2,549 matches
-
Political Theology of Paul, Stanford University Press, Stanford, 2004. Taylor, Charles, Sources of the Self, Cambridge University Press, Cambridge, 1990. Thunberg, Lars, Omul și cosmosul în viziunea Sfântului Maxim Mărturisitorul, trad. rom. de R. Rus, EIBMBOR, București, 1999. Tonoiu, V., Dialectică și relativism, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1978. Toynbee, Arnold, Studiu asupra istoriei, vol. I-VI, trad. rom. de Dan A. Lăzărescu, Editura Humanitas, București, 1997. Turcescu, Lucian, „«Person» versus «Individual», and Other Modern Misreadings of Gregory of Nyssa”, Modern
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
acest subiect, Eric Remacle pune în discuție următoarele teme:30 obiectul de studiu al relațiilor internaționale este dat de politica puterilor și alianțelor (concepția realistă); istoria relațiilor internaționale este o succesiune de sisteme (concepția sistemică); relațiile internaționale contemporane constituie o dialectică a războiului și a păcii (realismul socio-istoric); perioada contemporană este o succesiune de soluții din ce în ce mai sofisticate ale organizațiilor internaționale pentru a răspunde la anarhie; fenomenele economice și procesele mondializării constituie cauzele principale ale evoluțiilor internaționale actuale (școlile liberale și marxiste
Euroarmata şi apărarea României. Analiză de epistemologie constructivistă privind politica de securitate şi apărare comună a Uniunii Europene by Constantin Manolache () [Corola-publishinghouse/Science/1432_a_2674]
-
ale trecutului: „Voi merge Încet, poate grav, spre vîrsta mea nouă, voi privi atent la formele inedite, Îmi voi umple sacul cu obșteștile Încîntări - scrie el tot aici. Dar și: „voi sta să ascult alături de discipoli Învățăturile bătrînilor maeștri”. În dialectica specifică avangardei, atari afirmații ilustrează totuși acel moment de „cumințire” și „clasicizare”, dacă nu chiar de „Îmbătrînire”, ce urmează inevitabil fazei de maximă efervescență a revoltei anticonvenționale 2. Coroborate Însă cu amintita preferință pentru scris și cu neabandonatul interes pentru
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
fără o valoare operațională. E suficient să descindem în concret, pășind pragul câtorva clase, pentru a constata raporturile pedagogice în care elevul se simte inferior, fără inițiativă proprie și autonomie. Căutarea noastră didactică ar trebui să se orienteze spre o dialectică educațională complexă, în care jocul interacțiunilor reciproce dintre personalitățile implicate în procesul de învățământ (cadru didactic - elev - clasă) să fie primordial. Așadar, ar trebui studiate și organizate mai sistematic interacțiunile dintre profesori și elevi în și prin grupul-clasă. Subliniem complementaritatea
Managementul clasei de elevi. Aplicații pentru gestionarea situațiilor de criză educațională by Romiță B. Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2057_a_3382]
-
cu alte cuvinte, ludicului și ficțiunii): În termenii teoriei mele, conform căreia mimesis-ul și jocul constituie deopotrivă instrumente ale unui principiu de putere în cultura occidentală, această schemă descrie în fond deplasarea din interiorul filosofiei și științei, care presupune răsturnarea dialecticii Mitului și Rațiunii, sau „reîntoarcerea” jocului ca autoritate ori ca mijloc de întărire a configurațiilor puterii în gândirea occidentală. În acest context, mimesis-ul își modifică și el funcția: nu mai reprezintă un instrument de subordonare a jocului (dionisiac) față de cunoaștere
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
care poate pretinde în varii proporții și combinații, ficționalizarea non-ficționalului și realizarea (mentală) a ficționalului, adică tratarea lui drept realitate”81. Totodată, în consens cu argumentele aduse de M. Spăriosu în favoarea conceptului de joc (cu un aport crucial în deconstruirea dialecticii Mit/ Rațiune, definitorie pentru gândirea occidentală), Matei Călinescu prezintă în studiul citat câteva dintre modalitățile prin care jocul și ficțiunea se implică reciproc, având aceleași „cadre” (frames), în contrast cu acțiuni sau comunicări „reale”. Pe scurt, am avea de-a face cu
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
separată totuși de „credința în puterea izbăvitoare a unei pure frumuseți, născută din tensiunile și temperaturile înalte la care sunt supuse cuvintele în procesul creator”312. Din această perspectivă, poetica argheziană rămâne totuși esențial modernă (deși nu întotdeauna modernistă!), prin dialectica ei destructiv-constructivă, prin îmbinarea paradoxală de antipoeticitate și purism. 4.3 „Cazul” Bacoviatc "4.3 „Cazul” Bacovia" Un alt „caz” asupra căruia merită să zăbovim în acest capitol consacrat anticipărilor modelului (meta)tranzitiv în poezia românească este cel al lui
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
este, desigur, destul de mare. Însă nu e mai puțin adevărat că argumentele aduse de cercetările mai recente în favoarea interpretării conceptului de mimesis în primul rând ca joc, ca simulare (în spiritul accepțiunii arhaice), se pot dovedi extrem de utile în deconstruirea dialecticii mit/rațiune, definitorie (și nu întotdeauna profitabilă) pentru gândirea occidentală. Din perspectiva demonstrației noastre, tocmai resuscitarea dimensiunii presocratice a conceptului se dovedește, în ultimă instanță, crucială. Poezia metatranzitivă este ficțiune, precum jocul. Ea nu numai că tematizează - după cum am arătat
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
nu se ridică mai presus de contingențele sociale și istorice ale timpului În care se impune În discursul public. Unii autori Însă, printre care Îi amintim pe Berger și Luckmann (1999) consideră relația dintre acțiune și instituții ca fiind una dialectică: instituțiile se Înfăptuiesc prin acțiunea interesată a agenților, dar devin relativ independente față de aceasta ajungând să o constrângă (În primul rând) cognitiv. Alții, printre care Friedland și Alford (1991), Meyer și Jepperson (2001) consideră că instituțiile sunt imersate În sisteme
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
și devin tipare În măsura În care devin anonime În raport cu situația față În față inițială. Pentru a se realiza, interacțiunea se folosește de tipare, dar În același timp, modifică tiparele prin negociere. Relația dintre instituții și acțiune este, mai presus de orice una dialectică: instituțiile se Înfăptuiesc prin acțiunea interesată a agenților, dar devin relativ independente de aceasta ajungând să o constrângă (În primul rând) cognitiv. Putem asuma o analogie Între relația acțiune - instituții și cea dintre cunoaștere și producția socială a acesteia. Instituțiile
Organizare și câmpuri organizaționale. O analiză instituțională by Mihai Păunescu [Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
-
după 1970). Cercetarea și teoretizarea au ajuns la un înalt nivel de rafinament. Autoarele și lucrările care au influențat major teoria politicăxe "„teoriepolitică" și mișcarea feministăxe "„mișcare feministă" sunt, în principal, următoarele: Shulamith Firestonexe "„Firestone,Shulamith", The Dialectic of Sex (Dialectica sexului), Kate Millettxe "„Millett,Kate", Sexual Politics (Politici sexuale), Robin Morgan, colecția Sisterhood is Powerful (Suroritatea e puterexe "„putere") (SUA), Germaine Greerxe "„Greer,Germaine", Female Eunuch (Femeia eunuc), Juliet Mitchellxe "„Mitchell,Juliet", Woman’s Estate (Starea femeilor), Sheila Rowbothamxe "„Rowbotham
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
română, ceea ce Bachelard numește maniheismul culorilor. Plumbul Întunecos al cerului, coloana funerară, osîndiții cu vinetele lor fețe contrastează cu albul indiferent al zăpezii. Apar, În fine, și vulturii ce dau roată, prin văzduh, falnicei grămade. O profunzime a imaginației, o dialectică a nuanțelor pe care Alecsandri le atinge rar: „Palid convoi, perdut, uitat, Coloana funerară Ea poartă-n frunte un stigmat. ............................................. Convoiu-ntreg, nedeslipit, Îngenunchind se lasă Pe cîmpul alb și troienit Sub negura geroasă, Și stă grămadă la un loc, Fără-adăpost
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tot duce-ncet la vale Cu cel rîu care-n veci curge, făr-a se opri din cale Lunca-n giuru-mi clocotește; o șopîrlă de smarald Caută țintă, lung la mine, părăsind năsipul cald.” Contemplația, promenada nu tulbură În nici un fel dialectica armoniei naturale. Omul nu strică simetriile naturii Îmblînzite. Ea este un adăpost sigur, un spațiu (cum se sugerează Într-un poem erotic) de desfătări sublime. Natura, În totalitate, a devenit un imens cuib În care se pregătește rodul: „Tot ce
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
urlă răgușiți. Ca dînșii, cîni de lagăr la praznic luînd parte, Schelălăiesc sălbatic, rod oasele deoparte, În mijlocul orgiei turbate ce tot crește; Iar printre cîni și oameni pe iarbă stau căzute Femei, prada orgiei, cu mințile perdute...” Există, apoi, o dialectică a semnelor prevestitoare ca În epopeile homerice. Fatalitatea se anunță la Începutul poemului prin strigătul cobitor al buhei. Un glas profețitor se aude și În cîntul al III-lea (acela ce Înfățișează banchetul teribil din tabăra leșească): e un glas
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vechi din a sa cale PÎnă-n fund, În fund de vale, Astfel crunt ostașul meu...” Arta antitezei (Fiul Romei, de o parte, și nisipurile, codrii mișcători, hidra, negurile năvălitoare de cealaltă parte) angajează, dar Într-o mică măsură, și o dialectică a elementelor. Acelea ce definesc sentinela romană, mitul, cu alte cuvinte, al trăiniciei hotarelor și al eternității ființei naționale, vin din lumea simbolurilor consistente și grandioase: falnic, tare ca un leu, stînca naltă, glasul ei tună, prăvălită - ea rumpe și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vulturul ce se rotește deasupra eroului și poartă cu el un memorabil dialog, calul magnific care „turbă, mușcă, sare”, În fine, scutul de fer săpat pe care sînt gravate insignele imperiului. Aceasta este teza, forța luminoasă a mitului, binele În dialectica maniheistă a poemului. Antiteza e figurată prin imagini din altă sferă de elemente: fluide, covîrșitoare ca număr, inconsistente ca structură. Mai Întîi un vuiet surd, grozave șoapte, zgomot lung, Înădușit, apariția, apoi, a oardelor ca un nor negru ce se
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cîntători Începe astfel: „CÎntă, măi frate române, pe graiul și limba ta, Și lasă cele streine ei de a și le cînta. ............................................................................. Cinstește ca fieșcare limba și neamu-ți mai mult...” pentru ca, numaidecît, gîndul să alunece spre latura comercială a lucrurilor. Dialectica lui Pann este, În rezumat, aceasta: mai demult, cînd nu existau traduceri, aveai dreptate, frate, „să te pocești” cu pronunția străină; acum Însă, cînd traducerile există, Îmbrățișează de grabă operele scrise „pe limba tatii ș-a mamii, pe care o
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
fără viață”. Peisajele paricidului. Lunca și figura beatitudinii. CÎmpia și reveria pustietății. O țară imaginară. Pastelurile: o reverie pietrifiantă, o poetică a imobilității. Peisajul feeric: reveria cristalizantă. Sensul monumentalului În natură. Ambiguitatea unui simbol: sania. Spațiul deschis. Poet al matinalului. Dialectica orelor. Figuri ale intimității și ale euforiei. O erotică enervant Îngerească. Erosul galant. Steluța și Rodica. Retorica peisajului, peisajul retoricii. Impresionism poetic? Retorica poemului epic (Dumbrava roșie). Aripa pătată de noroi a Îngerului. X. Spitalul amorului. 1. Apariția conștiinței erotice
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Valeriu Cristea face În voi. Spațiul În literatură, (C.R., 1978, pp. 173-175) o analiză foarte fină a acelorași Pasteluri descoperind În ele un „compartiment de lux al spațiului domestic“, un spațiu al „intimității ocrotitoare“. „Alecsandri - zice criticul - știe totul despre dialectica sentimentului de securitate În risc. Pentru a crea o atmosferă de intimitate asigurată, de norocos refugiu trebuie Întreținut nu numai focul În sobă. Trebuie Întreținută În permanență și conștiința dezastrului natural de afară“. Criticul surprinde imagini ale spațiului Închis și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
dat roade în dauna unui bătrân călugăr atât de descumpănit încât a renunțat să-l mai judece pe tânărul cel nărăvaș. Pe măsură însă ce zilele treceau, acel comportament a avut urmări dezastruoase, duhovnicul agresat, neputincios să se apere în contra dialecticii și logicii lui Tommaso, puse la cale o intrigă subtilă și ageră: lansă în circulație zvonul precum că Tommaso ar fi fost protagonistul unor ședințe spiritiste, vrăjitorești, fruntaș al unor secte ce se ocupau cu științele oculte. Se vorbea în
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
aerul cu bâzâitul lor. Cine știe câte istorii ar avea de povestit aceste insecte, se gândea Tommaso, păreau mai inteligente decât uscatul acela de episcop care se încăpățânează să-mi zică Gorgias 28. Oare ce-o fi știind el despre Gorgias și dialectică? În ce fel poate să se priceapă la legi și procese un om care a trăit din rugăciuni și posturi ca unul ascuns într-o găoace de ou? Biserica ar trebui în întregime reformată, cu oameni mânjiți oleacă de viața
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
de vedere privim chestiunea. . - Dacă nu e pace, nu-i comerț, afacerile nu merg. . - Pentru comerț, acțiunea Germaniei e favorabilă. Va întîrzia cu câțiva ani cel puțin socializarea Europei. . - Numai cu câțiva ani? . - Nu cred mai mult, socialismul e inerent dialecticii istoriei,mai curând sau mai târziu structura capitalistă se va prăbuși. - E rău, domnul Smărăndache, rău. Smărăndache, din politeță, proroga data prăbușirii capitalismului. - Poate nu în câțiva ani, în câteva decenii, în tot cazul,faza capitalistă e în declin. Saferian
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
ca nerealiste. Ipoteza mea e că Platon nici nu a vrut să propună un asemenea proiect politic, fie el și utopic, dat fiind contrastul enorm cu obiceiurile încetățenite. Pe scurt, Republica nu e un <<program politic>>, ci un exercițiu de dialectică aplicată. <<Cetatea ideală>> sau statul ideal drept e o arhitectură logică de supoziții-limită, avănd un caracter ipotetic, neregăsibile ca atare în cetățile istorice, a căror menire e să permită definirea căt mai <<pură>> a virtuții, <<dreptății>>.” în MUREȘAN, Valentin, Op. cit
FascinaȚia şi ambiguitatea raportului dintre filosof şi societate. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Adrian-Vladimir Costea () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2275]
-
și dreptatea adevărată. Aceasta este distincția cu care Valentin Mureșan își construiește două din cele patru consistente capitole ale comentariului său la Republica lui Platon. Cum face saltul Platon de la aparența factuală la esența contrafactuală? Evident, schimbănd metoda de cercetare. Dialectica este înlocuită cu metoda pe care comentatorul invocat o numește modelare contrafactuală, îl citez pe Valentin Mureșan: „Metoda lui Platon e validă și asemănătoare celei a matematicienilor, care formulează ca punct de plecare a raționamentului, postulate, presupunăndu-le cunoscute și necrezănd
Arheologia conceptului de dreptate la Platon. In: Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Ramona Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2299]
-
contradicția șefului nu va fi niciodată depășită (eșec al reformei Eboue în partea de nord a statului Congo). Este imposibil a interioriza acest șef, a-l legitima în vreun fel. El este un element străin care va rămâne prins în dialectica coerciției, iar când puterea exterioară nu îl va mai sprijini, acesta se va prăbuși. La fel se întâmplă și cu colectivismul servil: acesta nu se va putea elibera în niciun fel de determinarea coercitivă din exterior. El nu se va
Motive economice în antropologie by LAURENT BAZIN, MONIQUE SELIM [Corola-publishinghouse/Science/1015_a_2523]