2,168 matches
-
complementaritate cu un verb copulativ): „Ș-acela între oameni devină cel întâi/ Ce mi-a răpi chiar piatra ce-oi pune-o căpătâi.” (M. Eminescu, I, p. 115) • complement: „L-am adus pe ultimul.”, „A fost lovit de primul.” • complement corelativ: „Afară de primul, toți sunt stricați,”, „S-a dus la gară cu aldoilea.” • complement predicativ: „Ea a sosit a doua.” • circumstanțial: „Din cauza celui de-al doilea, n-a mai ajuns la vreme.”, „El a plecat după al doilea (semnal).” etc. • atribut
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
realizează mai ales funcțiile de complement (direct, indirect, de agent): „Dar ce-o fi făcut blestematul ăla de Ion, cocoane?” (I.L. Caragiale, I, p. 394), „Ori de nu - cui ce-i aduce? - Poezie - sărăcie!” (M. Eminescu, I, p. 49), complement corelativ (sociativ): Cu cine ai fost la mare? și atribut: „Izbânzile cui n-au căzut?/ Și inima cui n-a tăcut?” (L. Blaga, p. 165) Pronumele al câtelea și câte câți realizează frecvent funcția sintactică de complement predicativ: Al câtelea ai
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
p. 30). Complementul de reciprocitate se realizează în mod frecvent ca un complement dezvoltat prin pronumele nehotărâte unul și altul: „Scânteie marea lină și placele ei sure/ Se mișc’ una pe alta ca pături de cristal.” (Ibidem, p. 63) • complement corelativ (sociativ): „Cu fiecare vorbește la fel.” • circumstanțial: „A sărit la fel de corect peste fiecare.” • complement predicativ: „Hai să mergem fiecare pe la casa cui ne are...” (I. Creangă, p. 38) • atribut: „Al lumii-ntregul sâmbur, dorința-i și mărirea,/ În inima oricărui
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
indirect, de agent): „Eu sunt acel pe care l-au visat,/ L-au căutat și-au vrut să-l născocească.” (T. Arghezi, I, p.101), „Au cine-i zeul cărui plecăm a noastre inemi?” (M. Eminescu, I, p. 115); • complement corelativ (sociativ): L-am văzut cu cine merge el de obicei.; • circumstanțial (temporal, spațial, cauzal, condițional); „Părea că printre nouri s-a fost deschis o poartă/Prin care trece albă regina nopții moartă.” (M. Eminescu, I, p. 69), „M-a fermecat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
a unei aceleiași idei prin două aspecte gramaticale diferite: lumină - substantiv a (se) lumina - verb întuneric - substantiv a se întuneca - verb cântec - substantiv a cânta - verb În dinamica permanentă a vocabularului limbii, familiile lexicale se caracterizează prin predominarea acestor cupluri corelative, motivate etimologic sau generate, fie prin derivare, fie prin conversiune: vis - a visa a ieși - ieșire noapte - a înnopta a merge - mers zbor - a zbura a culege - culegere cântec - a cânta - cules Marea frecvență și productivitatea deschisă a conversiunii, prin
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
conținutului categorial: • perspectivă dinamică: verbul: a pleca, a răsări • perspectivă statică: substantivul: plecarea, răsărit, răsărire Opoziția dinamic-static poate fi considerată absolută, când unitățile lexicale substantiv și verb nu au alte raporturi între ele: a călători - călători etc. Când, însă, termenii corelativi au aceeași origine, opoziția este relativă: a pleca - plecare, a sosi - sosirea etc.; substantivul provenit din infinitivul lung păstrează în planul său semantic dimensiunea verbală ‘procesualitate’: „Tu nici nu știi a ta apropiere Cum inima-mi de-adânc o liniștește
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de subiect (substantiv etc.) sau numai reprezentată de acesta (când este un pronume), trebuie distinse două tipuri de verbe personale: - verbe tripersonale - verbe unipersonale Verbele tripersonale se caracterizează prin realizarea integrală a conținutului categorial al persoanei; dezvoltă toți trei termenii corelativi (în plan semantic și în planul expresiei), pentru că planul lor semantic este compatibil cu intrarea în relație de interdependență cu subiecte realizate prin termeni nominali (pronominali, propoziționali), caracterizați prin trăsătura semantică + uman: a cânta, a merge, a studia, a se
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
insula: Insula a fost descoperită de copil. Modul specific de desfășurare a celor două coordonate ale conținutului categorial al diatezei: sintactică și deictică și modul specific în care interferează sensul funcțional-sintactic și sensul de diateză determină dezvoltarea a șase termeni corelativi (șase diateze): activ, pasiv, reflexiv, reciproc, impersonal, dinamic. Complexitatea conținutului categorial al diatezei impune un grad complex de organizare a planului expresiei într-un raport morfologie - sintaxă cu dezvoltare specifică. La nivel morfologic, realizarea opoziției categoriale se sprijină pe morfeme
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
făcut/ajutatț să treacă strada. El a fiert apă. = șEl a făcutțapa să fiarbă. dar și de verbe tranzitive: Și-a construit o casă. = $El a făcut, plătit$$ oamenii să-i construiască o casă. În planul expresiei, în paradigma termenilor corelativi ai diatezei, diateza activă este termenul nemarcat; • din structura sintagmei pe care se întemeiază lipsește morfemul de diateză; raportată la sintagme cu morfemul-pronume reflexiv, sau cu morfemul-verb auxiliar, s-ar putea vorbi de un morfem Ø, propriu activului. Maria îl
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
fost închisă ușa. Observații: În sintagmele diatezei pasive marcată de pronumele-morfem se, „obiectul” în care își are originea acțiunea verbală reprezintă adesea cauza acțiunii: „Al ei suflet se topește de-ntunericul molatic.” (M. Eminescu) În planul expresiei, în paradigma termenilor corelativi ai diatezei, diateza pasivă este termenul marcat, la ambele nivele (prezența morfemului specific, acordul în persoană și număr al termenilor sintagmei), în mod specific, în funcție de tipul de sintagmă. a. Sintagma cu auxiliarul a fi se dezvoltă pe baza temei de
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
alte categorii gramaticale, timpul, de exemplu, sau modul, doar un număr relativ restrâns de verbe dezvoltă paradigma integrală a diatezei. Cea mai generală opoziție este opoziția activ-impersonal, care ar putea fi considerată de altfel, ca opoziție personal-impersonal, de vreme ce ambii termeni corelativi păstrează trăsătura +activitate, orientată către un subiect, la diateza activă: El lucrează mult., El respiră greu. sau absolutizată în sfera verbului, la diateza impersonală: Se lucrează mult., Se respiră greu. Această opoziție caracterizează deopotrivă verbele tranzitive și verbele intranzitive: Ei
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
și, în general, în gramatica tradițională -, ca și cum ar fi două categorii autonome, cu identitate proprie. La un al doilea nivel, apoi, descrierea celor două categorii se desfășoară din perspectiva unui raport de înglobare în sensul mod ¬ timp; fiecare din termenii corelativi ai categoriei gramaticale mod prezintă două (conjunctivul, optativul, prezumtivul și infinitivul) sau mai multe (indicativul) timpuri. În realitatea funcționării limbii, însă, categoria fundamentală, înglobantă, a verbului este timpul; modul și aspectul sunt variante diferite în care este înscris timpul, de către
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
raportul dintre temporalitatea procesului de comunicare lingvistică și temporalitatea acțiunii verbului - obiect al comunicării. Raportul dintre „momentul” comunicării (care este totdeauna prezentul locutorului) și „momentul” acțiunii verbale generează timpul noțional (în termenii lui Otto Jespersen 18), care cunoaște trei termeni corelativi, corespunzând celor trei termeni fundamentali în reprezentarea adverbială a temporalității din perspectiva timpului locutorului și a actului lingvistic: azi - simultaneitatea timpul acțiunii - timpul comunicării: prezent ieri - anterioritatea timpul acțiunii < timpul comunicării: trecut (perfect) mâine - posterioritatea timpul acțiunii > timpul comunicării: viitor
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
să se fi încheiat (sau să se fi întrerupt), dar e la fel de posibil ca acțiunea să fi continuat: Când am întâlnit-o, cânta într-un restaurant. Categoria gramaticală a aspectului se dezvoltă în limba română prin opoziția dintre doi termeni corelativi: perfectiv/imperfectiv. Solidară cu categoria timpului, categoria gramaticală a aspectului se realizează în mod diferit în funcție de timp, mod și diateză, precum și în strânsă legătură cu conținutul semantic al verbelor. Opoziția cea mai bine reprezentată caracterizează timpul trecut indicativ: - perfectul compus
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Formele „nepredicative” - infinitiv, gerunziu, participiu, supin - sunt, în realitate, neverbale sau nu sunt exclusiv verbale și, în orice caz, nu sunt „moduri”, întrucât nu exprimă conținutul semantic specific acestei categorii. Cât privește cea de-a doua coordonată, temporalitatea, orice termen corelativ în care se realizează categoria gramaticală a modului există în mod concret printr-o formă temporală. Gramaticile curente vorbesc de variante temporale ale modurilor, din perspectiva considerării modului ca o categorie gramaticală de amplă deschidere, oglindind categoria timp: conjunctivul, optativul
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
ca o categorie gramaticală de amplă deschidere, oglindind categoria timp: conjunctivul, optativul, prezumtivul au câte două variante temporale: prezent și perfect. Considerând categoria gramaticală a timpului o categorie centrală a sistemului verbal, se pot interpreta cu mai multă îndreptățire termenii corelativi ai opozițiilor temporale din perspectiva variantelor modale: prezent indicativ, prezent conjunctiv, prezent imperativ - perfect (compus) indicativ, perfect conjunctiv etc. Categorie de esență deictică, expresie a atitudinii subiectului vorbitor față de conținutul mesajului, modul este, chiar mai mult decât timpul, și o
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
de modalitate, adverbele modale etc.) - categoria sintactică mai largă a modalității circumscrisă actului de comunicare. * * * Prin specificitatea combinării trăsăturilor semantice modale în structura planului său semantic și prin organizarea planului expresiei într-o relativă corespondență, verbul românesc dezvoltă cinci termeni corelativi ai categoriei gramaticale a modului: indicativ, conjunctiv, potențial-optativ, prezumtiv, imperativ. Observații: Fiind exterioare planului enunțării și, în consecință, lipsite de conținut modal, infinitivul, gerunziul, participiul, supinul rămân în afara paradigmei modului 21. Prezente în paradigma Modului în edițiile precedente ale Gramaticii
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
Academiei, aceste forme verbal-nominale sunt interpretate în ultima ediție într-un capitol separat Forme verbale nepersonale. (vol.I, pp.483-543). Planul semantic al categoriei gramaticale a modului se întemeiază pe mai multe opoziții care generează constituenții semantici ai diferiților termeni corelativi: 1. certitudine - incertitudine; 2. realitate - irealitate; 3. implicare subiectivă - detașare obiectivă. Sfera semantică a fiecăruia din termenii corelativi ai paradigmei modului verbal se concretizează în combinarea diferită a diverșilor constituenți semantici. Pe de o parte, în interiorul aceleiași variante (forme) modale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pp.483-543). Planul semantic al categoriei gramaticale a modului se întemeiază pe mai multe opoziții care generează constituenții semantici ai diferiților termeni corelativi: 1. certitudine - incertitudine; 2. realitate - irealitate; 3. implicare subiectivă - detașare obiectivă. Sfera semantică a fiecăruia din termenii corelativi ai paradigmei modului verbal se concretizează în combinarea diferită a diverșilor constituenți semantici. Pe de o parte, în interiorul aceleiași variante (forme) modale coexistă două sau mai multe trăsături semantice modale, iar, pe de alta, aceeași trăsătură semantică intră în dezvoltarea
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
diferită a diverșilor constituenți semantici. Pe de o parte, în interiorul aceleiași variante (forme) modale coexistă două sau mai multe trăsături semantice modale, iar, pe de alta, aceeași trăsătură semantică intră în dezvoltarea sferei semantice a mai multor moduri (variante, termeni corelativi modali). 1. Certitudinea se combină, de regulă, cu realitatea și cu detașarea obiectivă; subiectul vorbitor constată doar desfășurarea unei acțiuni, existența unei stări. Acțiunea este sigură pentru că este reală; subiectul vorbitor nu se implică, pentru că el descrie doar procesualitatea, sau
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pleca/aș fi plecat pe Piatra Craiului.” • acțiunea este poruncită, recomandată etc.; este expresia voinței subiectului vorbitor impusă interlocutorului său; este conținutul semantic propriu modului Imperativ: „Așează-te la pian și studiază această piesă!” Prin dominanta planului lor semantic, termenii corelativi ai categoriei gramaticale a modului dezvoltă trei variante principale, unele distingând și subvariante. I. Moduri ale certitudinii • Indicativul - mod al certitudinii și al realității; • Imperativul - mod al certitudinii presupuse (din partea subiectului vorbitor); II. Moduri ale incertitudinii • Conjunctivul - mod al deliberării
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
desfășurarea procesului de comunicare, persoana exprimă raportul dintre protagoniștii actului lingvistic (enunțarea) și protagoniștii acțiunii verbale din structura enunțului - obiect al enunțării. Ca și la pronume, categoria gramaticală a persoanei își organizează conținutul prin dezvoltarea opoziției interne între trei termeni corelativi: persoana I, persoana a II-a și persoana a III-a. Cum actul lingvistic are caracter egocentric, conținutul categoriei de persoană este orientat de locutor (persoana I a procesului de comunicare) Eu am cântat = șEu spun căț eu am cântat
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
invers. Din această perspectivă, persoana a III-a există numai la verbele care pot avea și persoanele I și a II-a. În alți termeni, categoria gramaticală a persoanei se organizează la verb, ca și la pronume, în trei termeni corelativi, dar nu toate verbele reacționează la fel la această categorie gramaticală. Verbele impersonale rămân în afara categoriei gramaticale a persoanei; se absolutizează semantica verbului; verbele impersonale absolute rămân în afara oricărei referințe la protagoniștii actului lingvistic: plouă, tună etc.; ele pot fi
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
autentice: indicativul, conjunctivul, optativul, imperativul și prezumtivul; toate sunt moduri personale. Dintre ele, însă, imperativul este unipersonal și în plan semantic, și în planul expresiei (defectiv de persoanele I și a III-a), iar conjunctivul perfect prezintă omonimia tuturor termenilor corelativi de persoană și număr (Eu, tu, el, noi să fi cântat.) Celelalte „moduri” sunt forme absolute, cu caracter verbal și nominal. Dintre acestea, rămân în afara categoriilor de persoană și număr participiul și supinul; ar rămâne singurele în mod absolut „nepersonale
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
se poate vorbi de un termen neutru și în funcționarea celorlalte categorii, dar, cum acestea (numărul, la substantive, intensitatea, la adjective etc.) nu sunt condiționate sintactic, termenul neutru al opoziției înscris în sistemul lexical, este omonim cu unul din termenii corelativi (termenul primar, în raport cu care ceilalți sunt termeni derivați) proprii înscrierii în sistemul gramatical. student - termen neutru (în sistemul lexical) - singular (în sistemul gramatical) inteligent - termen neutru (în sistemul lexical) - masculin, (în sistemul gramatical) - singular În structura textului, apoi, aceste unități
Gramatica limbii române by Dumitru Irimia () [Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]