2,494 matches
-
poetica necesară după anumite traume. Motivul vântului și experiența cognitivă din versurile romanticului nu sunt niciodată transpuse de Quasimodo ca atare, ci sunt integrate în propriul univers imagistic original. Dat fiind că preluarea este departe de a fi servila, ermeticul distanțându-se și de data asta de predecesor, Vânt la Tìndari și Convalescenta nu pot fi catalogate drept imitații ci, eventual, drept reinterpretări și rescrieri parțiale ale Infinitului. Următoarele versuri, o rescriere a aceleiași miniaturi, dezvăluie un alt tip de atitudine
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Savoca, în poezia sicilianului următoarele substantive, masculine și feminine, înregistrează cel mai mare număr de ocurente: terra pământ (98), morte moarte (79), acqua apă (78), notte noapte (74), amore dragoste (73), cuore inima (73), tempo timp (73). Substantivul terra se distanțează ca principal lexem și este urmat îndeaproape de morte-acqua-notte-amore-cuore-tempo ce constituie, cantitativ, un grup compact în cadrul căruia se va izola binomul moarte dragoste. S-a considerat că vocabulele amore și morte sunt co-ocurente dacă se întâlnesc în aceeași poezie, la
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ia deciziile. De fapt, el a devenit captivul respectivei birocrații. Este de văzut dacă Medvedev, mai liberal, va schimba ceva. Cît timp va fi el doar omul lui Putin? Cred că doar un an-doi, după care va începe să se distanțeze. Nu cred în ipoteza potrivit căreia el a fost ales doar pentru a-i ține scaunul cald lui Putin timp de patru ani. Cred mai curînd că acesta din urmă ori nu va mai vrea, ori nu va mai fi
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
democrație, ea este o "democrație suverană", care nu are Occidentul ca model, mai ales după "întîmplările" din 2001. După celebrele atentate, Moscova se solidarizează cu America, îi acceptă pe soldații americani în spațiul ex-sovietic, dar după scurtă vreme ea se distanțează, acuzînd brutalitatea și ineficiența politicii americane în Irak. Revoluțiile portocalii din Ucraina și Georgia, ca și aderarea țărilor baltice la N.A.T.O. și U.E. îi dau fiori reci unui Kremlin nostalgic după puterea sa apusă. Dar Rusia joacă tare și
[Corola-publishinghouse/Science/1553_a_2851]
-
categorii intratextuale determinate pe două direcții de generare intratextuală: 1. "pe orizontală" corespondență și 2. "pe verticală" filiație. Exegezele operei lui Mihai Eminescu ce și-au dorit decelarea mitului personal eminescian din magma sensurilor poetice (de esență arhetipală) s-au distanțat de psihocritică și de cele patru etape ale avansării spre mit. Psihocritica este utilă, dacă știi când să te oprești. Trebuie căutat visul profund, sub elaborarea care îl ascunde privirii celei mai lucide (Mauron: 2001, 24). Psihocritica era în căutarea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
definire am renunțat să mai sperăm, ne consolăm cu descrieri plastice; R. Barthes știe să ne "vândă" conceptul: decât să exprime, eventual, anost, un element, mai bine să ne convingă de necesitatea lui în viața noastră, ca lectori), semioticianul nuanțează distanța semantică dintre nou și proaspăt, iar noi nu putem să nu ne gândim la faptul că împrospătarea este efectul întâlnirii (vechiului) hipotext cu (noul) hipertext. "Proaspăt" e bun, întruchipează mișcarea fericită a Textului: prospețimea este justificată istoric în orice societate
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în clipa în care descoperă fenomenul, îl percepe ca pe hipertextualitate. Distincția operată de Cusset pune în lumină acest fapt esențial: illud tempus al lectorului nu este același cu al scriitorului. Competența în efectuarea suprapunerii de texte (Linda Hutcheon) determină distanța mai mare sau mai mică față de ipostaza lectorului ideal. Cel care ar contabiliza toate intertextele din paginile unui text este ar fi o ființă utopică. Un asemenea om nu există, suntem cu toții ignoranți (Michel Butor). Pentru parodie, ca pentru orice
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
paralelă între Eminescu și Macedonski, pe considerentul motivic al mării și al insulei, lasă lucrurile să se și amestece uneori: "universul prozei eminesciene și macedonskiene reprezintă o lume aparte..." (Răchișan-Denciuț: 2010, 15). Probabil fiecare dintre autorii studiați s-ar fi distanțat de punerea în comun a universurilor lor prozastice. 24 Și Rosa Del Conte interpretează cercul ca o geometrie sacră a mitologiei eminesciene: "Să se observe că aceste insule mitice, înconjurate din toate părțile de stânci inaccesibile, pot fi considerate drept
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
faimosului Hugh Vereker o figură literară legendară. După publicarea cronicii, la o petrecere, naratorul, spre surprinderea sa absolută, îl (și) întîlnește pe Vereker care i-a citit comentariile și, în principiu, pare să îl aprecieze. Într-un singur punct se distanțează prozatorul de mai tînărul său confrate: acela al perspectivei. Hugh Vereker susține că literatura și, cu precădere, literatura scrisă de el are ambiția integralității, lucru nesesizat de critici (blocați în viziunea lor restrictivă, aidoma, înțelegem, și abia debutatului nostru cronicar
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
Petrescu, care considera neomodernismul un postmodernism avant la lettre, va lega deconstrucția de postmodernitate, în spirit derridean. Alina-Iuliana Popescu extrapolează această idee și-o alipește tenace de modelul creator neomodern, ignorând, cu voie, conștientizat, faptul că între neomodernism și postmodernism distanța rămâne, cu toate încercările forțate de apropiere, covârșitoare. Urmează, în ordinea propusă de autoare, deconstrucția canonului. Teoria pornește, cum era de așteptat, de la cărțile lui Derrida, pe care autoarea l-a citit temeinic, din scoarță-n scoarță, deși, la drept
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
lor. Acest experiment arată că, atunci când auzim la radio un candidat aparținând clasei politice opuse celei cu care simpatizăm, nu ascultăm cu adevărat. Discursul ni se pare gol pentru că nu ne punem la lucru capacitățile de atenție și reflecție. Ne distanțăm imediat ce aflăm apartenența vorbitorului. Dimpotrivă, suntem adesea convinși de un discurs al candidatului favorit pentru că ne analizăm resursele cognitive care ne ajută să înțelegem mesajul, care își arată resorturile, mai mult sau mai puțin interesante, după caz. Psihologii s-au
150 de experimente pentru a înțelege manipularea mediatică. Psihologia consumatorului de mass-media by Sebastien Bohler () [Corola-publishinghouse/Science/1849_a_3174]
-
sfîșiat între două lumi, dar tot jocul pronominal îi servește pentru focalizările diferite. El este miezul iradiant al tră irilor și sentimentelor, dar plimbă prin lume o cameră cam nebună, care ia uneori cadre generale și în acel moment se distanțează de sine, se privește mișcînd, vorbind, acționînd și vorbește despre un el ; alteori simte nevoia arzătoare a unui dialog de "învățătură", într-un fel, de transmitere a unei cunoașteri, a unei înțelepciuni, și atunci se poziționează ca tu ; și în
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
ideologică, ce se vor înmulți cu certitudine, odată cu notorietatea cîștigată prin premiul Goncourt. Într-adevăr, pentru unii, autorul pare mai degrabă să se identifice cu discursul lui Salagnon, un aventurier nostalgic al vremurilor coloniale apuse, lucru de care Jenni se distanțează vehement în interviurile sale. Pe de altă parte, susține că e sătul de clișeele tradiționale, facile, potrivit cărora un torționar e un ticălos și atît. Salagnon e un tip cu studii, un om inteligent și sensibil, parașutat în Indochina din
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
suplu din cealaltă țară. La Paris, Claire îl întîlnește pe Alain, un consătean, care însă nu așteaptă decît să se întoarcă acasă, de cîte ori are ocazia; trăiește la unison cu părinții și vibrează odată cu ținutul natal, în vreme ce Claire măsoară distanța tot mai mare care o separă de ai ei. Nu e suferință la mijloc, doar teama de a nu rata șansa vieții și de a recădea în lumea de care se rupsese. Devenită o "burgheză" prin căsătoria cu un medic
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
în și prin limbaj, deschiși sau închiși asupra noastră și a lumii prin cuvinte (idee dezvoltată în La Méthode, vol. 4). Deosebit de atent la evoluțiile și revoluțiile științei contemporane și la implicațiile acesteia în viziunea noastră asupra lumii, Morin se distanțează de pozitivismul logic, susținînd că nu mai trebuie să ne întemeiem rațiunea doar pe logică, ci să recunoaștem realitatea a ceea ce el numește un principiu de incertitudine logică (tot în La Méthode, vol. 4), bazîndu-se pe nenumărate exemple care ilustrează
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
este epuizată sau încheiată, în timp ce etapa viitoare conține slabe indicii valorizatoare, fiind sub semnul incertitudinii sau, dimpotrivă, perioada care se vrea încheiată este subpoziționată, devalorizată, negată, în timp ce următoarea este privită în sens "eliberator" și pozitiv. Alți critici ai fenomenului se distanțează de interpretarea lui "post-" în termeni de posterioritate temporală (postmodernismul respingând de altfel ideea timpului linear) și se concentrează pe ideea de consecință logică, ce susține că într-un anumit înțeles, postmodernismul derivă sau rezultă din modernism mai mult decât
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
politicii 172, și chiar a unui "postmodernism apocaliptic" ce se instituie într-un set de discursuri "negative" sau pesimiste la adresa noilor situații din societate și discurs. Chiar dacă uneori nu utilizează termenul în lucrările sale sau, precum în anumite interviuri, se distanțează de conceptul de postmodernism, el rămâne în general un teoretician al rupturii de modernism și de modernitate și al promovării unei alte ordini discursive 173. De cele mai multe ori, inclusiv această mișcare de acceptare completă a conceptului, dar și de distanțare
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
la a cărei dezvoltare a contribuit din plin, subiectul se regăsește în postura lui ego consumans, condus nu doar de procesul de satisfacere a nevoilor, ci și de strategia dorinței. De altfel, chiar din Sistemul obiectelor, Baudrillard dorește să se distanțeze de accepțiunea curentă dată consumului, văzut ca o modalitate pasivă de însușire a bunurilor și serviciilor, opusă modalității active caracteristice producției și să instituie o viziune socio-culturală asupra acestui fenomen. În primul rând, pentru Baudrillard consumul este o relație și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
trebuințelor sale și nu trece spre nivelul următor, al explicării ideologiei consumului. În aceeași manieră, Baudrillard critică și proiectul unei temperări a consumului, care i se pare o idee naivă sau chiar absurdă. Mai mult decât atât, filosoful francez se distanțează de interpretarea consumului în termeni de plăcere, preferând cadrele în care acesta presupune un sistem al producției și schimbului: "consumul este un sistem care asigură ordinea semnelor și integrarea grupului: este în același timp o morală (un sistem de valori
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mai banale ale sociologiei americane referitoare la marketing: consum ostentativ, instituirea unei diferențieri publicitare"380. Alienarea se instituie astfel ca o altă coordonată majoră a omului modern, care se află într-un continuu decalaj față de sine însuși, care nu semnifică distanța față de un eu ideal constituit, esențial, complet, ci semnalează crescuta importanță a imaginii și a obiectelor în formarea unei imagini de sine, chiar dacă aceasta este una temporară. Dacă Debord va declara că "spectacolul în societate corespunde unei fabricări concrete a
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
iar în Cool Memories s-a identificat la un moment dat cu programul lor: "Patafizician la douăzeci de ani situaționist la treizeci utopian la patruzeci transversal la cincizeci viral și metaleptic la șaizeci aceasta este istoria mea"389), se va distanța ulterior de ei ("Păstrez în legătură cu situaționismul o amintire cu adevărat admirabilă, dar el este un astru stins, o stea moartă"390), descriind un stadiu și mai avansat de abstractizare, în care societatea de consum și societatea spectacolului sunt transgresate, la
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
marxistă este limitată în raport cu celelalte tipuri de logică expuse, dintre care una dintre cele mai interesante i se pare a fi aceea a schimbului simbolic, care valorifică ideile despre dar și potlatch ale lui Mauss și Bataille. Baudrillard se va distanța apoi de teoriile, dar și de vocabularul marxist pe care îl utiliza consecvent și va respinge distincțiile consacrate dintre bază și suprastructură, economie și ideologie etc., polemizând pe marginea multor concepte ale teoriei marxiste. În Le Miroir de la production va
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
micropoliticile care se concentrează pe practicile cotidiene și pe schimbările importante din domeniul discursului, comunicării, stilului de viață, modificări ce pot antrena adevărate revoluții sociale și culturale. Prin localizarea schimbării politice în microsferele societății și în viața cotidiană, Baudrillard se distanțează încă o dată de soluțiile marxiste ale emancipării, care se găseau în lupta de clasă sau erau localizate la nivelul locului de muncă sau al statului. Deplasarea de la macroputere și macropolitici către micropolitici sau politicile de margine contestă o dată în plus
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fie în conturarea diverselor politici de margine, fie în încercarea de a dezvolta noi teorii care să valorifice mai curând efecte textuale originale decât sensul. Chiar dacă unii dintre acești teoreticieni și-au revăzut ideile în legătură cu micropoliticile dorinței (Baudrillard se va distanța complet de ele, criticându-i și pe Deleluze, și pe Lyotard, în timp ce Guattari revine într-un articol la valorile politice moderne, deoarece consideră că postmodernismul este marcat de o etică a neangajării), radicalismul care i-a animat în scrierile respective
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
dar care nu este de ordinul imaginarului, ci de ordinul funcționării simulacrelor în calitatea lor de sistem funcțional. De asemenea, între artificial și simulacru diferența este considerabilă; artificialul rămâne în esență o copie a copiei, spre deosebire de simulacru, care s-a distanțat complet de original. În acest context, Baudrillard prezintă aici patru stadii ale imaginii (semnului), ultimul dintre ele descriind regimul simulării din cultura contemporană. Astfel, • inițial, ea reprezintă o realitate de bază, reflectând o realitate primară, profundă (de tipul reprezentării); • în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]