1,129 matches
-
se facilita accesul maselor la o instrucție de un nivel mai înalt, ci și modificarea conținutului învățămîntului, prin creșterea ponderii științelor naturii și a disciplinelor tehnice. Învățămîntul francez se elibera astfel de două din cele mai combătute din însușirile sale: dualismul și caracterul excesiv de teoretic. Orientarea spre dreapta a cercurilor politice conducătoare din Franța n-a mai permis discutarea în parlament a proiectului de reformă a școlii. În deceniul următor însă, în legislația învățămîntului francez (1959) au fost incluse unele prevederi
by Ion Gh. Stanciu [Corola-publishinghouse/Science/957_a_2465]
-
Sursa ei dublă se află în logica de-ductivă, obligatoriu asociativă, și în intuiție, care nu este asociativă. În fine, la un nivel mai subtil, putem discerne acest demers antagonist în marile etape care au marcat constituirea filosofiei lui Lupasco. Principiul dualismului antagonist este deplin formulat încă din 1935, în teza sa Du Devenir logique et de l'affectivité (Despre devenirea logică și despre afectivitate)8. Are ca punct de plecare o meditație profundă asupra caracterului contradictoriu al spațiului și al timpului
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
Tonul acestei lucrări este surprinzător de lupascian, dar Lupasco nu este citat decît marginal. Bachelard citează teza din 1935: În sensul acestei apropieri [între dialectica filosofică și dialectica științifică], putem cita lucrările lui Stéphane Lupasco. În importanta sa teză despre Dualismul antagonist și exigențele istorice ale spiritului, Stéphane Lupasco a studiat îndelung toate dualitățile care se impun cunoașterii, atît din punct de vedere științific, cît și din punct de vedere psihologic". Și Bachelard adaugă: "Stéphane Lupasco și-a dezvoltat filosofia dualistă
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
Societății franceze de estetică; Membru de onoare al Academiei Româno-Americane de Științe și Arte (ARA). BIBLIOGRAFIE CĂRȚI : • Dehors... (Afară...), Stock, Paris, 1926 (singurul volum de poeme al lui Stéphane Lupasco). • Du devenir logique et de l'affectivité, Vol. I "Le dualisme antagoniste et les exigences historiques de l'esprit", Vol. II " Essai d'une nouvelle théorie de la connaissance", Vrin, Paris, 1935; 2e édition: 1973 (teza de doctorat). • La physique macroscopique et sa portée philosophique, Vrin, Paris, 1935 (teză complementară). • L'expérience
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
contradictoriului), Institut National de Recherche et de Documentation Pédagogiques, Paris, 1976. 7 Stéphane Lupasco, Les Trois Matières (Cele trei materii), Paris, UGE, "10/18 " 1970, p. 58. 8 Stéphane Lupasco, Du devenir logique et de l'affectivité, Vol. I Le dualisme antagoniste et les exigences historiques de l'esprit (Dualismul antagonist și exigențele istorice ale spiritului), Vol. II Essai d'une nouvelle théorie de la connaissance (Schiță a unei noi teorii a cunoașterii), Paris, Vrin, 1935 ; a 2-a ediție: 1973 ; La
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
Paris, 1976. 7 Stéphane Lupasco, Les Trois Matières (Cele trei materii), Paris, UGE, "10/18 " 1970, p. 58. 8 Stéphane Lupasco, Du devenir logique et de l'affectivité, Vol. I Le dualisme antagoniste et les exigences historiques de l'esprit (Dualismul antagonist și exigențele istorice ale spiritului), Vol. II Essai d'une nouvelle théorie de la connaissance (Schiță a unei noi teorii a cunoașterii), Paris, Vrin, 1935 ; a 2-a ediție: 1973 ; La physique macroscopique et sa portée philosophique (Fizica macroscopică și
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
liberté", Arts, Paris, 7 martie 1952, p. 7, opinii adunate de André Parinaud, in André Breton, Entretiens (1913-1952), Paris, Gallimard, "Le Point du Jour", 1952, pp. 296-297. 2 Stéphane Lupasco, Du devenir logique et de l'affectivité, Vol. I "Le dualisme antagoniste et les exigences historiques de l'esprit", Vol. II "Essai d'une nouvelle théorie de la connaissance", Paris, Vrin, 1935. 3 André Breton, "Interview" de Jose M. Valverde, Correo literario, Madrid, septembrie 1950, in Entretiens, op. cit., p. 283. 4 Stéphane
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
Eminescu, sincronă, pentru îmbunătățirea progresivă, îndeosebi pe tărâm cultural, a stării românilor de peste munți. În mod constant, el a stăruit pentru o soluție pașnică, întemeiată pe o conștiință clară a drepturilor și pe fermitatea conduitei civice. La 1871, în plin dualism austro-ungar, când dominația pajurei bicefale părea să se consolideze, spiritele realiste de felul lui Xenopol ori Slavici nu întrezăreau altă soluție decât o luptă politică și culturală în cadrul existent. În lunga lui restriște postrevoluționară, nici Avram Iancu nu văzuse altă
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Polul artistic apare ca un contrapunct al salariatului. Este situat mai aproape de polul liberal, de realizarea de sine, în fața polului alienat. Domniei necesității i se opune cea a libertății. Marx nu ezită să se gândească la depășirea istorică a acestui dualism care-i aruncă pe muncitorii de la bază în diviziunea muncii, în timp ce artiștilor le rezervă exprimarea singularității și realizarea de sine. El asociază această reprezentare celei a intelectualului: producător de sens, creator de simboluri, acesta este figura unei vieți libere sub
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
progresiv Logosului pentru a nu mai semnifica decît "ceea ce nu poate exista cu adevărat". O dată cu laicizarea discursului mitic (nemaiînțeles ca adevăr, ci doar ca exemplu), logosul devine logica opusă poeticului ca adevărul falsului. De la Galilei și Descartes, deci odată cu oficializarea dualismului gîndirii occidentale: res extensa/vs /res cogitans și reducerea sacrului la profan, umanitatea a utilizat unicitatea semnului și nu ambiguitatea simbolului. Pentru etnologii și istoricii religiilor care au hrănit curentul antropologic actual, mitul nu este sinonim cu ficțiune, ci semnifică
by Daniela Rovenţa-FrumuŞani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
exprima bunul simț. Logica situațională la care apelează conceptualizarea Economiei trebuie interpretată dincolo de obiectualism și obiectivismul empirist în sensul că obiectul cunoașterii economice presupune implicarea, conștientă sau nu, și ca subiect și ca obiect în procesul de cogniție. Legătura acestui dualism de instanțiere are consecințe de genul problemelor descrise de Heisenberg (Heisenberg, 1971) în legătură cu măsurarea în lumea cuantică. Indeterminismul și incertitudinea (Broglie, 1980) în logica situațională pe care o folosim în studierea substanțierii contextelor în Economie fac regula jocului explicativ. Economia
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
mistici, a ajuns prin iluminiști să explodeze în varii direcții și substanțializări. Ceea ce distinge cunoașterea iluministă este dualitatea conceptuală în scopul raționalizării, ca formulă rafinată a preferinței pentru materie ca principiu care consolidează cunoașterea. Iluminismul concepe un câmp extins al dualismului configurat pe trepte ale înțelegerii ca expresie a opțiunii metodologice. Dispersia dualităților, care este provocată de Iluminism dincolo de contrapunerea inițială materie-spirit, trădează preferința pentru parte față de întreg, bunăoară, pentru corpuscul sau undă, unicitate sau ciclicitate, dat sau proces, element sau
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
sau dependență, indeterminare sau coerență, individ sau societate, haos sau ordine, univers sau multivers, timp sau eternitate etc. Lunga enumerare a alternativelor de poziționare metodologică pentru consistența explicației, deși este obositoare, nu se sfârșește. Peste această enumerare incompletă a diversificării dualismului concepțional și metodologic, iluminismul rațional a frizat infailibilitatea în cunoaștere prin inventarea metaforei explicative a ceasornicului. Constituția și rolul oricărui obiect al cunoașterii au o predeterminare funcțională. Piesele „ceasornicului” sunt exact ceea ce trebuie să facă posibilă funcționarea. Explicația este o
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
rolul oricărui obiect al cunoașterii au o predeterminare funcțională. Piesele „ceasornicului” sunt exact ceea ce trebuie să facă posibilă funcționarea. Explicația este o expresie a înțelegerii existenței în acel loc și în acea formulă a unei piese într-un mecanism implacabil. Dualismul se situează de astă dată pe terenul evitării complicațiilor explicative ale cauzei prime (substanța și structura lumii sunt date!) ce l-a chinuit pe Aristotel și a cauzei ultime pe care refuză s-o accepte viața însăși. Funcționalismul părților este
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
transformată în suportul distribuirii lumii obiectelor, după criteriile treburilor publice. Evident că îndeplinirea noii funcții a presupus asumarea regulilor predictibilității cerută de așteptările sociale, ceea ce a făcut ca Economia să fie în realitate altceva, adică Politică. Tipologia cogniției Urmând calea dualismului, iluminismul rațional nu a obținut rezultate, ca esență a explicației, diferită de alte formule care i-au precedat sau succedat. Diferențele ar putea să fie doar la nivel referențial. Cogniția iluministă centrată pe rațiune, rațional și raționalitate, face parte dintr-
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
cognitive cu blestemul de a legitima scopuri împotriva firii și împotriva intersubiectivității. Pentru a fi randamentale, părțile forțate de Economie să fie la un loc își sacrifică reciproc funcțiile naturale pentru a genera scopuri de consistență artificială. Și, ca și când acest dualism sacrificional nu ar fi suficient sieși, scopul este destinat să justifice, să legitimeze ordine. Acest lucru s-a întâmplat cumva firesc, întrucât ține de condiția umană. Economia însă duce firescul condiției umane, ca lege naturală a supraviețuirii, în zona maniheismului
ECONOMIA DE DICȚIONAR - Exerciții de îndemânare epistemicã by Marin Dinu () [Corola-publishinghouse/Science/224_a_281]
-
prin dualitatea "Dumnezeu-Satan", principiul binelui și cel al răului. La originea acestei transfigurări treptate se află în realitate o constelație triplă: soarele luna și pămîntul, căci este evident că pămîntul, sălașul omului, este inclus în simbolizarea care reprezintă destinul omului. Dualismul impus de contrastul "binefăcător-răufăcător" rămîne predominant căci luna și pămîntul au simbolic o semnificație înrudită. Luna și pămîntul vor fi totodată opuse, căci pervertirea se caracterizează tocmai prin atașamentul exaltat față de dorințele pămîntești. Simbolul "lunii" este adeseori înlocuit, de simbolul
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
și de practicare a relației om-mașină. Astfel, cibernetica, așa cum este aceasta fondată în principal de Norbert Wiener („un umanist imprudent” - veri David, 1965Ă ca știință a informației, continuă analogia om-mașină, în același timp adăugând dimensiuni noi, încercând să pună capăt dualismului mecanicism vs vitalism. Vechea împărțire a lumii în teritoriul inanimatului (al fiziciiă și în cel al viului (al biologieiă este răstălmăcită și contorsionată în imaginea cyborgului, entitate mijlocită grație încorporării umanului de către știința ciberneticii. Abandonarea de către cibernetică deopotrivă a determinismului
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
se desprinde de accepții precedente ale artificialului precum falsitatea sau disimularea, configurând noi teritorii ale corporealității, ca natura asistată de calculator sau viața artificială (vezi mai josă. Întretăierile ontologice dintre corporal-biologic și tehnologic-informațional sunt întemeiate pe o logică a dizolvării dualismelor sau a interfațării permanente: componentele corporale provenite din bioinginerie sunt o reconstituire tehnologică a trupului natural. Diversele forme ale „întrupării tehnologice” (vezi Balsamo, 1995, pentru o încercare de catalogare a acestoraă sunt ilustrări ale reconceptualizării trupului uman ca aparținând simultan
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
momentul când discută spațialitatea tehnologică în termeni duali. Acest capitol se oprește însă cu precădere asupra perspectivei lui Heim (1993Ă care analizează raportul corporalitate-noncorporalitate în cadrul cyberspațiului sub forma relației materialitate-idealitate, o relație la fel de vulnerabilă și de fragilă precum versiunile celorlalte dualisme formulate în istoria filosofiei. Privind cyberspațiul și/sau realitatea virtuală ca pe un „laborator metafizic” în care subiectul uman își poate examina simțul realității, „metafizicianul” virtualității se întreabă în legătură cu statutul utilizatorului din cadrul lumilor virtuale - este acesta un obiect, un corp
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
tehnologiei digitale. Vizionarismul cibernetic poate fi criticat având în vedere mai multe considerente. În primul rând, arhetipul digital al cyberspațiului nu este decât o fantezie matematică pitagoreică: un spațiu numeric ideal al lumii prin care se propune o întoarcere la dualismul devalorizării materiei și al slăvirii spiritului, la stigmatizarea corporalității înspre triumful spiritualității. În al doilea rând, religiozitatea cibernetică este lipsită de moralitate întrucât se ghidează după principiul libertarian extrem care propune abandonarea responsabilității în lumea real-socială și care afirmă că
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
lui Deleuze și Guattari (1972Ă. Prin propunerea a două perspective aparent diferite în conceperea teoriei postumanului, încercăm să dovedim faptul că, deși divergente, cele două puncte de vedere conduc la conturarea aceleiași concluzii. Ambele poziții discursive contestă viziunea carteziană a dualismului corp-minte, critică favorizarea minții în dauna cunoașterii prin intermediul corpului și revitalizează importanța trupului în spațiu, chiar dacă cele două noțiuni asupra spațiului și asupra trupului diferă. Ambele modele filosofice, folosite în cuplu pentru a susține cercetarea postumană, prezintă relația corp-lume ca
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
concomitent întruchipări materiale, fluxuri haotice și ordonări efemere, entitățile virtuale întrerup șirul liniar al condiției umane și îl reconectează în noduri ontologice metise. Postumanul este o relaționare a umanului, a viului și a emoționalului la elemente și sisteme nonumane, dincolo de dualismele împământenite. Astfel, virtualul postuman se poate identifica atât cu viralul (vezi capitolul al doileaă, cât și cu vitalul (vezi primul capitolă, atât cu materialul, cât și cu imaginarul, atât cu posibilul, cât și cu realul și actualul, atât cu fenomenologicul
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
identității angajate informațional-comunicațional. Această problematică este, de asemenea, contradictorie întrucât, deși chestiunea „sinelui” este asumată ca o predilecție a feminismului digital, aceasta se constituie în obsesia culturii masculine occidentale în legătură cu aceleași teme ale dominării și ale autorității. Astfel, cyberfeminismul, respingând dualismul cultural occidental, respinge însăși problematica identității de la care se revendică. Delimitări în cadrul feminismului electronic operează fie ca o ideologie împotriva subordonării la patriarhat sau rasiale (precum la Chela Sandovală, ca o ideologie politic-activistă (precum la Judith Squires sau Donna Harawayă
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
de Luce Irigaray și adaptat noilor contexte tehnoculturale de către Elaine Graham (2001Ă. Faimoasa replică a Donnei Haraway de la sfârșitul manifestului cyborgic prin care aceasta își manifestă preferința pentru existența de tip cyborg este criticată de faptul că reintroduce un nou dualism privilegiator, de genul secular vs religios. Astfel, replica ajunge să fie inversată în sensul optării pentru existența de tip zeiță. În același timp, deopotrivă figura mitică și nonumană a zeiței și figura „monstruoasă”, hibridă și postumană a cyborgului pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]