1,549 matches
-
răsfrânt în sine - autocunoaștere matură și semn al schimbării viziunii lirice. Un ciclu din Salonul olandez (1979), alcătuit pe motive din maeștri pictori olandezi (dar și flamanzi și chiar Salvador Dalí), este metatextual: narația iconică este transmisă elegiac, în interpretări diafane. De altfel, N. a asigurat și comentariul câtorva albume de artă plastică universală publicate în anii ’70-’80 ai secolului trecut (Turner, Monet, Constable, Whistler, Caravaggio, Vermeer). O grădină pentru Orfeu (1982) și Semnătura fulgerului (1983) sunt continuări organice, în
NICOLESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288449_a_289778]
-
1963; Parabola focului, București, 1967; Clopotul nins, București, 1971; Secțiunea de aur, București, 1973; Message de Desnos, București, 1973; Poeme, București, 1974; Starea lirică, I-II, București, 1975-1984; Transfigurare - Remise en rêve, ed. bilingvă, tr. Sorina Bercescu, București, 1976; Lumea diafană, București, 1977; Întâlnire în oglindă, București, 1978; Salonul olandez, București, 1979; Corabia de sunete, București, 1981; O grădină pentru Orfeu, București, 1982; Semnătura fulgerului, București, 1983; Magnolii și fum, pref. Eugen Simion, București, 1986; Fugato, București, 1987. Ediții: Din lirica
NICOLESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288449_a_289778]
-
Eugen Herovanu și D. Karnabatt. Primul dintre ei este și cel mai activ, semnând, printre altele, Oda, poemul în proză Poeme barbare, satirele Masă de maus și Mi-ar fi rușine, poeziile Anul Nou și Adio, ambele intrate în volumul Diafane. A Steuerman-Rodion traduce versuri din Heine și Sully Proudhomme, Eugen Herovanu transpune din Goethe, Hugo și Baudelaire, iar Mihai Codreanu din Byron. Ioan Adam colaborează cu schițe din seria intitulată Poznășii țărănești, pe care o continuă și în alte gazete
NOUTATEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288488_a_289817]
-
Caraion) sau la acela care revalorifică o modalitate expresionistă (Petre Stoica), ajungând la subtile alchimii poetice (Nichita Stănescu, Ștefan Aug. Doinaș, Leonid Dimov, Ilie Constantin, Șerban Foarță, Virgil Mazilescu, Adrian Popescu, Constantin Abăluță). Lirica feminină se înscrie între coordonatele senzualității diafane și cele ale cerebralității delicate (Gabriela Melinescu, Florența Albu, Doina Uricariu, Constanța Buzea, Simona-Grazia Dima). Lista cu numele poeților este impresionantă și vorbește de la sine despre exigențele revistei: Ion Negoițescu, Cezar Ivănescu, Al. Jebeleanu, Alexandru Lungu, Florin Mugur, Gheorghe Grigurcu
ORIZONT-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288580_a_289909]
-
amurg, doar aparent senine, trădează un zbucium dincolo de care nu-i decât abisul. În consonanță cu aceste respirări de melopee, natura plânge (salcâmii, un mesteacăn „ofticos”), dar alteori, ca pentru a nu speria cu sinistrele solii funerare, ea îmbie la diafane contopiri. În romanța de înfiorate năluciri îngânată de M., reveria este spațiul, de un tragism discret, al prevestirilor funeste. SCRIERI: Din taina sufletului, Craiova, 1920; Căciulița roșie (în colaborare cu Radu Gyr), București, 1926; Grădina de sidef, București, 1926; Floarea
MILCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288137_a_289466]
-
românească” ș.a. I s-a decernat Premiul Asociației Scriitorilor din Sibiu (1978), Premiul Uniunii Scriitorilor (1984, 1997), Premiul UNITER (1998) ș.a. Cartea de debut a lui M., Istm, bine primită de critică, propune o lirică abstractă, de semne, cu imagini diafane, aspirând la spiritualizarea și descărnarea expresiei: „Dacă dorm, nu eu// dorm.// Iată, ne amintim/ o pasăre.// Zborul ei nu/ se întrerupe.// O, craniul perfect// al florii” (Dublul). Influența lui Lucian Blaga sau a lui Nichita Stănescu, programul unei ambițioase poetici
MIRCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288169_a_289498]
-
erai liana înălțată/ pe gâtul cerului înlăcrimat/ cu geana ochilor încercănată/ sub care-n scurta vară-am înnoptat” - I.). M., „un scutier al iluziei”, desfășoară un lirism al decantărilor sentimentale, cu versuri frumos caligrafiate, ceremonios construite din stări și trăiri diafane, ca o muzică de cameră calmă, reconfortantă în singurătate. Poetul trece însă spre o atitudine convențional-sonoră, aproape dezastruoasă, de evocare lirică a personalităților și faptelor revoluționare, patriotice, ca embleme pentru ținutul Apusenilor (ciclul Veghind din volumul Spuse fratele nostru, 1984
MOCANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288198_a_289527]
-
Dumnezeu. Părintele Teofil va rămâne în amintirea celor care l-au iubit acel duhovnic situat mereu la mijloc: între itineranță și sedentarism, între rigoarea patristică și elasticitatea bunului-simț țărănesc, între înțelepciunea rurală și urbanitatea intelectuală, între ingenuitatea scenică și un diafan histrionism, între discursul volubil și sentința ireductibilă, între licență și inovație, între certitudine și neprihănită șovăială. La toate aceste interstiții se întrupează chipul pacificat al unui bătrân care se încăpățânează să rămână veșnic tânăr. Taina firesculuitc "Taina firescului" Dacă ar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
funcțiile, nu-și poate nici măcar justifica prezența decât prin prestigiul ei. Și ea nu poate reuși să-și afirme și să-și menție prestigiul decât dovedind capacitatea de a aplica Învățătura marxist-leninistă, fără șovăire și cu consecvență În cele mai diafane probleme pe care le ridică opera literară. Foarte multe din observațiile preopinentei mele merită o atenție deosebită, se cuvin a fi sesizate, sub această lumină, tocmai pentru a dovedi că exagerările greșite, ale criticatrilor de meserie vin dintr-o neînțelegere
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
grav - la nivelul ontologicului. O viziune panerotică, o senzualitate generalizată îi este specifică acestui poet care trăiește „ o voluptate parodică a miracolului, într-un univers al intimității pus în rama parodiei, dar cu o substanță ce exultă în continue miracole diafane și candide” (Al. Cistelecan). Descoperind, prin contemplare intensivă și jubilatorie, feericul și paradisiacul în sânul cotidianului, el e, prin excelență, poetul „spațiului închis”, securizant și liniștitor, în sensul definit și aprofundat de criticul Valeriu Cristea (un „record” de „spațiu închis
BRUMARU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285886_a_287215]
-
și Unitate sunt cele două stări matriciale locuite de suflet și, respectiv, de umbră, din centrul cărora provin deopotrivă forța și neliniștea fără margini a gândului poetic. În ciuda multelor aparențe (serafismul, tonalitățile de litanie, lamentoul perpetuat din rațiuni (auto)persuasive, diafanul, vegetalul și irizațiile angelice), poezia nu se edifică exclusiv din pasivități, langori și contemplații, ci și dintr-o covârșitoare energie a ipostazierii: „De ce să nu desfid surâsul, plânsul,/ Ca pe-ale clipei stranii accesorii,/ De ce să nu mă-ncredințez sub
BUZEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285973_a_287302]
-
tăia cordonul ombilical cu o baionetă spălată cu alcool, cu lama aceea care a plonjat de atâtea ori în măruntaiele oamenilor. Când țipetele tinerei mame au să înceteze, se va lăsa clipa aceea de liniște suspendată de cerul primăvăratic și diafan, de mireasma pământului încălzit de soare, de răcoarea ultimelor zăpezi. Se vor îngrămădi cu toții în jurul pătratului de pânză: tinerele slujnice, prizonierii, soldații. Clipa asta va dura, departe de timpul uman, departe de război, dincolo de moarte. Nu există încă nimeni, în
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
sens istoric mai general, metaforizarea aduce chiar a stil prețios, tot așa cum litografiile colorate ale istoriei seculare bucureștene dovedesc o anume calofilie prin sintaxă și arhaisme. Un domeniu de marcată originalitate al poeziei lui B. este erotica, scăldată în atmosfera diafană și pastelată a unei mari delicateți, unind indefinibil senzualitatea percepției cu spiritualitatea sentimentului: „Din peană cum te zugrăvesc, / Scriindu-te rotund, te cresc; [...] Am să te scriu ca pe-o icoană / De sticlă-n vis, făgărășană, / Tu, doina sângelui meu
BOUREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285844_a_287173]
-
unei picturi „cu tonuri fragede și crude”, soarele transformă amintirile în „bănuți strălucitori”, parcă așezați pe ochii fetei. Sunetele flașnetei ritmează orchestrația monotonă a târgului, iar liniștea nopții se risipește în tânguirea clavirului. Imagini de o intensă candoare sugerează prezența diafană, imaterială a iubirii frânte demult: „Apa ochilor tăi s-a revărsat, albastră, în casă;/ tot ce-am simțit după aceea a fost numai lumină și mătasă”. Ceea ce s-ar fi vrut însă expresia unor trăiri profunde, hrănite de suferință și
BALTAZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
discurs poetic eliberat de stângăcii, de unele prețiozități și excese, ceea ce l-a făcut pe E. Lovinescu să-și exprime fără rezerve aprecierea. Odată cu Biblice (1926) și Strigări trupești lângă glezne (1926), din poezia erotică a lui B. dispar elementele diafane. Inflexiunile „blânde” fac loc unei expresivități care se vrea de tip arghezian, ca în Flori de mucigai. Ebreea, Miryam, Ruth, Esthera, Sulamita, Tamar, Noemi sunt câteva dintre personajele ciclului sugestiv intitulat Biblice. Schimbarea de ton este evidentă: „Neagră sunt și
BALTAZAR. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285593_a_286922]
-
brâu. Acum cozile aveau Împletite prin ele și panglici de mătase neagră, ceea ce le făcea și mai impozante, pentru cine ajungea să le vadă - și puțini erau aceia. Expus publicului larg era chipul Desdemonei: ochii mari și triști, tenul palid, diafan. Ar trebui să menționez, cu urma de invidie a cuiva care a fost cândva o fată cu pieptul plat, silueta voluptuoasă a Desdemonei. Corpul era pentru ea un motiv permanent de stinghereală. Își anunța mereu prezența fără consimțământul ei. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
rimate din istorie. De ce pomenesc de asta? Pentru că și Calliope era virgină În acea noapte (pentru Încă puțină vreme măcar). Și inhalase și ea, ca și Oracolul, halucinogene. Mlaștina dintre cedri, din afara cabanei, emana etilenă. Îmbrăcată nu cu o robă diafană, ci cu o salopetă, Calliope Începu să se simtă Într-adevăr ciudat. ― Mai vrei o bere? Întrebă Jerome. ― Da. Îmi Întinse o cutie aurie de Stroh’s. Am dus cutia Îmbrobonită la buze și am băut. Apoi iar am băut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
răsfrânge ca-n oglindă a copilei umbră plină - Umbra ei, ce ca și dânsa stă în rugă-ngenunchiată. Ce-ți lipsește oare ție, blond copil cu-a ta mărire, Cu de marmur-albă față și cu mînile de ceară, Văl - o negură diafană mestecată-n stele; - clară E privirea-ți inocentă sub a genelor umbrire; Ce-ți lipsește să fii înger - aripi lungi și constelate. Dar ce văd: Pe-a umbrei tale umeri vii ce-se întinde? Două umbre de aripe ce se
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
cea sântă plană, Lângă dânsa el se roagă, lângă ea îngenunchiază. Dar de-i umbra ei aceea - atunci Ea un înger este, Însă aripele-i albe lumea-a le vedea nu poate; Muri sfințiți de-a omenirii rugăciuni îndelungate Văd aripele-i diafane și de dânsele dau veste. Te iubesc! - era să strige demonul în a lui noapte, Dară umbra-naripată a lui buze le înmoaie; Nu spre-amor - spre-nchinăciune el genunchi-și încovoaie Și ascultă dus din lume a ei dulci și timizi șoapte
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
nici măcar de numele, darămite de existența acestor meleaguri. Era început de toamnă. Case albe se întindeau cât vedeai cu ochii pe câmpia scăldată de razele unui soare blând. În această mare albă se vedeau pretutindeni turle de biserici străpungând cerul diafan. Pe râu era un du-te vino de vase, iar pe maluri, o beție de flori proaspete, deschise în bătaia soarelui. Mireasma florilor plutea în tot orașul, pe prichiciul alb de la ferestrele caselor erau ghivece de flori, iar printre porțile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
Elena Marin Alexe Plânge roua prin grădină Și mă-ndeamnă de cu zori Să colind cărarea lină Învălită-n dulci răcori. Cheamă ceasul dimineții Inima cu dor de-a spune Și prin diafane văluri Se prind ochi-n rugăciune. De pe ram pe fir de floare Sărbătoare și lumină La atâta frumusețe Inima-mi cu dor suspină Adunate laolaltă Împletite în iubire Gândurile iar ma poartă Spre înalt, spre nemurire Și cu fruntea sprijinită
Zorile by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83236_a_84561]
-
Elena Marin Alexe ! Să hoinărim pe Calea Lactee.... Ca doi nechemați, neînțeleși, Nevăzuți și neiubiți de nimeni, Decât de El si de astre. Hai! Vom bate la porțile nopții Învăluite în horbote diafane, Neatinse decât de șoapta gândului, Până ne vor auzi zorile. Hai! Să pășim pe dantelăria norilor, Gând în gând, inimă în inimă, Și poate, într-un târziu de clipă, Vor sări lacătele, din calea Luminii. Hai! Vom aduna în brațe
Hai by Elena Marin Alexe () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83238_a_84563]
-
cunoaștere intimă a expresiilor colocviale și a obiceiurilor din acele timpuri străvechi, o limbă care nu era nici engleza medie, nici nu conținea vreun fel de arhaisme de după secolul XVII. Una dintre aceste lecturi pasionante Începea În modul cel mai diafan: „Boabe de rouă muiau ierburile așternute sub spicul recoltei de mai an...“. Lăsând la o parte stilul plat, aveai destule motive să le admiri, dar și să le urăști pe Patience Worth și Pearl Curran. Unul dintre romane fusese dictat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
și drept recompensă pentru voi, vă voi descrie apoi în cartea, aici de față, cum este să te simți bogat. Se pare că acesta este singura șansă de a simți și eu dulcea briză a bogăției mângâindu-mi sfios și diafan ființa-mi, fiindcă de altfel, sunt foarte conștient, că dacă punem la socoteală tendința mea pentru cinste și dreptate, chiar dacă m- aș fi născut și cu vreo mie-două de kilometri mai spre vest de țara asta plină de pârloage, tot
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
asocierea servește la întărirea funcției comparative a lui „ca”. Exemplu: „Și el, ca și noi“ „Vasile, ca și Grigore...”. În nici un caz, precum la prețioasa ministră pe tocuri super, Elena Udrea: care de fiecare dată își țuguie buzele și ciripește diafan: „Eu, ca și ministru...“ sau mormolocul acela endemic, Mircea Geoană: „Eu, și ca și președinte...“. Atunci eu, „ca și” om cu un pic de carte, pot să vă spun, că folosiți această expresie ca idioții, care nu au făcut măcar
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]