2,401 matches
-
acuzarea sau apărarea în tribunal, în vreme ce ultimul, genul apodictic, are rolul de a elogia sau de a blama, avînd drept criteriu frumosul și, ca mijloc, amplificarea. Această tipologie este rezultatul interpretării elementelor ce țin de situația discursivă, precum situațiile de enunțare, statutul locutorului, tipul auditorului, credințele acestuia etc. Practica retorică a tins spre stabilirea unor etape în procesul producerii discursului, reprezentate de invenție, prin identificarea mijloacelor pentru a face o cauză plauzibilă și demnă de fi crezută, de dispoziție, prin organizarea
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
z a d i s c u r s u l u i, rol este un termen prin care se denumesc diferitele tipuri de comportamente lingvistice în care se angajează subiecții vorbitori și se referă la comportamentele care relevă modalitatea enunțării: de exemplu, rolul de a interoga, de a da un ordin, de a prezenta, de a afirma, de a argumenta etc. Aceste roluri, numite și roluri locutive sau comunicative sînt relevante pentru comportamentul enunțiativ și permit definirea activităților comunicative ale
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
biunivocă: același rol social - de profesor, de exemplu - poate angaja mai multe roluri în vorbire (întrebare, evaluare, explicare), iar același rol comunicativ (chestionarea, de exemplu) poate fi asumat de roluri sociale diferite (profesor, comisar de poliție, doctor etc.). V. comunicare, enunțare, vorbire. MOESCHLER - REBOUL 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. MT S SCENARIU. Termenul scenariu din analiza textului sau a discursului (un sinonim al lui script și plan) se referă la schema standard de acțiuni, realizată prin inferență, cînd
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
reprezintă o specie a unui scenariu general de acțiune. V. praxeogramă, schemă, schimb, situație de comunicare. MOESCHLER - REBOUL 1994; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN SCENOGRAFIE. În concepția lui Dominique Maingueneau, scenografia este parte integrantă a scenei de enunțare, alături de scena înglobatoare și de scena generică. Spre deosebire de celelalte două scene, condiționate de tipul, respectiv genul de discurs cărora le aparține textul, scenografia este un element de originalitate specific fiecărui text. În calitate de "pivot al enunțării", ea nu este prestabilită și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
parte integrantă a scenei de enunțare, alături de scena înglobatoare și de scena generică. Spre deosebire de celelalte două scene, condiționate de tipul, respectiv genul de discurs cărora le aparține textul, scenografia este un element de originalitate specific fiecărui text. În calitate de "pivot al enunțării", ea nu este prestabilită și nici fixă, nu este un procedeu aplicabil în orice circumstanțe sau un eșafodaj, ci reiese din desfășurarea textului pe tot parcursul procesului de receptare a sa. Deși cadrul discursiv al oricărui text este creat, de
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ce constituie o alternativă la schemele anterioare ale comunicării. Pe terenul logicii naturale, J.-B. Grize a formulat, în 1996, cinci postulate de bază în acest sens: 1) postularea dialogismului (preluat de la M. Bahtin) care vizează circumstanțele schimbului și ale enunțării: cei doi parteneri ai interacțiunii este la fel de activi în construcția sensului; 2) postulatul de situare a interlocutorilor, care prezintă o dimensiune concretă (timp, loc, finalitate a discursului) și o dimensiune teoretică (cadrul socio-istoric dat); 3) postulatul reprezentărilor, potrivit căruia există
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
textuale și a n a l i z e i d i s c u r s u l u i: 1) o schematizare este în același timp o acțiune și un rezultat, care se unesc într-o singură noțiune, enunțarea ca proces și enunțul ca rezultat; 2) orice reprezentare discursivă este schematică, iar, prin definiție, o schematizare nu spune totul, spre deosebire de un model; de exemplu, un discurs de geometrie asupra triunghiului conține tot ceea ce este necesar pentru interpretarea lui, dar
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
schematizare, aceasta avînd rolul de a oferi reprezentarea discursivă a ceea ce autorul concepe sau imaginează despre realitate; 4) orice schematizare este o propunere de imagini, de ceea ce este vizibil în text (schematizarea fiind o propunere de imagini). V. discurs, enunț, enunțare, obiect de discurs, text. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002 RN SCHEMĂ. Cuvîntul schemă are o mare utilizare pentru a denumi reprezentarea unui obiect prin elementele ei esențiale, avînd un conținut specific pe terenul psihologiei cognitive și al psihologiei lingvistice textuale, unde este
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
scris lizibil) cu un indicator ostensiv (faptul că persoana a semnat cu propria mînă). Trăsătura de a fi autografă presupune contactul direct cu suportul scris, încît semnătura constituie o probă a prezenței celui care a semnat, așa cum se întîmplă în enunțarea orală. Semnătura permite subiectului valabilitatea actelor scrise din perspectiva faptului că exprimă voința lui conștientă și își exteriorizează un anumit statut pe care îl deține. În epoca actuală, a apărut și s-a impus semnătura electronică, situație în care caracterul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
a convinge un interlocutor de justețea unei interpretări asupra unei probleme particulare). Această strategie poate diferi potrivit situațiilor și capacităților cognitive ale locutorului. Integrat în terminologia semioticii, cuvîntul strategie se folosește în două sintagme specifice: strategie discursivă, cea a subiectului enunțării, care precedă punerea în discurs a structurilor narative, și strategie narativă, care vizează elaborarea schemelor narative pornind de la care se poate lua în considerare generarea discursurilor. Prin strategia comunicațională se manifestă comportamentul orientat spre organizarea structurilor de interacțiune și a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
două tipuri de identitate, una socială și una discursivă. Identitatea socială definește subiectul vorbitor ca pe cel care ia cuvîntul, are un statut social și o intenție comunicativă. De aceea, identitatea discursivă a subiectului vorbitor este în manifestarea prin procesul enunțării. Prin opoziția producere - recepție se vizează rolurile pe care le mențin partenerii unui schimb verbal în timpul desfășurării lui. Ei dețin, succesiv și alternativ, rolul de a produce actul de vorbire adresat celuilalt, care receptează actul de vorbire și tinde să
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
subiect, folosirea însăși a limbii fiind posibilă doar pentru că vorbitorul are posibilitatea să devină subiect și să trimită la el însuși prin discursul său. Latentă la nivelul limbajului, subiectivitatea se actualizează prin forme specifice la nivelul discursului. Orice act de enunțare poartă amprenta subiectivității vorbitorului, care se afirmă, explicit sau implicit, ca ego. Discursul fiind interacțiune, conceptul de subiectivitate trebuie înțeles ca "intersubiectivitate", noțiune fără de care comunicarea verbală ar fi imposibilă. În teoria lui E. Benveniste, principalele mărci de actualizare a
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
însă text, dacă nu corespunde rigorilor textuale pe care le impun rezultatele cercetării, încît se impune o discuție preliminară despre disjuncția text - nontext, pe de o parte, iar, pe de altă parte, trebuie admis că, în cazul comunicării orale, produsul enunțării constituie de asemenea un text (text-discurs), înregistrat și transcris în vederea unui tratament analitic adecvat (texte dialectale, corpusuri de limbă vorbită). În sens larg, textul este un cuvînt, o propoziție, o poezie, un roman, o piesă de teatru, un anunț, un
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
atitudinea celui care produce textul, situaționalitatea - relevanța unui text într-o situație dată, intertextualitatea - relațiile existente între un text și alte texte, anterioare și informativitatea - informația transmisă și cantitatea ei. Se observă, așadar, că, prin luarea în considerare a atributelor enunțării, se instituie o contaminare a conceptului de "text" cu cel de "discurs", operîndu-se de cele mai multe ori indistinct cu oricare dintre cei doi termeni considerați sinonimi sau apelîndu-se la o soluție de compromis prin acceptarea complexului terminologic text- discurs, care pune
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sacralizat prin scris, apropriat de cultura majoră, în intenția de a descoperi modele structural-semantice și pragmatice care să propună și interpretări ale respectivelor modele, încît, printr-o amalgamare a planurilor și metodelor, se ajunge uneori la confuzia dintre moduri de enunțare și genuri sau specii (ditirambul ține de narațiunea pură, epopeea de narațiunea mixtă, tragedia și comedia de imitația dramatică), în ultimă instanță, între tipurile de texte aferente. G. Genette remarcă faptul că, în istoria generică, se identifică etape în care
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
de narațiunea mixtă, tragedia și comedia de imitația dramatică), în ultimă instanță, între tipurile de texte aferente. G. Genette remarcă faptul că, în istoria generică, se identifică etape în care liricul, epicul și dramaticul nu sînt numai simple moduri de enunțare, ci adevărate genuri, după modelul propus de filozofia lui Hegel, în care se îmbină o lume epică, definită de un tip anume de agregare socială și de raporturi umane, un conținut liric (subiectul individual) și un mediu dramatic, alcătuit din
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Plecînd de la asumpția că genurile sînt niște categorii propriu-zis literare, estetice, iar modurile categorii care aparțin pragmaticii lingvistice, textele sînt clasificabile după criteriul istoric și cultural, ca ținînd de arhigenurile liric, epic și dramatic, și actualizabile în trei moduri de enunțare - narațiunea pură, narațiunea mixtă, imitația dramatică -, dar o asemenea taxonomie nu face decît să determine ipoteze și problematizări suplimentare, atunci cînd, de exemplu, textul povestire este considerat mod, iar romanul gen, chiar dacă transgresarea genurilor și modurilor este habituală. În orientările
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
relațiile dintre durata evenimentelor povestite și lungimea povestirii care le este consacrată, 3) relațiile dintre numărul de produceri ale unui eveniment și numărul notărilor lui în cadrul povestirii. Aceste fenomene reflectă, în principiu, trecerea de la evimentele denotate (care reprezintă istoria), la enunțarea povestirii (care este narațiunea) și obținerea produsului sintactic și semantic al actului narativ care reprezintă povestirea. V. actualizare, ascendență, aspect, cronogeneză, descendență, fluență a discursului, tensiune, topogeneză. GUILLAUME 1964; BENVENISTE 1966; DUBOIS 1973; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
distincte (intonație comunicativă, tematică, mediu, mod enunțiativ etc.). Acesta este, prin urmare, cadrul de analiză al genurilor de discurs, adică al modurilor de a vorbi instituite social și istoric. Tipologiile enunțiative se fondează pe relația dintre enunț și situația de enunțare cu trei poli: interlocutori, moment, loc. Sub acest aspect, a fost relevantă tipologia lui E. Benveniste, care făcea distincția dintre discurs și istorie, reformulabilă în distincția dintre un plan ambreiat, care implică o raportare la situația de enunțare, și un
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
situația de enunțare cu trei poli: interlocutori, moment, loc. Sub acest aspect, a fost relevantă tipologia lui E. Benveniste, care făcea distincția dintre discurs și istorie, reformulabilă în distincția dintre un plan ambreiat, care implică o raportare la situația de enunțare, și un plan neambreiat, în care enunțul se prezintă disociat de situația de enunțare. Această opoziție a fost detaliată în mai multe moduri, mai cunoscută fiind tipologia propusă de J. -P. Bronckart, care uzează de criterii psihologice și lingvistice și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
relevantă tipologia lui E. Benveniste, care făcea distincția dintre discurs și istorie, reformulabilă în distincția dintre un plan ambreiat, care implică o raportare la situația de enunțare, și un plan neambreiat, în care enunțul se prezintă disociat de situația de enunțare. Această opoziție a fost detaliată în mai multe moduri, mai cunoscută fiind tipologia propusă de J. -P. Bronckart, care uzează de criterii psihologice și lingvistice și distinge patru clase de discurs, prin combinarea a două criterii (implicație - autonomie, prin raportare
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fost detaliată în mai multe moduri, mai cunoscută fiind tipologia propusă de J. -P. Bronckart, care uzează de criterii psihologice și lingvistice și distinge patru clase de discurs, prin combinarea a două criterii (implicație - autonomie, prin raportare la situația de enunțare, și conjuncție sau expunere - disjuncție sau povestire): discursul interactiv (expunere / implicare), povestire interactivă (povestire / implicare), discurs teoretic (expunere / autonomie), narațiune (povestire / autonomie). Tipologiile funcționale sau comunicaționale clasifică discursurile după intențiile care le animă. Dintre acestea, cea mai cunoscută a fost
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
predeterminarea care opune textele monologale, realizate printr-o singură luare de cuvînt, și cele care înlănțuiesc luări de cuvînt ale unor locutori diferiți, textele constituite dialogal, ce se disting de textele care, datorită discursului raportat, reprezintă numai o parte a enunțării dialogale. Genurile discursive și tipurile secvențiale pot, din contra, să se încrucișeze mereu, după circumstanțe și după necesitățile de comunicare. Genurile de discurs regrupează textele comparabile prin caracteristicile lor macrostructurale, determinate îndeosebi de situația de comunicare, în mod deosebit de statutul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
stipulează o etapizare a raportului cu realul, printr-o etapizare a expresiei subiective. Aceasta permite poziționări succesive înscrise în modelul de actualizare și înlăturarea posibilității de a avea în vedere numai etapa finală. De fapt, subiectivitatea nu este o simplă enunțare a lui eu, ci cunoaște mai multe niveluri de construcție, care relevă trei poziții: 1) poziția introductivă (liminară), cînd are loc angajarea subiectului și empatia, 2) poziția evidențierii (emergentă), prin care subiectul dialogismului realizează diada intersubiectivității, distingîndu-se de altul, și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
încrucișează. Pe de altă parte, obiectul analizei discursului nu este în mod fundamental legat de tipologie, fiindcă urmărește să construiască modele de relații între discursivitate și exterioritățile ei sau cel puțin de a descrie formele de amestec a modului de enunțare și a mediului social determinat. Cuvîntul topologie este un termen matematic cu semnificația "studiu al proprietăților ce țin de vecinătate și al invariantelor dintr-un spațiu real" și s-a aplicat la domeniul discursiv atunci cînd s-a observat faptul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]