12,743 matches
-
anii vom ști tot mai puțin, care '02. 1900, pesemne. Începutul (vezi mai sus) e ceva mai tîrziu, cu amintirea unei arătări în rochiță cu buline. Pe mama arătării o cheamă Steluța, ecoul tinereții la o poezie de Alecsandri, iar "eu" îi spune Pelucia, Pelucia de Rahaj, dulce ca un mapiah. Ce va fiind acela mapiah, Dumnezeu știe! Și filele se risipesc, vraiște. Amintiri directe, naive: odăițele bunicilor, cu povești lungi și aluat de baclava, "farfurioara cu floricele albastre și furculița
Ab ovo by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8021_a_9346]
-
de poeți. Un alt remarcabil poet de limbă galeză al Scoției, Sorley MacLean (1911-1996), îl consideră "un simbol al poeziei galeze și al unei vieți însemnate de o mare și tragică pasiune romantică". Cel mai renumit poem al său, Ňran eile air an aobhar cheudna (Un alt cântec pe aceeași temă), l-a marcat pe MacLean atât prin profunzimea sentimentelor, cât și prin perfecțiunea stilului. Tot el aprecia că, într-o o listă a melodiilor de neuitat, ce par "să emane
William Ross - iubirea ca fataliate by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/6918_a_8243]
-
prin profunzimea sentimentelor, cât și prin perfecțiunea stilului. Tot el aprecia că, într-o o listă a melodiilor de neuitat, ce par "să emane din cuvintele înseși, de parcă acestea din urmă au plăsmuit melodiile", el inclusese neapărat versiunea poemului Ňran eile "cântată de tatăl meu" (dovadă a persistenței, până în zilele noastre, a obiceiului străvechi de a cânta poezia). Ross era un poet-orfevru, care-și cizela îndelung creațiile. Având o înaltă conștiință artistică, era pătruns de vocația sa, căreia i se dăruise
William Ross - iubirea ca fataliate by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/6918_a_8243]
-
îndelung creațiile. Având o înaltă conștiință artistică, era pătruns de vocația sa, căreia i se dăruise fără a-și cruța energiile. În eseul său intitulat Vechi cântece și noua poezie (Old Songs and New Poetry, 1985), MacLean consideră că Ňran eile este "unul dintre cele mai mari poeme compuse în orice limbă vorbită în insulele britanice". Totodată, dornic să convingă întregul public nevorbitor al galezei scoțiene că acest ultim poem-cântec al lui William Ross este comparabil, prin calitatea sa, cu sonetele
William Ross - iubirea ca fataliate by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/6918_a_8243]
-
multe nivele, mă aflu printre cei optimiști care spun că este posibil să ne “vindecăm” viața. La toate nivelurile. La nivel financiar, social, al stării de sănătate, emoțional, sufletesc, spiritual. Vă propun o călătorie către liman. Către malul celalalt al eului nostru, către sănătate, echilibru, liniște sufletească și dezvoltare personală. Avem nevoie doar de dorința de schimbare în bine și de puțină perseverență. Iată ce vom face: vom căuta să înțelegem cauzele profunde ale dezechilibrelor și apoi ne vom recăpăta echilibrul
Regăsirea de sine, prin terapie bio-informaţională. Primul pas: reînvăţaţi să zâmbiţi () [Corola-journal/Journalistic/69223_a_70548]
-
vorbi despre sine, într-o vreme a ardenței confesiunilor, se vrea identificat, nu fără o ușoară iritare a unor obiecții prezumate, cu suprafețele obiective ale operei: "M-am sfiit totdeauna să scriu pentru tipar la persoana întîi. Hiperbolizarea aceasta a eului, rămășiță anacronică de la romanticii care, ei și atunci, puteau să se creadă buricul pămîntului, mi se pare puțin ridicolă". Scriitorul face din impersonalitate o profesie de credință, ce se armonizează parcă, avant la lettre, cu teza barthesiană că "opera se
Rebreanu în oglindă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6927_a_8252]
-
buricul pămîntului, mi se pare puțin ridicolă". Scriitorul face din impersonalitate o profesie de credință, ce se armonizează parcă, avant la lettre, cu teza barthesiană că "opera se scrie singură": "Psihologia și obiectivitatea merg alături și presupun aceeași retragere a eului scriitoricesc în colțul cel mai modest al sufletului, spre a lăsa loc desfășurării creației. Modestia nu e și dezinteres, ci dimpotrivă o atitudine. Fără amestecul meu direct, opera va putea crește și trăi independent. Copilul zdravăn n-are nevoie în
Rebreanu în oglindă by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/6927_a_8252]
-
adjudecă astfel, aproape în detrimentul celor de sânge, cu o "sinceritate insuportabilă". Simțul morții, consideră Barnes, e ca și simțul umorului. Îl ai sau nu. Și în funcție de el înțelegi viața într-un chip mai mult sau mai puțin nimerit. Azi, când eul e o iluzie demonstrată științific, când "singurul instrument pentru înțelegerea creierului e creierul însuși", când fabricile de vise s-au năruit ("comunismul sovietic, Hollyoodul și religia organizată"), când "religia artei" își pierde și ea treptat speranța la un paradis, singurul
Julian Barnes - Nimicul de temut by Mihai MOROIU () [Corola-journal/Journalistic/6937_a_8262]
-
contactul cu Cioran, cu care avusese un măgulitor schimb epistolar, n-a mai fost restabilit. Semnificativ, Ilie Constantin se fixează tot mai frecvent asupra trecutului d-sale melancolizant. Îl evocă, îl prefiră cu simțămîntul, în filigran, al unei alienări în raport cu eul vexat într-o țară "refractară la poezie" (Cioran dixit !). Iluziile brutal contrariate în mai multe rînduri îi modelează un frison al inadaptării ce acordă numeroaselor d-sale pagini retrospective un aer de elegantă, deși pătrunzătoare lamentație. Stăpînirea tehnicii manipulate cu
Clasicul romantic by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8141_a_9466]
-
capete, mai mulți ochi." (Elegie XI). De altfel decăderea în teratologic și descoperirea Răului interior sub forme monstruoase este unul din efectele demoniei Realului pe care poeta îl resimte acut și a cărui investigare și exorcizare, ca dramă intimă a eului, formează o mare parte din materia poemelor sale. Mărturia acestei stări de criză prelungite este pe cît de tranșantă, pe atît de elocventă: "Fusese obligată să trăiască / la limita existenței / și asta ani buni! / în cumplita tinerețe a visului / și
Expresioniști după expresionism by Georgeta Moarcăș () [Corola-journal/Journalistic/8147_a_9472]
-
Altoi, la fel ca Ornic... Aspectuosul volum din 1972 cuprinde totuși, și cele mai multe poeme definitorii ale încă tinerei mele maturități! Cel dintâi, Fântâna dă măsura lirismului la care speram să ajung, fie și din când în când; glasul îndârjit al eului liric domină visarea și îi dă viață: Dus de vis ca vălul miresei în joc, dus de vis peste goluri, pe unde talpa-i ușoară și încrezătoare. Și o bătaie a inimii poate fi treaptă și o zbatere a pleoapei
Celălalt by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8165_a_9490]
-
și nimeni nu s-a născut s-o coboare. Sintagma din Neguțătorul de săbii: Atunci fugi în alt popor" va fi continuat, oare, să mă urmărească din exteriorul stării mele conștiente? La modul negativ, ei pare să-i dea răspuns eul din poemul Desprinderea de țărm: Niciodată nu vei porni cu adevărat de aici, din hotarul etern, legănat și șters și iar viu, unde mareele cern pietre de hotar. Poți fi un catarg solitar în mijlocul mării, cu orizontul rotindu-se încet
Celălalt by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8165_a_9490]
-
în soare", căci tânjirea nu contravine resemnării. Ritmurile curgerii heraclitiene străbat astfel prin părelnice răsfrângeri: "cum unduirea reflexelor prin coroana / blânzilor arbori ai amiezii". Un poem total "despletit" este Vârtejul, unde situația ființei umane în univers pare la limita îndurării - eul fiind un condamnat, implacabil căutat de universale forțe de ordine. Iar evadarea din final este, poate, ajungerea pe nava ce-l va duce spre pedeapsă: (...) Tu stai la țărmul ierbii, fără apărare, și cerul te scrutează, și-ai fugi acoperiș
Celălalt by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8165_a_9490]
-
știind că vei fi luat și din prăpăstii de beton, din cazemate de munți stratificați: ca să fii prins, un continent întreg s-ar disloca! Obsesia țărmului nu e nicăieri mai intensă decât în Plajă (devenită Clipă de nisip) - chiar dacă, aici, eul liric nu mai este hăituit, jucând doar rolul de spectator al unui peisaj halucinant care, negreșit, îl înglobează, dar de sus și de departe, ca pe toți ceilalți pământeni: Cât de năprasnic se dezlănțuise nisipul: vastă, roata lui cu flăcări
Celălalt by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8165_a_9490]
-
Hermann își descoperă sosia, are convingerea asemănării perfecte, iar de aici viața lui ia alt curs, ce se încheie cu o stare ambiguă (nebunie sau prefăcătorie), în Scandalul, fenomenul este unul al dedublării: sosia este celălalt, partea întunecată a propriului eu. Acțiunea romanului Disperare se compune din aventura trăită de Hermann Karlovici, un afacerist de mâna a doua, emigrat din Rusia bolșevică la Berlin. Printr-o întâmplare, aflat la Praga în timpul unei călătorii de afaceri, Hermann, îl cunoaște pe Felix, un
Întâlnirea cu Dublul by Elisabeta Lăsconi () [Corola-journal/Journalistic/7072_a_8397]
-
produs mi se pare satisfăcător, e un indiciu că și "starea" cu pricina e bună. Dacă nu, citesc sau ies la plimbare cu cîinele, în speranța că nebuloasa lăuntrică se va risipi, că va apărea lumina unei relații convenabile cu eul meu. Aceasta, în ceea ce privește condiția așa-zicînd umorală a ființei, cea din care decurge și capacitatea comunicării scriptice cu rol de autentificare (un soi de instanță notarială prin care ființa girează actele apte a o reprezenta). Cît privește "convingerile", aici mobilitatea ar
GHEORGHE GRIGURCU: "La judecata de apoi a literaților, nădăjduiesc să fiu sancționat cu precădere ca poet" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/8077_a_9402]
-
de o anume energie pentru a ți le limpezi periodic, extrăgîndu-le din fluxul inevitabil opac al diversității trăirilor. - Vă invit acum la un exercițiu incomod: ați accepta, cu spiritul dvs. liber, să încercați a vă detașa o clipă de propriul eu, pentru a vă face singur cadou un portret cît se poate de caustic și neprietenos, așa cum v-ați vedea schițat, să zicem, cu ochii unui detractor înverșunat? - E un "exercițiu" dificil, nu-i așa? Adoptînd perspectiva unui "detractor", s-ar
GHEORGHE GRIGURCU: "La judecata de apoi a literaților, nădăjduiesc să fiu sancționat cu precădere ca poet" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/8077_a_9402]
-
dorința unei activități permanente, a unei "profesionalizări" în sfera literară. Se cuvine însă o precizare. Departe de-a o disprețui, de-a o socoti o întruchipare a "neputinței" de-a crea, îmi place să văd în critică un produs al eului în figuri similare cu cele ale literaturii în genere. La fel ca scriitorul (de facto, scriitor el însuși), criticul își pune la masa de joc personalitatea pe care și-o poate cîștiga sau pierde în calificarea sa estetică. El interpretează
GHEORGHE GRIGURCU: "La judecata de apoi a literaților, nădăjduiesc să fiu sancționat cu precădere ca poet" by Dora Pavel () [Corola-journal/Journalistic/8077_a_9402]
-
tulbură liniștea autorului, în "turnul lui de fildeș", în veritabila "casă familială de creație" de la unul din etajele imobilului. El crede, mai întâi, că e vorba de o pasăre, "o aprigă ciocănitoare" - în raport, s-ar zice, și cu vârsta eului liric; nu întâmplător el vorbește despre arborii din dreptul ferestrei ca despre coloane ale casei. Deci, pasărea "de ceas rău" nu are a sfâșia cojile pure, căutând larve, fiind că "pe-aici e neted timpul", arborii-coloane sunt sănătoși. O a
"Atunci fugi în alt popor" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8096_a_9421]
-
este o femeie "dezlănțuită cu bătătorul pe covoare". Peisajul orășenesc-domestic ne îngăduie, totuși, o supoziție la prima vedere fantastică: femeia bătând covoare poate fi însăși Muza, care îi cere poetului, ca în Alfred de Musset: "ia-ți lira și suspină"! Eul liric din poezia mea se mulțumește să o trateze strict ca pe femeia cu covoare: "suie-te și te așterne / între marile, prăfoasele lor aripi". Covoarele vor începe să fâlfâie, "să-și ia zborul spre răsărit, / prin nemărginirea de pulbere
"Atunci fugi în alt popor" by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8096_a_9421]
-
trupă din San Francisco, un deținut anonim a transcris lapidar pe o filă de jurnal: "o piesă la scara lumii". O sintagmă pur și simplu esențială și pentru spectacolul lui Purcărete. Un spectacol "la scara lumii". O lume înghesuită în eul a două personaje, un eu cât o omenire, în care pulsează emblematic, trecute prin filtrele îndelungatei așteptări, câteva dintre atributele frecvent vehiculate în legătură cu opera lui Beckett: "dezolare" "negativism", "spaimă", "pesimism", "neputință de ieșire dintr-o situație" etc. Spațiul moral și
Așteptare și limită existențială by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/8102_a_9427]
-
deținut anonim a transcris lapidar pe o filă de jurnal: "o piesă la scara lumii". O sintagmă pur și simplu esențială și pentru spectacolul lui Purcărete. Un spectacol "la scara lumii". O lume înghesuită în eul a două personaje, un eu cât o omenire, în care pulsează emblematic, trecute prin filtrele îndelungatei așteptări, câteva dintre atributele frecvent vehiculate în legătură cu opera lui Beckett: "dezolare" "negativism", "spaimă", "pesimism", "neputință de ieșire dintr-o situație" etc. Spațiul moral și temporal al desfășurării acțiunii, cel
Așteptare și limită existențială by Ion Cocora () [Corola-journal/Journalistic/8102_a_9427]
-
Sibiu, 1943). Dumitru Stăniloaie, cel mai important din rîndul acestor oponenți clerici, îl considera pe Blaga "adept al lui Democrit și în special al atomismului materialist" și dădea glas dezamăgirii că filosoful trata problema dogmei exclusiv ca "un produs al eului", confirmat fiind de texte apărute în Gândirea în care Blaga era comparat cu Iulian Apostatul, generate, după toate probabilitățile, de pana lui Crainic, și el un polemist acid: "Pentru cine vrea să tragă concluzii din marile evenimente istorice, exemplul lui
Polemica lui Blaga by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/8117_a_9442]
-
i-au purtat în diverse colțuri ale lumii, în urma cărora au rămas însă povești pline de tâlc, experiențe revelatorii, lecții de viață transmise din generație în generație. Într-un fel, Cartea șoaptelor este un soi de Bildungsroman al edificării propriului eu al scriitorului și omului Varujan Vosganian prin intermediul relatărilor despre faptele și vorbele celor bătrâni. Personajul principal este bunicul Garabet Vosganian, cunoscut de autor în copilărie , care la rândul său, i-a cunoscut pe supraviețuitorii pogromului turcesc împotriva armenilor de la sfârșitul
Un Pateric armenesc by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/6950_a_8275]
-
iar copiilor li se strepezesc dinții". E greu să rămîi indiferent cînd vezi cum se repetă fraze ca: "mi-era frică de mine"; "mi-era silă de mine"; "putreziciunea mea lăuntrică (...) mă făcea să sufăr ca un cancer"; "să schimb eul abject cu un altul". Mereu dă la iveală vise nerealiste. Nutrește convingerea că va cuceri America, unde e invitat - și acceptă - să se lanseze într-o carieră de conferențiar pentru care omul incapabil de un studiu susținut nu avea nici
Mult chinuitul Maurice Sachs by Mircea Lăzăroniu () [Corola-journal/Journalistic/6959_a_8284]