3,136 matches
-
în fantezie. Secvența de dezvoltare a refuzului perceptiv, a cărui funcție decurge din faptul că lucrurile care nu sunt prezente nu pot produce suferință, cuprinde cinci etape: 1) retragerea atenției; 2) refuzul prin evitare; 3) percepția eronată; 4) transformarea în contrariu; și 5) negarea. 1) Retragerea atenției are două componente: - Adormirea, observată la copilul aflat la o vârstă foarte fragedă, atunci când acesta este asaltat de o stimulare excesivă. Reacția permite o întrerupere perceptivă și este, în opinia lui Spitz (1957), mecanismul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
evitarea activă a acesteia (etapa 2) sunt urmate de o serie de trei etape în cursul cărora copilul încearcă să schimbe percepția, pentru ca aceasta să fie mai puțin amenințătoare, mai puțin chinuitoare: este vorba de percepția eronată, despre transformare în contrariu și negare. 3) Percepția eronată (în general de tip benign) a stimulului perturbator îl transformă în ceva care nu există în realitate și reprezintă o componentă primitivă a refuzului. Funcția sa defensivă decurge din reducerea anxietății, rezultată dintr-o schimbare
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de „duplicare a eroului”, constând în faptul că subiectul percepe al doilea stimul fie ca un duplicat al personajului principal (deci ca un tovarăș de joacă sau prieten/prietenă), fie ca un dublu al personajului însuși. 4) Prin transformare în contrariu (răsturnare), aspectele neliniștitoare, perturbatoare ale realității evoluează spre opusul lor. Răsturnarea se poate manifesta în diverse domenii ale funcționării psihicului: astfel, se poate vorbi de răsturnare cognitivă și de răsturnare afectivă. Spre a ilustra cazul răsturnării prin schimbare cognitivă, să
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
teama de moarte, de respingere, de abandon etc.). În cazul negării, percepția îngrijorătoare nu mai poate fi total evitată, dar semnificația sa este totuși respinsă. Cronologic, conceptul de „nu” apare în jurul vârstei de 2 ani. Negarea, ca și transformarea în contrariu, depinde în mare măsură de dobândirea limbajului. Negarea se poate asocia transformării în contrariu, o negare inițială făcând logic posibilă răsturnarea. Jocul negărilor și al transformărilor în contrariu întâlnit la mai multe personaje celebre din serialele de televiziune i-a
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mai poate fi total evitată, dar semnificația sa este totuși respinsă. Cronologic, conceptul de „nu” apare în jurul vârstei de 2 ani. Negarea, ca și transformarea în contrariu, depinde în mare măsură de dobândirea limbajului. Negarea se poate asocia transformării în contrariu, o negare inițială făcând logic posibilă răsturnarea. Jocul negărilor și al transformărilor în contrariu întâlnit la mai multe personaje celebre din serialele de televiziune i-a fascinat și continuă să-i fascineze pe copii. Astfel, Clark Kent, reporter miop, smiorcăit
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
nu” apare în jurul vârstei de 2 ani. Negarea, ca și transformarea în contrariu, depinde în mare măsură de dobândirea limbajului. Negarea se poate asocia transformării în contrariu, o negare inițială făcând logic posibilă răsturnarea. Jocul negărilor și al transformărilor în contrariu întâlnit la mai multe personaje celebre din serialele de televiziune i-a fascinat și continuă să-i fascineze pe copii. Astfel, Clark Kent, reporter miop, smiorcăit și slab, se transformă în Superman, iar David Bruce Banner, cercetător științific, se preschimbă
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de televiziune i-a fascinat și continuă să-i fascineze pe copii. Astfel, Clark Kent, reporter miop, smiorcăit și slab, se transformă în Superman, iar David Bruce Banner, cercetător științific, se preschimbă în Incredibilul Hulk. Utilizând negarea și transformarea în contrariu, două componente ale refuzului, aceste personaje devin ne-slabe și își asumă astfel calități cum ar fi forța fizică și morală, depășind posibilitățile muritorilor de rând. Uneori, utilizatorii negării și transformării în contrariu sunt considerați niște persoane cu tendințe spre
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Incredibilul Hulk. Utilizând negarea și transformarea în contrariu, două componente ale refuzului, aceste personaje devin ne-slabe și își asumă astfel calități cum ar fi forța fizică și morală, depășind posibilitățile muritorilor de rând. Uneori, utilizatorii negării și transformării în contrariu sunt considerați niște persoane cu tendințe spre exagerare sau de-a dreptul niște mincinoși. Trebuie totuși precizat că, în măsura în care exagerarea este o parte a negării realității, ea nu se află sub controlul conștient al subiectului. Persoana care exagerează în mod
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
ansambluri defensive studiate prin DMI sunt: 1) întoarcerea împotriva obiectului, care include identificarea cu agresorul, deplasarea, traducerea în act și regresia; 2) proiecția; 3) întoarcerea împotriva propriei persoane, care se referă la răspunsurile autohandicapante, pesimiste sau masochiste; 4) transformarea în contrariu, care include (de)negarea, refuzul, formațiunea reacțională și refularea; 5 ) „jocul cu principiile”, stil comun intelectualizării, raționalizării și izolării afectului. Aceste cinci ansambluri au fost descrise în capitolul 2 al prezentului volum. Dintre celelalte instrumente elaborate în ultimii douăzeci de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
cuplu, la cea mai mică îngrijorare privind sănătatea lor, se confesează ore în șir auditorului suficient de răbdător încât să nu „contraatace” vorbind despre propriile-i griji (ceea ce este totuși cea mai bună strategie de a scăpa de plângerile interminabile!). Contrariul este și el posibil. Studiind respingerea afilierii de către anumiți indivizi aflați în perioada de doliu, Bowlby (1980/1984) o atribuie în special unor experiențe infantile perturbate: dacă în copilărie au fost respinși sau au trăit experiențe de separare dureroase, mai
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
prezentate deja în „Discutarea definiției” (p. 141). În cazul altruismului ca formație reacțională, Freud susține că s-ar produce „o transformare a egoismului în altruism”, sub influența societății. Este vorba de o transformare iluzorie a egoismului și a cruzimii în contrariul lor: altruism și compasiune. Pulsiunile ostile nu au dispărut, dar ele sunt refulate și menținute active de tendințele inverse. Împărtășind acest punct de vedere, A. Freud consideră că nu bunătatea, ci „răutatea inimii” se află la originea altruismului (Sandler, 1985
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
În cele din urmă, va fi internată la spitalul parizian Salpêtrière, suferind, după cum ne spune Janet, de un delir psihastenic însoțit de îndoieli și obsesii. Relațiile cu alte mecanisme de apăraretc "Relațiile cu alte mecanisme de apărare" Transformarea pulsiunii în contrariu, care apare în perioada copilăriei, ar putea fi apropiată de altruism. Este vorba de transformarea sentimentelor de gelozie în afecțiune, în relația cu rivali care sunt frații, surorile și părintele de același sex cu subiectul. Dar, în acest caz, tandrețea
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
pulsiuni este masivă și, așa cum am văzut mai sus, poate viza nevoi fizice dintre cele mai elementare. Un alt mecanism poate fi apropiat de ascetismul adolescentului: ascetismul prin formație reacțională, care vine să combată tendințele senzuale puternice, înlocuindu-le prin contrariul lor. Dar, la fel ca și refularea, formațiile reacționale sunt selective și se referă doar la ceea ce dorim și ne interzicem totodată. Întoarcerea împotriva propriei persoane prezintă caracteristici asemănătoare. Totuși, asemenea refulării și formației reacționale, ea diferă de ascetismul adolescentului
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fantasmelor trăite ca inconștient periculoase, din cauza forței pulsionale ce le însoțește. Contrainvestirea s-a conjugat aici cu mecanismul deplasării. În genere, orice contrainvestire este de fapt o deplasare a investirii. Să subliniem, de asemenea, înrudirea dintre contrainvestire și transformarea în contrariu. Într-adevăr, pentru a se putea opune, trebuie ca reprezentarea contrainvestită să fie în același timp suficient de apropiată și de diferită de reprezentarea ce trebuie combătută. Contrainvestirea înseamnă ca, „în caz de pericol, să adopți opusul cel mai apropiat
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
termenul „caracter” când vorbește despre formațiunea reacțională. El precizează, de pildă, că formațiunile reacționale „nu lipsesc niciodată din formarea caracterului” (1933/1984). Este așadar destul de surprinzător să observăm că definiția dată de Laplanche și Pontalis (1967) înglobează transformarea pulsiunii în contrariu și formațiunea reacțională, întrucât asociază „un comportament particular” (formațiunile reacționale vor fi atunci „foarte localizate”) cu „trăsături de caracter mai mult sau mai puțin integrate în ansamblul personalității”47. O altă definiție prezintă aceeași confuzie: ea apare în DSM-IV (1994
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
că la originea curățeniei, caracterului econom sau gustului pentru ordine ale persoanei în chestiune nu se află formațiunile reacționale. În caz contrar se remarcă „deformări de caracter” (Freud, 1915/1981), întrucât „pulsiunea refulată stă mereu trează pentru a-și conserva contrariul” (Freud, 1926/1995). În această situație putem vorbi într-adevăr de formațiune reacțională. Apoi, putem remarca în mod paradoxal, alături de această rigiditate, o propensiune a instinctelor inhibate spre reapariție, deoarece ele sunt „întotdeauna gata să profite de cea mai mică
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
mai ales în conflictul oedipian. Mișcările de ostilitate față de părintele de același sex și mișcările pulsionale de dorință față de părintele de sex opus dispar la refulare sub efectul tendinței spre identificare. Procesul de identificare se combină cu mecanismul transformării în contrariu: trecerea de la pasivitate la activitate în jocurile copiilor (Freud, 1920/1981). O participare a acestei transformări se observă în ceea ce s-a numit „contra-identificare”, de pildă, la un subiect la care se observă o abstinență absolută de la consumul de la alcool
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
are ca scop descărcarea tensiunii nervoase excesive și încercarea de a pactiza cu inamicul, mai ales dacă acesta din urmă se arată binevoitor. De multe ori, ceea ce se prezintă de fapt la nivelul manifest ca o transformare a apărărilor în contrariu trebuie să fie decodat la nivelul latent, atât de victimă, cât și de anturajul său. Apare astfel posibilitatea de a-i urmări post-evenimențial pe subiecții căzuți victime unor incidente traumatice de acest tip (Barrois, 1988). Relațiile cu alte mecanisme de
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
subterfugiu, el este conștient că nu se transformă în persoana care amenință, ci devine asemenea acesteia; „frontiera între el însuși și cealaltă persoană nu este pierdută” (Sandler, 1985/1989). Trecerea de la pasivitate la activitate poate fi parte a transformării în contrariu, reținută de A. Freud printre mecanismele de apărare a eului. Ea citează exemplul unei transformări totale a rolurilor în legătură cu un copil care-i reproșează mamei că este curioasă. Imaginându-și că mama sa îi cunoaște dorințele profunde și este din
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
fi cazul paranoiei, atunci când proiecția excesivă a unei dorințe față de persoana iubită se răstoarnă, devenind ură. La fel se întâmplă și cu delirurile paranoice, indiferent că vorbim despre niște pulsiuni amoroase heterosexuale sau homosexuale, care recurg la transformarea iubirii în contrariul ei (ură), cu o prevalență a proiecției (Freud, 1910/1985). După cum subliniază Freud (1911/1979) în legătură cu cazul „președintelui Schreber”, atunci când apare o identificare cu agresorul, expresia „mă urăște” este de fapt, printr-o proiecție excesivă, transpunerea unui „îl iubesc”. La
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
Freud (1936/1993) integrează întoarcerea către propria persoană pe lista mecanismelor de apărare. Laplanche și Pontalis (1967) nu-i dau decât o scurtă definiție, fără a o dezvolta în vreun fel, și-l trimit pe cititor la rubrica Transformare în contrariu. Acest mecanism nu apare deloc în DSM-IV (1994/1996). Exempletc "Exemple" „Înfrânarea agresivității este în general nesănătoasă și patogenă.” Această remarcă a lui Freud (1940/1967) se verifică în cele câteva exemple date aici în mod gradat. Vom prezenta mai
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
de o prințesă egipteană, resimțea un sentiment inconștient de culpabilitate pentru că își „trădase” frații. Relația cu alte mecanisme de apăraretc "Relația cu alte mecanisme de apărare" Freud (1915a/1968) prezintă în același articol întoarcerea către propria persoană și transformarea în contrariu, cu o anume ambiguitate în privința distincțiilor dintre ele, întrucât admite că, în anumite cazuri, cele două mecanisme „se întâlnesc și se confundă”. De fapt, întoarcerea către propria persoană este un caz particular de transformare în contrariu: pulsiunea își schimbă obiectul
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
persoană și transformarea în contrariu, cu o anume ambiguitate în privința distincțiilor dintre ele, întrucât admite că, în anumite cazuri, cele două mecanisme „se întâlnesc și se confundă”. De fapt, întoarcerea către propria persoană este un caz particular de transformare în contrariu: pulsiunea își schimbă obiectul (trece de la celălalt la propria persoană), iar scopul activ (a-l agresa pe celălalt) este înlocuit de un scop pasiv (a fi agresat de propria persoană). Semnificația pentru patologietc "Semnificația pentru patologie" După cum afirmă Freud (1923
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
diferit este tipul de raționalizare propus de Freud pentru a explica anumite puncte din biografia lui Napoleon: Conform ipotezei lui Freud, Napoleon îl detesta profund pe fratele său mai mare, Joseph. Invidia și ura sa s-au transformat apoi în contrariul lor, până la producerea unei adevărate identificări. Iubirea lui Napoleon pentru Joséphine se datora, în opinia lui Freud, prenumelui pe care aceasta îl purta: „În virtutea acestui nume, el poate transfera asupra ei o parte a tandrului atașament pe care-l resimte
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]
-
în ochii fraților? Dacă examinăm mai îndeaproape motivele politice ale tânărului general, vom afla, fără îndoială, că nu erau altceva decât raționalizări violente ale unei idei fantasmatice”. Putem remarca, în acest exemplu, înlănțuirea mai multor mecanisme de apărare. Transformarea în contrariu a pulsiunii ostile împotriva lui Joseph devine o identificare cu fratele mai mare. Dar a face un război doar pentru că „ești Joseph/Iosif” este un lucru de nejustificat! Prin urmare, o serie de motive politice, sub forma raționalizării, vor da
[Corola-publishinghouse/Science/2070_a_3395]