KorAP: Find »[drukola/base=eros & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...39 40 41 ...57 >

1,410 matches

Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746

ei proaspăt de mandarină și lavandă, sau Isa, cu tenul ,,palid însă nicidecum anemic"290, asemănător cu ,,luciul mat al unei pietre gălbui îndelung șlefuită"291, trimit la imaginea aceasta a femeii-statuie. Asistăm la un transfer atributiv dinspre maladiv spre eros. Astfel, putem spune că la Blecher, erosul împrumută semnele bolii. Personajele feminine ajung invariabil să fie la fel de incomode ca boala pe care Emanuel trebuie să o îndure: ,,îl jena din ce în ce mai mult ghipsul și parcă și Solange"292. Erosul la Blecher

[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
Isa, cu tenul ,,palid însă nicidecum anemic"290, asemănător cu ,,luciul mat al unei pietre gălbui îndelung șlefuită"291, trimit la imaginea aceasta a femeii-statuie. Asistăm la un transfer atributiv dinspre maladiv spre eros. Astfel, putem spune că la Blecher, erosul împrumută semnele bolii. Personajele feminine ajung invariabil să fie la fel de incomode ca boala pe care Emanuel trebuie să o îndure: ,,îl jena din ce în ce mai mult ghipsul și parcă și Solange"292. Erosul la Blecher se înscrie între două limite, evoluând de la

[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
maladiv spre eros. Astfel, putem spune că la Blecher, erosul împrumută semnele bolii. Personajele feminine ajung invariabil să fie la fel de incomode ca boala pe care Emanuel trebuie să o îndure: ,,îl jena din ce în ce mai mult ghipsul și parcă și Solange"292. Erosul la Blecher se înscrie între două limite, evoluând de la senzații plăcute la resentimente. Atitudinea pe care o are personajul în fața iubirii este de fapt reacție la boala care-l macină. În mod cert maladivul acaparează involuntar toate sentimentele personajului care

[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
cartea citată un manuscris al lui Bose care descrie practicile prin care ,,neofitul" poate ajunge ,,stăpânul simțurilor sale și poate exprima fără teamă jocul sexual". Conform textului lui Bose, în primele patru luni de zile, cel care se inițiază în eros trebuie să o slujească pe cea pe care și-a ales-o parteneră în "cultura spirituală". Ritualul presupune ca acesta să doarmă în aceeași cameră cu partenera, la picioarele ei, înfrângându-și orice dorință. După aceste patru luni, urmează încă

[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
este acela de a anticipa absolutul Nirvanei, ele reprezentând o prefigurare a libertății și a beatitudinii sufletului mântuit, mukkha. Actul sexual nu este un impediment, ci singura posibilitate prin care se poate ajunge la libertatea concretă. Pentru împlinirea acestui deziderat, erosul trebuie transformat din instinct în ritual. După etapa exercițiilor pregătitoare urmează ritualul propriu-zis al iubirii mistice. Acest ritual, după cum susține tot Bose în cartea sa, Comentariu la disciplina spirituală în tovărășia femeii, evidențiază caracterul ceremonial al unirii sexuale între sadhana

[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
strategii pentru a scăpa din captivitatea iubirii. Este un exercițiu pe care-l practică în speranța că, la fel, într-o zi se va elibera de boala de care suferă. Regăsim în Inimi cicatrizate aceeași dorință dureroasă de izolare. În fața erosului, a unui sanatoriu aglomerat, Emanuel, ca și personajul Întâmplărilor din irealitatatea imediată, simte nevoia de a fi singur. Locurile bune" de care vorbea Nicolae Manolescu, ca spații securizante alese de personajul Întâmplărilor, apar și aici: În afară de oraș se găsea un

[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
loc tăcut și izolat cu totul de circulație, unde se ducea adesea când era singur. Acolo nu o adusese niciodată pe Solange. Își păstra acest refugiu pentru orele de desăvârșită singurătate 296. Nevoia de a avea o altă identitate revine. Erosul și maladivul, Solange și spațiul sanatoriului îi amintesc lui Emanuel de faptul că nu poate fi decât ceea ce este. Emanuel, ca și personajul Întâmplărilor, realizează kierkegaardian că ,,eului nu-i este dat să fie decât eu". Soluția pe care Emanuel

[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
faptul că nu poate fi decât ceea ce este. Emanuel, ca și personajul Întâmplărilor, realizează kierkegaardian că ,,eului nu-i este dat să fie decât eu". Soluția pe care Emanuel o găsește mutarea în vila Elseneur are aparent semnificația evadării din eros și sanatoriu. De fapt, această evadare coincide cu dorința personajului de a avea o altă identitate. Imposibil de realizat iluzia unei alte identități în captivitatea sanatoriului și a relației cu Solange. Personajul se simte pentru prima dată liber sau trăiește

[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
identitatea"297. Sanatoriul acționează asupra personajelor ca un drog care se insinuează lent și definitiv. Odată intrat în acest spațiu există ceva care te împiedică să-l părăsești. Comportamentul devine automatizat, reacțiile previzibile, coordonatele în care se scurge viața sunt eros thanatos. Maladivul este punctul comun al tuturor. Fiecare personaj trăiește o poveste de dragoste, fiecăruia îi este destinat să moară într-un anumit fel. Romanul vorbește despre istoriile celor care încearcă să evadeze din acest spațiu fără a avea regrete

[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
cu Solange: Cu Solange totul se petrecuse în mod net și definitiv; acum parcă ghipsul mai rămânea pe el ca un ultim vestigiu al oribilei aventuri. "Odată cu el voi dezbrăca și toate amintirile mele despre dânsa", își spuse el304. Din eros se iese tot prin eros. Întâmplarea pe care Emanuel o va trăi cu Katty confirmă nevoia stringentă a personajului de a scăpa de eul care i-a fost dat. Finalul textului nu confirmă schimbarea de statut a personajului, ci dimpotrivă

[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
se petrecuse în mod net și definitiv; acum parcă ghipsul mai rămânea pe el ca un ultim vestigiu al oribilei aventuri. "Odată cu el voi dezbrăca și toate amintirile mele despre dânsa", își spuse el304. Din eros se iese tot prin eros. Întâmplarea pe care Emanuel o va trăi cu Katty confirmă nevoia stringentă a personajului de a scăpa de eul care i-a fost dat. Finalul textului nu confirmă schimbarea de statut a personajului, ci dimpotrivă, Emanuel pornește spre un viitor

[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
a scăpa de sine. Întâmplările în irealitatea imediată aduce în prim plan nevoia evadării eului în ireal, impulsionat de dorința metamorfozării continue în vederea găsirii unei alte identități iar Inimi cicatrizate descrie demersul eșuat al personajului de a se folosi de eros pentru a avea libertatea mult visată. Personajul va înțelege că libertatea altuia nu este libertatea sa. Ultimul roman al lui Blecher pare o împăcare a eului cu sine, o acomodare cu starea sa, o coborâre în abisurile ființei în vederea identificării

[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
nocrurn se justifică exprimând chemarea thanatosului. Această atracție se va estompa în momentul în care personajul va trăi, pentru scurtă durată, o nouă experiență erotică. Practic, acest momenent va exclude alte trăiri, alte chemări ale personajului. Cele două voci, ale erosului și ale thanatosului, pe care personajul le ascultă nu se exclud, se completează. Sfârșitul romanului este edificator în acest sens. Simbol al degradării și descompunerii umane, ultima experiență trăită de personaj la malul Mării Negre va anula și ,,locurile bune", spațiile-refugiu

[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
definit prin thanatos și maladiv, povestea de iubire dintre Emanuel si Solange nu are niciun viitor. Prin iubire, personajele bonave, nu fac decât ,,să înșele" destinul care le-a fost dat, sperând că într-o zi vor putea fi altfel. Erosul oscilează între iluzie și realitate, imaginea a ceea ce înseamnă cu adevărat să iubești în acest spațiu fiind ilustrată în scena în care Solange îl vizitează pe Emanuel la vila Elseneur. Solange experimentează la un alt nivel boala lui Emanuel. Se

[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755

primordiale sau Oul universului, ceea ce face din el o imagine a Verbului creator. Constată apoi naivitatea discuțiilor camarazilor săi despre posibilitățile de tranșare a adulterului într-o căsnicie și vine cu propriile argumente ce denotă o bună cunoaștere a filozofiei erosului, însă tonul vehement este necontrolat, suburban, în total dezacord cu formația-i intelectuală. În rândurile asistenței provoacă o impresie dezagreabilă: "Au tresărit toți și apoi au rămas încremeniți de nedumerire, ca și când din tavan s-ar fi desprins, și ar fi

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
l'amour al lui Sthendal, eseistul pomenește de existența a patru tipuri de iubire, între care amorul-pasiune și amorul-vanitate i se par operante pentru conflictul de idei din Suflete tari. La suprafață, textul piesei se pretează cazuisticii primei forme a erosului, însă aceasta se subțiază și cedează "presiunii din adâncime" a amorului ce intră sub incidența pasionalului. Amorul-pasiune, specific literaturii cavalerești din Evul mediu timpuriu, presupune implicarea amantului într-un ceremonial menit să îl purifice și să îl perfecționeze spiritual. Pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
clus" al provensalilor și în conceptul erotic cavaleresc, femeia iubită e un simbol pentru a exprima atracția Absolutului, adică o nostalgie a dispariției, o sete de contopire, de pierdere în divinitate. Catharii nu iubeau creatura, ci principiul increat. De aceea, eros-ul lor e un dor de moarte."126 (s. n.) Cel puțin trei poezii din subsolul romanului (Cer final, Patul lui Procust și Parafă) relevă, după cum am evidențiat la începutul capitolului, desfacerea increatului în elemente ale creatului. Pentru poet însă, procesul

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
formele în care se manifestă de la Jocul ielelor și până la a doua variantă a Actului venețian din 1947, ca și raporturile complexe dintre conștiință și pasiune. Unde sfârșește rațiunea și când apare patologicul, sau dacă luciditatea exercită vreun control asupra erosului descătușat sunt întrebări care îl frământă pe Al. George: "Luciditatea care determină cuantumul pasiunii și, deci al dramei, nu înseamnă un control asupra pasiunii. Aceasta ia de multe ori forma devastatoare pentru întreaga viață interioară a celui stăpânit de ea

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
definitivă a frontului. Războiul este o dramă al cărui caracter cognitiv risipește suferințele maladive provocate de iubire, gelozie și incertitudine. E greu să nu convii, alături de Al. Paleologu, că spiritului cavaleresc îi repugnă războiul, fără a refuza lupta. Cavalerul concepe erosul în sensul filozofiei eline, ca dragoste pentru un anume tip de creație sau ideal (ce nu exclude eternul feminin), intrând astfel în contradicție cu rigiditatea și antiintelectualismul cazon. Nu-și sacrifică eroismul și caracterul combativ pe altarul zeului Marte, ci

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
și Occidentul cu o întrebare retorică: Cine nu ar dori să asculte o poveste despre dragoste și moarte?". Dragoste și moarte înseamnă Patul lui Procust, după cum această anodină Emilia e mai mult situată în sfera Tanatosului decât în cea a Erosului. Simbolul ei este al unei ape în nemișcare, ochii săi nu au nici o urmă de strălucire care să trădeze cerebralitatea, fiind comparați cu o baltă verde, stătută. Prin medierea chipului matern, apa se contopește cu însăși moartea. Complexul matern camilpetrescian

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
și în umanioare, în general, materia de predat, analizat și exersat sunt ele însele încărcate de emoție. Emoția aceasta va avea în mare măsură afinități, imediate ori indirecte, cu imperiul iubirii. Intuiesc faptul că în științe apelurile își răspândesc propriul eros, dar pe căi mai greu de urmărit."243 (s. a.) Așadar, comunicarea și comuniunea presupun o coerență a sentimentelor, dar și a refuzurilor împărtășite. Într-un mod asemănător acestui proces de "seducție" și convingere, reînnodăm firul asocierilor, voite sau accidentale, teoretice

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
fără rezerve ideea inspirată a Svetlanei Paleologu-Matta din care deducem că, pentru Eminescu, atât Maria, tânăra din Ipotești, prematur trecută dincolo, cât și Poezia se contopesc în imaginea Animei 273, am putea conchide că tanatofilia sa este, în fond, asumarea Erosului tragic, iubire fatală întru creație. Tragicul este dublat de faptul că, înainte de moarte, poetul cunoște "sminteala" specifică geniilor care au cutezat "saltul" de la inițiere la ceea ce nu poate fi în veci cunoscut: ființa (Sein), cu toate misterele sale imposibil de

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
finalul primei etape din creația eminesciană (1879, după argumentele lui Ibrăileanu), iubirea situată în cadrul feeric al naturii este angelică, având în vedere expresia lui Călinescu. Chiar pudică am completa noi. Nu este vorba aici de o reprimare a instinctului incestuos? Erosul eminescian este o amalgamare între iubire pentru Femeie și divinizarea Mamei protectoare. Comentariul lui Tudor Vianu la poezia O, mamă..., publicată în aprilie 1880, la patru ani de la moartea Ralucăi, sprijină o asemenea ipoteză. Iubita este o ipostază a unei

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
Spiritului critic...,psihologismul exclude natura.294 În ultima sa parte, afirmația pare discutabilă, dacă invocăm un sonet ca Afară-i toamnă... sau întreaga lirică bacoviană, în care natura devine factor consubstanțial al angoaselor poetului. Judicioasă rămâne observația dispariției treptate a erosului de tip idilic, în consonanță cu natura, explicația constând, credem noi, nu doar în deplina maturizare artistică a lui Eminescu, ci și despărțirii ireversibile de Mamă. Măcar descrierile de natură devin din ce în ce mai rare după 1876. însă tot după această dată

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
nou de tristețe, dinții au prins buza de jos și pe urmă am unit sprâncenele în unghi ridicat ca să nu-mi dea lacrimile."336 În pofida legăturilor mai mult ori mai puțin stricte cu o conveniență, expresivitatea ochilor etalează și blamează erosul. În sensul adausurilor hiperbatice, edificatoare pentru celelalte "trăiri", citirea progresivă prezintă relația doamna T. Fred Vasilescu din unghiul sensibilității accentuate a personajului masculin, sensibilitate nesesizată de cei mai mulți: "...Prietenii mei cred sincer că nu am inimă. .. Și citează cazuri de autentică

[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]