1,517 matches
-
era scrisoarea respectivă? Domnul Levy spera că da. Trecu repede prin cartierul domnișoarei Trixie, prin fața barurilor și a firmelor care se vedeau la tot pasul anunțând RACI FIERȚI și STRIDII ÎN COCHILIE. Ajungând la blocul căutat, se luă pe urma dârei de petice și urcă scările până la o ușă cafenie. Bătu și îi deschise doamna Levy, spunând: — Ia privește cine s-a întors. Amicul nostru amenințat de idealist. Ai rezolvat problema? Poate. — Acum vorbești ca Gary Cooper. Un singur cuvânt drept
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
1 Divizia 48 a Curții Superioare din Los Angeles era o cameră cu lambriuri din lemn, dominată de marele sigiliu al statului California. Camera era mică și dădea o impresie de prost gust. Covorul roșu era destrămat și brăzdat de dâre de noroi. Furnirul lustruit al boxei martorilor era crestat, iar unul dintre tuburile fluorescente era stricat, făcând ca boxa juriului să fie mai întunecată decât restul camerei. Jurații erau îmbrăcați obișnuit, în blugi și cămăși cu mânecă scurtă. Fotoliul judecătorului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
rost să pună un coș de haine murdare în cameră, din moment ce Jennifer și le arunca hainele peste tot, pe podeaua băii. Georgia Bellarmino se aplecă și le ridică, fără să fie cu mintea la ele. În momentul acela observă niște dâre pe podeaua din baie. Urme de cauciuc. Slabe. Și paralele. Știa ce putea produce acele dungi: o scară. Se uită la tavan și văzu o trapă pe unde se putea intra în pod. Pe trapă se vedeau urme de degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
ca să vadă cine era, dar fără să fie rănit. Era clar că cineva încerca să-l omoare pe Dave. Sirenele se auzeau mai puternic. Auzi strigăte și pași fugind pe stradă. O mașină frână, lumini puternice străluceau prin gard, aruncând dâre de umbră. Deasupra lor, Dave scoase un urlet de război și dispăru. Tracy țipa. Lynn ajunse la Jamie. Sângele se aduna în jurul capului lui. — Jamie, Jamie ... Se lăsă în genunchi și îl întoarse cu grijă. Jamie avea o zgârietură uriașă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
roșu. Poate că era un vânzător de baloane obosit, tată a numeroși copii, care scurta drumul spre casă trecând de pe o coastă pe cealaltă, fără să știe ce imagine uluitoare oferea trăgând după el ploaia aia de culori și o dâră de fum pe deasupra valurilor albastre. Luate total pe nepregătite de stranietatea acelei scene, Armanoush și Asya au rămas fără grai, urmărind din priviri barca aceea cu motor până când toate baloanele au dispărut În zare. — Hai să ne așezăm undeva, vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
avea chef să meargă la cumpărături. Cu un oftat a Înhățat un pumn plin de sâmburi de rodie ca să Îi presare În bolurile Încă neornate de pe margine. A Împrăștiat semințele În mod egal, de parcă ar fi lăsat În urmă o dâră de semne care să călăuzească spre casă un copil oropsit din poveste. I-a trecut prin minte că sâmburii de rodie fuseseră probabil, Într-o altă viață, diamante mici și prețioase. — Mătușă, s-a Întors spre mătușa ei cea mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
dădusem seama că avea un crater În locul inimii. Vulcanul din Azore care ridica trîmbe Învîrtejite de apă, asta era dragostea lui pentru mine. Milioanelor de globule roșii pe care inima lui le propulsa În sistemul circulator li se adăuga această dîră de lavă fluidă, această pastă compactă amestecată cu cristale și bazalt - orgile bazaltice! - a dragostei posesive și dominatoare, ale dragostei neliniștite, anxioase, Înspăimîntătoare, pe care mi-o arăta tatăl meu și În care mă zbăteam ca o veveriță În cușcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
cuvânt, efort urmat imediat de miros de castraveți murați. ă Arată-mi. Sprînceana căzu cu greutate într-o mișcarea ce exprima refuz mânios. ă Sunt ofițer de poliție. E spre binele tău să cooperezi. Ușa se deschise înăuntru, lăsând o dâră de lumină să se extindă pe coridor. În spatele lămpii se afla un bărbat scund și chel de vreo cincizeci de ani. Nerăbdător să scape de sentimentul superstițios al necuratului, Salitov se uită mai întâi la sprâncenele acestuia, însă acestea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
fata în scaunul cu rotile plângea. Capitolul douăzeci și trei Bastarzii lui Jupiter ă Este adevărat? Nicodim Fomici închise ușa biroului lui Porfiri, dar nu părea doritor să avanseze în cameră. Aștepta în schimb răspunsul lui Porfiri. Porfiri slobozi o dâră de fum și scutură scrumul de pe țigară. ă Ce să fie adevărat? Își ridică privirea din hârtii și clipi în exces. ă Ultima nebunie a lui Liputin? Porfiri îi înmână inspectorului șef o scrisoare purtând antetul biroului prokuror-ului. ă Trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
viață pe care abia Îl suportă, și numesc asta „viață Împlinită“. — Dar ăsta-i jocul. — Eu nu vreau să joc jocul ăsta. Nu Îl simt. Îi Întoarse spatele lui Sam În tăcere, se duse la fereastră și Începu să urmărească dârele lăsate de un avion argintiu În apusul Înflăcărat. — Oamenii care Își găsesc scopul În viață nu fac compromisuri. Ei sunt pionierii, sunt cei care Își asumă riscuri, care fac lucruri nebunești, care suferă și Încearcă imposibilul! — Tu ți-ai părăsit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
luna plină, ținându-și respirația pentru ca liniștea să fie deplină. Cât de mult Îi plăcea liniștea! O mașină trecu Încet, muzica era dată la maxim. Un tangou argentinian se strecură afară și rămase În urma mașinii, plutind prin aer ca o dâră de parfum puternic. Tangoul e Întotdeauna atât de antrenant! Se ridică, Își puse pantofii la loc În picioare și se grăbi spre rulotă, gata să moșească nașterea unui miracol. Poate că va veni vreun mare producător, se va Îndrăgosti de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
voluminos. 16 Exploziatc "16 Explozia" Dar norocul lovi de două ori. Ziua următoare, la prânz. Când deschise Kitty ușa rulotei, mult după miezul nopții, Desert Rose se tot plimba prin cameră, plângând. Fața i se umflase, machiajul Îi cursese În dâre negre, Înfiorătoare, iar hainele Îi erau răvășite În ultimul hal. Plângea, probabil, de câteva ore. Văzând-o În starea asta, Kitty se bucură că nu avea pistol, altfel l-ar fi Împușcat fără ezitare și fără discuții pe Charlie. Credeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Copacii dezgoliți Își profilau siluetele Întunecate pe fundalul albastru al cerului, soarele era paralizat, totul era pictat În alb. Oamenii erau Îmbrăcați ca niște eschimoși, cizmele scârțâiau ca discurile vechi pe stratul gros de zăpadă, iar respirația ei fierbinte ridica dâre albe de aburi În aerul Înghețat. Dădu ocol lacului, se uită la zgârie-norii ce se oglindeau În ovalul alunecos al apei, de parcă vedea pentru prima oară orașul. Părea un alt Manhattan, mai vibrant și mai frumos decât ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
gândul că nu fusese decât o aventură de-o noapte, o fată al cărei chip Îl uitase deja, una dintre tinerele delicioase cu care se culcase. Poate că energia și pasiunea ei Îl urmăriseră câteva zile după ce plecase, ca o dâră de parfum exotic, dar trebuia să accepte adevărul. Luptase fără să aibă arme, deschisă și vulnerabilă. Ca multe altele Înaintea ei, Încercase imposibilul. Și pierduse. Kitty scrise un mesaj pe laptop și-l trimise În cyberspațiu. „Bună... ascultam coloana sonoră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
Câteva trepte de piatră suiau spre singura intrare. La capătul lor, imediat la stânga, se afla ghereta portarului, din fața căreia pornea un coridor întunecos. O femeie tânără, înaltă, strânsă într-un halat alb, a trecut pe lângă mine, lăsând în urmă o dâră de parfum - țin minte asta fiindcă Laura avea parfumuri fine, curioase într-un azil - dar n-am apucat să-i văd fața. Câțiva bătrâni se plimbau sau stăteau pe trepte la soare. Toți îmbrăcați în halate vișinii, uzate, decolorate de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
intrat în noroi până la brâu, a întins mâna lui mare și grea și l-a tras pe Dinu afară. L-a aruncat apoi ca pe un obiect în marginea mlaștinei și s-a reîntors la grupul de pescari, lăsând o dâră de noroi în urma lui. Apoi, au dispărut toți, pescarii și Dinu. Cineva, a cărui față n-o distingeam din pricina luminii prea puternice, îmi spunea cu o voce uscată și tristă: „Domnule sculptor, nu știu dacă dumneata cunoști o pasăre neagră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
detunătura. Odată, ridicasem pușca și ținteam când am auzit un râs puternic în spate. M-am întors. Îndreptase mâinile spre mine, ca și cum ar fi fost vânător și mă vâna pe mine. Se maimuțărea, dar în clipa aceea am simțit o dâră rece pe șira spinării. „Cine dracu e ăsta și ce vrea?” l-am întrebat pe Dinu care mă așteptase la cafenea. „Habar n-am” a ridicat el din umeri. Trecuse ceva timp și mă pregăteam să am o explicație cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și mirosea îngrozitor a transpirație. „Câmpul miroase a porumb copt (era toamnă) și eu mă înăbuș în împuțiciunea asta”, mi-am zis și m-am strecurat spre ușă ca să mă duc la closet, sperând că acolo trebuia să vină o dâră de aer proaspăt. Dar chiar în ușă m-am lovit de el. Cum l-am recunoscut prin întuneric habar n-am, însă l-am recunoscut. Și, într-o clipă, n-am mai simțit duhoarea din vagon. M-a cuprins frica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Devonshire, care se credea Maria Magdalena“. „Dar acești Willermoz, acești Martines de Pasqually, care fondează sectă după sectă...“ „Pasqually era un aventurier. Practica niște operațiuni teurgice Într-o cameră a lui, secretă, spiritele Îngerești i se arătau sub formă de dâre luminoase și de caractere hieroglifice. Willermoz Îl luase În serios pentru că era un entuziast, onest dar naiv. Era fascinat de alchimie, se gândea la o Mare Operă căreia aleșii ar fi trebuit să i se dedice, pentru a descoperi punctul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
În orice caz, această descoperire explica de ce sub Pendul acei meșteri zidari trasaseră un labirint, imaginea stilizată a sistemului curenților subterani. Am căutat o imagine a labirintului din Chartres: un ceas solar, o roză a vânturilor, un sistem venos, o dâră băloasă a mișcărilor somnolente ale Șarpelui. O hartă globală a curenților. „Bine, să zicem că Templierii se serveau de Pendul ca să indice Umbilicusul. În loc de labirint, care e și el o schemă abstractă, pui pe podea o hartă a lumii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de expoziție și porticele astea ar deveni săli aidoma celor de la Conservatoire. Tavane joase de secol XVI, arce semicirculare, galerii cu gravuri și obiecte de anticariat, mobile. Place des Vosges, așa cum e ea, joasă, cu portoanele ei vechi pline de dâre și scâlciate și leproase, adăpostește oameni ce nu s-au mutat de-aici de sute de ani. Niște oameni cu mantii lungi, galbene. O piață locuită numai de taxidermiști. Ies numai noaptea. Cunosc piatra din pavaj, gura de canal prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
trînti ușa. Wakefield Își face o notă mentală. Cine este șeful lui? CÎnd iese cu Susan În stradă, după multe pupături și Îmbrățișări din partea doamnei Petrovici, Îl zăresc pe Slobodan gonind cu vechitura lui de mașină pe stradă, lăsînd o dîră de gaze de eșapament În urma lui. N-ar trece de inspecția tehnică, gîndește Wakefield. Și nici vechea lui țară n-ar trece-o, cu dîra ei de fum, ucigător de la mii de kilometri depărtare. Așezată din nou la volanul mașinuței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Petrovici, Îl zăresc pe Slobodan gonind cu vechitura lui de mașină pe stradă, lăsînd o dîră de gaze de eșapament În urma lui. N-ar trece de inspecția tehnică, gîndește Wakefield. Și nici vechea lui țară n-ar trece-o, cu dîra ei de fum, ucigător de la mii de kilometri depărtare. Așezată din nou la volanul mașinuței ei, Susan rămîne tăcută preț de ceva timp. — Ei, a fost un eșec, spune În cele din urmă, aprinzîndu-și o țigară. Îmi pare rău. Vrei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
corect să trebuiască să treci printr-o judecată pentru a ajunge acolo. După alte cîteva mile În sus pe deal, aproape de vîrful Înălțimii, următoarea Întrebare Îi stîrnește iar iritarea: ÎNVIEREA PENTRU CINE? Acum este sigur că aceste panouri sînt o dîră ranchiunoasă de firimituri lăsată În urmă de vrăjitoarea cea rea pentru a-i ademeni pe Hansel și Gretel și Își promite să nu oprească pentru nici o bătrînică aflată În drum, vînzînd turtă dulce. Cinci mile de drum de platou deșertic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
binelea acum și În ochi le apar lacrimi, am niște prim-planuri grozave, dar nu se pierd din ochi. Se re-dedică, Înțelegi. Pot Îndura durerea pentru cealaltă, e ca o ofrandă, suferă pentru că se iubesc. Am o imagine grozavă cu dîrele de pe fundurile și spatele lor, le poți vedea cum transpiră, nu răni, nu sînge, nimic de genul ăsta. Domnișoarele de onoare sînt profesioniste, dacă se rupe pielea, sîngele care curge ostoiește durerea și durerea e tot șpilul. Și exact cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]