3,251 matches
-
și copiii erau plecați. Nu și-a dat seama că era și Portia. — De fapt, a zis ea, în timp ce coboram la subsol, nu lucrez propriu-zis. Aștept un telefon de la Steven. Trebuia să ne întâlnim în după-amiaza asta. Am pus ușor cușca pisicii pe podea și m-am așezat pe unul din scaunele pliante ale Shebei. Sheba râdea nervos. — Trebuia să sune acum o oră, dar n-am auzit încă nici un bip. Ce băiat rău. Am dat din ca. — Probabil are probleme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
are probleme cu ieșitul din casă, cu ai lui, a continuat ea. De obicei e chiar punctual. Mama lui îl ia uneori la cumpărături cu ea. Ca să-i care sacoșele... Portia se simte foarte rău, am zis eu, arătând spre cușcă. Sheba s-a uitat și ea. — O, draga mea. Săraca Portia. Vii de la veterinar? — Da. Suferă prea mult. Nu pot să mai suport, și am început să plâng. — Biata de tine, Barbara, a zis Sheba. Ce îngrozitor. S-a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
de mâneca hainei. — Te rog, a țipat ea și s-a îndepărtat așa de brusc că mi-am pierdut echilibrul și am căzut de pe scaun, reușind să mă lovesc în cădere cu șoldul de marginea roții ei de olărit. Din cușcă se auzea un zgomot ciudat, ca un deget care trecea peste o suprafață de sticlă. Portia se trezise. — Doamne, Barbara, ești bine? Sheba se uita în jos la mine cu o combinație drăguță de nerăbdare și îngrijorare. M-am așezat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
cu o combinație drăguță de nerăbdare și îngrijorare. M-am așezat un moment, pipăindu-mi șoldul. — Cred că da. — Ești sigură? Da, da. Doar șoldul. Șoldul mă durea ca dracu, dar nu voiam să fac caz. M-am uitat în cușcă. Portia se ghemuise într-un colț, cu blana ridicată și cu ghearele scoase. — Șșșt, nu e nimic, am șoptit printre bare. — Îmi pare rău pentru asta, a zis Sheba. Apoi și-a aruncat geanta pe umeri și și-a pus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
pleca? Chiar și după ce mă pusese la pământ? M-am ridicat și m-am clătinat ușor. — Crezi că poți să conduci până acasă? m-a întrebat ea. — O, da, mă simt bine, am zis, îndreptându-mă spre ușă. Am luat cușca și am plecat șchiopătând după ea. În stradă, ne-am îmbrățișat țeapăn. — Bine, atunci bănuiesc că ne vedem luni, a zis Sheba. Se muta plină de anxietate de pe un picior pe altul, ca cineva care are nevoie la toaletă. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
acolo ceva foarte matur. Ca și cum ar fi zis: „Ești tu, mami?“. Portia nu era în stare de o asemenea acuzație. De-abia a tresărit când i-au înfipt acul. Și când am luat-o s-o pun la loc în cușcă, n-a opus nici o rezistență; doar a scos un mieunat slab, vlăguit și s-a lăsat băgată înăuntru. Pe drum spre casă am luat niște cârnați și o cutie de smântână de la LoPrice, iar când am ajuns acasă am făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
de ani, dar femeile fac dragoste cu ochii deschiși. Iar ea vedea acum tot felul de defecte; vedea ceea ce era cu-adevărat în fața ei. L-am botezat Daniel, a zis ea. Zach clătina din cap ca un urs închis în cușcă. Dreapta, stânga - scăparea nu era de găsit în nici o direcție. Daniel, a șoptit el. Tocmai a împlinit doișpe ani. E un adevărat maestru la Game Boy. Zach a ridicat ochii întrebător. Era un om rămas captiv în timp, în epoca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
suna deloc natural. Voia să lase impresia că este teribil de echilibrat, de parcă și-ar fi călcat cu fierul cutele sentimentelor. Rezultatul a fost Însă lipsa totală de expresie. Era imposibil să te ocupi de un asemenea individ În afara unei cuști, dar o dată intrat acolo cu el, nu-ți rămînea decît să-l provoci la un joc periculos și nu existau decît două posibilități: să muști sau să fii mușcat. Dar nu putea fi vorba de așa ceva acum. Cred că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ridicat; cu cât creștea cârdul și avea mai mulți în subordine, cu atât era ăla mai bărbat, adică avea testosteronul mai mare. După o vreme, ăștia, cercetătorii, l-au luat pe dom’ șef și l-au pus singur într-o cușcă; i-au dat haleală, băutură, gumă de mestecat, Coca-Cola, de toate, dar nu mai era șef. Ce să vezi, frate? Începe la ăla să-i scadă bărbăția, măi tată, adică nivelul de testosteron, de la o zi la alta. Îl bagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
drugi de fier ce închidea vederea spre micul bulevard din față. Am uitat să pomenesc, însă, despre Rex, pe care proprietarul și soția lui îngăduiră să-l aduc cu mine (altfel l-aș fi lăsat la părinți). I-am așezat cușca lângă peretele magaziei - o cușcă mare pe care o ocupa vesel și mândru. Se împrietenise foarte repede cu stăpânii casei, ceea ce născu simpatia acestora față de el. Se gudura, era fericit. Proprietarul fusese funcționar la primărie, șef al registraturii, și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
vederea spre micul bulevard din față. Am uitat să pomenesc, însă, despre Rex, pe care proprietarul și soția lui îngăduiră să-l aduc cu mine (altfel l-aș fi lăsat la părinți). I-am așezat cușca lângă peretele magaziei - o cușcă mare pe care o ocupa vesel și mândru. Se împrietenise foarte repede cu stăpânii casei, ceea ce născu simpatia acestora față de el. Se gudura, era fericit. Proprietarul fusese funcționar la primărie, șef al registraturii, și o anume solemnitate regizată de cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
brusc, bătând din palme - știutul nostru consemn. - E timpul de culcare, Rex! El se ridică deodată, cu labele pe umerii mei, felul lui de a mă întâmpina și de-a-și lua rămas bun, apoi ieși în curte și intră în cușca pardosită cu paie și un țol anume ca să-i fie cald. - Doamna Pavel citește mai departe, la lumina veiozei de pe noptieră, Contele de Monte Cristo și zâmbește. 7. Intrasem în octombrie. Era în prima săptămână, vremea dădea să se strice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Soțul o să se bucure nespus, știți cât ținem la dumneavoastră! Apoi plecă râzând, prin ușa grea de lemn de nuc, coborî cele trei trepte și intră în magazia din curte să ia un braț de lemne, în timp ce Rex dormita în cușca lui odihnitoare, aflată alături, cu labele dinainte atârnându-i peste pragul de lemn vopsit în alb. 13. Intrasem în decembrie. Începuse zăpada, frigul, înghețul. Ținutul, aflat în largul câmpiei, stătea în bătaia crivățului. Totul s-a retras aici și renaște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ce le alimentau existența. Mă ridic o clipă. Fără să vreau, văd pe geam, de-a lungul gardului din față șirul de flori îngrijit de doamna Carolina Pavel, și prin nu știu ce asociație mă gândii la Rex, a murit de mult, cușca, singură, a rămas mărturie a trecerii lui pe pământ, mai sunt și câteva fotografii. În raiul lui de câini unde se afla acum cred că latră vesel, înveselit de vederile din cer, de noua lui viață, căci nu văd de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
zi de sărbătoare?... Haia nu răspunse; începu să se dezbrace încet; apoi se ghemui într-un colț. IIItc "III" Ștefan Bucșan, băiatul vestitului Vartolomei, avea în ochii lui negri grămădite parcă focuri de patimi. Cu greutate mare, ca într-o cușcă, își făcea munca de practicant la judecătoria târgului. Privea pieziș spre țăranii care intrau sfioși în grefă, lăsându-și căciula lângă ușă; privea în dreapta și-n stânga la tovarășii de masă, apoi își țintea ochii asupra grefierului, care se răsturna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
odihneau parcă în soarele auriu de toamnă, care frângea raze și-n ochii lor neliniștiți. Haia Sanis îi privea nepăsătoare de la geamul ei. Înstrăinată a fost în anul acela și de marile zile ale toamnei, de sărbătoarea împăcării și a cuștilor. Nu-i mai aduceau lacrimi în ochi povestirile vechi pe care Sanis, în odihna zilelor acelora, întors de la școală, în cușca acoperită cu papură, le cetea cu glas tărăgănat în cărțile cu scoarțe lustruite de piele. Taina trecutului, tragediile vremurilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
geamul ei. Înstrăinată a fost în anul acela și de marile zile ale toamnei, de sărbătoarea împăcării și a cuștilor. Nu-i mai aduceau lacrimi în ochi povestirile vechi pe care Sanis, în odihna zilelor acelora, întors de la școală, în cușca acoperită cu papură, le cetea cu glas tărăgănat în cărțile cu scoarțe lustruite de piele. Taina trecutului, tragediile vremurilor întunecate băteau zadarnic la urechile ei. Nici zâmbi slujbașilor templului care intrau purtând într-o mână simbolul legii. Se uita numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
șuri; măi Ilie, ia sculați repede și făceți-vă-ncoace!... Tremurând, mută și cu ochii sticlind, Cristina șovăi cătră păretele grajdului. Când se rezemă cu palmele, simți prin bârnele de stejar frământarea celui rămas sus, prins ca o fiară în cușcă. Dar în același timp îi căzu sub degete și coada lucie a unei furci de fier, pe care încă de cu ziuă o zărise în locul acela. —Stăi pe loc, madamă! Nu te clinti! îi răcni cu voce grozavă Alexa, ș-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
asaltate de oamenii bucuroși să-i vadă de aproape pe gladiatorii de la Școala din Tolosa și, mai ales, pe idolul lor, Salix. Paznicii și soldații încercau zadarnic să îndepărteze mulțimea. Cortegiul înainta încet. Închiși în carele ce semănau cu niște cuști, gladiatorii își țineau fețele lipite de barele de lemn. Unii râdeau, alții îi blestemau pe zei, pe Vitellius și mulțimea ațâțată, alții întindeau mâna să atingă vreo femeie. Un băiețaș aruncă spre ei o legătură de verdețuri putrezite. — Trăiască Skorpius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ori: Salix. Nu luă în seamă protestele celor pe care îi dădea deoparte, nerăbdător să ajungă la care. Acum erau chiar în fața lui. Era cu neputință să ajungi la ele; oamenii se îmbulzeau să nu piardă spectacolul campionilor închiși în cuști asemenea fiarelor. În cele din urmă, reuși să se apropie de un car. — Salix! îi strigă unui gladiator care îl privea. Știi unde-i Salix? — Nu-i aici, mergi mai în față. Întotdeauna stă în primul car. Strângându-și sacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-și bucure ochii cu scena aceea. Mi-a povestit fratele meu... care, din păcate, face parte din gărzile lui. O vreme, își văzură tăcuți de treabă. Cei care îl ajutau pe bucătarul-șef erau speriați de parcă ar fi intrat în cușca unui tigru înfometat. Listarius se uita pe rând la ei, în timp ce prăjea un amestec de bobi și măruntaie de oaie, mâncarea preferată a împăratului, pe care venise să o comande însuși Asiaticus, amantul lui Vitellius. Adăugă niște condimente din săculețul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
gata să ucidă. — Iar acelea... au vârfurile îndreptate spre noi, așa încât, dacă încercăm să coborâm, vom fi străpunși. În schimb, nu-i vor împiedica pe asediatorii care vor urca dealul să ne ucidă. Dar înseamnă că suntem ca într-o cușcă! Din nou răsună glasul puternic al crainicului. — Iată armata învingătorului! Iată-i pe soldații împăratului Aulus Vitellius! Publicul se ridică în picioare. Se ridică și împăratul, care, cu un gest teatral, făcu semn mulțimii să aplaude. În sunetele trâmbițelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
direcții. Magazinul de rații distribuia mereu porții din ce în ce mai mici de orez și linte. Nu se mai găseau fructe pe nicăieri și abia dacă mai erau câteva legume. Prețurile crescuseră atât de mult, că nu mai cumpăra nimeni puii schilozi din cuștile din fața măcelăriei. În cele din urmă, bietul măcelar trebuise să-i mănânce el însuși, și, după ultimul, fusese forțat să devină vegetarian, la fel ca restul orașului. În lunile acestea, Kulfi devenise enormă și părea să pretindă pentru ea însăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Ranchi. Coboară, îi strigă binedispus. Cum vrei să te examinez dacă stai în copac? Dar nu, Sampath nu avea de gând să riște. Nu era prost. Nu se dădea el jos să se lase prins și - cine știe? - băgat în cușcă și dus la azilul de nebuni de pe Alipur Road, ca nebunul care întrerupsese cursul de economie pentru doamne de la universitate și fusese ademenit și prins doar cu niște dulceață. Așa că, la insistențele familiei, doctorul Banerjee, care se mândrea cu condiția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
să funcționeze măcar cât de cât în lume. Sigur că existaseră unul sau două momente în care fusese foarte îngrijorat, ca atunci când Kulfi încercase să fure plantele experimentale de la expoziția anuală a Centrului Agricol sau când încercase să intre în cușca unor fazani rari, în micuța grădină zoologică a Shahkot-ului, ca să prindă unul și să-l gătească. De fiecare dată fusese prinsă de paznici, care presupuseseră că era doar un vizitator rătăcit și la fel de deranjant ca tot restul mulțimii venite să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]