1,794 matches
-
nici mâncare nu ți-a lipsi, că la noi este de unde, slavă Domnului. Și-i dormi și tu într-un bordei cu alți slujitori ai moșiei. Și poartă-te bine, căci și eu oi cunoaște la obraz. —Stăpâne, răspunse Niță domol, eu cu asta am crescut: am slujit... Cred că te-oi mulțămi... Boierul scoase o condicuță din buzunar, trecu în ea numele slugii nouă; după ce se înțeleseră asupra simbriei, trecu și simbria și celelalte îndatoriri; - închise condicuța și zise: —Gata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
subțire de steclă... — Vezi-ți de vite! strigă Faliboga și-și întoarse scurt Alba în loc. Să ne vedem cu bine! Poticni din harapnic și intră în fuga calului în nourii deși de pulbere. Drumul apuca spre coada iazului; vitele umblau domol; tălăngi sunau înainte. Soarele răsărea în nourii de aramă, și deodată pulberile se umplură de o rumeneală ușoară; apoi o lumină lină se împânzi în dealuri și-n văi. Curtea și bordeiele rămăseseră departe în urmă. Balta liniștită rămânea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
-l privi pieziș, cu sprâncenele puțin încruntate. —De ce zici tu vorba asta, Sandule? —Hei, Iano, hulubița asta-i pasere de târguri - ș-are să desfacă pe boier de pustietățile noastre... Iana nu răspunse; își aținti ochii arzători asupra săniei care venea domol acuma; privi lung obrazul trandafiriu învăluit în blănuri al cucoanei celei tinere; după aceea se trase în dosul lui Faliboga și se învăli mai bine în cojocu-i de berbec. Om vedea și noi ce drac a mai ieși de-aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
de spus omului acestuia... Se sui cu greutate în sanie și boierul cel bătrân. Din cerdac, cuvioasă, cu genele plecate, privea neclintită călugărița. Stăpânul trecu spre primar și-l luă la o parte. Vorbiră încet, foarte puțin. Avrămeanu se descheie domol la blană, vârî o mână la piept și se scociorî prelung. Trase un portofoliu, îl cercetă, scoase ceva din el, și domnu Vâlcu se grăbi să primească o hârtie. —Vă mulțămesc foarte mult, zise cu un zâmbet larg domnul primar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
la trebile lui, Niță se întoarse la vite cu Sărmanu. Dar spre sară toți bordeienii adunați la vetre începură a vorbi iar despre întâmplarea așa de deosebită, și despre vedenia din alte lumi, care trecuse prin viața lor. Iarna urmă domoală; oamenii și vitele o duceau bine. Nimic nu mai tulbura așezarea singuratică. Numai c-o zi înainte de ajunul Crăciunului, un preot ș-un dascăl se abătură călări, de la satul cel mare al lui domnu Vâlcu. Veneau să vestească și bordeienilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
mai des se abăteau învăluirile. - Și deodată, cum sta așa pe-o coastă, i se păru că s-a iscat în juru-i un freamăt neobișnuit. „Vântu-i peste samă de tare...“ se gândi el. Acuma nu mai erau răgazuri și clipe domoale; acuma parcă ceva supraomenesc voia să ia înainte și să smulgă clădirea din locul ei. Și-n văzduh și-n depărtări gemea ceva prelung, - ca o chemare spăimântată a liniștii. „Se scutură văzduhul pe crângul lui...“ șopti flăcăul c-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o spaimă nouă. Culi apucase hulubele și trăgea sania la vale. Unde te duci, omule? ai nebunit? — Am nebunit și mă duc la Sebeș! răspunse gâfâind Culi. Ochii lui crescuseră fioroși sub sprâncene, ațintindu-se la bolnavă. Ana se lăsase domol într-o parte. Era și acesta unul din sfârșiturile prevăzute, care nălucise în ființa tulburată a paznicului. Se învierșuna de câtva timp asupra lui o putere străină. Fără pricină îi făcuse fărâme, ca pe o oglindă, prezentul, toate fericirile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
fel de spaimă, paznicul de la Prelunci a înțeles ce așteptau ele acolo, în pripor. Le sosise pe boare de vânt, din susul apei, înștiințare de mirosuri aspre: cobora de la stânile Șurianului o turmă, cu toții asinii, tărhatul și cânii. A trecut domol, într-un nour de pulbere. A rămas un sunet de clopot, după ce priveliștea s-a prelins în cotitură. Alte tălănci tari nu se mai auzeau, măcinate de murmurul Frumoasei. Dar acel clopot mic de aramă rămânea distinct și singur și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
măduvă reumatismul zloatei. Înțelegeam că nu nimerisem acolo ca să înșir undițile pe marginea luntrii, ci ca să mă ardă și să mă curețe de iarnă soarele biruitor. Mi-am trezit luntrașul turtucăian, care dormita cu fruntea pe genunchi, și am pornit domol, prin florile de lumină presărate de sălcii pe luciul lacului. Îmi strânsesem sculele. Nu mai aveam nici putere, nici dorință să prind cu vechile viclenii crapii Dunării. Mă simțeam însă atras de ascunzișurile necontenit înoite, în cotloanele și printre ostroavele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cel mare de matase, cu bold de aur în vârf. Porunca a fost să rămâie marginea taberii împărătești pustie. Și se vedeau deslușit focurile taberii oștenilor lui șahzadè. Un pâlc de cavaleri cu zale și coif a trecut în pas domol cătră acea tabără a coconului împărăției, și cum au ajuns în preajma săivanului albastru al lui Mustafa șahzadè, au strigat porunca stăpânului celui mare. Când s-a auzit asemenea poruncă, ordiile fiului s-au sculat sunându-și armele. Șahzadè a încălecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în ea nici dragoste, nici ură. Baiazid s-a cutremurat. A întins mâna, a luat o cupă, a băut o înghițitură și a închis ochii, așteptând moartea. Când, după o clipă, a ridicat pleoapele, a văzut pe părintele său bând domol ce mai rămăsese din lichidul început. Împăratul a depus cupa și i-a zâmbit întăi lui, apoi doamnei Roxelana. Obrazul mamei s-a luminat ușor. —Părintele tău și stăpânul nostru, a zis ea, socotește că nu e destul de înțelept să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
și vraja s-a spulberat. Până atunci, ieșisem de vreo șapte sau opt ori cu Aidan și nici măcar o dată nu încercase să mă încalece. La fiecare întâlnire avusesem parte doar de un sărut. Evoluase de la rapid și ferm la mai domol și mai tandru, dar nu merseserăm niciodată mai departe de un sărut. Dorisem mai mult de atât? Da. Eram curioasă în ceea ce privește motivul rezervei lui. Dar ținusem totul în frâu și ceva mă împiedicase să-mi vărs necazul lui Jacqui de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
o concediere colectivă? Cinci scaune erau așezate în semicerc în jurul biroului Ariellei. Stați jos, a zis, à la Don Corleone. OK, vestea bună e că nu sunteți concediate. Încă. Am râs cu toatele mult prea tare și mult prea îndelung. Stați domol, copii, n-a fost chiar așa de nostim. Primul lucru pe care trebuie să-l știți e că asta e ultraconfidențial. Nu veți discuta cu nimeni, nicăieri, nicicând, nicicum, în afara acestei camere, ce auziți astăzi aici, ați înțeles? Am înțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
chiar și pe Dr De Groot? În timp ce rostea ultima replică, irevocabilă, am repetat-o și eu în gând. Și așa mă răsplătești? Capitolul 47tc " Capitolul 47" Către: Magiciansgirl1@yahoo.com De la: Lucky Star PI@yahoo.ie Subiect: Caz închis! Gata, gata, șezi domol! Doar pentru că Aidan a murit nu înseamnă că o să murim și noi ceilalți. Oricum, i-am arătat lui Harry pozele cu Detta luând ceaiul cu Racey și a zis: Ah, nu e pic de atracție sexuală acolo. Nu se întâmplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
uimire, un mare număr de demnitari, ofițeri, juriști - ulema -, oameni cu vază veniți cam de peste tot, printre care șeicul Astaghfirullah, vizirul al-Mulih, medicul Abu-Khamr, cu totul cam vreo sută de persoane, dintre care unii se ocoleau dintotdeauna. Boabdil a vorbit domol, cu glas scăzut, silindu-i astfel pe vizitatori să tacă și să se aplece spre el, ținându-și respirația: „În numele Domnului Binefăcător și Milostiv, am vrut să se adune aici, în palatul Alhambra, toți cei care au o opinie în legătură cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
i-a căutat pricină lui Zeruali, a fost cât pe ce să se transforme într-un erou. Au vrut însă să-l facă să treacă drept hoț. În ochii gloatei, aurul mânjește mai rău ca sângele. Apoi, cu glas mai domol, ca și cum ar fi vorbit o altă persoană înlăuntrul ei: — Nu servește la nimic să-i cauți justificări cumnatului tău. Dacă încerci să-l aperi, ai să fii încă o dată tratat ca un complice. Mama se temea că dorința mea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
civile - gâfâia, smulgându-și furios barba. Când cel aflat la conducere e corupt, când este un exemplu de decădere morală, cinstea suferă o jignire... o injurie... Virtutea e batjocorită, modestia ajunge vrednică de dispreț... — Ascultă-mă, interveni Antonius cu glas domol. Trebuie să înțelegem că în istoria Romei a început o nouă epocă, și această epocă are o taină a ei. Taina ne-a fost dezvăluită: acum împăratul poate fi ales și de legiuni. Așa s-a întâmplat și în cazul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Octavian Goga Că o vecernie domoala Se stinge zvonul din dumbrava, Pleoapa soarele-si închide Sus, pe o capita de otava, Norodul a cuprins podmolul Lângă frăgarul din ulița - De cârja sprijinit răsare Bătrânul preot la portița. Moșneag albit de zile negre, Așa îl pomenise satul
APOSTOLUL. In: Apostol fără vârstă by Octavian Goga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/304_a_601]
-
pe o capita de otava, Norodul a cuprins podmolul Lângă frăgarul din ulița - De cârja sprijinit răsare Bătrânul preot la portița. Moșneag albit de zile negre, Așa îl pomenise satul, Pe pieptărelul lui de lâna Purtând un ban de la-mparatul. Domol, în mijloc se așază, Si sprijinind încet toiagul, Clipind din genele cărunte, Începe-a povești moșneagul. Întreg poporul ia aminte, Ascultă jalnică poveste, Si fusul se opreste-n mâna Înduioșatelor neveste, Moșnegii toți fărâma lacrimi Cu genele tremurătoare, Aprinși, feciorii
APOSTOLUL. In: Apostol fără vârstă by Octavian Goga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/304_a_601]
-
de acord și i-am spus cum să se îmbrace, ce metode să abordeze etcetera. — Nu-i adevărat ce fel de tip ești, a spus ea - și și-a retras oferta. Așa că în final m-am hotărât să iau lucrurile domol. Am rupt cecul, mi-am terminat băutura, m-am dus la culcare și mi-am luat-o la labă. Am dormit. Am dormit multe ore, sau cel puțin așa cred. Și când m-am trezit, nu mai - nu mai aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Mi se pare mie că ar trebui să rămân pe aproape și voi să dați niște explicații. În această clipă, instinctul mi-a șoptit că ar fi fost cazul s-o iau eu însumi din loc. Dar cu o mișcare domoală a mâinii lui care atârna leneșă, șoferul deschise portiera pentru pasageri, zâmbindu-mi somnoros. — Și dumneavoastră, domnul, spuse el, vă puteți ține nenorociții ăia de bani. Dar va trebui să-mi dați cincizeci. Și douăzeci pentru prietenul meu din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și era frig... Și-i atârnau aripile de plumb. Pastel Buciumă toamna Agonic - din fund - Trec păsărele, Și tainic s-ascund. Țârâie ploaia... Nu-i nimeni pe drum; Pe-afară de stai Te-năbuși de fum. Departe, pe câmp, Cad corbii, domol; Și răgete lungi Pornesc din ocol. Tălăngile, trist, Tot sună dogit... Și tare-i târziu, Și n-am mai murit... Decor Copacii albi, copacii negri Stau goi în parcul solitar: Decor de doliu, funerar... Copacii albi, copacii negri. În parc
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
puterea îi revenea în mădulare și făcu câțiva pași până lângă Dolores. — Brațul meu, se oferi el. Ea tresări scurt. Vă mulțumesc, domnule, spuse apoi și-i acceptă oferta. — Pe aici, cred, spuse Virgil Jones. Lângă fântână e o vâlcea domoală, acoperită cu iarbă. Ea înclină capul, încuviințând. Merseră până la marginea luminișului cu un pas afectat, studiat, iar apoi copacii se mișcară în jurul lor. în vâlcea Virgil Jones se așeză cu greutate pe jos, oftând din rărunchi. Nu avea habar ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
cu o plăcere copilărească nevinovată, Vultur-în-Zbor zâmbind cu jumătate de gură, ca să-i țină companie, Irina fără nici un zâmbet, cu ochii ei gri în dosul pleoapelor închise, la jumătatea drumului dintre vis și realitate. Leagănul balansându-se regește, cu mișcări domoale, asemenea copacului. Nici măcar în grădina Cerkasovilor nu se afla vreun copac pe măsura frasinului și nici un leagăn care să se compare cu acesta. Ceața era azi rară, soarele cald și aerul vibra de bâzâitul albinelor, ce-și cedeau de treburile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
împădurite. Avusese rețineri serioase față de escaladarea acelor înălțimi fără echipamentul adecvat. Prin urmare, a rămas uimit când a văzut înaintea lui un coridor bine curățat care mergea în susul muntelui, un șir întreg de trepte înguste de piatră ce se așterneau domol chiar până la ușa Casei Grimus. Și totuși erau acolo. Erau reale. Vultur-în-Zbor clătină din cap, cuprins involuntar, de admirație. Acum urcau scările - Prepelicarul în față, Media la urmă -, iar păsările coborau în zbor și se adunau în jurul lor. Erau mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]