1,144 matches
-
neti. Dușul nazal neti este o formă de igienă importantă mai ales pentru persoanele care practică respirația profundă, în special în această perioadă caracterizată prin poluarea aerului, fumat și regimuri alimentare care favorizează formarea mucusului. Dușul neti desprinde și elimină crustele de mucus uscat, dizolvă și îndepărtează praful, grăsimea și alte elemente poluante și spală bine terminațiile olfactive sensibile, mărind, astfel, capacitatea acestora de a extrage și a asimila qi din aer. Iată cum trebuie făcut dușul neti: încălziți două căni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
răceli. Indiferent de ce spun medicii occidentali despre faptul că „germenii” ar fi cauza răcelilor și a altor boli respiratorii, cauza fundamentală este o toxicitate patologică a membranelor nazale, care le determină să se umfle și să se acopere de o crustă uscată de mucus toxic ce alcătuiește un mediu ideal pentru germeni. Pe măsură ce aceste toxine se acumulează, ele afectează grav membranele nazale și, astfel, căile nazale devin vulnerabile la atacurile germenilor. Germenii reprezintă un simptom, și nu o cauză a răcelilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
artificiale, fete goale, cu picioare uscate și prinse în scoabe, desfăcute larg, atrocități cu membrele smulse rânjind lasciv la aparatele de fotografiat. Pe jos era o saltea acoperită cu straturi succesive de sânge. O mulțime de gândaci și muște decorau crusta deasă și multe gângănii rămăseseră prinse în capcana ospățului împins până la moarte. Pe peretele din fund erau fixate în piuneze fotografii color, parcă smulse din cărți de anatomie: prim-planuri cu organe bolnave, mustind de sânge și puroi. Podeaua era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de sfoară. Am răzuit ușor ceva ce semăna cu niște particule de carne lipite de ele. O a doua eprubetă am umplut-o cu smocuri de păr închise la culoare și pline de sânge închegat, culese de pe saltea. Am cercetat crusta de sânge, ca să văd dacă nu sunt nuanțe de culoare diferite, însă am văzut doar un maroniu uniform și am mai prelevat vreo duzină de mostre. Am etichetat și am împachetat funia, împreună cu paginile de anatomie și pozele obscene. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
cu groază că aveam să mă întâlnesc cu Bunica arătând ca un copil cu zgaibe. În fiecare zi apoi mi-am examinat barba în oglinda Rahelei, am implorat-o pe Inna să găsească un leac și mi-am tot zgândărit crusta roșie și enormă. În ziua în care chiar am plecat spre Mamre, eram atât de emoționată, încât nu ascultam și nu făceam nimic din ce trebuia. Mama, care era peste tot în același timp, asigurându-se că urcioarele cu vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
oară. De data aceasta, suficient de aproape pentru a-mi da perfect seama că zgomotul era emis chiar de lamentabilii optzeciști, deplasîndu-se păcănind către fotoliile lor de lectură. De surprindere am uitat să respir. Trupul mi s-a acoperit de crusta și de sudorile reci ale uimirii... Am priceput înmărmurit că o generație care se deplasa într-un asemenea hal nu putea fi suspectată de cel mai firav dram de talent!! - Că ți-ai și găsit, povestitor al fundului meu, pentru
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai da răgazul să-și ascundă cariile prietenoase sub pielea subțire a obrajilor. - Habar dacă mai știu... se fâstâci galeșă gudulanca, întrebîndu- se dacă n-ar fi fost mai intelectual să-și fi îmbrăcat tricoul mov. Oricum nevărgat, necangrenat de crustele sărate ale transpirației. Genel se și înființă în inima ei, înhățîndu-i și palpîndu-i șoldul jilav. Palma îi era fierbinte, vocea de oficialitate plictisită să tot azvârle tâmpitele în închisoare. - Nu te strigă pe tine, către seară, golanii la portiță: "Nicolici
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dreptul în lături pulpanele și împroșcîndu-i, cu apă îndulcită, luată în gură, gâtul, fruntea, apoi întreaga anatomie. Cam smochinită, oarecum discutabilă, ambiguă, jumătate de femeie, jumătate de băiat îmbătrînit. 128 DANIEL BĂNULESCU Sub tenul ei arămiu plutea, ca sub o crustă de gheață, o colonie de pistrui, c-o demografie abundentă. Aliniamentele trăsăturilor erau savant șifonate. Ochi aurii, cu totul speciali, mongolizați, picurând un șic de mirare peste pielea pomeților, îmblînzind cumva linia subțiratecă, scremută, a buzelor și torța brutală, din
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Conducătorul ar fi fost încunoștințat de vreo păsărică că Angheluță provocase vreun prejudiciu vreuneia dintre garniturile sale dragi de metrou. Era potrivit și dacă, despre afacere nu s-ar mai fi trâmbițat nimic, Raicopol urmând a fi scufundat treptat sub crusta înghețată a neurolepticelor și sub forța educativă a halucinogenelor. Așa încît, concluzionă în sine IF-ul și îi transmise lui Spînzu destinația exactă - unicul punct în care ar fost înțelept din partea lui Raicopol să ajungă legat fedeleș ar fi fost
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
împrăștiate pe podea, așa cum erau întotdeauna. Apoi a văzut-o și sângele i-a înghețat instantaneu în vene. O tigaie stătea încă pe unul dintre ochiurile aragazului. Focul mai pâlpâia dedesubt, dar conținutul recipientului arsese complet, transformându-se într-o crustă carbonizată. Nick a stins focul. Era absolut imposibil ca soția lui să fie atât de neglijentă. Ceva groaznic se întâmplase. —Caitlin? Nick s-a întors în hol, proiectându-și vocea pe scări, în sus, implorându-și, în gând, soția să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
derula o scenă de haos cosmic, cu rămășițele unei vieți care se luptau și se întreceau să ocupe un loc pe podea. Praful se așezase într-un strat gros peste cărțile și farfuriile împrăștiate. O bucată de pâine, invizibilă în spatele crustei de mucegai, zăcea pe o oglindă spartă, iar un păianjen își țesea pânza între una și cealaltă. Cârpe, hârtii și frimituri fuseseră și ele acoperite de învelișul atotstăpânitor al mizeriei. Iar deasupra podelei îmbâcsite, se ițeau, amenințătoare sculpturile. Sculpturi care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
blestemată. Înțelese atunci că ciudata lui boală era Într-o fază de-a dreptul galopantă, că Îl năruia definitiv. Mâna Înnegrită Îi devenise foarte ușoară, În timp ce el, cu sforțări caraghioase, Încerca să Îndepărteze praful acela cenușiu, care acum forma o crustă, un fel de coajă ce se usca repede și crăpa, pulverizânduse În tăcerea camerei. Se uită spre fereastră și văzu lumina sleită Într-o ceață lăptoasă, plutind destrămată printre ferestrele acvarii ale clădirilor Înalte din apropiere. Întunericul Îl găsi Înțepenit
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
această poveste se va sfârși. Mi-e groază numai când mă gândesc. E cumplit. E iadul de pe lume la mine in baie: din țevile sparte, apa șiroiește Întruna, pereții, pătrunși de igrasie, s-au acoperit În mare parte cu o crustă cafenie, iar "gura" amenajată a gheului (În care se vedeau cândva spinările Întinse ale țevilor) e neagră acum, mult prea căscată, știrbită și urât mirositoare. Pe fundul căzii, un lichid vâscos, Întunecat s-a prelins de cine știe unde. Mi-au dispărut
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
În stomac precum lichidul produs de bilă. Stând la un loc cu alți treizeci de copii, Emily a luat toate bolile posibile. Prima ei răceală de iarnă a durat din octombrie până În martie, iar năsucul ei de bebeluș avea o crustă verde-gri. După ce furnizau virușii cu care se infecta copilul, creșa era foarte strictă, Întotdeauna obligându-te să-ți ții copilul bolnav acasă, taxele rămânând aceleași. Îmi amintesc cum stăteam ore Întregi la telefon, la serviciu, vorbind cu agenții de dădace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
zilelor lor. Fac o grimasă gândindu-mă cât de puțin calificată aș fi eu să-i scriu lui Richard un astfel de raport. Pe pagina cu zilele de naștere e o pată de mărimea unei cești. Ceva uleios cu o crustă de făină. Pesemne, Jill făcea o prăjitură când a scris-o. Vreau să continui să citesc, dar mă Împiedică ochii Împăienjeniți de lacrimi. Iau În schimb ziarul Daily Telegraph și dau la pagina cu necrologuri. Azi, avem un biolog eminent
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
și-așa. Voi doi ați transformat un pic de zburdălnicie Într-o urgență medicală. Nu dă prea bine la membrii clubului, te-ai gîndit? — Nu contează, interveni Elizabeth Shand. Ai pus capăt unei scene urîte. (Îmi culese de pe cămașă o crustă de sînge Închegat, strîmbîndu-se dezgustată la gîndul că fluidul acela dezordonat, pe care nu te puteai baza, curgea pînă și prin venele ei Înghețate.) Bobby a făcut foarte multe pentru ea, dar genul ăsta de bunăvoință nu e niciodată apreciat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
fiindcă știa că nu va mai fi la fel cum fusese. Ultima lui călătorie cu maică-sa fusese un drum parcă scris în rai: totul se potrivise. Venise și ploaia să stingă deșertul, ca pe un gâtlej însetat. Praful prinsese crustă, vântul se îmblânzise. La șiiți era ziua Sisdah Bedar, când ieșeau din case și umblau ca furnicile. După ploaia de noapte, se făcuse mai cald, iar femeile tinere și copiii se-mbulzeau pe străduțele orașului vechi. Mama lui avea prietene
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
o vedea pe maimuța care ținea un rozariu. Îi șopti cum îl mai auzise șoptind pe Godun, când o alinta: — Eleonor, vino aici, fată dragă, ce cauți acolo și cum ai intrat? În spatele ei, sub arcade, cerul alb, ca o crustă de sare, se lipea de platoul uscat și Omar se gândi iar la Yazd. Desprinse tabloul din cuiul în care îl mutase, mai jos, ca să-l poată vedea stând în pat, și-l ținu sub bărbie, ca pe-o oglindă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pod o după-amiază întreagă și că orfanii de la școala martirilor o strigau și o jeliseră până seara. Pentru a doua oară, în câmp, lângă labirintul de iederă apărură topometriștii. Prima dată veniseră pe zăpadă și picioroangele aparatelor lor lunecau pe crusta îngroșată a iazului înghețat ca lăboanțele unei lișițe caraghioase, ce nu știe decât mersul pe apă. Dar acum era vară, grâul îți ajungea pân’ la brâu, astfel că atunci când Omar părăsi garajul, să le iasă în întâmpinare, nu văzură decât
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Stere. Privi în urmă. Gospodarul avea curte răsărită, cu gard vechi de cărămidă și poartă de fier, ca la oamenii pricopsiți. Cărarea se ștergea în zăpada murdară. Spre maidan, cădeau ciorile în stoluri dese, croncănind a ninsoare. Se lăsau pe crusta lucioasă, căutând smocurile rare de buruieni, apoi se ridicau chemîndu-se. Grăbi pasul. Cerul avea un tiv de oțel spre miazănoapte și își spuse că iar o să ningă. În câmp se auzeau roțile căruțelor alergând pe drumul desfundat al Griviței, un
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pumni, a pus gardienii jos. Au tras sticleții-n el, -lau găurit, sită-i făcut, șase gloanțe are-n piele... Înfricoșătoare povești mai știa Oprică! Găina moartă era plină de raci. Trăgeau sfoara și-i scoteau unul câte unul. Aveau crustele reci și cenușii și gheare ascuțite. Îi ciupeau de mâini. Petre îi arunca în sacul lui cu gioale. Duceau și-acasă, la părinți. Îi fierbeau femeile în ceaune și se numea că avuseseră carne la masă. Băgau în ei, nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
arta omului ar putea să le acopere; dar observați-le cu atenție, diametrul lor se mărește pe zi ce trece: sunt ca niște Conuri scobite ce urcă clocotind din Adâncul nesfârșit, peste care solidul vostru pământ nu este decât o crustă sau o pojghiță subțire! Pământul intermediar se fărâmă În fiecare zi, se extinde imperiul celor două Buchan-Buller2; așa Încât acum nu le mai separă decât un picior, o biată peliculă de Pământ care va fi În curând și ea străpunsă: și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
timpul, creațiile noastre au devenit din ce în ce mai extravagante; unele dintre brelocuri erau clar mai mult decorative decât practice. Îți tai mâna dacă te-apuci să cauți chestia asta pân’ geantă, zise Lurch, ținând în mână ultima dintre creații, care avea o crustă așa de groasă de fragmente de metal sudate încât părea o bucată de magnet pe care o pusesem în mijlocul camerei și care atrăsese jumătate din resturile din jur. —P’asta cui i-o dăm? —Lui Bez, zisei eu. Așa se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
îți încălzește viața. N-avea ce să găsească în ea, oricât m-ar fi studiat concentrată, țuguindu-și buzele și mijindu-și ochii, ca și cum încerca să tragă de peste mine straturi și straturi de timp. Să mă răzuiască, să dea jos crusta vârstei de acum în speranța că poate, cine știe, ar putea țâșni amintirea care să mă daurească. Ridica doar din umeri, atentă la cine știe ce cufundări. O priveam încordat, gândindu-mă dacă face să-i spun. Și ce să-i fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
meu, mărunt, e drept, dar adevărat, purificator, în cele ce se întâmplau în țară în acei ani. Cuvântul meu credeam că are rezonanțe, străbate mulțimile, stârnește conștiințele, provoacă zguduiri. Aproape vedeam cum ghioceii noii societăți scoteau, surâzători, capetele printre pojghițele crustei de până nu demult. La a cincea, a șasea halbă, mai ales dacă se întâmpla să mai intru în discuție cu câte unul care se așeza la masa mea, începeam să cred că mi-am greșit cariera, că de fapt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]