6,113 matches
-
reușește să simtă, ca în cazul Dorei, acel fluid vital care circulă între ea și pacient atunci când totul se desfășoară bine. La ce bun să îi alerteze pe ceilalți, să îl îngrijoreze pe profesor ? Cine ar înțelege oare strigătul ei disperat : Nu pot comunica cu el ! Nu pot comunica cu Justin !" Toți pragmaticii știu că nu se poate comunica cu o persoană sub anestezie totală. Este singura care are acest dar dumnezeiesc de a comunica cu pacienții adormiți, dacă sunt încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Un timp am auzit strigătele lui Atanasie : "Devușca ! Spasibo, spasibo, davaite mnia devușca". După aceea, o lovitură puternică în tâmplă, după care n-am mai auzit nimic. M-au trezit mânuțele Minodorei care mă mângâiau pe obraji și vocea ei disperată : "Mama ! Mama ! Trezește-te !" Am deschis ochii, mai exact un ochi, căci al doilea îl simțeam lipit și dureros, imposibil să ridic pleoapa. Nu știam dacă e zi sau noapte, nu știam unde suntem. Era întuneric și răcoare. De undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
peste cele două corpuri. Sub impulsul unei profunde emoții am reușit și eu să mă apro-pii și să constat că ambele corpuri aveau craniile pătrunse de gloanțe și erau fără suflare. În clipa aceea au început țipetele lui Vasile, din ce în ce mai disperate și mai puternice : "Mama ! Mamușca ! Mama ! Mamușca !" Abia când au auzit țipetele copilului, militarii care au ucis și-au întrerupt netrebnica ocupație de a încărca într-un sac tot ce era pe modesta noastră masa de Crăciun și să iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
această întâlnire și încă nu una oarecare, ci medicul spitalului, ar da de gândit superiorilor noștri care au urechi peste tot." În ziua aceea au ridicat-o pe Minodora. A plecat veselă, încrezătoare, semeață. Am alergat după mașină făcând semne disperate la care ea mi-a răspuns cu un zâmbet larg și cu un gest de tandrețe și încurajare. Avea încă încredere în oameni. Nu știa, era prea tânără ca să știe, că printre oameni sunt atât de multe bestii. În așteptarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
braț și a tras-o după sine în baie ca pe un obiect neînsuflețit. Acolo era locul ce i se părea cel mai sigur. Cu un glas abia perceptibil, a reușit să articuleze un singur cuvânt: sârma, în timp ce, cu gesturi disperate ce sugerau ochelari, binoclu, microfoane, arăta către parterul clădirii. Și tot în șoaptă: tov Timpan! Ce timpan? Ce ochean? Ce cablu? Măcar tacă-ți gura, că te aud copiii și se vor speria că ai înnebunit!.. Mai bine veneai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
gură... și-acum zici că sînt nebună... Frumos! Frumos, iubițel! Și îmi spuneai că mă iubești. Și mă drăgăleai cu duioșie de-mi secai sufletul și-mi curentai trupul, Cătă! Nu pentru iubire te-am atenționat, ci pentru amenințarea asta disperată de a recurge la un gest necugetat, de a renunța la viață pentru o nimica toată... Ăsta-i sensul observației mele, Iosefina! Tu ai pentru ce să trăiești, Iosefina! Nimica toată!.. Of și iar of! De trei ori of! Fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
discutat și câte s-au săvârșit ! l-a amenințat anchetatorul. Și s-a ținut de cuvânt, firește!.. Că l-au ținut în arest pe întreaga durată a sesiunii de examene, după care l-au eliberat pentru a asista neputincios și disperat la examenul de stat al colegilor Pițigoi și Bibescu, care s-au descurcat onorabil, ziceau, și au devenit absolvenți cu patalama ai Universității București, Secția limba și literatura germană. După numai câteva zile au obținut și repartiția pentru locul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
de învățătoare. Când dai de greu, ne cauți la Cibernetică! I-au mai zis. Din când în când, vom mai trece și noi pe la tine!.. Să fie într-un ceas bun, Vasilică-surioară! Rămasă de una singură, surioara făcea niște eforturi disperate pentru a da uitării câteva momente mai puțin plăcute de pe vremea când vrând-nevrând devenise ceva mai mult decât o mămică pentru cei mici. Zadarnic însă, deoarece acestea au marcat-o atât de dureros, încât gândurile despre ele o însoțeau pretutindeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]
-
la un semnal abia așteptat, moment în care civilul lipit de urechea mea a devenit, brusc, mare iubitor de Z, începând să mă mângâie părintește pe creștet. Iar mama lui Ucu, ieșită și ea în prag, a început să strige disperată: "Criminalilor, mi-ați omorât băiatul!" Soldații au intrat cu Ucu în apartament, în vreme ce eu, ca și cum ar fi trebuit să preiau de la Ucu încă o parolă, i-am urmat, deși zâmbetul în draci al civilului îndrăgostit de mine îmi spunea imperativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
mine, stăpânul parolelor. Târziu, foarte târziu, când Ucu a putut fi dezgropat, lângă oasele lui plăpânde și aproape toate putrede, cutremurându-mă, am văzut și multe, multe gloanțe ruginite și mi-am adus aminte de spovedania acelui soldat, care zicea disperat că "să mă ia mama dracului dacă nu dezertez, că eu în munți nu mă mai duc, n-am chef să-i duceți mamei un sicriu c-un cadavru plin de gloanțe, pentru că eu l-am văzut pe Ucu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
a transformat în pușlamaua cea mai periculoasă a cartierului, în licheaua care a fraternizat cu bandiții din munți, după cum îi plăcea să spună civilului care-și înfrățise cândva mâna cu urechea mea, deși eu tare târziu am priceput de ce striga disperată mama lui Ucu "Nenorociților, mi-ați omorât copilul, și-acum jucați teatru, îl îngropați cu onoruri! Nenorociților!..." 6 Îți mulțumesc, Z, pentru că nu mi-ai răspuns nici la ultima scrisoare. Sper să ai puterea de a nu-mi răspunde niciodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
pe vremuri orice apetit războinic al adversarilor, deși, aveam să aflu, nu repezise măcar un singur pumn în falca vreunui adversar. Eram fricos, neputincios, speriat, inert... Cum stăteam rătăcit într-un colț, a venit o ceată de fete, cu glas disperat: "Z, numai tu poți să..." M-au luat pe sus. Era ca și cum m-ar fi dus către eșafod. Chiar încercam să caut o rugăciune finală. Știam că mă vor face flenduri. Când m-am apropiat de viermuiala aceea în care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
ciudat rătăcit prin insulă, care, de fiecare dată când calul calcă pe vreo piatră mai mare, intră și el în panică: "Vai, să nu pățească EL-Zorab cum l-am botezat eu ceva!" Nu l-am văzut însă niciodată pe spaniol disperat la gândul că s-ar putea să cad eu de pe cal și să-mi rup gâtul. Acum am început să mă gândesc nu la ce valoare are calul, ci la cât de puțin valorez eu. Mai am și o altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1577_a_2875]
-
o fată bună. Pentru ea, să zicem că mergea. Își lăsă parpalacul pe scaun și-și cumpără o apă. Cum putea mintea ei fi mai puțin limpede, când ea era trează, sau cum putea să-i ia cineva din piept disperata-i durere, de vreme acum dulcea-i și trista-i durere, care-i picura plăpând pe sufletul însângerat de vreme, pe umerii împovărați de cunoaștere sau pe sărmanul suflet rebel și pururi liber? Căci spiritul e liber, dar omul va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
doare tot timpul sufletul, fără să știi de ce. Simți o lipsă , un gol, dor arzător te macină. Îți dau lacrimile, plângi amar, o strigi, însă mama nu e nicăieri. Nu-ți vine să crezi că nu mai există, o cauți disperat peste tot, însă e adevărat, mama nu-i nicăieri. Pur și simplu nu ai de unde să o iei. Și atunci îmi puneam capul pe umărul tatălui meu, îl strângeam cu putere și credeam în poveștile lui. Îți promit că va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
hohotind. Parcai la câțiva metri de casă, în care mă furișai. Îmi adunai câteva lucruri, îmi luai toți banii, sărutai cu jind portretul părinților mei pe care îl pusei bine înapoi la locul lui, și plecai. În urmă Angi striga disperat și mă implora. Însă, așa cum eu nu puteam să o iau pe mama, nu putu nici el să mă ia pe mine și plângeam amândoi, căci nimic nu era bine. Trecui în Anglia într-un final. Cam pe la șaisprezece ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ei. Realiză că se afla în fața blocului său. Fata era pe jos. Instinctiv, își acoperi fața cu gulerul pardesiului. Își puse mâinile pe umerii ei și ea își întoarse privirea înspăimântată spre el. Era Amanda. Prea iute, prea brusc, prea disperat gestul, ea-i dădu în lături gulerul și rămase cu un strigăt în gât. -Nu, nu! Sst! Nu-ți fac nimic..., spuse Doru. Ochii lui albaștri sticleau în noapte, pe fața încadrată de un păr ca de smoală. A! suspină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
prin cap? Sau crezi că dacă o spui cu voce tare va suna altfel? Ei bine, nu. O: Mă provoci? X: Da. O: Atunci fă-o ca lumea. Cum ai putut să-mi întorci spatele într-un moment atât de disperat, și să nu mă crezi? Dacă nu ar fi fost nimic între noi, desigur. Nici nu a fost nimic între noi! Dacă nu aș fi ținut la el, nu i-aș fi spus asta, căci nu ar fi avut rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
un simplu " Pe curând". Câteva zile mai apoi, pentru ca am bătut o vagaboandă ce s-a luat de mine pentru că eram frumoasă și stilată, ajung la poliție. Mă închid în celulă cu el. Când îl recunosc, e prea târziu. Strig disperată să mă scoată de acolo, însă e în zadar. Vino aici. Nu le-am spus nimic. Vino. Ajunsă lângă el, îmi ia mâinile, mi le pune pe umerii săi: Știu. Și oricum, te-aș crede pe tine. Bună, iubito. * Adevărata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
nu știu cum se face, că chiar în acel moment, se uită și el pe fereastră. Mă vede și sare în picioare. Iar eu o rup la fugă prin pădure. Imediat adună mulți inși, câțiva câini și pornește pe urmele mele. Fug disperată, presimțind că nu mă va lăsa să plec. Mă simt deja nedreptățita lui prizonieră. Și, în câteva minute, deși trăgeam din răsputeri și eram toată transpirată, nu mai puteam fugi. Însă el nu porunci să se dea drumul la câini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
renunțe, să mă întoarcă la hotel gentil și cu grijă, să vegheze asupra mea, dar de la distanță. Nu m-ar fi părăsit din acest punct de vedere, se poartă prea frumos, dar l-aș fi rănit. Nu, șoptisem și eu disperată, lăsându-mă în brațele lui, și agățându-mă de el. El nu slăbi strânsoarea dar se potrivi mai bine trupului meu, profitând. Eu mă încruntai, știind că totul a trecut, și vrui să mă depărtez. El mă avertiză printr-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
se întoarse o clipă, și eu dispărui. Veneția mă ajută, căci își dăduse seama că vreau să fiu și eu încă o umbră. Fugii, nervoasă, departe. Și bătu miezul nopții. În urmă, printre umbrele suferinde, rămase și iubirea mea. Plânse disperată pe pod la fiecare cinci minute după miezul nopții. "Aș fi vrut să te fac fericit", o lacrimă i se scurge în apă. Acea lacrimă se evaporă și se ridică la cer. Celelalte scot sunete ca de cristal și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
vezi, Magda, pentru ce mă pregătesc eu? îi spune Matei spălându-și mâinile. Să aștepte până ies din operație. —Domnule director, domnule doctor, lui moș Nedelcu i s-a făcut rău, vine în fugă sora Norica. Ce strigi ca o disperată, roagă-l pe domnul doctor Conciatu să meargă la el. Sunteți chemat la telefon, domnule Zamfirescu. —Să revină. Nu pot acum să vorbesc. După toate asemenea solicitări, Matei împreună cu asistentele intră în sala de operație. După o oră și jumătate
Feţele iubirii by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1166_a_2071]
-
puternic și fără control, foarte ușor începeau palpitațiile s-o necăjească groaznic, inima simțind clar cum îi bate în piept haotic și, deci, aritmic. În astfel de momente critice, căile respiratorii i se înfundau aproape cu totul, încât, în încercarea disperată de a nu se sufoca, începea involuntar să scoată niște grohăituri sinistre din fundul pieptului și să tușească. Pentru cunoscători, aceste simptome regretabile și supărătoare (care nu sunt singurele, atenție!) sunt foarte cunoscute și nu miră deloc, căci acum, la
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
Prefectura Kyoto, și, ați ghicit, Matsushima, adăpostind zeci de insule încărcate de omniprezenții pini, nu departe de Sendai. În ziua festivalului (Toro Nagashi Hanabi Taikai, cum sună formula sa oficială în limba vernaculară), orășelul colcăie de trupuri aflate în căutarea disperată a unui spațiu liber, de unde să se poată vedea mai lesne atât lansarea propriu-zisă a miilor de lanterne aprinse în amurg, cât și fantasticele jerbe de artificii colorate, programate să brăzdeze cerul încălzit, într-un splendid climax al întregii ceremonii
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]