1,710 matches
-
Thaw își deschise jurnalul și scrise: „Iubirea nu cearcă să se satisfacă pe sine și Nici că se preocupă de sine Ci aduce altuia liniște și clădește Rai în disperarea Iadului.“ Astfel cînta un mic Bulgăr de Pămînt călcat de copitele vitelor, dar Pietricica din pîrîu în susur melodios răspundea acestor versuri. „Iubirea încearcă să se satisfacă pe Sine, să lege pe celălalt spre încîntarea sa, se Bucură cînd altul își pierde liniștea, și clădește un Iad în disprețul Raiului.“ Blake
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
ai vrut să mă vezi și să terminăm...“ Iason (sau poate Maria) a tăcut o clipă. Mă gândeam dacă să mai stau sau nu. Simțeam că starea de primejdie se risipise. Ființa-Furtună ne părăsise. Lumea se îneca în tăcere. Auzeam copita unui cal izbind, departe, pietrele caldarâmului. „Crezi că nu știu de ce n-ai dat, atunci ?“ a reînceput el. „Ești mai voinic decât mine, puteai să dai și tu...“ „Ce tot îndrugi acolo ?“, l-am întrebat (nu știu de ce îmi veniseră
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
doi ofițeri în haine cu fireturi salutând pe cineva dintr-o trăsură, o vânzoleală și o rumoare veselă, cu tropote de cai înăbușite de zăpadă, țipete de vizitiu, zurgălăi. Zăpada de pe drum era murdărită parcă de cenușă și amestecată de copite, dar trotuarele erau albe. M-am simțit odihnit și bucuros. Parcă nimerisem în lumea unui Dumnezeu tânăr și prezent, după ce, ani de zile, trăisem într-o lume tot mai ruinată, care-l pierduse pe Dumnezeu sau pe care Dumnezeu o
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
am luat, Căci multe sate am îmblat, Multe mări am treerat Și mări și sate Și țări depărtate, Și-am ajuns și pe la D'voastră boeri mari, Cu casa de mărgăritari, Cu nouă iepe suruiepe De nouăsprezece ani sterpe, Cu copitele crăpate Cu sârmă de fier legate. Pe unde ele călca, Broasca făcea oacaca! Ia trăgeți flăcăi, Hăi, hăi, hăi! Ș-au adus o iapă șargă Care lumea aleargă, Cu procovățul de argint Cu zale pân- în pământ, Care n-am
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
pe drumuri line, Ci ne-am îndreptat pe stele ... De venirăm după ele, Pe fața pământului Pe aburii vântului, Mai bând și mai chiuind Și din bice lungi pocnind, Caii noștri în curând, Pe-a lor nări flacări lăsând Din copite scăpărând. Am sosit și v-am găsit, Cerem floarea să ne-o dați, De unde nu, nu scăpați, Căci cu sape de argint Scoatem floarea din pământ S-o sădim cu rădăcină La - mpăratul în grădină, Acolo să strălucească La curte
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
RIDICAT LA REVOLTĂ. ZIARELE AU PUBLICAT DECRETE CARE REÎNNOIAU INTERZICEREA IEȘIRII DIN ORAȘ ȘI AMENINȚAU CONTRAVENIENȚII CU CONDAMNĂRI LA ÎNCHISOARE. PATRULE AU ÎNCEPUT SĂ STRĂBATĂ ORAȘUL. ADESEA, PE STRĂZILE PUSTII ȘI ÎNCHISE, SE VEDEAU ÎNAINTÂND, ANUNȚATE MAI ÎNTÂI DE ZGOMOTUL COPITELOR PE CALDARÂM, GĂRZI CĂLARE CARE TRECEAU PRINTRE RÂNDURILE DE FERESTRE ÎNCHISE. CÂND DISPĂREA PATRULA, O TĂCERE GREA ȘI NEÎNCREZĂTOARE RECĂDEA PESTE ORAȘUL AMENINȚAT. DIN LOC ÎN LOC RĂSUNAU ÎMPUȘCĂTURILE ECHIPELOR SPECIALE, ÎNSĂRCINATE PRINTR-UN ORDIN RECENT SĂ UCIDĂ CÂINII ȘI PISICILE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cu mâinile goale. În lumina lunii, Mahmud intuia o formă, un fel de animal. Nawaf le făcu semn să vină. Apropiindu-se, Mahmud o văzu clar. Din pământ se ivea o statuie, un berbec ridicat pe picioarele din spate, cu copitele din față sprijinite de un trunchi subțire de copac, iar coarnele prinse în florile ornamentale ale acestuia. Nawaf o șterse de praf și, astfel, în lumina cerului nocturn, Mahmud văzu că această sculptură extraordinară era făcută din arama, aurul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
aibă cea mai mică idee încotro se îndreaptă. Auzea felinarele cântând, iar vântul trecea prin ea, făcând-o să tremure și mai rău în ciuda șalului cu care era acoperită. Nu reușea să discearnă clinchetul săniilor și nici tropotul mut al copitelor, iar caii erau cât pe ce să o doboare, dacă nu ar fi fost struniți mai bine de vizitii în caftane verzi ale căror vorbe, adresate ei sau echipajelor lor, se pierdeau în aerul umed. Ochii bărbatului, ochii lui Porfiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
se arcuia și se încovoia, unduindu-se sub pielea lucioasă. Aburi îi ieșeau din coaste și-și întorcea botul într-o parte în aerul rece. Sub strigătele vizitiului, nechezatul calului și clinchetul constant al clopoțeilor, Porfiri Petrovici putea auzi ropotitul copitelor pe gheața netedă și își îndoia gulerul din blană pentru ca răsuflarea sa să nu-l umezească. Înfofolit în blănuri, acesta se simțea bine în droșca deschisă, gonind repede prin cea mai rece și mai senină zi de iarnă de până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
să afli ceva. Am venit direct aici să te informez. Speram să te găsesc aici. Am primit un raport despre un student omorât de o troică pe Podul Kazanski. ă Virginski? ă Nu suntem siguri. Capul a fost sfărâmat de copitele cailor. Însă restul corpului victimei se potrivește descrierii lui Virginski. Porfiri se uită din nou la ușa cămătarului. ă Ceva nu are sens, spuse el. Nu este nicio logică aici. ă Mă duc acolo acum, spuse Salitov, dispărând în soare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
cu arțag, Îndreptîndu-se de spate și privind la cheliuța dintre coarnele Necuratului care este, fie vorba Între noi, cam scund. Vreau doar să mă lași În pace. Încearcă să-i trîntească Diavolului ușa În nas, dar Diavolul pusese deja o copită În prag. — Ok, deci ești un singuratic. Nu tu cineva drag, nu tu rude, nu tu animale de companie. Nimic pentru care să merite să trăiești, În afara cîtorva metehne. — N-am spus asta. Am o mulțime de prieteni. Vocea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
În meseria sa, jocul de noroc este singurul mod În care-ți poți petrece nemurirea, care nu trece deloc și care dă prilej la multe interpretări și migrene. Cam cît crezi că o să-ți ia trebșoara asta? Întreabă Întunecatul, punîndu-și copitele pe măsuță. — Păi, nu știu... Wakefield se preface că socotește. Un an, poate. Maximum doi. Diavolul se joacă gînditor cu paharul gol de whiskey. Wakefield aduce sticla din bucătărie și mai toarnă cîte un rînd țeapăn. Va presupune obligatoriu ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
care a luat-o discursul lui Wakefield. Își suspectează clientul că urmărește o agendă deconstructivă care, după cîteva ocolișuri și divagații prin artă, Îl va aduce la cărămizile fundamentale ale materiei, pentru a-l expune pe el, Marele Rău, cu copite cu tot, În fața acestui conclav de tocilari. Diavolul urăște să se arate. Sau Wakefield poate urmărește o pradă Încă și mai mare; poate că Încearcă să năpîrlească de acest trup și să devină vorbă pură, doar un flux de cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
la modul metaforic, totuși, este o chestiune gravă; nu pune nici măcar piciorul În chestiunea asta, dacă nu vrei să-ți iasă pe nas piciorul ăla, cu degete cu tot. Sau poate că - Diavolul se oprește, căzînd pe gînduri și mușcîndu-și copita - tipul ăsta, Wakefield, e mai deștept decît cred eu. Să fi făcut un tîrg cu unul dintre confederații mei? Un diavol vorbăreț și indiscret? Paranoia. Prost nărav. Dar nu e neobișnuit ca un diavol să-l lucreze pe la spate pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Dar asta este o altă poveste. Într-adevăr. Diavolul lasă hainele de proiecționist În cabină și pleacă spre peștera lui din Balcania, pentru niscai R și R. Oamenii din ziua de azi pot fi așa de obositori! Oh. Flutură o copită pe deasupra sălii și publicul Își recapătă bunurile dispărute. Savurează un pic confuzia creată ca pe un cocktail tropical sorbit cu paiul. Mmmm. Nimic nu se compară cu asta: fructele degringoladei. Maggie se repede spre scenă zîmbind. — Prieteni, să nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
putea să aibă nevoie de Dumnezeu ca să se lupte cu toți prefăcuții ăștia care operează În numele Lui. Asta dacă Lui Îi mai pasă de maimuța pe care a trimis-o cîndva, Învîrtindu-se, către lumină. Malignitatea Sa Își roade gînditor o copită: tare bine i-ar prinde acum o nimfă. Susan Încearcă să-i explice, măcar În parte, misterioasa poveste a mamei sale. — Fiecare moschee, biserică sau pod din vechea noastră țară are, se pare, pe cineva zidit În ea. De obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
dar se relaxează cînd vede fața băiatului de la recepție. Cum ia sticla de Stolichnaya din mîinile lui, temperatura camerei revine la normal. În mod ciudat, băiatul Îl urmează În cameră, ia loc pe un scaun și lasă la iveală o copită cînd se așează picior peste picior. — Arăți ca un cur, spune Diavolul-băiat. — Mulțumesc, Majestate, șoptește Wakefield cu o voce tremurătoare. Asta e opera ta? — Deloc, sînt la fel de nedumerit ca și tine. Se pare că nu sîntem singuri. O urmă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
morișcă pe burta lui? Primul punct pe ordinea de zi abordat de consiliul demonic este problema reproducerii pe cale sexuală. Este declarată depășită. Motive: nepricepere, ineficiență, excesul de plăcere neproductivă. Asta Îi pune capac. Diavolul Își smulge ecusonul și călcînd peste copite și cozi, Își croiește drum afară din amfiteatru și pornește ață spre peșterea lui, unde fierbe În suc propriu un timp incomensurabil de lung. În cele din urmă, nu va avea altă opțiune decît să se Întoarcă la blestemata aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
și el cu o maimuță - iar retehnologizarea lor este Împotriva rădăcinii Însăși a Facerii Originare, un act de impertinență cosmică pe care nici măcar Ordinul demonic nu-l poate contesta. Ar fi Împotriva unui soi de Directivă Primordială. Diavolul sare pe copite și Îl dă pe doctor la o parte. Formele muierești dispar. Și face ceva fără precedent În analele diavolimii: Îi ia apărarea lui Dumnezeu. — SÎntem pe cale să facem o mare greșeală, cea mai mare pe care am făcut-o vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
un compliment într-o insultă! Dacă eu sunt măgarul, își jură Fran în timp ce demara în viteză din parcare, evaluând perfect distanța dintre cei doi stâlpi hașurați de la ieșire, atunci într-o bună zi s-ar putea să-ți trag o copită. Jack, care o prinsese de mână pe Miriam și-o trăsese pe trotuar când demarase Fran, îi dădu drumul. Întâlnirea cu Fran îl făcuse să întârzie câteva secunde la ședința cu președintele trustului, Murray Nelson, un om pentru care punctualitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cruce pe piept. Doinind aș privi șapte ani spre cerul cu miei luzitani, De nu m-ar găsi unde sunt neliniștea morii de vânt. De nu aș pieri, supt de-un astru văzut-nevăzut, în albastru. [1938] * BOARE ATLANTICĂ Cu repezi copite de-argint în zori măgărușii bat străzile. Nălucile, cari adineaori erau, se dezmint. Pe chei se trezesc sibilinele glasuri. Lumina așteaptă prilejul să-nece biserici, corăbii, colinele. Din portul cu zvon de maree pescarii sosesc cu povara pe creștet. În
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
care se simte intrând pân la glesne? Se-nalță de spaimă-n paragini când taina se sfarmă la margini. [1938] * COASTA SOARELUI lui Vasile Băncilă Frunză verde, dragele linele colinele strâng de sus luminile. Ape cântă, largele. Trec pe drum copitele și prin gând ispitele. Pasărea din iniște sparge bolți de liniște. Chiparoși ca fusele 'n toate cimitirele ne abat privirile către inimi - dusele. Neclintite-s morile, gândul, sarcofagele, frunza și catargele. Ard în lume orele. [1938] * ÎNTOARCERE Lângă sat iată
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
avut curajul să înghită otrava pe care și-o procurase; că s-a răzgândit după ce se gândise să se arunce în Tibru; că a ezitat să-și înfigă pumnalul în piept după ce i-a încercat vârful; abia când a auzit copitele cailor la poartă și-a deschis cu mâna tremurătoare carotida suspinînd: "Ah, ce artist moare în mine!"... De fapt, asta m-au învățat verile. Că teama de moarte, fericirea și dragostea sunt lucruri normale. Și e destul să vezi totul
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
și dureroși. Abia îi suportam privirea. S-a uitat spre cer, zicînd: "Vezi cât de bătrân e cerul acesta? Bătrân ca și mine..." După câteva clipe a adăugat: "Păsările deșertului au țipat atunci, iar caii sforăiau și aruncau nisipul cu copitele..." Nu era nevoie s-o întreb despre ce vorbea. "L-ai iubit?" "L-am iubit, a încuviințat ea. L-am iubit cum nu l-a iubit nici o femeie. Și, în vreme ce alte femei îl plângeau, eu stăteam împietrită, auzeam nisipul foșnind
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
înfiorătoare că priveai muribunzi în pielea goală și scheletici. De zeci de ani nimeni nu mai avea în grijă gropile de scurgere, șanțurile și canalele, apă și nămol fiind pretutindeni. Când am pătruns înăuntru, orașul părea a fi pustiu, și copitele cailor au răsunat pe caldarâm ca într-o cameră goală. Porțile ieșite din țâțâni de la casele de pe drumul mare se deschideau una după alta, și, din beznă, se iveau copii slăbănogi cu haine zdrențuite. De îndată ce vedeau uniformele și armele longobarzilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]