7,301 matches
-
a stânga mea voi mărturisi ție, dar până atunci, spune-mi, te rog, câtă nelegiuire se ascunde într-o iubire de om simplu și câtă sfințenie încape neputința de a coborî de pe cruce? Iubirea mea este ascunsă sub un șotron desenat cu creta pe asfalt; un șotron fără fereastră este precum un om fără inimă, unde să-mi înfig crucea părinte? Pământul, o vegetare în iluzie, cerul, o amăgire reprobabilă, la ce capăt al incertitudinii să-mi plec genunchii? Mă topește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a toamnă, a dor plânge, părinte. Copoul și-a însușit abuziv partea de primăvară timpurie: a cules o floare de păpădie și a ascuns-o într-un ierbar cu multe semne de carte (cimitirul, un plafar pentru suferințele Edenului), a desenat-o după o umbră impregnată pe o vitrină (vernisaj cu îngeri în albumul lui Dumnezeu), a decupat-o cu un foarfece de lumină dintr-o frescă cu gâze și fluturi (strada, un decor al absențelor, Dumnezeu a furat mireasa, lăutarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
învățăturile Sfântului Chiril al Alexandriei. 59. Dumineca Tomii. Domnul contabiliza necredințele. Golgota, precum o pușcărie pustie își lingea rănile, trecuseră 7 zile de la evadarea supremă. Hăitașii adulmecau urmele, sângele Mântuitorului însemna tocul ferestrelor; complicitatea înălțării, după fiecare ușă închisă. Hăitașii desenau hartă în jurul unei coaste împunse. Duminica Tomii. Prin acoperiș, cobora acrobatul cerului: "Pace vouă!" Doi unu: îndoială, șase șase: poartă-n casă, în inimă pumn de arginți. Ultima zi din săptămâna luminată avea să aducă întuneric peste obște. În cimitir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
este oprit să se întoarcă, nu mă visa unde Buna Vestire a așternut scutece în icoană. Eu nu mai sunt de mult urma de cretă impregnată pe frunza castanilor. A viscolit verde, ruginiu, alb și iarăși mult verde peste șotronul desenat în Copou avalanșe de vieți peste o moarte definitivă. S-au tocit pașii până la os în jurul intenției de a fi pom cu suflet de om, se desprind secundele și cad a întomnare din calendare. Nu mă căuta părinte! Astăzi este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
avea gustul însetărilor setea, precum o absență de mamă necunoscută. De mâine, nu voi mai fi strigată pe nume și nici după urmă sau după păcat nu o să mă identifice cerul. De mâine, timpul meu se va șterge precum amprenta desenată cu cretă pe asfalt. Știu, cărțile tale așezate cuminți în strană vorbesc despre limite, mântuirea desface paranteza pătrată: la un capăt, veșnicia pășește rar, balansând între doi umeri o cruce; la celălalt capăt, moartea ascute creioane colorate după nuanța ochilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Salomeea, dansul. Dansează, Petre, dansează, botezul este o scufundare în nemărginit, securea înseamnă trunchiul putred! Vin braconierii de stele, nu te teme, fiecare ia cât să-și amăgească întunericul. Liniștea stătea tolănită în strană ca o babă leneșă, lumina candelei desena umbre de sfinți pe covoare, pendulul bătea ora două. Petru, nedumerit, privea timpul stalactită în barba lui Dumnezeu. 62. Genia, viața îmi este o continuă fugă, mi-e frică sa dau ochii de cel ce sunt. (Concretul, labirint fluid, rece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
plină, ascundeau între solzi tăciuni aprinși. Bătea vântul; treptele, precum un pulover putred, se destrămau fum către cer. În biserică, lângă ziduri, stranele, îngenunchiate în cenușă, își justificau reciproc handicapurile; herniile nopții strângeau cingători în jurul inimii; catapeteasma, o tușă neagră desenată peste mozaicul făcut țăndări; Ușile Împărătești nu au lăsat nici măcar o urmă de trecere. În fața Tatălui nu ai voie să te înfățișezi cu buzele uscate. Trupurile sfinților erau stafidite în tempera; focul a sărutat diferite nuanțe de sânge, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
genunchi, sâni, aerul a săpat două fântâni adânci în care cerul a coborât să-și răcorească fruntea și a uitat să mai plece. Doamne, cum mai împletea aerul păpădie în cosițele ei, cum împodobea degetele cu verighete de lumină, cum desena iluzii multicolore în blocul de desen! În acea zi, aerul purta sarafan albastru, cămașă albă, pantofi roșii. Zgomotul fiarelor resuscita memoria. Retrospecția proiecta perspective pentru o moarte în doi timpi. Milioane de fotografii suprapuse camuflau aparența. Pe un scaun din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
artei lînii, neștiind să vorbesc nici despre cîștiguri, nici despre pierderi, eu sînt forțat să mă ocup de afaceri de stat. Și trebuie să mă decid, ori să tac, ori să discut politică." Cert, figura interioară a autorului Principelui se desenează mai pregnant-pozitiv cu fraze din această corespondență necenzurată de gîndul că va fi citită vreodată de altcineva decît destinatarul. Sfaturi, îndemnuri optimiste, atunci cînd el singur era surghiunit și trist, maxime, cuvinte de spirit nenumărate. Decepțiile ultimilor ani nu i-
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
De asemenea, nu aș voi să se judece drept prea mare încredere în sine faptul că un om de condiție joasă și umilă îndrăznește să trateze despre guvernarea principilor și să dea reguli cu privire la aceasta; căci așa precum cei care desenează locuri din natură se așează jos în cîmpie spre a putea privi cu atenție înfățișarea munților și a înălțimilor, iar pentru a cunoaște văile se urcă sus pe culmi, tot astfel, pentru a cunoaște bine firea popoarelor, trebuie să fii
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
pregetat să abordeze Demonul. L-au evitat nu pentru că nu ar exista acolo cîrlige de captare a interesului de la bun Început, ci deoarece, faptul l-am aflat de la unul din ei, nu-și Închipuiau că Ruba e În stare să deseneze, cromatic și volumetric, configurațiile contingentului. Cu poezia, e alt ceva: ea are un limbaj propriu, diferit de tranzitivitatea obli ga torie a prozei, iar proza, oricît de interiorizată ar fi, are nevoie de epic, de concretul existenței reconstruite, recolo rate
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
plecat. Și am Înțeles că Grosoș voia să mă bată din cauza caligrafiei. Fusesem cel mai bun la această disciplină, ca, de altfel, și la desen. Era paradoxul vederii mele slabe care se agăța cu inconștientă disperare de meșteșugul frumosului vizual. Desenam litere cît mai subțiri și ușor Înclinate spre dreapta, cu rotunduri și ovaluri atent trasate. Ghiță avea cel mai urît scris din clasă, iar doamna Învățătoare m-a dat de exemplu și m-a pus să-l corectez. Am rîs
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
despre mine. Am continuat ștergînd ziarul cu vîrful nasului: — Fostul președinte american, cu c de la kilogram, Kennedy a declarat că rachetele... Eu aici, la puncte, nu am cuvinte cu c de la kilogram. Dar el se face așa: și le-am desenat pe postavul biroului cele două puncte care alcătuiesc litera k În braille. Nu știu dacă a curs din toți o mirare sinceră. Nu le citisem ceea ce se citește atunci cînd se citește... Le pipăisem poezii, așa că unul dintre ei m-
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
dar și aproape de inima lui, ridicate acolo parcă pentru tihna și consolarea pacienților, dar și pentru calmul bisturielor. De atunci și de acolo nu mă pot despărți de lumina de miere a toamnelor Clujului, de liniștea cu care soarele Își desena geometriile prin rețeaua de umbre Întinse pe sol de vergelele gardurilor de fier forjat. Mama s-a internat pentru un timp În spital Împreună cu mine. Într-o după-amiază, cînd m-am trezit de-a binelea dintr-un somn greu, mi-
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
rece și grea. Și, cum privea spre stelele care se aprindeau una câte una, inima i se umplu de bucurie. Știa ce avea de făcut. Se răsuci iute în jurul razei de lună și intră în casă. Trecu prin camera părinților, desenă cu lumină un fagure de miere, învioră florile de la ferestre, deretică prin camera copilului, se cuibări în pătuțul lui și, acoperindu-l cu aripile, intră în visul lui. Și se făcu dimineață. La masă, erau prea morocănoși ca să se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
și păsările veniseră în stol să ciugulească cine știe ce pe pervaz. Nu-i veni să-și creadă ochilor. Se întoarse să-i spună ceva mamei, dar ea, cu fața spre fereastră, rămăsese fără grai : o jumătate de fereastră era înghețată, gerul desenase flori mari de gheață, viscolul troienise grădina, era întuneric și frig, dar prin cealaltă jumătate de fereastră se vedea câmpul galben-auriu, cu grâul copt în căldura verii, cu maci și albăstrele cât vedeai cu ochii. Și atunci, se întrebă tatăl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
din jur făcea și ea un pas. Era prizonierul negurii. Și atunci a înțeles: fără să știe, fiecare își făcuse propria zi cu gândul lui. Cu glasul blând, tatăl murmură : iartă-mă ! Și, iată, un petec de cer albastru se desenă în negură, apoi încă unul și încă unul negura arăta acum ca un fagure cu cer albastru. Reuși chiar să treacă prin ea. De cealaltă parte, viscolul și gerul se înmuiaseră, florile de gheață dispăruseră acum toată fereastra era o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
mare de grâu copt, cu maci și albăstrele până departe. "Și tu să mă ierți", șopti mama. Abia atunci au cutezat să-și întindă mâna și așa, în vârful picioarelor, au intrat amândoi în cerul copilului acolo unde gândurile lui desenaseră, cu lumină, primăvara. Acolo, pe pervaz, îngerul își făcuse cercei din cireșe și tocmai se admira într-o picătură de rouă. Îi stătea bine așa, în plină lumină. Era fericit. Reușise să le spună că fiecare-și făurește lumea cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
te gândești, își spuse copilul, ce frumos cânta fetița vecinului ! Mama o ducea la biserică în fiecare zi, o așeza pe bancă și fetița cânta... Lumea spunea că până și îngerii o ascultau... El se așeza într-un colț și desena. De fiecare dată, chipul fetiței era altfel, lumina altfel și atunci își spunea că așa e și firesc, fiindcă de fiecare dată alt înger și mereu alt înger cânta cu ea... Acum, fetița nu avea voie nici să scâncească, abia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
sat. Fusese așezat acolo de sute de ani și oamenii veneau de tare departe să-l vadă. Se spunea și chiar așa era că în ziua cea mai lungă a anului o rază de soare trecea prin inima Fiului și desena o floare de lumină jos, pe altar. O floare sângerie. Și atunci, ostia și vinul aveau gust de carne, gust de sânge. Copilul se uita nemișcat la bucata de sticlă. Pe ea, desenată, era mâna Lui Iisus. Străpunsă de cuiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
de vitraliu. Mâna Lui Iisus, țintuită de cuiul Crucii. Acum avem o biserică nouă. Și un vitraliu nou. Iisus, cel înviat din morți. Și prin mâna Lui , în cea mai lungă zi a anului, trece o rază de lumină care desenează jos, pe altar, o floare. O floare mică, albă, strălucitoare, pe Sfânta ostie. Și Sfânta ostie are atunci mirosul tuturor florilor de pe pământ așa spune lumea. Dar mie mi se pare că miroase numai și numai a trandafir. Și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
-și pună antena, așa că toată ziulica stăteau pe afară, băteau mingea, se mai jucau cu Ursei câinele ciobănesc mare cât un urs și cam atât. Cărți nu prea citeau nici când erau la școală, darămite acum, în vacanță !... De desenat desenau la școală, când nu aveau chef de învățat și, vorba ceea, când are un elev chef de învățat ?! (se spune că se poate învăța și așa, desenând sau cântând fără să-și bată capul cu cărțile pe care le vedeau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
prea citeau nici când erau la școală, darămite acum, în vacanță !... De desenat desenau la școală, când nu aveau chef de învățat și, vorba ceea, când are un elev chef de învățat ?! (se spune că se poate învăța și așa, desenând sau cântând fără să-și bată capul cu cărțile pe care le vedeau la colegii lor de la alte școli; ce atâta învățătură : să știe să se "descurce" în viață spuneau părinții lor și s-o facă mai bine decât ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
era nevoie să mă feresc. Bine, nu mergeam eu chiar în rând cu ei, dar mă apropiasem cam la o zvârlitură de băț și ei nu mă zăriseră. Mergeau cu capul în jos, uitându-se parcă la umbra care se desena în drumul din fața lor și-și vorbeau arar. Mai mult mormăiau. Nu-i văzusem niciodată așa. Unchi-mio, mai ales, despre care toată lumea spunea că e tare frumos, deștept și vesel și păcat că nu se-nsoară să se așeze și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
pe tine cineva... Cineva străin, că de ai tăi nu asculți... II Pădure. În mijlocul scenei, o stâncă (nu se vede vârful pare un platou de piatra, baza unei statui ; sus, aproape de locul unde începe să nu se mai vadă, sunt desenate flori de lotus ca la baza unei statui).Copilul, la fel îmbrăcat, stă jos cu capul în mâini. Apar 3 copii, unul mai mare. Băiatul sare în picioare și se repede la cel mai înalt. Băiatul : Vrei bătaie ?! Vino-ncoa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]