7,137 matches
-
Pardailan o forțează și pe nevastă-sa, sora lui Raj, să meargă cu el. Sta-ți-ar peștele în gît! blesteamă femeia. Pornesc la drum cu sacii de iută pregătiți și înjură amîndoi birjărește. Înjură tot, mamă, tată, frate, sfinți, diavoli și cam tot ce le vine la gură. Cînd ajung la iaz este întuneric încă, luna a apus și doar o geană albicioasă anunță de unde va răsări soarele. Parcă se întîmplase o minune, toate sculele gemeau de atîta pește și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
biata femeie. Îi era ciudă că visa că face dragoste cu cîte un bărbat care făcuse un popas la fîntînă. Regreta a doua zi cînd constata că trupul său își făcuse de cap prin vis și se închina ca să alunge diavolul care o bîntuia uneori noaptea. Era duminică, se întorsese de la biserică și pierdea timpul fără un scop anume prin curte. Ceva părea că-i lipsește și de multe ori intra în casă după acel ceva și cînd să caute, își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
început să se învîrtă diabolic, creînd un soi de pastă de o consistență respingătoare. În malaxor este însuși poporul român. Inteligenți și tîmpiți, genii și troglodiți, hoți și oameni cinstiți, criminali și victimele lor, învingători și învinși, călăi și inocenți, diavoli și sfinți, toți sînt amestecați, tocați, frămîntați și transformați în pasta dracului. Nu mă îndoiesc deloc că malaxorul românesc nu a început să omogenizeze rău mirositoarea pastă doar de la '89 încoace. Istoria demonstrează că acolo a fost introdus N. Iorga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
principii să fie lăudați sau blamați] Pictorii și istoricii au în comun faptul că trebuie să copieze natura. Primii pictează trăsăturile și coloritul oamenilor; ceilalți caracterele și acțiunile lor: există însă pictori ciudați, care n-au pictat decît monștri și diavoli. Machiavelli reprezintă universul ca pe un infern, și pe toți oamenii ca pe niște damnați. S-ar spune că acest politician a voit să calomnieze întreaga specie umană, dintr-o ură ciudată, și că și-a luat sarcina să omoare
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
de, cum ziceai, rapangalițe? Tu, Răducu, dacă mai vezi vreuna, să vii să-mi raportezi! La raport nu m-am prezentat, dar povești de la mama Floare am ascultat În continuare. Erau de două soiuri, la fel de Încinse: primele mișunau de strigi, diavoli, vrăjitoare, de iele și de pricolici, iar celelalte vorbeau despre America și despre București, Împestrițate cu minuni la fel de nevăzute ca și cele dintîi, cum ar fi vapoarele de porțelan Însoțite de păsări albe pe ape largi cît cerul, furtuni pe
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
singură. A rămas țintuită locului uitîndu se la fîșia aia cum se duce, pînă cînd a trebuit să o rupă la fugă după blidele care n-o așteptau. Înainte de plecarea din sat, Floare o fi văzut, numai ea știe cum, diavoli stîrnind vînt cu cozile și strigi, niciodată strigoi, rătăcind ca niște lumini pîlpîitoare, noaptea, peste cîmpie. Dar, cu siguranță, cea dintîi minune pe care s-au așezat ochii ei, una care nu se găsea nicăieri În jur, au fost dolarii
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
iar neașteptata refugiere, În fapt, fuga lui Rákóczi În Polonia Îl decepționase adînc. A preferat să fructifice disponibilitatea conciliantă a Împăratului Leopold, pus și el la grea Încercare de dificultățile războiului de succesiune din Spania. A iscălit așadar pactul cu diavolul după ce-i impusese aceluia respectul și a intrat astfel definitiv În elita nobilimii maghiare, fără a fi nevoit să-și renege credința catolică. Între timp, din Polonia, Rákóczi a coborît prin Iași la București, la Brîncoveanu, pe urmă la sultan
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
s-o captez În cîmpul de atracție al confesiunilor mele de acum. Are de-a face cu dorul de măritiș al unei tinere tru fașe, apar acolo o vrăjitoare bătrînă, un pumn de guldeni, adică bani de aur adevărat, un diavol În carne și oase, fără coarne, dar cu copită la un picior, apoi un călugăr din munte plin de har, o sanie doldora de zurgălăi În susul Tisei Mari și al Tisei Negre În ziua de Crăciun, un țintirim și un
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pat de cîteva săptămîni de la o mare slăbiciune a oaselor. A murit povestind. Nici nu se putea altfel. S-a ridicat În coate, și-a așezat o pernă sub umeri și a Început să macine, nu despre America, nici despre diavolii mărunți ori uriași, cu atît mai puțin despre strigile cu luminițe În creștetul capului sau despre dăn țu ielile Frumoaselor ca niște vîrtejuri de raze În asfințit, toate făpturi văzute și Întîlnite, chipurile, ci despre cea mai primej dioasă peripeție
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
al lui Kazantzakis, care a inspirat filmul lui Scorsese Ultima ispitire a lui Isus24. „Ultima ispitire” vine tocmai de la Maria Magdalena, ucenica preaiubită. În timpul agoniei de pe cruce, Isus cade pradă îndoielii: dacă jertfa Sa nu-i decât o glumă a diavolului? Ce-ar fi să renunțe, să coboare de pe lemnul torturii și să înceapă o viață normală, căsătorindu-se cu Maria Magdalena, făcând copii, într-un cuvânt, acceptând bucuriile oricărui om simplu? Episodul „casnic” se întrerupe cu descinderea lui Iuda, fidel
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
se spânzură. Un pas înainte în acest proces de teologizare și, implicit, de stigmatizare a apostolului Iuda va fi făcut de Luca. Puțini exegeți au remarcat faptul că, în cazul Evangheliei după Luca, există nu trei, ci patru ispite ale diavolului. Primele trei sunt cele bine știute, dinaintea începerii misiunii publice. Ele apar și la Marcu, și la Matei. Ultima însă este creația lui Luca. În capitolul 4, după consumarea încercărilor, el notează: „și după ce și-a isprăvit (syntelesas) toate încercările
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sunt cele bine știute, dinaintea începerii misiunii publice. Ele apar și la Marcu, și la Matei. Ultima însă este creația lui Luca. În capitolul 4, după consumarea încercărilor, el notează: „și după ce și-a isprăvit (syntelesas) toate încercările (panta peirasmon), diavolul s-a îndepărtat (exact: «a stat departe de El») până la momentul potrivit (achri kairou)”. Traducerile românești consultate (Noul Testament de la Bălgrad, 1648, Biblia de la 1688, Biblia sinodală, Cornilescu, Anania) propun un calc incomprehensibil: „până la o vreme”. Textul grecesc spune totuși un
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
exact: «a stat departe de El») până la momentul potrivit (achri kairou)”. Traducerile românești consultate (Noul Testament de la Bălgrad, 1648, Biblia de la 1688, Biblia sinodală, Cornilescu, Anania) propun un calc incomprehensibil: „până la o vreme”. Textul grecesc spune totuși un lucru limpede: că diavolul s-a retras din fața lui Isus fără să se recunoască biruit și că va reveni „la momentul potrivit”. Ei bine, Luca nu uită ce spusese în capitolul 4, ba dimpotrivă, ține să le reamintească cititorilor acest lucru, precizând că Satana
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
la momentul potrivit”. Ei bine, Luca nu uită ce spusese în capitolul 4, ba dimpotrivă, ține să le reamintească cititorilor acest lucru, precizând că Satana a intrat în Iuda. Precizarea vine în contextul prigonirii lui Isus de către arhierei și cărturari. Diavolul dă un ultim asalt în acest moment, foarte „potrivit” scopului său, și anume îngenuncherea Domnului. Acum, scrie evanghelistul, „a intrat Satana în Iuda, cel numit Iscariotul, care se număra printre cei doisprezece (exact: care era din numărul celor doisprezece)”. La
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
gestului făcut de Iuda și o găsește legând momentul de cele trei ispite din pustiu, relatate în capitolul 4. Iuda merge la arhierei nu pentru că s-ar fi revoltat împreună cu apostolii de risipirea parfumului prețios, ci pentru că pur și simplu diavolul s-a înstăpânit asupra lui. Explicația e tranșantă și definitivă. Luca nu va mai reveni asupra personajului, nici măcar la Cina de Taină, unde remarca lui Isus despre apropiata Sa predare autorităților pică oarecum în gol. Ucenicii încep să se certe
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
la cine să ne ducem? Ai cuvinte de viață veșnică și noi am crezut și am știut că Tu ești sfântul lui Dumnezeu. Isus le-a zis: Nu Eu v-am ales pe voi doisprezece? și unul dintre voi este diavol. Zicea despre Iuda al lui Simon Iscariotul. Acesta avea să-l trădeze (paradidomi), unul dintre cei doisprezece. Ioan descrie o relație foarte tensionată între Învățător și ucenici. șocați de „enormitatea” pretențiilor lui Isus, mulți (polloi) dintre ei „dau înapoi”, părăsindu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de funcționar al stării civile, declinând numele complet al împricinatului: „Iuda, șfiulț lui Simon Iscariotul”. Este cea mai completă formă a numelui personajului nostru din Noul Testament! Pe de altă parte, cum se împacă faptul că printre apostoli se află un „diavol” cu ideea elecțiunii apostolilor, altfel spus, cu caracterul elitist, în sens teologic, al apostolatului? Ajungem iar la aporia menționată adineaori: dacă Isus știa ce „diavol” alege, atunci nimeni nu poartă responsabilitatea predării Sale vrăjmașilor. Isus și-a pregătit singur așternutul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Noul Testament! Pe de altă parte, cum se împacă faptul că printre apostoli se află un „diavol” cu ideea elecțiunii apostolilor, altfel spus, cu caracterul elitist, în sens teologic, al apostolatului? Ajungem iar la aporia menționată adineaori: dacă Isus știa ce „diavol” alege, atunci nimeni nu poartă responsabilitatea predării Sale vrăjmașilor. Isus și-a pregătit singur așternutul pe care va dormi. Iuda-încarnare a diavolului conlucrează la taina mântuirii? Fixația lui Ioan se conturează deplin în episodul unctio Bethaniae. Așa cum știm, Ioan situează
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cu caracterul elitist, în sens teologic, al apostolatului? Ajungem iar la aporia menționată adineaori: dacă Isus știa ce „diavol” alege, atunci nimeni nu poartă responsabilitatea predării Sale vrăjmașilor. Isus și-a pregătit singur așternutul pe care va dormi. Iuda-încarnare a diavolului conlucrează la taina mântuirii? Fixația lui Ioan se conturează deplin în episodul unctio Bethaniae. Așa cum știm, Ioan situează episodul în casa lui Lazăr, cel înviat din morți, și al surorilor sale, Marta și Maria. În timpul cinei, Maria unge cu mir
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
deși sugerează ceva, nu dă absolut nici un nume, încercând parcă să pună în umbră lucrurile dezagreabile în această „seară de adio”, Ioan, dimpotrivă, insistă numai asupra acestor lucruri, cu un soi de plăcere sadică (cf. Ioan 13, 1-30). Reamintește că „diavolul pusese deja în inima/mintea (kardia are aici sens de „minte”) lui Iuda, fiul lui Iuda Iscariotul, șgândulț de a-L preda”. În timpul spălării picioarelor, câteva versete mai jos, Isus ține să amintească: „Voi sunteți curați, dar nu toți”. Îndată
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
o concluzie plauzibilă, chiar dacă nu certă din punct de vedere istoric. De obicei, reprezentarea noastră despre acest personaj pleacă de la amestecarea indiscretă a tuturor informațiilor evanghelice. Portretul convențional arată cam așa: un tip duplicitar (ori slab de înger), unealtă a diavolului, infiltrat în rândul apostolilor, arghirofil, care pentru un pumnișor de bani Îl vinde pe Isus și care, culmea grozăviei, își ia singur viața, spânzurându-se de creanga unui copac. În realitate, am văzut din dosarul analizat mai sus, lucrurile sunt
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
din Ghetsimani; părerea de rău și spânzurarea ucenicului. El urmărește destinul lui Iuda până la capăt, acordându-i un interes aparte. Luca face primul pas spre diabolizare/teologizare, încercând explicarea deciziei lui Iuda de a-L preda pe Isus prin posedare: diavolul a intrat în sufletul acestui discipol, obligându-l să facă ce-a făcut. Apogeul diabolizării e atins în Evanghelia lui Ioan. Autorul nesinopticei pare obsedat de personajul Iuda, pe care-l taxează drept „diavol” prin gura lui Isus Însuși. Există
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
-L preda pe Isus prin posedare: diavolul a intrat în sufletul acestui discipol, obligându-l să facă ce-a făcut. Apogeul diabolizării e atins în Evanghelia lui Ioan. Autorul nesinopticei pare obsedat de personajul Iuda, pe care-l taxează drept „diavol” prin gura lui Isus Însuși. Există un conflict permanent între Isus și Iuda, care, în realitate, reflectă conflictul dintre Bine/Lumină/Adevăr, pe de o parte, și Rău/ Întuneric/Minciună, pe de alta. Iuda încarnează Răul absolut. El nu mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
o altă versiune asupra morții lui Iuda, întrucât el are o altă viziune asupra actului însuși comis de acesta. Pentru el, ne amintim, Iuda încarnează a patra ispită; apostolul devine sălaș al Satanei. Prin urmare, moartea sa echivalează cu distrugerea diavolului dinlăuntru, ea trebuie să aibă „spectaculozitatea”, intensitatea dramatică și caracterul respingător al unui exorcism satanicid. Mai mult, imaginarul lucanian, de tip păgân, nu concepe ideea de punițiune divină separată de ideea suferinței fizice. Iuda trebuie să sufere îngrozitor, să simtă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
fiilor lui Zebedeu: Iuda face parte din grupul celor „zece apostoli revoltați” de pretențiile femeii 50. Prin urmare, o lungă perioadă, Iuda n-a fost nici hoț, nici laș, nici trădător. Ce s-a întâmplat, cum a devenit instrument al diavolului? Origen distinge două momente. Mai întâi, diavolul „pune în inima/mintea” lui Iuda intenția de a-L vinde pe Isus; apoi, diavolul însuși intră în Iuda, punând stăpânire asupra lui. Între cele două momente are loc spălarea picioarelor și împărtășirea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]