3,317 matches
-
noi. - Mâncau cu dumneavoastră? - E un fel de a spune că mâncau cu noi. Au fost zile când erau așa-zisele Aufraumenkommando, mai ales după bombardamente, trebuiau curățate străzile, să se poată circula. Ei, aceste Aufraumenkommando Începeau dimineața când se crăpa de ziuă, și se terminau noaptea... Noi Îi vedeam aici, la Thill, mâncând, pentru că, fiind vară, nu mâncau În sala de mese - mai mâncau și afară. Bucătăria și sala de mese era Împreună. Sâmbăta și duminica Îi vedeam. Că În
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
senin, cu simțul humorului, dar cu toată seninătatea lui, sau chiar cu această seninătate, când frontul începuse, după Stalingrad, să înainteze spre noi, spunea parcă visător:" îi prind eu pe ungurii care l-au omorât pe tata. Pe butucul de crăpat lemne le tai gîtul." Nu știu ce făcuse, dar mă pomenii după încheierea păcii că îmi scrie din Paris. N-o ducea prea bine, dar se înscrisese la niște cursuri. Avea o prăpădită de bursă... Și acum, după atâția ani, îmi scrisese
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
care a murit acolo... Se perpelea în dormitorul comun și cerea mereu țigări, din care sugea disperat ca dintr-o ultimă plăcere pe care i-o mai putea oferi viata. Dar surâdea mereu sarcastic și ne spunea, rânjind, că o să crăpăm cu toții, fiindcă în urma lui n-o să mai rămână nimic. O țară care nu știe să-și apere poeții va fi învinsă sau va supraviețui lamentabil la coada altor națiuni, fiindcă poezia e sângele unui popor care curge subteran prin veacuri
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Desigur... Parcă eram un leu pe care vânătorul îl împușcase și el știa acest lucru pentru că simțea în ființa lui puternică o inexorabilă sfâșiere. Se punea cu botul pe labe, își întindea burta la pământ și îl pândea cu privirea crăpată pe vânătorul care trăsese în el (și care îl credea mort), pentru ultimul salt, când îl va ucide înainte de a muri el însuși. Astfel stăteam eu diminețile în pat, cu ura la pândă, dar vânătorii mei nu se apropiau și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
inteligenți și bestiali. Mama îi omora, nu cu otravă, miroseau otrava, deși era lipită de pâine, cu untură, ci cu făină uscată pusă într-o farfurie, amestecată cu gips. Pe-asta o mâncau și gipsul se usca în ei și crăpau, îi vedeam pe la colțurile casei morți, cu burțile în sus. Odată stăteam în verandă și citeam, când zărisem vreo cinci îndreptîndu-se spre fântână. Înaintau în ordine, în flanc câte unul. Ajunseseră lângă puț și începură să bea apă dintr-un
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
omoară-i, muncește, f... pe mă-ta de puturos, cîștigă-ți pâinea, lașule! găinarule!" Asta se înfurie brusc și năvăli cu pumnii asupra lui Vintilă, care se feri și puse mâna pe-un scaun pe care îl ridică în aer. "Îți crăp capul dacă te-apropii, îi spuse Vintilă, bețiv ordinar!" Era însă un joc, căci toți erau prieteni unii cu alții, cum aflai mai târziu. În acest timp Bacaloglu urmărea cu o înverșunare calmă șobolanul cu care încercase el un dialog
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
pe alt scaun!" Țiganul se mută și începu să înjure la un mod impersonal, că el a vrut să arate că ține la un om și omu-ăla dă în el să-l omoare... Dacă îl loveam peste ochi, nu-i crăpau ochii? Bacaloglu mirosea parcă o idee prin aer și după câteva clipe de tăcere îi dădu glas cu o indignare distilată, simulând o îngrijorare: "Domne, ăsta lovește oamenii..." " Da, bolborosi și Calistrat cu privirea turbure, în timp ce își umplea paharul gânditor
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
chestia-aia în garaj? îl întrebai pe Vintilă. Când ziseși că era s-o pățești?" Aveam un prieten, un șofer, începu Vintilă. Era o întrecere mai veche între noi să-l fac eu pe el, sau el pe mine, să crape când mă vede sau când îl văd cu una mai grozavă! Și într-o zi mă pomenesc cu el că îmi zice: Vintilă, vino diseară pe la restaurantul "Hailaif", pe la ora zece, fac eu cinste. Nu e prea tîrziu? zic. Eu
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
sărite! Avusese dreptate că n-o să stau mult." "De ce n-ai stat mult?" "Cum să stau? Eram furios, dom' profesor, așa fată nu mai văzusem în viața mea. Vă amintiți întrecerea: îl făcusem și eu de vreo două ori să crape, ei, acum crăpăm eu, dar știți cum? Nici nu mai vedeam pe unde calc..." "Era vreo vampă!" zisei. "Ce vampă, cu gura-aia drăgălașă și cum sta ea cu blana pe umeri, prințesă, dom' profesor, cu mâini fine, cu unghiile
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
că n-o să stau mult." "De ce n-ai stat mult?" "Cum să stau? Eram furios, dom' profesor, așa fată nu mai văzusem în viața mea. Vă amintiți întrecerea: îl făcusem și eu de vreo două ori să crape, ei, acum crăpăm eu, dar știți cum? Nici nu mai vedeam pe unde calc..." "Era vreo vampă!" zisei. "Ce vampă, cu gura-aia drăgălașă și cum sta ea cu blana pe umeri, prințesă, dom' profesor, cu mâini fine, cu unghiile tăiate scurt și
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și asta mă impresionă, simții în clipa aceea că va trebui să recurg la orice mijloace, chiar repudiabile, numai să salvez acest cuplu. N-avea martori că fostul ei soț a vrut s-o strângă de gât sau să-i crape capul cu satirul. Or, mie tocmai astfel de martori îmi trebuiau, să depună mărturii grosolane și să forțez astfel achitarea. Dar ea nu putea să înjosească în sinea ei memoria fostului ei bărbat cu martori mincinoși. Ar fi însemnat să
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cuprica sub formă de crusta este semipermeabila, lăsând să treacă prin ea moleculele mai mici ale apei, dar nu și pe cele mai mari de clorura cuprica. Apă din cilindru intra în tubul ce formează coadă șarpelui, umflându-l până când crapă. În acest moment, din tub poate ieși afară puțină clorura cuprica, care cu ionii de ferocianura formează imediat o nouă pelița de ferocianura cuprica peste cea veche, procesul repetându-se de nenumărate ori. TUFELE COLORATE FEROCIANICE Tufele colorate ferocianice de
Chimia prin experimente by Elena Ungureanu () [Corola-publishinghouse/Science/636_a_1300]
-
cade în misticism, bang-bang, - cine-o mai fi murit? - De răsună morții și stafiile Cântă păsările și e un miros de lilieci înfloriți, Cum trebuie să fi mirosit raiul din dreapta, de la intrare, Pe vremea când era culoarea nouă și nu crăpase. (La Lilieci) Nu este nevoie de mult efort pentru a constata că, în acest final de poem și de volum, își face simțită prezența cealaltă „voce” a lui Marin Sorescu. O anumită ambiguitate exista, nu-i vorbă, și în celelalte
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
toată aparenta sa ingenuitate, aduce sugestia degradării cu cel puțin tot atâta pregnanță ca și lamentația ce urmează: „curând, curând o să mor și n-am făcut nimic în lumea asta, or să mă arunce la fiare vechi/or să îmi crape farul și becul ars o să-mi atârne de două firișoare de liță.” De aceea, în ciuda incontestabilei ludicități, care ne trimite cu gândul la tehnici specifice desenului animat, cu greu am putea afirma că interogațiile motocicletei sunt pe de-a-ntregul „comice
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
printre ele îmi pun semnătura/ Ca javrele morții din urlet să stea./ Ca-n veci să-nflorească spre inimi natura,/ În snopul de raze să cearnă căldura/ Pe seceri, ciocane, pe truda lor grea.// Semnez ca obuzul de foame să crape,/ Semnez pentru oameni și dîrzul lor crez,/ Semnez pentru viață și pace semnez!// Și fiindcă mi-e dragă cîmpia și teiul/ Și drag viitorul de aur cum e,/ În forțele păcii punîndu-mi temeiul,/ Pe lista măreață purtîndu-mi condeiul/ Semnez: George
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
etc. etc. În cartierul bucureștean de blocuri unde locuiesc, trăim, de câteva zile, o adevărată invazie. Oamenii primăriei, cu zecile, smulg de sub mașinile parcate cu chiu cu vai printre blocuri, bordurile, de altfel destul de arătoase, și le stivuiesc în mijlocul aleilor, crapă cu picamerele bucăți groase de asfalt, taie crengile copacilor, azvârlindu-le pe unde mai rămâne ceva loc, și minunăție, ne împrejmuiesc cu niște multașteptate gărdulețe, spațiile verzi în care vom putea în fine planta niște floricele. Atât că gărdulețele sunt
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
la întoarcere, sau regăsite în amintire, dându-le proporții uneori pueril apocaliptice. Într-o carte a unei doamne plecată la puțin timp după moartea lui Dej, aceasta povestește lectorilor ei francezi, că în cutremurul din '77, la București, pământul a crăpat și au căzut în hăurile căscate autobuze întregi, cu oameni cu tot. Aceeași doamnă, dându-i dreptate lui Cioran, alt plecat, cum că dincoace de Carpați începe neantul, deplângea neantul desăvârșit de azi, în care regimul lui Ceaușescu a lăsat
Cum am spânzurat-o pe Emma Bovary by Doina Jela [Corola-publishinghouse/Science/937_a_2445]
-
și ce trebuie să facă pentru a-l evita, ca și pentru a-l simula dacă e nevoie; ironia lui Queneau, umorul de cea mai bună calitate vor satisface chiar și cele mai exigente gusturi. Mama numitei Zazie i-a crăpat capul tatălui acesteia cu un topor pentru că l-a prins încercînd să o violeze pe fetiță. Zazie însăși îi va povesti unui personaj scena, cum o povestise, de altfel, și la procesul din care mama ei a ieșit aplaudată și
Pe timp de grevă la metrou by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15602_a_16927]
-
căsători cu amantul Georges măcelarul (posesorul toporului...), hotărîse că își supune fiica la riscuri mult prea mari lăsînd-o singură cu tatăl acasă... Inutil de precizat că și următoarele legături ale mamei amenință integritatea fiicei ' dar nimănui nu i se mai crapă capul pentru că 'mămica a zis așa că nu putea oricum să-i omoare pă toți, pînă la urmă și-ar face o reputație cam ciudată, atunci l-a dat dracului afară, s-a lipsit de gagiu' ei din cauza mea. Nu-i
Pe timp de grevă la metrou by Cristina Ionica () [Corola-journal/Journalistic/15602_a_16927]
-
Ahamtovei șcu Brodski - n.a.ț, dar tu ne-ai învrăjbit, ne-ai răzlețit deși, poate, ca nimeni altcineva, noi doi aveam nevoie unul de celălalt, și oare niciodată nu vom mai vorbi ca doi oameni și fiecare din noi va crăpa în singurătate?... Da, și eu sunt un monstru, coșcovit, sluțit, frânt... Și încă mai vreau să fiu fericit... Dar, poate, nu merit, ca noi toți? Ei?" în fiecare scriitor stă un Evtușenko al său. Evtușenko însă e constituit numai din
Două eseuri de Viktor Erofeev by Tamara Tinu () [Corola-journal/Journalistic/11639_a_12964]
-
de ocean negru, eu sunt victima voastră absurdă, alunec pe mătasea crudă, ah, ochiul meu nu mai e la cârmă, a-nnebunit, alergând pe coastă, el știe, însă, că e absurd, dar fulgerul îl scandalizează , poate să strige, poate să crape, poate să știe, o pasăre neagră izbucnește în râs, degeaba îmi fierbe sângele, asta e. PIELEA LUMII Trăiesc și merg întrebându-mă despre viață, și despre chipul ce nu mi-l pot cunoaște, lumea asta de aer, de stâncă, de
René Daumal by Ion Pop () [Corola-journal/Journalistic/8664_a_9989]
-
prizonier. Iese la lumină că, de fapt, triceraquinii îl ademeniseră acolo, chiar pescarul povestitor fiind unul dintre ei, deghizat. Aku le promisese că îi va readuce la suprafață dacă i-l vor preda pe Jack. Într-adevăr, Aku apare și crapă cu gheara bila în care se află Jack, făcând-o să se inunde treptat cu apa oceanului. Dar când triceraquinii îi amintesc de promisiunea făcută, Aku își bate joc de ei și de cuvântul dat. Văzându-se înșelați, triceraquinii dezlănțuie
Jack în adâncul mării () [Corola-website/Science/319275_a_320604]
-
lege un freamăt verde peste trupul său pârjolit. S-or fi înălțat pe aici, cândva demult, un cârd de munți cu creste cărunte, răcorite sus, în albăstrimea cerului. Vremea i-o fi măcinat, cutremure mari de pământ le-or fi crăpat temeliile, dar s-au dus munții, și numai păsările câmpiei rătăcesc zile întregi undeva sus, printre nouri, căutând piscurile mândre de altădată. Câmpia Sorocii...”" Una dintre minunile zămislite de acest pământ este legendara Molda, cățeaua care însoțește - real și imaginar
Povara bunătății noastre () [Corola-website/Science/333772_a_335101]
-
anunțate nu se mai termină, pentru că „sunt prea mulți scriitori. Și foarte puțini cu adevărat mari, câțiva sunt buni - numai atât, buni (adică rigizi, însă au tobă), în vreme ce alții înhață Premiul Dante pe criterii turistice. Și nu doar că nu crapă dracului ăștia, însă se nasc valuri înalte de noi maniaci. Ar trebui dată o lege”. Răspunsurile sunt ca proza lui: îndărătul cinismului declamator, dincolo de eșecul oricărei utopii, în deziluzia generalizată, e loc de o enigmatică fragilitate. Răzvan Petrescu înscenează, în
Explozii controlate by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3053_a_4378]
-
clocotindă. Poporul norvegian era disperat: barbarii triumfaseră! Dar spiritul nostru de luptă nu fusese încă înfrânt. O cale de scăpare continua să existe. Sfatul bătrânilor de la Markafjald se adună în peștera Rengersfengen. Acolo, pe întuneric, își uniră mâinile cu pielea crăpată de căldură, ziseră cuvintele magice, învățate de la strămoșii lor, și făcură, din ultima zăpadă a Norvegiei, un bulgăraș. „Veljegard! Veljegard! Veljegard!“, strigară toți în cor, iar bulgărele începu să crească, și crescu și crescu, până ce căpătă dimensiunea unui bărbat norvegian
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]