1,009 matches
-
inamicul avea o superioritate numerică și tehinică zdrobitoare, era autorizată efectuarea unei retrageri mai ample. Doctrina militară franceză sublinia că în cazul unui front foarte larg în câmp deschis împotriva unor forțe blindate inamice concentrate, DLM trebuia să renunțe la defensiva descentralizată și să își concentreze forțele pentru acțiune. Prioux nu a urmat aceste instrucțiuni. Comandamentul francez a finalizat amplasarea forțelor de cavalerie pe 11 mai. Pe flancul stâng a fost plasată 3e DLM sub comanda generalului Langlois. Divizia sa era
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
fost de asemenea trimise unități de sprijin. Atacul germanilor a fost în principal unul de recunoaștere și diversiune. Principalul obiectiv al germanilor rămânea zona de câmpie din jurul localității Hannut. Regiemntul al 35-lea Panzer comandat de Stever a întâlnit o defensivă foarte puternică în timpul înaintării spre Hannut. Tancurile franceze erau dispuse în poziții îngropate, iar în timpul bătăliei au contraatacat în mai multe rânduri. Forțele franceze au părăsit Hannutul fără luptă. Germanii, în acest timp, au încercat să ocolească orașul, nefiind la
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
a cerut sprijinul aviației de recunoaștere. Piloții "Luftwaffe" au descoperit concentrările de blindate franceze de la Orp și unitățile motorizate de la Gembloux. Reichenau i-a ordonat lui Hoepner să înainteze cu Corpul XVI spre Gembloux, mișcare care trebuia să împiedice organizarea defensivei franceze. Hoepner se temea însă de problemele care le întâmpina datorită liniilor de aprovizionare tot mai întinse și era îngrijorat în special de flancurile foarte expuse ale forțelor sale. Corpul IV, cu care se se învecinau forțele lui Hoepner, avea
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
4-a Panzer să îșî concentreze atacul pe partea drepată a orașului Gembloux și să acționeze în colaborare cu Divizia a 3-a Panzer, care urma să primească sprijin aerian din partea "Fliegerkorps VIII". Germanii au atacat în timpul nopții, pentru testarea defensivei franceze. Apărătorii punctelor întătite franceze au luptat până dimineața împotriva atacurilor infanteriștilor germani, care au încetat doar în primele ore ale zilei de 13 mai. În dimineața zilei de 13 mai, linia defensivă a localităților Tienen, Jandrenouille și Merdorp era
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
mai, linia defensivă a localităților Tienen, Jandrenouille și Merdorp era asigurată de Divizia a 3-a mecanizată. Divizia a 2-a mecanizată își păstrase pozițiile inițiale. În punctul de joncțiune a celor două divizii de la Winson exista o breșă în defensiva franceză, iar Hoepner nu a reușit să se folosească de aceasta pentru îndeplinirea obiectivelor ordonate. „Chiar în prima zi, blindatele franceză - contrar rapoartelor germane - au ieșit cu siguranță victorioase”. Infanteria germană a declanșat atacul principal în partea de sud-est, traversând
Bătălia de la Hannut () [Corola-website/Science/337609_a_338938]
-
ceea ce stârnește interesul, admirația și susținerea unora ca mine, care privesc lucrurile, așa cum spuneam, nu cu ochiul teologic, ci cu cel politic. Papahagi și grupul de intelectuali cu care este asociat reprezintă în acest moment principala forță doctrinară care articulează defensiva în fața strategiei ce vizează factorul religios și ecleziasic ca instrument și câmp al războiului neconvențional, ideologic și informațional, cu mize geopolitice majore în Estul Europei. Linia de rezistență a acestui sector din frontul ideologic ține în acest moment de ei
Adrian Papahagi, ”Creștinismul în cetate. Manual de supraviețuire” by Tudor Curtifan () [Corola-website/Journalistic/101031_a_102323]
-
creștinismul și tradiția sa o vor lua în sfera publică românească. Adrian Papahagi, prin cartea de față și prin întreaga sa prezență publică, nu doar că atrage atenția asupra acestor realități inconfortabile, dar oferă și elementele doctrinare ale unei posibile defensive, desfășurate solid și coerent, în dublul plan al convingerilor individuale și al acțiunii colective”, precizează în prefața volumului profesorul Paul Dragoș Aligică. DC News prezintă un extras din volumul semnat de Adrian Papahagi: Aceste rânduri nesofisticate au fost scrise în
Adrian Papahagi, ”Creștinismul în cetate. Manual de supraviețuire” by Tudor Curtifan () [Corola-website/Journalistic/101031_a_102323]
-
trupelor cehoslovace de neintervenție, efectivele Legiunii au pornit în a doua jumătate a lunii ianuarie 1920 să se retragă lent spre est într-un context dificil, determinat de dezvoltarea cu succes pe teren a ofensivei Armatei Roșii și de prăbușirea defensivei susținute de trupele Armatei Albe. Ajunsă din urmă și atacată de avangarda Armatei a V-a ruse, Legiunea a susținut și a câștigat lupta defensivă de la Șeragul și Kuitun, în urma căreia s-a dezangajat de trupele urmăritoare. După câteva zile
Corpurile Voluntarilor Români din Rusia () [Corola-website/Science/335979_a_337308]
-
a fost o acțiune ofensivă de mare amploare din timpul celei de-a doua conflagrații mondiale a trupelor americane împotriva defensivei germane din zona orașului Aachen din Germania în perioada 2-21 octombrie 1944. Orașul Aachen făcea parte din Linia Siegfried, principala rețea defensivă de la frontiera de vest a Germaniei Naziste. Aliații au sperat că cucerească orașul și să înainteze rapid în
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
fuseseră ridicate. Feldmareșalul Walter Model a apreciat la un moment dat că cele 74 de divizii pe care le comanda ar fi ajuns la puterea a doar 25, dar pe de altă parte problemele logistice ale aliaților le-a oferit defensivei o perioadă de respiro, folosită pentru refacerea capacității de luptă. În septembrie, înaltul comandament al "Wehrmachtului" a mobilizat pe Linia Siegfried aproximativ 230.000 de soldați, dintre care 100.000 erau proaspăt mobilizați. La începutul lunii, germanii dispuneau pe frontul
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
pe frontul de vest de aproximativ 100 de tancuri, pentru ca spre sfârșitul lui septembrie să aibă aici aproximativ 500 de blindate. După ce au mobilizat trupe și mari cantități de armament, comandanții germani au reușit să asigure pe Linia Siegfried o defensivă cu o adâncime de aproximativ 4,8 km. SHAEF de sub comanda generalului Dwight D. Eisenhower își fixase ca obiectiv imediat ocuparea inimii industriale a Germaniei, regiunea Ruhr. Armata a 3-a comandată de generalul George S. Patton a primit sarcina
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
câmpuri minate, obstacole antitanc („colți de dragon”) și rețele de sârmă ghimpată. Unele dintre sectoarele defensive de la Aachen aveau până la 16 km adâncime. După cum avea să spună istoricul Stephen Ambrose, lucrările de aici au fost „fără îndoială cel mai formidabilă defensivă făurită de mâna omului”. Beneficiind de experiența căpătată în luptele de pe frontul de răsărit, germanii își construiseră liniile defensive principale chiar prin centrul orașelor plasate pe Linia Siegfried. Astfel, ei se foloseau de avantajul existenței străzilor înguste, care limitau mult
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
capitulare a lui von Schwerin nu s-a finalizat, de timp ce documentul său nu a fost trimis aliaților. În schimb, acest document a ajuns în mâinile lui [[Adolf Hitler]], care a ordonat ca generalul să fie arestat. La comanda defensivei de la Aachen a fost numit generalul [[Gerhard Wilck]]. Americanii au continuat atacurile pe 12-13 septembrie. În zilele de 14-16 septembrie, Divizia I de infanterie americană a reușit să câștige teren, în ciuda defensivei puternice a germanilor și a contraatacurilor lor. Americanii
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
ordonat ca generalul să fie arestat. La comanda defensivei de la Aachen a fost numit generalul [[Gerhard Wilck]]. Americanii au continuat atacurile pe 12-13 septembrie. În zilele de 14-16 septembrie, Divizia I de infanterie americană a reușit să câștige teren, în ciuda defensivei puternice a germanilor și a contraatacurilor lor. Americanii au reușit să cucerească controlul asupra unui front care înconjura aproximativ o jumătate de oraș. Această înaintare înceată dar continuă a luat sfârșit la sfârșitul lui septembrie datorită problemelor de aprovizionare și
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
infanterie și a 2-a de blindate, a continuat în perioada 13-16 octombrie atacul pe direcția sud în sectorul satului Würselen. În ciuda sprijinului important pe care îl primise, Divizia a 30-a de infanterie americană nu a reușit să spargă defensiva germană și să facă joncțiunea cu forțele aliate din sud. În cealaltă tabără, germanii s-au folosit eficient de condițiile oferite de frontul îngust și au bombardat intens forțele americane. Înaintarea americanilor a continuat să aibă un ritm redus, germanii
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
forțele americane. Înaintarea americanilor a continuat să aibă un ritm redus, germanii baricadați în casele transformate în cazemate reușind să îi surprindă și respingă pe infanteriștii americani. Pentru depășirea acestui impas, generalul Hobbs a conceput o manevră de ocolire a defensivei germane, atacând în alt sector cu două batalioane de infanterie. Acest atac a fost un succes, ceea ce a permis efectuarea joncțiunii trupelor americane la vest de Aachen pe 16 octombrie. Până în această zi, Corpul XIX american a pierdut 400 de
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
erau lipsiți de experiență de luptă, erau slab instruiți și erau sprijiniți de doar câteva tancuri și tunuri de asalt. Apărătorii Aachenului se foloseau de clădirile transformate în puncte fortificate, în special în centrul vechi, unde labirintul de străduțe favoriza defensiva. Militarii americani ai Regimentului 26 au atacat pentru prima oară pe 13 octombrie, comandanții recunoscând rapid natura specială a luptelor din oraș. Infanteriștii americani au trebuit să facă față atacurilor prin surprindere și ambuscadelor organizate de germani, care se foloseau
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
110 de infanterie al Diviziei a 28-a SUA. Soldații proaspăt sosiți au acoperit breșa dintre elementele înaintate ale Regimentului al 26-lea de infanterie. Misiunea de apărare a batalionului proaspăt sosit a fost modificată pe 19-20 octombrie din una defensivă în una de sprijin activ al asaltului. Pe 21 octombrie, soldații Regimentului al 26-lea de infanterie și ai batalionului de sprijin au reușit să cucerească zona centrală a orașului Aachen;. În aceeași zi, ultimele forțe germane din hotelul Quellenhof
Bătălia de la Aachen () [Corola-website/Science/336362_a_337691]
-
regimentului participând la acțiune. Parașutările și aterizările planoarelor s-au întins pe durata a trei zile începând cu data de 17 septembrie. Militarii aliați au întâlnit o rezistență germană mai puternică decât așteptaseră planificatorii operațiunii. Printre trupele germane aflate în defensivă s-au aflat inclusiv unități de elită precum Corpul II Panzer SS. Doar un grup restrâns de militari aliați sub conducerea locotenent colonelului John Dutton Frost a reușit să ajungă la podul rutier de la Arnhem (pod numit în zilele noastre
Operațiunea Berlin (evacuarea din Arnhem) () [Corola-website/Science/336677_a_338006]
-
al polonezilor pentru cucerirea podului rutier. Polonezii săpaseră tranșee la Driel, iar tancurile germane nu au reușit să manevreze în așa fel încât să îi atace. Speranțele polonezilor au crescut când trei blindate ale Corpului XXX au reușit să ocolească defensiva germană și să se alăture forțelor lui Sosabowski. În cursul nopții, în sprijinul polonezilor au venit tancurile Regimentului de dragoni regali și infanteriștii Batalionului al 5-lea al Regimentului de infanterie ușoară „Duke of Cornwall”. Aceștia erau urmați la o
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
prioritatea numărul 1 a Grupului de armate al 21-lea. Pentru aceasta, Armata a 2-a britanică a atacat spre vest, pentru curățarea Olandei la sud de elementele inamice la sud de râul Meuse, împiedicând orice contraatac german pentru sprijinirea defensivei din estuar. Între timp, Simonds și-a concentrat forțele în istmul peninsulei Zuid-Beveland. Divizia a 4-a blindate canadiene s-a mutat la nord de Canalul Leopold și a cucerit Bergen op Zoom. Pe 24 octombrie, blindatele aliate au înaintat
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
3-a canadiană de infanterie a trebuit să înfrângă rezistența puternică a germanilor, care se opuneau încercării aliaților de traversare a Canalului Leopold. Dificultatea traversării canalului fusese deja demonstrată de eșecul tentativei Diviziei a 4-a blindate canadiene de la Moerbrugge. Defensiva germană era foarte puternică, sprijinindu-se pe fortificații pregătite din timp și pe inundarea teritoriului dintre canalele Leopold și Schipdonk. Aliații au decis că cel mai potrivit loc pentru declanșarea unui atac era la est de locul în care cele
Bătălia de pe râul Scheldt () [Corola-website/Science/336772_a_338101]
-
schimbat din rotundă sau pătrată într-una de romb, care nu oferea adăpost atacatorilor. Șanțurile erau trasate cu îngrijire, ca să poată fi bătute de focul tunurilor de pe ziduri, tot fără să ofere adăpost atacatorilor. Următoarea schimbare a fost trecerea la defensiva activă în locul celei pasive. Dacă atacatorul reușea să cucerească șanțul și taluzul din fața lui și să instaleze pe taluz tunuri zidul devenea vulnerabil la asalt. Forma șanțurilor a fost optimizată pentru a se putea executa foc de anfiladă de-a
Fortificație bastionară () [Corola-website/Science/337078_a_338407]
-
deminarea căilor de acces, infanteria germană a reluat atacul. În același timp, câteva baterii de artilerie germană au bombardat pozițiile olandezilor, în special cele de pe flancurile Tholseindsedijk. Atacul infanteriei a fost sprijinit de această dată și de aviație. În sprijinul defensivei a intervenit și artileria navală olandeză, ceea ce a întrerupt pentru o vreme înaintarea germanilor. Odată însă cu scăderea intensității bombardamentului naval, înaintarea germanilor a fost reluată. Răgazul de timp câștigat de bombardamentele navale a fost folosit de apărătorii olandezi pentru
Bătălia pentru Zeelanda () [Corola-website/Science/337131_a_338460]
-
pe 22 mai a vizitat orașul. Leclerc a bordonat marinarilor să nu cedeze și să lupte până când întăririle franceze și britanice aveau să vină să îi înlocuiască pe poziții. Amiralul Jean Abrial și-a încurajat oamenii și a reînceput reorganizarea defensivei. Primii soldaț britanici au sosit la ora 18:30 pe 22 mai. Două batalioane, unul irlandez, altul galez, din cadrul Brigăzii a 20-a independente de gardă comandate de generalul William Fox-Pitt au fost trimise pe 21 mai în Franța. A
Bătălia de la Boulogne (1940) () [Corola-website/Science/337266_a_338595]