1,082 matches
-
de sine”. Aproape invariabil apar perechi semantice de felul „ceasul-munte”, „ceasul-fluviu”, „copacul-soare”, „copacul-om”, „copacul-pasăre”, sugerând o intenție de recompunere a ordinii materiei prin elementele introduse în aceste simboluri. Unele imagini migrează în volumele următoare. Se delimitează „nordul” de „sud”, dihotomia, inculcata în peisaje, semne, simboluri, revenind și în Poeme (1977), unde intra și reminiscențe de poezie patriotică, sentimentalizata, cu tonalități imnice: „Și cerbii, o, cerbii - frați buni vulcanilor / patriei mele, înserarea vâslind / câmpia sfințită de rod primenindu-i” (Corabie în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290709_a_292038]
-
politicii globale instituționalizate, însă ea nu acoperă întregul spectru al raporturilor internaționale contemporane. Perspectiva trebuie completată prin analiza actorilor nelegitimi, precum mișcările teroriste transnaționale (a căror relevanță este evidentă, în lumea contemporană) și alte grupuri transnaționale ale crimei organizate. Adoptarea dihotomiei legitim-nelegitim este însă riscantă, pentru că nu ne permite să încadrăm teoretic actori precum mișcările de gherilă sau milițiile, ale căror activități, în diverse părți ale globului, au un caracter transnațional. Tabloul actorilor devine și mai complex dacă abandonăm separarea radicală
RELATII INTERNATIONALE by LUCIAN-DUMITRU DÎRDALĂ () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1507]
-
O minciună veritabilă, completă, hotărîtă, "cinstită" (în privința valorii căreia trebuie consultat Platon) ar fi o realizare de care ei nu sînt capabili: Ei nu pot spune decît minciuni necinstite... (Nietzsche 1968b:573) Afirmații de acest gen par să semnaleze o dihotomie simplă: minciuna e de admirat dacă e spusă de oameni măreți, însă e de condamnat dacă e spusă de preoți și filosofi. Însă există numeroase alte referințe la minciună în textele lui Nietzsche care nu ilustrează această dihotomie. O tratare
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
semnaleze o dihotomie simplă: minciuna e de admirat dacă e spusă de oameni măreți, însă e de condamnat dacă e spusă de preoți și filosofi. Însă există numeroase alte referințe la minciună în textele lui Nietzsche care nu ilustrează această dihotomie. O tratare mai detaliată a subiectului se găsește în eseul său neterminat, publicat postum: "Despre adevăr și minciună într-un sens non-moral". Aici el descrie mincinosul ca pe o persoană care folosește cuvintele "pentru a face un lucru ireal să
by J. A. Barnes [Corola-publishinghouse/Science/1068_a_2576]
-
serviciile sociale individualizate, personalizate (din instituții sau la domiciliul persoanei aflate în dificultate, rezidențiale sau comunitare). În continuare, tot în introducere, autorul analizează distincția dintre public și privat, menționând, printre altele, faptul că „nu avem de-a face cu o dihotomie - fie public, fie privat -, ci mai degrabă cu un continuum de la publicul pur la privatul pur”. De asemenea, spre finalul „Introducerii”, autorul dezbate problema asigurărilor sociale de pensii și alte drepturi de asigurări sociale, aducând, totodată, argumente în favoarea asigurărilor private
[Corola-publishinghouse/Science/2161_a_3486]
-
evidențiază faptul că noțiunea a fost, În unele cazuri, bazată și condiționată de discursuri ale pericolului, așa cum afirma David Campbell În lucrarea sa despre securitate În contextul SUA. Explorând mecanismul creării „ortodoxiei” SUA În materie de securitate, Campbell remarca utilizarea dihotomiei alterității (self-other) În scopul definirii a ceea ce SUA nu sunt și trebuie să combată ca potențial pericol, și nu ca o Încercare de a defini ceea ce SUA sunt și trebuie să Înțeleagă În relația cu celelalte state (Campbell, 1992). Felul
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
principal al studiilor strategice este departe de a echivala cu ignorarea apelului susținătorilor extinderii conceptului de securitate dincolo de aspectele strict material-militare. În prezent, este acceptată mai degrabă ideea că gândirea strategică are un caracter multidimensional. În acest context, merită menționată dihotomia prezentă, de pildă, În documentele guvernului american privind strategia națională a SUA. Pe de o parte, există o concepție restrânsă, de orientare realistă, adesea asociată vizunii (neo)conservatoare, susținătoare a cauzei suveranității naționale exclusive și concentrată pe dezvoltarea capacității militare
[Corola-publishinghouse/Science/2345_a_3670]
-
de față cuprinde și o analiză secundară pe baze de date reprezentative pentru populația rurală a țării. Toate acestea sunt precedate de o analiză teoretică a celor trei termeni. 2. MODERNITATE, TRADIȚIE, POSTMODERNITATE ASPECTE TEORETICE 2.1 Tradiție și tradiționalism Dihotomia tradiție-modernitate nu a implicat niciodată o opoziție perfectă și o relație de excluziune, dimpotrivă regula este cea amalgamării elementelor ce aparțin celor două, într-o societate sau o cultură dată. De aceea, tratarea separată a acestora are doar o logică
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
cele ale rațiunii și științei. Birocratizarea instituțiilor sociale. Schimbări la nivelul problemelor sociale Emergența unei noi patologii sociale intensificarea delincvenței, acutizarea problemelor legate de foamete, aglomerare urbană, poluare, deteriorarea mediului, anomie. Critic față de conceptul de modernitate reflexivă, Ulrich Beck propune dihotomia prima epocă a modernității și a doua epocă a modernității, vrând prin aceasta să arate că între cele două există schimbări majore, de esență și nu de suprafață: Există o ruptură structurală, o schimbare de paradigmă, și nu doar o
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
baza experienței trecute, schemele cognitive sunt astfel pattern-uri cognitive stabile, tranșante și net delimitate, prin care persoana depresivă interpretează experiența actuală . Relativ recent, schemele cognitive au primit și o altă accepțiune, conform căreia experiența este privită din perspectiva unei dihotomii morale ca "alb sau negru", fără nuanțe de gri, ca imperative categorice care nu permit opțiuni, sau ca expectații după care oamenii sunt ori complet buni, ori complet răi (Beck, 1979)196. După cum se va putea constata ulterior, prin această
by Camelia Dindelegan [Corola-publishinghouse/Science/1025_a_2533]
-
o unificare, o agregare coerentă a evenimentelor, ci mai degrabă un conglomerat de acțiuni întâmplătoare care duc spre un fel de absență a narațiunii și fac din Endgame o dramă anti aristotelică. Monika Fludernik, în Narrative and Drama , arată că dihotomia narațiune dramă este un subiect refuzat de naratologia post-clasică și consideră că drama este, ca și alte genuri marginale cum ar fi lirica, pictura, muzica, hipertextul sau spectacolul cinematografic interactiv, o posibilă candidată la narativitate. Fludernik insistă, printre altele, pe
ÎNTRE NARATOLOGII by JANA GAVRILIU () [Corola-publishinghouse/Science/1208_a_2196]
-
nici cu dovezi, nici cu mărturii, dar reușește să creeze o masă de presiune extraordinară asupra întregii opinii publice, implicit a judecătorilor, ajungînd deci să influențeze deciziile celuilalt tribunal, cel adevărat. S-a creat astfel foarte repede, în Statele Unite, o dihotomie clară a percepției: pe de o parte "victima" (care nu e numită, așa cum ar fi cazul până la pronunțarea sentinței, "presupusa victimă") și "vino vatul", deja desemnat, deja tratat ca atare, cel puțin verbal. Mai exact, pe fondul unei confruntări între
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
una falsă - nu în general, ci <<în toate cazurile standard>> (Legea terțului exclus într-o formă atenuată). Expresia <<în toate cazurile standard>> din enunțurile condițiilor 2 și 4 are menirea de a permite acceptarea adevărului aproximativ și de a evita dihotomia adevărat-fals din teoria tradițională a adevărului.” (Teodor Dima, Criteriologia adevărului, în P. Botezatu (coordonator), 1981:189). În aceste condiții, o secvență discursivă nu mai prezintă o consistență “tare”, ci ne întâlnim cu un “concept relativizat de consistență.” (idem:190). Principiul
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
lor. Wittgenstein afirmă că sensul nu este și nici nu poate fi altceva decât folosire, întrebuințare (a cuvintelor și enunțurilor). Oprindu-ne asupra termenului context, observăm că acesta, întâlnindu-se la mai multe niveluri, putem vorbi, mai degrabă, de contexte. Dihotomia cea mai relevantă este, credem, aceea dintre contextul lingvistic și cel extralingvistic. Contextul lingvistic este definit ca „parte a unui enunț (sau părți ale enunțului) care precedă și / sau urmează unitatea lingvistică supusă analizei și care îi condiționează prezența, forma
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
-l dai enunțurilor este sensul pe care li-l dau și eu ascultându-le și folosindu-le la rândul meu. (cf. Tullio de Mauro, 1978:194). Problema contextului și efectelor sale asupra sensului și referinței unei unități lingvistice intervine datorită dihotomiilor între sens literal (fundamental) și sens figurat (contextual), între semnificația convențională și semnificația locutorului (P. Grice). Contextual, sensul literal și semnificația convențională, ce țin de lexic sau de limba ca sistem static, pot fi actualizate în discurs într-un mod
COMUNICAREA VERBALĂ / De la Cunoaștere la Acţiune by Constantin Romaniuc () [Corola-publishinghouse/Science/658_a_1041]
-
lor nu presupune o desprindere de întreaga gîndire realistă, ci o lărgire a agendei disciplinei relațiilor internaționale. Ei doreau să completeze înțelegerea realistă a schimbării și ipotezele realiste asupra politicii internaționale contemporane. Astfel, ei au preluat și dezvoltat cîteva dintre dihotomiile fundamentale pe care scriitorii realiști dinaintea lor le folosiseră pentru a diferenția sistemul internațional (vezi capitolul 3). Faptul că cercetarea lor a fost adesea percepută ca o critică necruțătoare a realismului, în ciuda repetatelor lor precizări, începînd chiar din 1977, ar
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
în esență, textul este în cel mai bun caz cu multiple fețe, dacă nu ambivalent. Waltz nu rezolvă nici una din tensiunile conceptelor realiste centrale, cum ar fi anarhia, puterea sau balanța puterii. Teoria sa se bazează pe o serie de dihotomii, reminiscență a disputei realism-idealism, pe care nu le probează în întregime. Într-adevăr, problema cu lucrarea lui Waltz, decretată imediat după apariție drept text paradigmatic al neorealismului, nu este doar faptul că ea constă în principal din idei vechi îmbrăcate
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
Din acest ultim motiv, în ultima vreme au fost integrate idei din gîndirea realiștilor tradiționali și a liberalilor (Keohane și Nye 1987: 729; Nye 1988; Keohane 1989). MIȘCAREA BUTURILOR: POZIȚIA REFRACTARĂ A LUI WALTZ Cartea lui Waltz este plină de dihotomii cu ajutorul cărora el distanțează teoria sa de realiștii preștiințifici. El îi atacă pe realiștii din tradiția sociologiei istorice. O soartă asemănătoare este rezervată și teoretizărilor inductive, pe care el pare să le definească drept o cunoaștere derivată din generalizări empirice
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
întreprinderii științifice. Mai mult, el a exclus nucleul normativ al realismului din dezbaterea academică. Într-ade-văr, realismul ca școală de gîndire a rămas în afara categoriilor autodefinitorii ale disciplinei. Matricea metateoretică în anii '80 Dezbaterea metateoretică s-a concentrat asupra a două dihotomii importante, care au caracterizat multă vreme filosofia ștințelor sociale: Verstehen-Erklären (înțelegere-ex-plicație) din sociologia germană și agent-structură. Acestea vor oferi cele patru puncte cardinale ale construcției unei matrici metateoretice. Disputa explicație-înțelegere a cunoscut cîteva etape în cadrul teoriei sociale, în care pozițiile
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
nostru, științific). Nu e vorba că "orice e bun". Dincolo de controlul acurateții empirice, sînt necesare două arii principale de cercetare și de critică: interpretarea constituită epistemologic a istoriei și critica internă teoretică, conceptuală și filosofică a interpretărilor date. Pe lîngă dihotomia naturalism-interpretivism, orientarea metateoretică din anii '80 se mai referă și la o altă dihotomie, de data aceasta la nivel ontologic și metodologic: disputa agent-structură (Wendt 1987, Dessler 1989, Carlsnaes 1992). Au existat cîteva neînțelegeri cu privire la miza acestei dispute. Așa cum a
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
necesare două arii principale de cercetare și de critică: interpretarea constituită epistemologic a istoriei și critica internă teoretică, conceptuală și filosofică a interpretărilor date. Pe lîngă dihotomia naturalism-interpretivism, orientarea metateoretică din anii '80 se mai referă și la o altă dihotomie, de data aceasta la nivel ontologic și metodologic: disputa agent-structură (Wendt 1987, Dessler 1989, Carlsnaes 1992). Au existat cîteva neînțelegeri cu privire la miza acestei dispute. Așa cum a avertizat Wendt (1991, 1992b), ea a fost adesea redusă la o discuție despre nivelurile
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
părților sale, ca în legile marxiste clasice ale capitalismului, atunci teoria face parte din naturalism. Pentru holismul hermeneutic, nu pot exista structuri obiectivizate, ci doar practici intersubiective, care, pentru a fi reproduse, trebuie validate și înțelese prin acțiune individuală. Aceste dihotomii au fost intersectate într-o matrice, pentru a pune în lumină patru poziții metateoretice principale, matrice ce se poate regăsi atît în științele sociale în general (Sparti 1992, Hollis 1994), cît și în relațiile inter-naționale (Onuf 1989, Hollis și Smith
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
a oferi un tip ideal de cercetare, întruchipat de raționaliști, care pot integra cu folos idei din tabăra reflectivistă, dar care nu trebuie să încline prea tare în această direcție. Știința este de o parte, simplele idei bune de cealaltă. Dihotomia aceasta ilustrează o poveste a progresului și a idealului său. Ea spune de asemenea comunității academice cine sînt persoanele potrivite pentru a fi ascultate. De aceea, dihotomia larg răspîndită a lui Keohane a mobilizat de fapt o tendință de îngrădire
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
în această direcție. Știința este de o parte, simplele idei bune de cealaltă. Dihotomia aceasta ilustrează o poveste a progresului și a idealului său. Ea spune de asemenea comunității academice cine sînt persoanele potrivite pentru a fi ascultate. De aceea, dihotomia larg răspîndită a lui Keohane a mobilizat de fapt o tendință de îngrădire, deși - și aceasta trebuie subliniat - ea a fost concepută cu siguranță pentru a deschide dezbaterea. Cînd Stephen Walt (1991), un autor a cărui lucrare Origins of Alliances
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]
-
de auto-identificare a multor cercetători, atît din cadrul orientării principale, cît și a celor care își fac un titlu de mîndrie din a fi reflectiviști. Acest lucru se întîmplă în ciuda plictiselii din ce în ce mai generale în legătură cu tendința disciplinei de a crea mereu noi dihotomii: aceasta s-ar putea numi regula de fier a celor două tabere din cadrul disciplinei relațiilor internaționale. Cu toate acestea, o altă versiune a acestei teme susține că disciplina relațiilor internaționale a intrat într-o etapă post-pozitivistă (Lapid 1989a - instituie termenul
by Stefano Guzzini [Corola-publishinghouse/Science/1029_a_2537]