1,546 matches
-
sculpturile reprezentând efebi purtători de torțe? Pentru ce să faci muzicieni lâncezind lângă țiterele lor sub plafoane cu despărțituri? Care-i utilitatea stofelor prețioase, a țesăturilor brodate cu purpură? Niște deșertăciuni... Deșertăciunea comediei umane... Deșertăciunea războaielor și a piepturilor bombate... Deșertăciunea jalnicelor divertismente ale unor oameni concentrați asupra accesoriului și uitând esențialul... Indivizii angajați pe acest drum greșit se înșală, dar Lucrețiu manifestă milă și înțelegere: ei nu știu ce fac, nici de ce se comportă astfel, deoarece ignoră că învățăturile lui Epicur i-
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
toate Îndatoririle ei, dar cu o singură condiție: să fie mereu prezent efortul de a se Înălța și de a Înălța și pe alții, de a-și dedica viața Întreținerii unei spiritualități superioare, caracterizată de bunătate, virtute, cucernicie, sinceritate. Altfel, deșertăciunea, bogățiile, onorurile sociale vor umple sufletul de vanități și iluzii, care, mai de vreme sau mai târziu, vor da naștere amărăciunilor, dezamăgirilor, Înfrângerilor, căderilor În păcat. Μ În adevărata dragoste nu există o competiție de sentimente și, implicit, un Învingător
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
al poeziei sale mesianice. Poetul, ca preot, o înalță în tonuri psalmodiate, de rugăciune pământească spre cerurile pline de taină ale lui Dumnezeu. El se închide în cercul credinței ca un nou Ioan Damaschin, spre a se lepăda de lumeasca deșertăciune și a se pătrunde de duhul Mântuirii: „Chemarea mea-i Ființa sfântă,/ Viața mea-i cerescul cântec”. Ca homo christianus, nu poate concepe lumea decât prin Iisus, ca singurul Domn care o întruchipează. Hristos este măsura universală vie cu care
MATEEVICI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288063_a_289392]
-
Christopoulos au însemnat pentru el cea dintâi întâlnire cu poezia, dar adevăratul debut se produce sub puternica influență a lui Lamartine. Primele poezii sunt elegii, sonete și ode care pornesc de la motive romantice comune și celorlalți poeți munteni: curgerea timpului, deșertăciunea vieții, ruinele ca simbol al trecutului, destinul poetului. Interesul acestor scrieri - versificații reușite ale unui bun meșteșugar, lipsite însă de vibrație lirică autentică - stă mai mult în câteva note inedite, care îl detașează de poezia epocii. În lirica erotică, autorul
HELIADE-RADULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287426_a_288755]
-
abundentă, care uneori, când se rarefiază, apare încadrată în versuri remarcabile, amintind de maniera lui Lucian Blaga. În Neoromantică (1982), unde autorul ajunge la o maturitate deplină, imaginea este mai funcțională, scutită de abuzul de metaforizare. Un poem (Orgolii) evocă „deșertăciunea deșertăciunilor”, amintind de sonoritățile biblice și de întrebările esențiale din Viața lumii de Miron Costin. Tânăr este o replică la Odă (în metru antic) a lui Mihai Eminescu. I. scrie, în paralel, proză scurtă (Strigătul, 1978, Ningea pentru unul singur
IUGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287643_a_288972]
-
care uneori, când se rarefiază, apare încadrată în versuri remarcabile, amintind de maniera lui Lucian Blaga. În Neoromantică (1982), unde autorul ajunge la o maturitate deplină, imaginea este mai funcțională, scutită de abuzul de metaforizare. Un poem (Orgolii) evocă „deșertăciunea deșertăciunilor”, amintind de sonoritățile biblice și de întrebările esențiale din Viața lumii de Miron Costin. Tânăr este o replică la Odă (în metru antic) a lui Mihai Eminescu. I. scrie, în paralel, proză scurtă (Strigătul, 1978, Ningea pentru unul singur, 1985
IUGA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287643_a_288972]
-
cu Matei Corvin, regele Ungariei (1850) încearcă să îmbine o intrigă amoroasă și un conflict războinic. Momentele de exaltare romantică alternează cu pasaje reflexive, în care personajele, contemplând ruinele sau peisajul deprimant al unui țintirim, cugetă la nestatornicia soartei, la deșertăciunea celor omenești. O polemică s-a declanșat în jurul versurilor albe în care a fost scrisă drama. SCRIERI: Agripina, Brașov, 1847; Mihul. O trăsătură din rezbelul lui Ștefan cel Mare cu Matei Corvin, regele Ungariei, Iași, 1850; Babilonia românească, Iași, 1860
ISTRATI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287635_a_288964]
-
un registru diametral opus rezultatelor obținute de Biserica ortodoxă sub regimurile politice anterioare anului 1944. Astfel, apărea ca o stringență nevoia unei noi pregătiri a clerului, care va fi educat să nu mai urmeze cursurile unei facultăți pentru a obține „deșertăciunea unui titlu“, ci pentru a se nutri cu adevărata învățătură evanghelică și cu autentica „trăire în Hristos“. Însă, schimbările nu s-au produs doar la nivelul Institutelor teologice, ci au continuat în prelungirea acestui proces cu „reînnoirea duhului întregii preoțimi
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
pustietate. Iertat prin intervenția zeiței Venus, este lăsat iarăși slobod, dar orb, printre oameni. Este o alegorie, adăpostind în subsidiar o temă îndrăgită în secolul al XVIII-lea, mai ales de literatură franceză - renunțarea la voluptățile vinovate și la toate deșertăciunile lumești și regresiunea în mijlocul naturii, într-un mediu pastoral, simplu și neprihănit. Descrierile de natură sunt făcute în maniera sentimentală sau preromantica. Fiind judecător la Fălticeni, G. e trimis în 1833, „cu a slujbii datorie”, pe valea Suhăi, a Sabasei
GANE-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287160_a_288489]
-
etc. Lungi poeme (volume întregi nefiind decât un asemenea unic text, compus muzical) sunt expresia chinului spiritual și a slavei, a suferinței mundane și a salvării, a rugăciunii și devoțiunii / umilinței ( Aproape tac, aproape plâng, aproape sunt, 1995), a „melanholiei deșertăciunilor” (amplul poem din 1996), a presiunii realității care „țâșnește ca apa din sifon” și a transformării ei, a graniței subtile dintre ființă și neființă - totul, acum, sub dominanta aspirației spre transcendență și mântuire: „mă desprind de mine însumi cu o
DUMITRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286914_a_288243]
-
noi, București, 1989; Poeme, București, 1989; Încercare de înșurubare în real, București, 1991; Monologuri, pref. Cezar Baltag, București, 1991; Mi s-a culcat moartea pe inimă, pref. Cezar Ivănescu, București, 1992; Aproape tac, aproape plâng, aproape sunt, București, 1995; Melanholia deșertăciunilor, București, 1996; Deșertăciunea șterge fața morții, București, 1996; Acolo unde plânsul nu atinge moartea, pref. Dan Grigorescu, București, 1997; Trei tipare, pref. Al. Paleologu, București, 1998; Antumele, București, 1998; Îngerul poverii, București, 1998; Sfânt îndârjit, București, 1999; Scrisori către părintele
DUMITRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286914_a_288243]
-
Poeme, București, 1989; Încercare de înșurubare în real, București, 1991; Monologuri, pref. Cezar Baltag, București, 1991; Mi s-a culcat moartea pe inimă, pref. Cezar Ivănescu, București, 1992; Aproape tac, aproape plâng, aproape sunt, București, 1995; Melanholia deșertăciunilor, București, 1996; Deșertăciunea șterge fața morții, București, 1996; Acolo unde plânsul nu atinge moartea, pref. Dan Grigorescu, București, 1997; Trei tipare, pref. Al. Paleologu, București, 1998; Antumele, București, 1998; Îngerul poverii, București, 1998; Sfânt îndârjit, București, 1999; Scrisori către părintele Niculae, București, 2000
DUMITRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286914_a_288243]
-
care dragostea înfruntă și desfide, fie și pentru puțină vreme, moartea, devenită în Prolog personaj alegoric adus pe scenă pentru a-și rosti sumbrul monolog. Defilează trist în ultima dintre traducerile lui D., ca într-o arhaică versiune a Panoramei deșertăciunilor, alaiul fantomatic al „chesarilor” de altădată invocând visul de glorie al cetăților spulberate în țărână, Semiramida și „Machidon”, „Râmul” și „Atina”, piramidele și turnul lui Nemrod, nu „câmpiile asire”, ca mai târziu la Eminescu, ci „scripturile caldee”, nunțile tragice, întreaga
DOSOFTEI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286838_a_288167]
-
de versuri la stema țării sau la adresa unor familii din protipendadă, cu accentuată tendință encomiastică, care au pus bazele unei heraldice românești, pioneratul datorându-se lui Udriște Năsturel. Un motiv literar specific baroc, amplu analizat și exemplificat, este „soarta alunecătoare”, „deșertăciunea deșertăciunilor” din textul biblic. Poemul Viiața lumii de Miron Costin și Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea de Dimitrie Cantemir sunt cele mai reprezentative pentru circulația motivului. Cu masiva lucrare Recitind literatura română veche M. își definitivează „privirea” asupra literaturii
MAZILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
-
versuri la stema țării sau la adresa unor familii din protipendadă, cu accentuată tendință encomiastică, care au pus bazele unei heraldice românești, pioneratul datorându-se lui Udriște Năsturel. Un motiv literar specific baroc, amplu analizat și exemplificat, este „soarta alunecătoare”, „deșertăciunea deșertăciunilor” din textul biblic. Poemul Viiața lumii de Miron Costin și Divanul sau Gâlceava înțeleptului cu lumea de Dimitrie Cantemir sunt cele mai reprezentative pentru circulația motivului. Cu masiva lucrare Recitind literatura română veche M. își definitivează „privirea” asupra literaturii române
MAZILU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288075_a_289404]
-
este concepută ca nucleu central al creștinismului, ca atitudine fundamentală a vieții religioase; fără aceasta nu este posibil să te ridici până la Dumnezeu; asceza nu este negarea lumii, ca în doctrina maniheistă, ci desprinderea de lume, de senzualitatea și de deșertăciunea ei. Sigur, vor putea fi folosite bunurile acestei lumi, dar nu ne vom mai putea „bucura de ele”, adică nu va mai trebui să le căutăm ca scopuri în sine, pentru că sunt efemere și provizorii, nu atât prin durata lor
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
Soției sale (Poema coniugis ad uxorem). Aici, poetul, după ce descrie în hexametri un tablou apocaliptic al nenorocirilor care loviseră Galia răvășită de invaziile barbarilor, trece la exortația propriu-zisă și, folosind distihul elegiac, o îndeamnă pe femeie să renunțe la toate deșertăciunile lumii și să se dăruiască lui Dumnezeu, practicând abstinența împreună cu soțul său. Poemul are o tonalitate gravă și senină și e străbătut de o autentică forță sufletească. c) Cronica Complexa activitate a lui Prosperus cuprinde și scrierea de cronici; mai
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
succes la public, fiind gustate critica politicianismului veros ori melodramaticele relații sentimentale. În poezie, scriitorul se încearcă în poemul amplu, de factură modernă; limbajul este însă prozaic, lipsit de expresivitate și sugestie. El glosează predilect pe tema morții iubitei, a deșertăciunii vieții, a naturii, într-o cheie mult uzitată la 1900, dar fără personalitate. A scris și amintiri despre B. P. Hasdeu, G. Ionnescu-Gion și Nicolae Vaschide, reunite sub titlul Noi, românii. Trei oameni. Actorii (1912). Numele lui L. se reține
LECCA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287764_a_289093]
-
București, 1968; George Bernard Shaw, Pagini alese, București, 1971; William Somerset Maugham, Vălul pictat, București, 1972; John Updike, Muzee și femei, București, 1980; James Joyce, Corespondență, îngr. și pref. trad., București, 1983; Saul Bellow, Herzog, București, 1992; Tom Wolfe, Rugul deșertăciunilor, București, 1996; George Orwell, Omagiu Cataloniei, pref. Vladimir Tismăneanu, București, 1997; John Irving, Hotelul New Hampshire, București, 1997; Isaiah Berlin, Adevăratul studiu al omenirii, îngr. trad. în colaborare cu Henry Hardy, București, 2001. Repere bibliografice: Zaharia Stancu, Însemnările unui ziarist
LUPAN-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287927_a_289256]
-
iar Ileana este văzută - ca în poema eminesciană Miron și frumoasa fără corp - drept latura nepieritoare, sacră, pe care omul este chemat să o descopere în sine. Amănuntul pitoresc sau burlesc, ineditul unor imagini, de viziune terifiantă, inițiatică ori arătând deșertăciunea lumii („stahia” la pod, „genia”, farmecele țigăncii, dracul Benga, șirul de călăreți mistuiți de nisip, Bogdan vrăjit și făcut „muieratic”), ca și umorul de esență populară, asimilarea unor procedee ale poeziei și basmului popular, folosirea fondului folcloric de credințe și
STAMATI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289847_a_291176]
-
nu atât de activitatea sa literară, cât mai degrabă de criticile aduse unui înalt ierarh, pentru afacerile acestuia cu vinuri. De acum încolo se va consacra în întregime literaturii. Începuse în 1918, cu versuri, în revista „Duminica ortodoxă”, iar placheta Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune, îi apare în același an. Colaborează la „Viața românească”, unde din 1927 semnează proză despre viața monahală, „Adevărul literar și artistic”, „Gândirea”, „Scrisul românesc”, „Torța”, „Universul”, „Vremea” ș.a. În 1928 lui S. i se editează Călugări
STANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
atât de activitatea sa literară, cât mai degrabă de criticile aduse unui înalt ierarh, pentru afacerile acestuia cu vinuri. De acum încolo se va consacra în întregime literaturii. Începuse în 1918, cu versuri, în revista „Duminica ortodoxă”, iar placheta Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune, îi apare în același an. Colaborează la „Viața românească”, unde din 1927 semnează proză despre viața monahală, „Adevărul literar și artistic”, „Gândirea”, „Scrisul românesc”, „Torța”, „Universul”, „Vremea” ș.a. În 1928 lui S. i se editează Călugări și
STANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
sa literară, cât mai degrabă de criticile aduse unui înalt ierarh, pentru afacerile acestuia cu vinuri. De acum încolo se va consacra în întregime literaturii. Începuse în 1918, cu versuri, în revista „Duminica ortodoxă”, iar placheta Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune, îi apare în același an. Colaborează la „Viața românească”, unde din 1927 semnează proză despre viața monahală, „Adevărul literar și artistic”, „Gândirea”, „Scrisul românesc”, „Torța”, „Universul”, „Vremea” ș.a. În 1928 lui S. i se editează Călugări și ispite, o culegere
STANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
mai stă drept vagă mărturie despre calitățile scriitorului, precum în romanul Luminile satului (1936). S. s-a încercat și în literatura destinată copiilor și tineretului. Postum, în 1962, apare un volum memorialistic, Amintiri din mănăstire, evocând, iarăși, mediul călugăresc. SCRIERI: Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune, București, 1918; Părintele Onufrie, București, 1919; Draci cu coarne, draci fără coarne, București, 1920; Două ceasuri fericite, București, 1922; Azilul sufletelor, București, 1923; Mănăstirea Căldărușani, pref. Miron Cristea, București, 1924; Pentru vizitatorii mânăstirilor, București, 1924; Mănăstirea
STANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]
-
stă drept vagă mărturie despre calitățile scriitorului, precum în romanul Luminile satului (1936). S. s-a încercat și în literatura destinată copiilor și tineretului. Postum, în 1962, apare un volum memorialistic, Amintiri din mănăstire, evocând, iarăși, mediul călugăresc. SCRIERI: Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciune, București, 1918; Părintele Onufrie, București, 1919; Draci cu coarne, draci fără coarne, București, 1920; Două ceasuri fericite, București, 1922; Azilul sufletelor, București, 1923; Mănăstirea Căldărușani, pref. Miron Cristea, București, 1924; Pentru vizitatorii mânăstirilor, București, 1924; Mănăstirea Pasărea
STANOIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289882_a_291211]