1,250 matches
-
ca, fără un cuvânt, să târăsc cu gândul această femeie în pat, pe o bancă sau chiar într-un gang. Fără îndoială că așa aș proceda, dacă femeile mi-ar permite aceasta. Iată cum arată dualitatea spiritului și a trupului, dualitate datorită căreia eu nu cunosc piedici morale în realizarea acestor impulsuri, iată așadar pricina pentru care colegii mei mă considerau și curajos, și nerușinat. Dar, dacă în mine s-ar realiza contopirea perfectă dintre spirit și trup, atunci m-aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
la fel ca un băiat, la cafenea, în tramvai, la teatru, pe stradă, într-un cuvânt, oriunde, oriunde. Adică ce-ar fi, dacă, fără să-i văd măcar chipul, m-aș lăsa impresionată de mușchii lui (și ca urmare a dualității trupului și spiritului, n-aș manifesta reticență în satisfacerea poftelor mele) și, fără să spun un cuvânt, plină de veselie, l-aș provoca și, apoi, m-aș lăsa târâtă în pat, pe o bancă sau poate chiar într-un gang
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
sau sub imperiul nevoilor materiale (așa ceva poate fi acceptat). Prostituția mea ar apărea ca o expresie exterioară a pornirilor mele interioare, lucru ce nu are și nici nu poate avea justificări. Deci, se pare că e adevărat și corect că dualitatea trupului și a spiritului la bărbat este un semn de bărbăție, în timp ce, în cazul unei femei, aceasta devine cauză a prostituării. Și mai înseamnă că e suficient ca toate femeile să o ia pe calea masculinizării pentru ca lumea, întreaga lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
sfârșit, această mișcare îmi apare în amintire atât de fantomatic, de parcă n-au existat nici ea și nici efortul care a însoțit-o. Știu acum: în această durată infinită a săvârșirii și în dispariția fantomatică a săvârșitului, în această mare dualitate îmi voi petrece toată noaptea. Lungă, fără de sfârșit îmi pare îmbrăcarea, introducerea mâinilor tremurânde în mânecile mantalei după ce, cu un glas spart de entuziasm, îi propun lui Mik să meargă cu mine acasă, să luăm un lucru de preț de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
faptul că sila pe care și-o făcea îl bucura lăuntric. Lua deci drept hotărâre ceea ce nu era decât slăbiciune? Și apoi, nu cumva nu mai iubea îndeajuns pe Otilia? Căută să se analizeze sincer și crezu că descoperă această dualitate. Pe Otilia o iubea cast, o voia ca pe o viitoare soție, Georgeta îi era trebuitoare fiziologicește. Îl tulbura, o dorea, dar nu se temea că ar putea să se îndragostească de-a binelea de ea. Se duse deci la
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
Enigma Otiliei poate fi interpretat ca un roman de problematică, fiindcă dezbate problema paternității. Toți eroii își definesc caracterul, comportamentul, în funcție de această problematică. 1 Bucură-te de ziua de azi! (lat. - n.red.). G. Călinescu Costache Giurgiuveanu este realizat pe dualitatea dintre avariție și dragostea paternă, fiind o replică la romanul Mara de Ioan Slavici. Raportul dintre avariție și paternitate este bine exprimat, când Costache Giurgiuveanu sfătuit de Pascalopol transformă averea sa alcătuită din imobile, localuri, în bani spre a-i
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
numele Otiliei. Din cauza avariției nu-i dă lui Pascalopol decât o sută de mii, iar două sute de mii le va ține pentru el și-i vor fi furate de Stănică Rațiu. Aglae Tulea, sora lui Costache Giurgiuveanu, este caracterizată prin dualitatea paternitate și dezumanizare. Ca mamă își asumă rolul paternității, fiindcă Simion este alienat, dar ca avară ajunge la un comportament inuman. Pe ea n-o interesează să-și ajute fratele, ci îi ocupă casa ca să pună mâna pe avere. Stănică
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
îi propune Otiliei să se căsătorească cu el, dorind să-i asigure existența. Otilia va opta pentru Pascalopol, fiindcă nu se consideră o parteneră de viață pentru Felix. Coordonata paternitate, și nu iubirea îi determină opțiunea. Pascalopol este realizat pe dualitatea dintre paternitate și iubire. El o cunoaște pe Otilia de mică, a crescut pe genunchii lui, a considerat-o un fel de fiică, iar Otilia îl consideră un fel de tată. Își va asuma o parte din rolul paternității și
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
58. În continuare, dorim să prezentăm și un model general de diagnostic situațional tip imagine: "1. Diagnostic general 1.1. Imaginea proiectată: o asociere de imagini către o imagine asociativă: un conținut de imagine ce trebuie recentrat, selecționat, valorizat; fragmentare, dualitate, specificitate și suveranitate; organizarea și funcționarea comunicării: principii, constrângeri și mijloace de întărire a unei imagini globale. 1.2. Imaginea emisă: un efect de fragmentare: efect caleidoscopic: o imagine fragmentată; efectul de spectru: o imagine dispersată; efectul de prismă: o
Campanii şi strategii de PR by Flaviu Călin Rus [Corola-publishinghouse/Administrative/904_a_2412]
-
complet inaccesibilă la valorile suprapuse sau deviate ale acestor valori vitale. Îmi place femeia fiindcă alături de ea încetez să gândesc și pot cu deplinătate să realizez, pentru scurt timp, experiența iraționalului. Alături de femeie, uiți că suferi din cauza spiritului, treci peste dualitățile chinuitoare și revii înspre un fond originar de viață, înspre conținuturi primordiale și indivizibile, derivate, ca expresii organice, din esența irațională a vieții. Pentru cavalerii neantului, contactul cu femeia nu poate fi decât un drum care, dacă nu duce la
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
care au disperat de sensul vieții și care se chinuiesc pe culmi, sânt în mod fatal donjuani, întocmai ca și antipodul lor, oameni înguști, lipsiți de viață interioară, cu posibilități extrem de reduse de înțelegere și simțire. Viața prezintă această ciudată dualitate de a întruni în realizarea exterioară pe cele două tipuri opuse de oameni: pe deficienți și pe cei preaplini. Tot simțul psihologic este în a percepe dacă cineva a ajuns la o formă respectivă de viață din preaplin sau din
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
continua cu aceeași poveste. Și când această revelație se întîmplă în noapte, absurditatea înaintării în timp se mărește de senzația unei indescriptibile singurătăți, deoarece atunci, departe de oameni și de lume, rămâi singur cu timpul în față, într-o ireductibilă dualitate. Timpul, în această senzație de părăsire nocturnă, nu mai e umplut cu nici un lucru, cu nici o acțiune și cu nici un obiect, ci seamănă unui vid ce crește progresiv în existență, unui vid în continuă dilatare și evoluție, ca o amenințare
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
se leagănă în universal. Acest proces nu se întîmplă conștient sau voit, ci naiv și nemijlocit. Epocile mari ale istoriei sânt definite de o naivitate creatoare, deoarece spiritul, în elanurile și eflorescențele culturii, nu s-a detașat de viață în dualitatea caracteristică apusurilor,ci se înmlădie pe ondulațiile vieții. Nu se poate crea cu conștiința universalității, fiindcă orice creație este un act nemijlocit al spiritului. Când în tine se întipăresc caracterele epocii și cu ele dai expresie unui conținut interior, realizezi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mințile sublunare, prin divină Înțelepciune leagă obligatoriu circumferința de diametrul tuturor cercurilor cu putință - astfel că timpul plutirii acestei sfere de la un pol la celălalt era efectul unei misterioase conspirații Între cele mai antemporale dintre măsuri, unitatea punctului de suspensie, dualitatea unei dimensiuni abstracte, natura ternară a lui π, tetragonul secret al rădăcinii, perfecțiunea cercului. Mai știam că pe verticala dusă din punctul de suspensie, la bază, un dispozitiv magnetic, comunicându-și atracția unui cilindru ascuns În miezul sferei, asigura constanța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
puncte, când este înghețată instantaneu în compoziții de chipuri strălucitoare, bogat învestmântate. Conform modelului de istorie al domnului Fox chiar și evenimentele recente precum războiul care le-a răpit elevilor lui unchi și frați mai mari, se estompează în această dualitate artificială: perioade lungi, cețoase, de activități vag sportive, masculine - luptă și rezistență întunecată - aruncând pepite de transsubstanțiere. Carne oțelită în măreția uleiului și a vopselei. Macii de pe câmpurile Flanders. Ca și serbarea premianților, istoria trebuie să fie un imbold spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cu viscole de oameni ce te vor troieni“. Toate anotimpurile sunt ierni, la fel ca și anii, iar viața „finită“ pare a fi „un uragan nesfârșit“. Motivul oglinzii, care apare în începutul primei părți a romanului, reprezintă cheia înțelegerii acestei dualități dintre „El“ și „Tu“, fiind strâns legat de mecanismele eului, dar și de cele ale memoriei. Oglinda este cea care introduce cititorul în trecut, în „cea mai îndepărtată iarnă“, cea a anului 1950: „Dincolo de oglindă începu să ningă cu fulgi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2202_a_3527]
-
în grup cu prețul acestei minciuni grosolane, acestui fals care îi desfigura nu numai trupul, chinuit mă întrebam: cât oare poate rezista așa? Ea nu s-a gândit la asta? ci și sufletul, incapabil să șteargă tăietura sângerândă a acestei dualități. Nu trebuia să mă ridic, să strig, ca singură posesoare a adevărului numai eu capabilă să retez capul hâd al minciunii și să curm această înjosire a demnității umane, fie ea liber consimțită și consfințită prin zâmbet? Această imolare de
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
în scenă, fiecare având în fața ei un altar. Iar aparițiile lor au rolul de a încadra acțiunea, cea a Afroditei la începutul tragediei și, simetric, cea a lui Artemis la sfârșitul ei. Statui de zeițe care figurează, tocmai prin această dualitate, însăși ambivalența forțelor supranaturale, protectoare aici în cazul lui Artemis și răzbunătoare în cazul Afroditei. În Andromaca aceluiași Euripide, statuia și altarul zeiței Thetis reprezintă pentru eroină o veritabilă putere ocrotitoare. De îndată ce acceptă să se îndepărteze de ele, cade într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
hipnotică cu care personajele sunt „răpite” de imaginea „celuilalt” atunci când o au în fața ochilor sunt, desigur, opera unei abile manipulări a magicianului Oberon și a spiridușilor aflați în slujba sa. Terenul e însă pregătit cu grijă: încă din prima scenă, dualitatea fundamentală pe care e construită întreaga acțiune apare limpede formulată în vorbele lui Tezeu: în palatul ducal, în așteptarea sărbătoririi nunții sale cu Hipolita, regina Amazoanelor, Tezeu îndeamnă la veselie și la voie bună, la alungarea tristeții, dar nu uită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
spațiul privat, o ipostază prezentă ca stereotip asociat femeilor este cea de slugă de casă a bărbatului, iar o alta de soție isterică, cicălitoare, ca soacră scorpie (Grünberg, 2005, p. 103). Stereotipurile de gen sunt replici funcționale social care reiau dualitatea masculinității și feminității clasice. Astfel, El este independent, activ, puternic, tăcut, erou, agresor, dominant/autoritar, cunoscător/informat/profesionist, viril, îmbrăcat, orientat spre carieră și spațiul public, preocupat de „a face”, serios/sobru, capabil de decizii, orientat spre esențial, iar Ea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1991_a_3316]
-
niciunde că este vorba de 30% din locurile eligibile.” „Atunci despre ce vorbim?!”, întreabă Cornelia Cazacu. și Maria Moța consideră că procentul de 30% e un avantaj în măsura în care este respectat, dar „dacă nu există sancțiune, degeaba există prevedere”. Există o dualitate în privința capacității O.F.-P.D. de a-și delimita granițele politice și o scindare a organizației între cele două niveluri: „bază” și „vârf”. Primul este alcătuit din membrele care nu dețin funcții și e identificat cu ceea ce, mai mult
[Corola-publishinghouse/Administrative/1991_a_3316]
-
unul erotic-pasional? Sărutul trebuie pus în legătură cu semnificația termenului koinonos! Textul copt folosește acest termen grecesc pentru a descrie relația dintre Isus și Maria Magdalena. Ei formează un cuplu în care fiecare membru are importanța, sensul și rolul său. Gnosticismul presupune dualitatea principiilor - mai bine zis, bipolaritatea principiului divin. Dumnezeu este prin esență androgin. Componenta feminină nu se subordonează principiului masculin, ci-l îmbogățește, îl completează, îl potențează. Gnosticii invocă în acest sens capitolul I al Genezei, care afirmă egalitatea între crearea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de ton, frazarea armonioasă sau expresia de o sobrietate deloc căutată, dimpotrivă, izvorâtă din chiar temperamentul criticului. Evident, trebuie să avem în vedere faptul că aceste texte au un statut oarecum hibrid, că ele se hrănesc dintr-o foarte limpede dualitate de atitudine, de ton și de viziune. Pe de o parte, ele sunt, predominant, marcate de o netă încărcătură confesivă, dar, în același timp, posedă și o sugestivitate critică, de interpretare a unor opere, de evaluare a unor creatori în
Schiță de portret: Gabriel Dimisianu by Iulian Bol () [Corola-journal/Journalistic/5678_a_7003]
-
apoi să creadă el însuși în ceea ce a imaginat și să-și descrie această falsă viață cu o atât de mare autenticitate încît ceea ce aflăm apoi despre adevărata lui existența ni se pare ireal, vulgar, străin de el... Această bizară dualitate n-are un ecou profund în conștiința lui ca în cazul unui erou dostoievskian. Scriitorul ne minte în față, fără să clipească, zicând că n-a avut părinți și că se trage dintr-un neam umilit care n-a ajuns
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
eu. Această septă feminină pune bazele unei situații de comunicare, prin exteriorizarea tuturor stărilor, emoțiilor, valorile, care să fie puse în comun cu receptorul vizat, emițătorului revenindu-i funcția emotivă. Inevitabil, relația actor-spectator este una strict simpatetică, aceștia formând o dualitate și revelându-se unul prin altul. Altfel-spus, mesajul transmis este valorificat prin intermediul unui „emițător-oglindă”, care să asimileze informația la toate nivelurile, cognitiv, psihologic și social. În mod evident, este imperativ ca actul de comunicare să se desfășoare într-un mod
A doua oară unu by Tudosă Andreea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92970]