KorAP: Find »[drukola/base=contur & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...39 40 41 ...399 >

9,951 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

vreme, se împrăștie, putrezesc, ajung din nou sămânță, iar de la sămânță la rod, o vegetare infinită: Cerule, ți s-a stafidit lumina și a coborât noaptea în tulpini. La 15 ani, copiii încă mai cred în vise, pentru că unele prind contur odată cu gândul. Visele cu ochii deschiși se cimentează cel mai repede. În liceele patriei, visele erau bătute precum nucile de Ziua Crucii, cu tot cu frunze, cu tot cu lăstar; visele în coajă verde se descompun odată cu privitul ferestrelor. Lumina ronțăie visele, precum ceața

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cu înecați. Chipul neștiutului este viu; identitatea, o deconspirare a memoriei. Prezentul diluează forma, absoarbe substanța, confundă decorul. Chipul celui care nu-ți aparține se descompune în fotografie. Întregește un puzzle, apoi scoate o piesă din el, ce rămâne? Un contur a ceea ce nu este sau un decupaj din ceea ce a excitat vederea? Nicio diferență! Chipul celui plecat din inimă se întregește în fiecare căutare. Chipul așteptatului se confundă cu cerul. Trece străinul cel de toate zilele și de toate nopțile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
neștiutul dintotdeauna; pașii, o simfonie de incertitudini; ploile au spălat urmele, vântul a șters ridurile, zăpezile au albit atingerile, dar neștiutul trece și mereu este altul, și mereu ascunde necuprinsul ca pe o virginitate de înger. Rugăciunea inimii într-un contur alb-negru se rostea singură. 31. La 20 de ani viața îți rânjește în toate ungherele. Strada, o herghelie de vieți slobode; vieți cu limbile despicate, cu dinți ascuțiți ca de ferăstrău, cu buze aspre, precum iarba de stepă, vieți negre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Petru fericirea pe chipul oamenilor, paradă de zâmbete în icoane, aleluia! Se privea Petru în propria zidire, Dumnezeu clipea precum un bliț de aparat foto în miez de zi. S-au locuit câțiva ani, se vor aparține o eternitate: Dincolo de contur și de formă, Doamne, oare ce formă a pământului îmbracă absența și în ce pântece de lut se desface lutul? Exiști atâta timp cât portretul ce-l port în inimă nu-ți uită numele. Petru săpa fântână în oglindă; la miezul nopții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
unul singur, instantaneu în icoană cât să treacă ploaia. Deschidea ușa, primul pas în șotron, și al doilea pas, și al treilea... Șotronul, întins pe spate, cu fața spre cer, se făcea că doarme. "Ai grijă, de o să calci în afara conturului, ieși din joc. Nu păși de două ori în același punct, trebuie să o iei de la capăt. Nu călca lumina șotronului, pentru că orbește, apoi se sparge. Ce faci? Pe inimă se pășește în vârful iluziilor. Trezești sângele mult prea devreme

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
pacea de a întinde mâna provoca îmbrățișări în stâncă. "Petre, încetează să te cauți acolo unde nu poți fi de unul singur! Amăgești oglinda cu promisiuni exfoliate de pe retina lui Dumnezeu și asta e prea puțin fie și pentru un contur de fotografie. Nu poți coborî, nu poți urca în icoană, acoperă lumina cu o pânză neagră și fugi! Dumnezeu este îngăduitor cu lașii, Dumnezeu este bătrân și nu știe să numere cântatul cocoșilor. Petre, treci cu plugul peste frunte, ară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
toate nimicurile; Dumnezeu, cel mai atipic ignorant, se întorcea cu spatele la icoană, nerecunoscându-și portretul. Umbra rămânea în urmă, Petru o căra în spate ca pe o cruce; umbra grăbea pasul, Petru fura la start cât să întregească absența umbra alături de contur, umăr la umăr, Petru regla cadența după o singură bătaie de inimă. Petru stătea cu umbra la masă, adormea și se trezea cu absența sa, o lua la rost, mergea ținând-o de mână, o strângea în brațe. Petru locuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
neagră capul, un dreptunghi pe verticala cerului trunchiul, patru tușe îngroșate ca niște semne de exclamare membrele, o săgeată roșie intenția lui Dumnezeu: halat alb, bonetă, stetoscop, ochelari fumurii. Vezi? Acestea sunt mai vii decât umbra ta, copile. Iubești un contur gol pe dinăuntru. Privește formele, fotografiile pocnesc de viață. Uite cum se desprind de pe peliculă precum polenul de pe flori și o iau de nebune pe alei. Văd... Pe un perete, proiectorul ejacula imagini diverse. Femei vesele, triste, fericite, îndoliate, blânde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
prezenta fotogramele una după alta, la interval de 5 secunde; imaginea ca o minge de tenis: retină percepție însușire asociere arhivare. Printr-un tub de lumină, Petru era conectat la realitatea formelor, semi-concretul; trecea prin filtru iluzia cât să îngroașe conturul. O stare de strabism cosmic împletea nimicul. Proiectorul geam deschis în icoană, Dumnezeu ștergea lentilele de praf. Vezi, cât adevăr în culoare? Au ochi verzi, căprui, negri, albaștri; au mameloanele țurțure de gheață, pară, gutuie, măr, cupă, strugure, biberon; au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Nu dragostea lucește în ei, ci nebunia. S-au aruncat umbrele peste tine în haită și se hrănesc din inima ta. Ești o metamorfoză. Nu poți umbla toată viața de mână cu o fantasmă, deschide ochii! Vei deveni și tu contur în curând, vei intra în turmă, te vei asemăna lor; scopul lor va fi scopul tău, vei vâna zâmbete zi și noapte, măști de duminică vei vâna. Zâmbetele nu ți se potrivesc, copile! Unde, dracu, ai văzut umbre vesele? O să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cafea cu nechezol, iar umbra sa, tovarășa Paucher, un ceai din ramuri de fenic. Pe domnul nici măcar nu știu cum îl cheamă, pe jumătatea sa, nici atât, poate are bunăvoința să ne-o prezinte. Despre ce jumătate vorbești, soro, și despre ce bunăvoință? Conturul este lipsit de identitate. Cât despre sentimente, orgasm între cracii mesei de biliard. E gol, soro, gol ca o burtă de cimitir în noaptea de înviere. Stau la masă cu o margine de om, miezul în oglindă. Copile, începem o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
toate cele. Ana avea 1.90, 90 de kilograme, blondă, părul prins în coc, sâni mari, ultimii 3 nasturi de la halat desfăcuți, următorii 3 dispuși să se desfacă singuri. Pantalonii albi, strâmți acolo unde trebuie, chiloți albaștri, un fel de contur senin sub care se suprapuneau două emisfere identice. Sandale portocalii, degete alungite, toate zece precum niște biberoane grupate câte cinci în gura borcanului cu miere, ojă roșie. Mai mult actriță decât asistentă, dansatoare de cabaret, jucătoare de baschet, contabilă S.A.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nimeni, deși se naște, iubește, urăște, moare și se descompune în propria casă. Fericire în sufletul păianjenului: își țese povestea cu propriul fir, intimitatea dincolo de lumină. Aici... Nu, ea este de dincolo, nu are ce căuta lângă mine, este un contur ca toate celelalte, le gândești, le atingi, le mângâi, le consumi, nu-ți aparțin, nu resuscitează memoria nici pentru o secundă. De fapt, ce fac acum? Am redus lumea mea la voința lumii lor? Potop, ce gândesc. Potop. Eu iubesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
parte dintr-un șotron nepășit până la capăt. Trupul: carne, oase, sânge, fire de păr, într-un sac de polietilenă, primul sertar frigorific, morgă, demisol, camera 2, spitalul de urgență, răsucești cheia, apuci de mânerul, tragi spre tine, trupul șotronului un contur de lumină albă deșirat din inima Tatălui: Doamne, m-am născut să fiu al ei, nu al lor. Vine în fiecare seară să mă vadă, astăzi nu m-am spălat pe față, Ana mi-a atins fruntea, unde o să se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
arsă. Noaptea, îngustă cât să încapă greierul într-o coajă de nucă. Spitalul, un cimitir de insecte, îngerii trăgeau obloanele; până dimineață fiecare își descompune propriul nimic. Oasele erau verzi pe nevăzute, carnea mirosea a pelin, sângele rușina obrajii panseluțelor. Conturul încăpea culoare atât cât să nu-l eclipseze pe Dumnezeu, bătrânul suferea de strabism cosmic. Verdele din perfuzia de 0,500 un decupaj al edenului. La marginea întunericului, puțini se încumetau să bată de două ori. Pe câte o bordură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
am pătat cămașa cu stele coapte. Apăs butonul, trag jaluzelele, sting lumina, mâine norocul îmi va cerși la ușă." Cine nu există și nu visează își proiectează timpul ca pe o ceață în oglindă. Cu un foarfece de lumină, decupezi conturul cât să motivezi intenția de a respira; în rest, inima piatră de moară, sângele mlaștina melcilor, oasele așchii de cruce, ochii în icoană și cam atât; sunt în gând cât nu încap în ființă, sunt în vis ce dă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-i sunt de folos mai multe, sfânta treime pecetluiește fruntea, inima, umerii. Un om singur nu-și așterne pat în podul palmei. Am ucis. Prima dată mi-a fost mai greu. Aveam 18 ani. Tramvaiul a lovit soarele în plin. Conturul de lumină s-a așternut ca un țol din cordele putrede peste șina de cale ferată. Sângele, o ploaie reversibilă, s-a cules până la ultimul strop în cer. Aveam 18 ani, am pășit șotronul ca o trecere peste ape. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
insistat să evadăm. Peste șotronul Geniei plin de rouă, alt șotron vinețiu, cu ochii ieșiți din orbite, cu buzele galbene de nicotină, cu mâinile noduroase și pline de negi, cu țigara arsă pe jumătate între degete miroase a hoit acest contur lăbărțat de pământ putred. Se desenează singur în mijlocul drumului, are forma pașilor ce fug, părinte. Eu am ucis fetița din grădina botanică. Avea 9 ani și era atât de frumoasă! Alerga după fluturi, semăna cu o statuetă galbenă, de ceară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
acoperi până la inimă, până la tâmplă, credeam că într-o dimineață mă voi trezi cel puțin om de zăpadă într-un bloc de desen, dar nu a fost așa. Ai îngăduit, Dumnezeule, și alte ninsori mai puțin imaculate peste primul meu contur de lumină. Acum scuturi păpădie deasupra acestor urme încețoșate ce se desprind de pe tocul ușii. Un șotron de iarbă și de flori curge până în fața bisericii. Blondă, ochii verzi, palidă, precum o statuetă din ceară. Mânuțele aleargă prin aer după

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Acum îmi stă înțepenită pe umeri. Doamne, ai fost pironit când ți-ai sfârșit drumul, în sângele meu de ce se lăbărțează răstignirea înainte de a-mi arăta calea? O să mă ierte! Povestea asta despre viață nu a încăput niciodată într-un contur de șotron, iar când în poveste nu mai este loc, iluzia sapă galerii în inimă, precum caria în scândura sicriului. Petru se lua la rost în fața icoanei, Dumnezeu motiva absențe. Mitul că exiști leagă strâns, precum o pădure de liane

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
strâns, precum o pădure de liane. Tot ce este anonim în jurul tău devine comun și inevitabil personal. Apoi, ca o dependență hibridă, devii prizonierul propriei inutilități, pentru că tot ce-ți aparține al nimănui este. Exiști ca într-o întregire de dragul conturului. Ultimul formă definitivă sub un capac din scândură geluită. Când ți se face de om singur, te amăgești cu niște personaje diverse, ești în mijlocul lor, ești marele lor absent, așa cum, de altfel, o înșiruire de nemotivări îți bifează identitatea. Orice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
10 îngerași crescuți din palme. Și-a ridicat un pic fusta peste genunchi (fotoliul incomoda intențiile), și-a desfăcut ultimii doi nasturi de la bluziță (focul se întâmpla în inimă), și-a dezvelit un umăr din greșeală (luna încorseta în elastic). Conturul sânilor stârnea nesațul, gurguiul reliefau disponibilitatea, limba ca o ademenire de șarpe în scorbură. Domnișoara și-a trecut mâna printre șuvițele rebele. Fruntea înrourată, ochii a ploaie, buzele a fulgere. Domnișoara a zâmbit sfioasă ca un copil, timidă ca o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
neliniști, nu mă smintești, după o vreme de nevoință, iubirea despre care îmi vorbești se va maturiza, iubirea îți va inunda inima cu Duhul Preacuratei, culoarea, forma, chipul de pe catapeteasmă sunt preludii ale unei armonii divine. Vei iubi, Petre! Dincolo de contur și de formă, memoria este contextualitatea principiilor, timpul șablon pentru intenții nedefinite, pământul o clipire de înger. (Plouă, genele heruvimilor aplaudă un spectacol în cer.) Vei iubi, Petre, dincolo de însemnările inimii. Nu ești singurul care se îndrăgostește de chipul blând

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
o calcă cu roțile lui de fier, o înghite ca pe o ofrandă de Duminica Mare, o scuipă în cer. De la chilie până în fața Ușilor Împărătești cale ferată. Pe iconostas este Genia, șotronul meu are suflet, părinte. Despre ce chip, contur, culoare îmi vorbești? Șotronul meu drag nu mă alungă, când pășesc din nepricepere în afara luminii. Dimineața, îngerii îmi fac cărare până la ea, apoi, rușinoși, își ascund ochii sub aripi. Sfinții coboară de pe fresce și ne binecuvântează, cerul se deschide precum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
moartea, primești viața atât cât te lasă inima; edenul, genunea, casa bonusuri pentru un exercițiu al răbdărilor irepetabile. Genia, marginile sunt perceptibile doar atunci când te temi de hău, așteaptă-mă, vin în curând să-ți alung spaima. Om drag, icoană, contur, umbră, nisip, înger, așteaptă-mă, mai am de lepădat o singură cămașă. Sufletul meu greu se lasă convins să umble gol prin lume. Privește-i veșmântul: mâinile îi sunt pătate până la coate de dragoste, pieptul îi este împodobit cu degetele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]