1,556 matches
-
2006), de Guillermo del Toro Ce-ar trebui să știți înainte de a intra la Labirintul lui Pan ? Că trebuie neapărat să intrați. Că veți păși într-o lume de basm. Că o lume de basm nu e întotdeauna o lume diafană, igienizată, securizată împotriva șocurilor serioase. Că uneori (de exemplu, în tradiția realist magică), în plămada din care sînt făcute visele, intră și pămînt amestecat cu sînge și cu scîrnăvie umană de toate felurile. Apetența regizorului mexican Guillermo del Toro spre
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
000 metri peste nivelul mărei atâtza lume la masă într-un otel tot atât de bine condiționat ca toate otelurile din marele capitalii ale Europei. Eu însă eram tăcut și gânditor cu ochii în farfurie, și nu vedeam nici oacheșele italience, nici diafanele englezoaice, nici binenutritele rusoaice, nici grațioasele pariziene, care vorbeau în jurul meu în limba lor și își comunicau impresiunile. Eram încă sub înrâurirea spectacolului ce mă uimise, a simfoniei de lumini ce colorase perspectiva Alpilor, lumini care îmi jucau încă în fundul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
împrejur, am fost foarte surprins să văd toate la locul lor, să văd că pământul nu s-a prăbușit odată cu dragostea mea, precum îmi închipuisem la început. Cu toate aceste, a rămas ceva schimbat în mine. Chipul cel blond și diafan care mi-a dat cei întăi fiori de iubire, care m-a inițiat cu tainele unui rai sufletesc necunoscut mie pănă atunci, mi-a rămas neșters în închipuire ca o dulce vedenie ce-mi luminează și astăzi căpătâiul de noapte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
tinerei păstorițe se topi ca o picătură de rouă la atingerea soarelui și în locu-i apăru în tot farmecul ei cealaltă copilă, Maria cu părul ei de aur, cu ochii ei revărsători de lumină, de astă dată mai frumoasă, mai diafană, mai poetică, așa că parcă ea însuflețea întreaga fire încunjurotoare. Iar notele fluierului îmi răsunau în urechi dulci, melancolice, întocmai cum îmi răsunase odinioară aria plângătoare a Margaretei, arie neuitată ce de atâtea ori mi-a dezmierdat auzul prin voacea iubită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
fiecărui moment dintr-o scară temporală prin care mă plimb liber, moment definit printr-o armonie absolută între istorie, geografie, matematică, arte, existență... Toate științele sunt corzi subtile ale unui adevăr unic, se îmbină armonios întro simfonie existențială complexă, absolută, diafană, din care sunt chiar eu o particulă... Din când în când, printre călătorii, simt prezența familiară a lui Scott și mai ales a lui Chris și le arunc mental câte o întrebare complet ridicolă: „Iți vine a crede toate lucrurile
Chemarea Călătorii în lumea șamanilor amazonieni by Ingrid Daniela Cozma () [Corola-publishinghouse/Memoirs/821_a_1747]
-
ușor hazliu, pe care îl observ cu discreție, așa cum probabil o fac și alții. Poate că o soluție mai fericită ar fi fost să ascultăm concertul până la masa de prânz, pe stomacul gol, așa simt însă că asist la un... diafan sacrilegiu. După concert, încerc să schimb câteva cuvinte cu violonistul chinez, care s-a retras împreună cu ceilalți muzicieni într-o cameră alăturată, dar pronunția lui în engleză este absolut indescifrabilă, așa încât îi mulțumesc cu amabilitate și aflu câte ceva de la Serghei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
albă a corpului ei ieșind pe suprafața apei albastre, un glob de omăt tradând un corp de alabastru 305. Ieșită din mare, iubita apare într-Un negligé ce părea o negură de argint care scălda în albeața sa fantastică și diafană figura ei naltă, mlădioasă, subțire ca o elfă de mare306. Revine des imaginea celor doi îndrăgostiți, împletiți ca lianele în sărutări, fie că este vorba de înălțări sublime cum este acela al zborului în lună fie înlănțuiri terestre, pline de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Poesis, la rândul ei, va avea aceeași soartă, cu deosebirea că aceasta din urmă își va acompania moartea cu propria-i cântare. O muzică atât de rafinată se întrețese în Mortua est!, încât din durerea morții răzbate doar vraja ei diafană: O rază te-nalță, un cântec te duce/ Cu brațele albe pe piept puse cruce,/ Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier/ Argint e pe apă și aur în aer176. În tinerețea ipoteșteană înclinația poetului spre o imaginară criptă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Cezara), Oceana, duhul blând al nopții, să treacă prin apa din lac și apa zugrăvea săltând încet volburi elastice 224. Explicația clară a rațiunii poetice din această dihotomie se găsește în Memento mori: Umede se nasc în fundu-i printre ape diafane/ Cât uitându-te în fluviu pari a te uita în cer225. Pe portativul acelorași sublimări poetice intră neîndoielnic alte senzații și stări care dau întregului alte note de împlinire a lirismului: somnul, somnolența și visul. Un adevăr axiomatic rezumă subiectul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cu aripi ostenite 271. Zborul-vis, zborul-plutire/levitație este preponderent apanajul epocii pomenite mai înainte. Întocmai ca ceasurile din tablourile lui Dali, Din noaptea vecinicei uitări, [...] toate curg272, iar poetul ar vrea ca iubita să se înalțe într-un zbor lin, diafan. Iubirea însăși este starea de plutire narcotică, din care iubiții nu pot ieși niciodată: Lumina stinsului amor/ Ne urmărește încă273; Iar prin cerul meu cu raze plutești îngere rosalb 274; De mult sburai tu în lumi senine/ De nu iubiai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
el, în orice caz, nu va mai vedea România restabilită în stare normală. Nervos, nu mai mânca, nu dormea și slăbea pe picioare. În primul an al ocupației, din statura lui, din fire măruntă și subțire, pierduse 17 kg. Devenise diafan și foarte puțin comunicativ, nevoind să zdruncine optimismul nostru persistent. Mariuța îi era antiteza: nimic nu o demonta, vedea toate în bine, nu credea nici o știre rea, întemeia speranțele cele mai iluzorii pe toate cele bune. Această mentalitate s-a
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
data asta plutesc o sumedenie de fulgi prin aer. Zăpada a acoperit totul. Și mi se pare că strada este un tărâm care aparține tuturor și nimănui în același timp, dar mai cu sea mă își aparține sieși, unui sine diafan și complet necunoscut. Iar senzația asta plutește - precum fulgii - în aer, dar și înlăuntrul meu. Deodată, ceva pare să miște în zare și ochii mei miopi se concentrează, mirați, să deslușească silueta grați oasă care acum s-a oprit și
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
mult timp. Cerul avea nenumărate nuanțe, de la albas tru până la bleumarin întunecat. Luna era înfășurată de nori albi străvezii ca niște văluri lungi de mireasă, și franjuri de cer, de un albastru azuriu, îi schițau trupul ca într-o pictură diafană pe orizontală, ca și cum mireasa ar fi stat culcată, întinsă pe o parte. Clara nu se îmbrăcase în mireasă la nunta ei. Avuseseră o cere monie simplă, la primărie, și închiriaseră un mic salon de restaurant, unde participaseră câteva perechi doar
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
argintie scânteietoare lega continentul de insule. Asta Îi reaminti de ceva ce Îi citise Paola cândva, În seara când Îi spusese că e Însărcinată cu Raffaele, ceva despre aurul care era bătut Într-o foiță subțire. Nu, nu subțire, ci diafană; așa se iubeau ei unul pe celălalt. Atunci nu Înțelese cu adevărat asta, prea emoționat de veste ca să Încerce să Înțeleagă engleza. Însă imaginea Îl lovi acum, când lumina lunii se Întindea peste lagună ca argintul bătut Într-o foiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
așa se iubeau ei unul pe celălalt. Atunci nu Înțelese cu adevărat asta, prea emoționat de veste ca să Încerce să Înțeleagă engleza. Însă imaginea Îl lovi acum, când lumina lunii se Întindea peste lagună ca argintul bătut Într-o foiță diafană. Iar Ruffolo, sărmanul, nesăbuitul de Ruffolo, zăcea mort la picioarele lui. Șalupa se auzi de departe și apoi țâșni afară din Rio di Santa Giustina, cu girofarul albastru de pe cabina din față pus În funcțiune. Își aprinse lanterna și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
eternă și una trecătoare. Cartea lui Zoroastru era proprietatea lui dreaptă. El întoarse șepte foi și umbra prinse conturele unui bas-relief, mai întoarse încă șepte și umbra se desprinse încet, ca dintr-un cadru, sări jos de pe părete și sta diafană și zâmbitoare, rostind limpede și respectuos: Bună seară! Lampa cu flacăra ei roșie sta între Dan și umbra închegată. - Să urmăm - zise umbra torcând mai departe firul gândirilor sale, gândiri pe care Dan le auzea ca și când ar fi fost propriile
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vor încorona regi, se vor stinge și se vor naște popoare, în sfârșit toate prostiile de azi se vor întîmpla ș-atunci, se-nțelege că-n diminuare analogă, absolut însă acelaș lucru. - Bine, zise Dan apucând mâna cea rece și diafană a umbrei, te îndemn însă a scrie memoriul vieței tale, ca să-l găsesc când voi reveni pe pământ și să-l recitesc. Tu ai o judecată rece și vei ști să-mi descrii toată natura vizionară și înșălătoare a lucrurilor
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aceeași, însă mobile nouă și elegante, covoare pe jos, numai patul e acelaș. Ciudat, gândi el, din minune în minune... eu nu mai știu ce se-ntîmplă cu mine. - Luna revărsa tot aurul ei în odaia lui și sub această smălțuire diafană mobilele și covoarele străluceau somnoros și mat; un orologiu zângănește încet și subțire în părete și prin mintea lui trec iute, turburi, amestecate, toate întîmplările abia trecute. Și toate îi păreau vise; mintea lui îi părea împrospătată, rece, clară față
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
argint ai cerului albastru, gândea și visa ce neci un om nu știe. Un foșnet ușor prin cărările nisipite mă trezi din reveria mea. Era ea. Un neglige ce părea o negură de argint scălda în albeța sa fantastică și diafană figura ei naltă, mlădioasă, subțire ca o elfă de mare. S-apropiase de mine; în momentul când o văzui, ea se așeză molatecă pe genunchii mei și-mi sărută ochii mei, ce se închideau de-o visărie profundă, căci nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se paraliză de carbon. Murisem! M-am trezit deodată într-un codru verde ca smaragdul, în care stâncile erau de smirnă și izvoarele de ape vergine și sânte. Printre arbori cântau privighetori cu glasuri de înger, pin cărări rătăceau umbre diafane și fericite și se pierdeau {EminescuOpVII 201} prin verdura întunecată a dumbravelor sânte. În depărtare vedeam o dumbravă de aur care, cu freamătul frunzelor sale, cânta o melodie molatecă și lină ca aceea a undelor adormite. Între toate umbrele sânte
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
luă o cupă sapată dintr-un *** mare, pe care o împlu cu apa sântă a Nilului... Destupă fiola și turnă trei picături ca cerneala din ea peste apa din cupă și apa deveni încet - încet întîi galbenă ca un aur diafan, apoi roză ca cerul aurorei, apoi albastră și adâncă ca albăstrimea cerului. El se uită mult în păhar și părea că vede lucruri ciudate în metamorfozele colo- 95r rilor lui... într-adevăr i se păru că vede în aurul diafan
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
diafan, apoi roză ca cerul aurorei, apoi albastră și adâncă ca albăstrimea cerului. El se uită mult în păhar și părea că vede lucruri ciudate în metamorfozele colo- 95r rilor lui... într-adevăr i se păru că vede în aurul diafan, în fund, o muscuță de om, c-o cârjă în mână, bătrân și pleșuv, dormind cu picioarele-n soare și cu capul în umbra tinzii unei biserici... în apa roză văzu parcă un peștișor vioriu care semăna cu un tânăr
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rază de amor, intrând într-acea inimă, ar face să strălucească florile de {EminescuOpVII 257} metal în toată splendoarea și toată conștiința puterei lor... O, Ella! raiul îl puteai visa cu ea... în căldura arzătoare, ce acoperea c-o pânzărie diafană câmpiile cu flori, ce desparte oștile norilor, ce lustruiește oglinzile mărei eterne, el se visa îmblînd cu ea de braț... și sufletul ei îi ghicea cugetările... Și de câte ori trecea pe lângă ea... buzele ei murmurau încet era amor [? ]... capti [va]vre
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
împletind, și el auzea parcă ciocnirea andrelelor, și portretele din păreți se uitau la el atât de familiar... ca niște vechi cunoscuți de pânză... apoi gândea să miște mâna, dar nu putea... să strige, dar era peste putință... și umbra diafană din fereastă cânta încet, cu glasul plâns, un cântec de leagăn pe care el îl auzise ades când era mic... îi veni să plângă... - Mamă! strigă el... - O, trăiește! trăiește! auzi acum tare. Mamă-sa s-apropie de el și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu pantaloni până la genunchi și ciorapi albi, ca în Evul Mediu, cânta la o mandolină. Părul castaniu îi curgea în bucle. În fața lui, într-un portic împodobit cu trandafiri, stătea o femeie cu părul negru despletit, îmbrăcată cu o rochie diafană. Pe când Zogru plutea fără grijă pe deasupra patului pictat, ușa de la intrare s-a deschis vijelios și Achile a intrat fără veste. Era asudat, după ce umblase toată dimineața cu sacoul pe umeri, deși toată lumea îi spunea lasă, măi, Achile, haina pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]