1,127 matches
-
a papalității. În zilele noastre, actul proclamării unui antipapă este considerat schismatic de biserica romano catolică, iar pedeapsa imediată pentru această faptă este excomunicarea antipapei. Unii catolici schismatici din zilele noastre, numiți sedevacantiști, pretind că papii aflați la Roma sunt eretici datorită diverselor reforme pe care sedevacantiștii le văd ca inovații nelegitime în practicile sfinte al Bisericii Romano Catolice. Astfel de reforme au fost adoptate în timpul pontificatului Papei Ioan al XXIII-lea și al pontificatului Papei Paul al VI-lea, printre
Antipapă () [Corola-website/Science/299599_a_300928]
-
înceta să mai fie catolic și prin aceasta va înceta să mai fie Papă, sedevacantiștii consideră că actualii Episcopi ai Romei nu sunt de fapt papi. Unele grupări sedevacantiste au proprii lor candidați care să-l înlocuiască pe cel considerat eretic. Acești candidați sunt numiți uneori antipapi, deși ar trebui notat că, în contrast cu antipapii istorici, numărul susținătorilor este neînsemnat. Unii dintre acești antipapi și-au dezvoltat propria lor infrastructură religioasă, pentru că papii oficiali nu vor să o cedeze lor puterea. În
Antipapă () [Corola-website/Science/299599_a_300928]
-
denaturat ortodoxia, însă i-am arătat noi în viața de zi cu zi, adevărul acesteia?” Viața fără Dumnezeu a creștinilor ortodocși din vremea lui Tolstoi nu reprezenta decât o bătaie de joc a credinței și furniza solul fertil pentru niște eretici ca el. Dealtfel, Vasilii Ekzempliarski, un profesor de patristică la Academia Teologică din Kiev, considera că învățătura etică a lui Tolstoi este în complet acord cu aceea a Sfântului Ioan Gură-de-Aur, și că ținând cont de faptul că toți ceilalți
Lev Tolstoi () [Corola-website/Science/299589_a_300918]
-
deschise la „Europa Liberă“. Atitudinile lui contestatare durează din 1976, spun documentele Securității. Din acest moment izolarea scriitorului este totală. Printre alte scrieri, „Kakistokrația“, publicată post-decembrist, da seama de perioada respectivă. Septembrie 1984 - Bujor Nedelcovici retrage de la Editură Albatros românul „Ereticul îmblânzit“, nefiind de acord cu recomandările conducerii acesteia "să plaseze acțiunea într-o țară din perioada dictaturilor fasciste, (înainte de 1940), să scoată din român asemănările cu realitatea românească (că nume sau denumiri de localități) și ideile în legătură cu formarea omului nou
Cronologia disidenței anticomuniste în România () [Corola-website/Science/299203_a_300532]
-
umaniștii, care la început credeau că este o simplă ceartă între călugări, au trecut de partea lui Luther. Nu au lipsit excesele și mulți învățați au început să privească cu ochi critici și alte realități din Biserica Apusului. Denunțat ca eretic, Luther s-a adresat națiunii germane, în anul 1520, prin trei scrieri-program, din cele 30 câte a scris în acel an. Prima: Către nobilimea creștină de națiune germană despre îndreptarea stării creștine, tipărită în august 1520, susținea că dacă papalitatea
Luteranism () [Corola-website/Science/299840_a_301169]
-
asasinarea lui Geta în palatul din Roma, urmată de uciderea a 20.000 de susținători ai acestuia. Caracalla a continuat politica lui Septimius Severus de întărire a autorității imperiale, având ca principal sprijin armata. Potrivit surselor istorice, Caracalla era un eretic și neglijent în cadrul atribuțiilor privind conducerea imperiului. Cassius Dio a relatat că împăratul convoca curtea foarte rar și că în timpul vizitei în Nicomedia (214/215) a delegat-o pe mama sa, Iulia Domna, să se ocupe de câteva probleme administrative
Caracalla () [Corola-website/Science/299860_a_301189]
-
iar după 8 ani ""Collegium Maroniticum"", pentru credincioșii de confesiune maronită (din Liban). În 1622 lucrarea acestor colegii, încă nu îndeajuns eficientă printre ortodocși, este completată de înființarea organizației „"Sacra Congregatio de Propaganda Fide"”. Rolul ei era aducerea „necredincioșilor schismatici, eretici ori păgâni” în ascultare față de scaunul Romei. Ea a fost întârită în 1627 de "Collegium Urbanum", destinat în mod global pregătirii clerului provenit din teritoriile orientale, dar nu numai. Realizatorul acestora au fost Papa Grigore al XV-lea (1621-1623) și
Biserici greco-catolice () [Corola-website/Science/298840_a_300169]
-
Marele Maestru Jacques de Molay, care mărturisise sub tortură, și-a retras declarația. Asociatul său, Geoffrey de Charney, preceptor al Normandiei, i-a urmat exemplul, și a insistat pe nevinovăția sa. Ambii au fost declarați vinovați de a fi redevenit eretici, și au fost condamnați să ardă pe rug la Paris, pe 18 martie, 1314. Se spune că de Molay a rămas sfidător până la sfârșit, cerând să fie legat astfel încât să fie cu fața la catedrala Notre Dame, și să își țină mâinile
Ordinul Templierilor () [Corola-website/Science/298894_a_300223]
-
sau distruse”. Deși proto-ortodocșii câștigaseră disputele anterioare, în urma definirii mai precise a ortodoxiei creștine ei au fost învinși în secolele al IV-lea și al V-lea de succesorii lor cu propriile lor arme, fiind în cele din urmă declarați eretici, nu pentru că ar fi combătut idei privite drept corecte, ci pentru că poziției lor îi lipseau precizia și rafinamentul teologic cerut de împăcarea unor teze contradictorii acceptate simultan de teologi. Despre Constantin se crede că a exilat pe cei care au
Constantin cel Mare () [Corola-website/Science/297914_a_299243]
-
evreiești, și, eventual, au devenit general acceptate. Joseph Albo și Raavad au criticat lista lui Maimonide, care conținea prea multe elemente, deși adevărate, dar care nu au fost principii de credință și, astfel, plasând prea mulți evrei în categoria de "eretic". Mulți alții au criticat orice astfel de formulare, care ducea la minimizarea întregii Tore. În acest sens, istoricul Josephus a accentuat practica religioasă mai mult decât dogmele religioase, asociind apostaziile cu nerespectarea legii evreiești, și menținea că cerințele pentru convertirea
Iudaism () [Corola-website/Science/296541_a_297870]
-
și a primatului) precum și a degradării progresive a obiceiurilor morale ale clerului au fost călăuzite de diferite mișcări atât din interiorul Bisericii romane (de exemplu, noile ordine religioase: franciscani, dominicani etc.), cât și din afara bisericii, de către schismatici și/sau de eretici, împotriva cărora n-au lipsit repercusiunile sângeroase (din secolul al XI-lea până în secolul al XIII-lea: albingenzii, catarii, valdezii etc.). Crescândul amestec între Biserica catolică și puterea politică (numită „brațul secular al bisericii”) a stat la originea ulterioarelor fapte
Creștinism () [Corola-website/Science/296540_a_297869]
-
a fost primul best-seller în format hardcover din domeniul science fiction. În 1981, Herbert a lansat "Împăratul-zeu al Dunei", care a ajuns pe locul 11 în topul vânzărilor de cărți SF în format hardcover din 1981 al publicației "Publishers Weekly". "Ereticii Dunei" din 1984, locul 13 în topul vânzărilor de cărți SF în format hardcover din acel an al publicației " The New York Times", a fost urmată imediat de "Canonicatul Dunei" în 1985. Herbert a murit pe 11 februarie 1986. La zece ani de la
Seria Dune () [Corola-website/Science/298427_a_299756]
-
romane a căror acțiune se petrece înaintea evenimentelor seriei originale, Brian Herbert și Anderson au lansat "Hunters of Dune" (2006) și "Sandworms of Dune" (2007), completând dezvoltarea cronologică a seriei originale și legând firele narative începute de Frank Herbert în "Ereticii Dunei". În prefața cărții "Hunters of Dune" (2006), Brian Herbert și Kevin J. Anderson au menționat că au în plan să scrie în continuare romane "Dune" după terminarea proiectului "Dune 7". În 2006, ei au anunțat că "Sandworms of Dune
Seria Dune () [Corola-website/Science/298427_a_299756]
-
libertății în spațiul necunoscut, răspândindu-se în univers. Această diaspora a fost numită ulterior Dispersia și, împreună cu invizibilitatea în fața viziunilor preștiente a descendenților Atreides, garantează faptul că omenirea a scăpat pentru totdeauna de amenințarea extincției totale. La vremea evenimentelor din "Ereticii Dunei" (1984) și "Canonicatul Dunei" (1985) - la 1.500 de ani după moartea lui Leto — agitația intră pe un nou făgaș; echilibrul puterii din Imperiu este asigurat de Ixieni, Bene Gesserit și Tleilaxu. Ghilda Spațială a fost slăbită de dezvoltarea
Seria Dune () [Corola-website/Science/298427_a_299756]
-
esențial de cariera altor texte. Excluderea din canon a altor texte de literatură apocaliptică a acelui timp poate lămuri desfășurarea proceselor istorice asupra ceea ce era considerat oficial drept ortodoxie, asupra ce era considerat drept heterodox și ce era considerat drept eretic. Interpretarea înțelesurilor și simbolurilor sunt ancorate în ceea ce dorea să spună autorul și ce putea înțelege publicul său din acel timp; un mesaj către creștini de a nu se integra culturii imperiale romane era mesajul central al lui Ioan. Deci
Apocalipsa lui Ioan () [Corola-website/Science/308601_a_309930]
-
românii, deși conaționalii lor din celelalte țări îl serbează decalat, după calendarul Bisericii Catolice. Așa s-a procedat și în România pînă la sfîrșitul sec. XIX, cînd armenii de aici, ca să nu existe încă un motiv de a fi considerați eretici din cauza sărbătoririi separate a Învierii Domnului, au cerut și au obținut de la Patriarhul Suprem al armenilor această derogare, de atunci încoace respectată. De Crăciun, armenii au cîteva colinde religioase, numite Avedis (Bunavestire), cîntate și în liturghie. În sec. XVIII-XIX, tinerii
Tradiții armenești () [Corola-website/Science/308224_a_309553]
-
14). Am fost afectați de căderea lui Adam, contrar învățăturii lui Pelagius. După Consiliul din Efes (431), pelagianismul nu a mai tulburat Biserica Greacă, astfel că istoricii greci ai secolului al cincilea nici măcar nu pomenesc ceva despre controversă sau numele ereticilor. Însă erezia a continuat să mocnească în Vest și s-a stins foarte încet.
Pelagianism () [Corola-website/Science/307661_a_308990]
-
acea perioadă, Herbert a fost purtătorul de cuvânt al convenției science fiction Octocon II de la El Rancho Tropicana din Santa Rosa, California, în octombrie 1978. Beverly Herbert a murit pe 7 februarie 1984, în același an în care a apărut "Ereticii Dunei". În postfața cărții din 1985, "Canonicatul Dunei", Frank Herbert a scris un panegiric emoționant la adresa soției sale de 38 de ani. 1984 a fost un an tumultuos în viața lui Herbert. În același an în care murea soția sa
Frank Herbert () [Corola-website/Science/306479_a_307808]
-
violentă, Pierre de Castelnau a fost ucis a doua zi. Papa a reacționat rapid prin emiterea bulei papale prin care proclama cruciada împotriva Languedocului. Pentru mobilizarea cavalerilor catolici în luptă, cruciaților li s-a oferit drept răsplată stăpânirea asupra pământurilor ereticilor. Această ofertă i-a atras numeroși nobili din nordul Franței, care au intrat în conflic cu aristocrații din sud. Campaniile militare ale cruciadei pot fi împărțite în trei categorii după ani: Până la mijlocul anului 1209, cam 10.000 de cruciați
Cruciada Albigensiană () [Corola-website/Science/306655_a_307984]
-
a început procesul curățării punctelor de rezistență cathară din regiune. În timpul Papei Gregorie al IX-lea, Inchiziției i-au fost date puteri aproape nelimitate în lupta de suprimare a mișcărilor eretice. Inchiziția a pornit o campanie nemiloasă de persecuții a ereticilor în 1233, în timpul căreia catharii erau condamnați la ardere pe rug oridecâteori erau descoperiți, ajungându-se până și la exhumarea și arderea publică a cadavrelor. Mulți cathari au încercat să reziste, refugiind-se în unele fortărețe precum Fenouillèdes sau Montségur
Cruciada Albigensiană () [Corola-website/Science/306655_a_307984]
-
ereditară sau electivă. Sigismund, un catolic convins, a primit fără nicio problemă sprijinul Papei Martin al V-lea, care a emis o bulă papală pe 17 martie 1420, prin care proclama organizarea unei cruciade "pentru distrugerea wycliffiților, husiților și altor eretici din Boemia". Sigismund, însoțit de mai mulți prinți germani, în fruntea unei armate cruciate, a sosit în fața Pragăi pe 30 iunie. Cruciații veneau din toate țările Europei, mulți dintre ei fiind doar aventurieri atrași de perspectiva jafurilor. S-a început
Războaiele Husite () [Corola-website/Science/306674_a_308003]
-
lui Ioan Alexandru (1355-1356), acum expusă la British Library, Psaltirea Tomić (1360), astăzi aflată la Moscova, și Psaltirea de la Sofia (1337). Domnia lui Ioan Alexandru a fost marcată și de eforturi de întărire a poziției Bisericii Ortodoxe Bulgare prin prigonirea ereticilor și evreilor. A organizat două sinoade bisericești anti-eretice, în 1350 și 1359-1360, care au condamnat diferite secte cum ar fi bogumilii și adamiții. Practica spirituală a isihasmului, o formă de rugăciune cu incantație, a influențat puternic anumite zone ale lumii
Ioan Alexandru al Bulgariei () [Corola-website/Science/306719_a_308048]
-
supraviețuit doar până la moartea lui Akhenaton, iar vechea religie și-a reintrat în drepturi în timpul lui Tutankhamon, probabil fiul lui Akhenaton. Interesant este că Tutankhamon și alți faraoni de după restorație au fost excluși din listele viitorilor regi, la fel ca ereticii Akhenaten și Smenkhare. Deși mulți istorici văd această perioadă drept monoteistă, câțiva cercetători nu ne dezvăluie atenismul chiar așa. Ele specifică că oamenii nu îl venerau pe Aten, ci pe membrii familiei regale, ce au format un panteon de zei
Mitologia Egiptului Antic () [Corola-website/Science/306907_a_308236]
-
decisivă în grăbirea falimentului. Tolerată un timp, filozofia a fost treptat respinsă ca un corp străin, iar ortodoxiile și fanatismele fratricide n-au făcut decât să învenineze climatul intelectual, după ce-l denaturaseră pe cel politic. Lungul șir de execuții ale ereticilor și lista nesfârșită de cărți ale filozofilor arabi arse în piața publică, a provocat lent dar inexorabil declinul final. Alți specialiști, mai direcți în exprimarea tezelor lor, cum este de ex. antropologul francez de origine algeriană Malek Chabel, spune că
Mahomed () [Corola-website/Science/307840_a_309169]
-
al cărei costum permite plăceri rafinate. Aceaste este estetica barocă, ce s-a numit în onoarea sa „gongorism”, sau cu sens peiorativ, împrumutat din reforma luterană, „Culteranism”, deoarece adversarii lui Góngora îl considerau pe poet și pe adepții săi adevărați „eretici” ai poeziei. Critica literară, începând cu Marcelino Menéndez Pelayo, a făcut în general distincția între două etape ale creației lui Góngora : prima este cea corespondentă „"Principelui luminii"”, când poetul compune „"romances"” și „"letrillas"”, apreciate până în epoca neoclascismului, iar a doua
Luis de Góngora y Argote () [Corola-website/Science/307855_a_309184]