și încrâncenarea, spaima și reveria". Figura oximoronului pare, astfel, emblematică pentru jurnalul lui Baudelaire, un jurnal al trăirilor nude, al unei expresii torturante și torturate, ce se vrea demistificatoare și în care contrariile coexistă mereu, alimentându-se chiar din opoziția lor neostoită. În jurnalul lui Tolstoi e descifrată o adevărată fervoare a relecturii; scriitorul își citește jurnalul în numeroase rânduri, îl rescrie, se "revizuiește" cu ardoare, sistematizându-și opiniile, limpezindu-și viziunea asupra
Mircea Mihăieș - portret în palimpsest by Iulian Bol () [Corola-journal/Imaginative/15397_a_16722]
-
Manifestare a eului determinat multiplu, "ancorat" în istorie, în medii sociale și culturale, în religios, în etnic etc., scrisul autobiografic îi apare criticului drept o realitate labilă și oarecum rebelă, nesupusă clasificărilor, canoanelor, întemeiată cum este pe acele perechi de contrarii mai sus evocate: interpretare - construcție, adevăr - artă, versiune - subversiune ș.c.l. Avertizat, exploratorul ținuturilor de nisipuri mișcătoare ale scrisului autobiografic își impune prudență, spirit de precauție. "Polimorfă, precum experiența ireductibilă a vieții în care, în parte, își are originea
Eul care scrie by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/14569_a_15894]
-
mai greu și funcționează mai defectuos. Dar ambele romane vorbesc despre același lucru: despre căutare, despre predestinare, despre scris și înscris (implacabil, malefic) în propriul trup, în propriul destin, despre călătorie și cerc, despre coincidența dintre dragoste și moarte a contrariilor. Despre soarele negru, despre femeia zăpezilor și bărbatul deșerturilor, despre cum poți aduce soarele cuiva, despre melancolie și singurătate... Nu toate paginile acestui roman reușesc această performanță, dar sunt pagini - multe - care te țin în priză, prin atmosfera exotică, prin
Ceai și rom, praf de pușcă și pește. Levantul baroc by Raluca Dună () [Corola-journal/Journalistic/4069_a_5394]