4,693 matches
-
Tudor Vladimirescu» din Capitală lucrînd la noul ciocan”. În contextul unor asemenea reportaje (și acesta e tonul general), nu poate să nu sară în ochi un text al lui Radu Cosașu (în pagina 5 a numărului 19 șdin 1960ț), intitulat „Evocare”, un reportaj imaginar de la semnarea capitulării germane în fața puterilor aliate învingătoare. Pe urma unui document redactat de doi ziariști sovietici, document care descrie minut cu minut semnarea capitulării necondiționate germane în 1945 lîngă Berlin, Radu Cosașu reconstruiește, cu minime mijloace
Să ne cunoaștem trecutul by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/5552_a_6877]
-
să compare, trecând în planul al doilea cunoașterea. Lucrurile se petrec după același pattern mental: „Comentatorii mai vârstnici regretau cu intensitate, în deceniile de după Revoluția Franceză, acea douceur de vivre a apusului ancien régime. O sută de ani mai târziu, evocările și amintirile Europei de dinaintea Primului Război Mondial descriau, de regulă (și încă mai descriu), o civilizație dispărută, o lume ale cărei iluzii au fost distruse pur și simplu: Nu va mai exista vreodată o astfel de puritate»” - ultima parte a citatului e
Brave old world (1) by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/5663_a_6988]
-
în conștiința anatomică, să înscrie tensiuni contradictorii, pînă la nivel infinitezimal. Ne amintim, alcătuirii statornicite în planșele sale ilustre, Vessalius, marele flamand, îi hărăzea o lectură coerentă sub denominația Fabrica corporis humani. Termenul, de proveniență latină, de utilizare inteligibilă în evocările picturii italiene, trimitea deopotrivă spre construcțiile de fantezie ce răsăreau ornamental în parcuri peisagere. Anatomistul îl putuse afișa emblematic, deoarece, de la antici, de la Vitruvius, se răspîndise ideea că edificiul trebuie să asculte, și el, de acea perfectă corespondență reglînd modular
În simbolismul corpului by Dan Hăulică () [Corola-journal/Journalistic/5666_a_6991]
-
Securitate cu misiuni în exterior, s-au numărat, între alții, Noel Bernard și Paul Goma? În spatele dosarelor închise Un punct de vedere destul de decis în cazul Mihai Botez are Radu Ioanid, care își construiește ipoteza în special pe deducții, similarități, evocarea unor situații ce-i ridică semne de întrebare (de pildă - autograful dat de Mihai Botez lui Marian Ureche) și mărturisirile făcute lui între patru ochi, cu martori sau prin mesaje electronice de diverse surse creditabile a fi deținut informații despre
Un mare disident: Dorin Tudoran by Radu Călin Cristea () [Corola-journal/Journalistic/5825_a_7150]
-
latență dintre excitația exterioară și reacția organismului devine tot mai lung, la originea gîndului stînd chiar acest moment de întîrziere. E vorba de o amînare cu efect reflexiv, și nu există conștiință decît acolo unde există amînare, memorie și implicit evocarea unor cunoștințe. Cine reacționează imediat la realitate nu e un subiect propriu-zis, ci o prelungire a obiectelor din jur: o pseudopodă a obiectivității lumii. Sperantia descrie astfel procesul: „Pentru ca ceva să fie obiect de conștiință, de atenție și de gîndire
Ultima suflare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5597_a_6922]
-
imediat la realitate nu e un subiect propriu-zis, ci o prelungire a obiectelor din jur: o pseudopodă a obiectivității lumii. Sperantia descrie astfel procesul: „Pentru ca ceva să fie obiect de conștiință, de atenție și de gîndire, trebuie să fie o evocare. Nu putem gîndi decît ceea ce memoria ne furnizează. Prezentul nu există pentru noi decît în măsura în care îl atașăm și-l asimilăm evocărilor. Dacă o astfel de asimilare nu se face, prezentul rămîne subconștient. Cît timp nu intervine evocarea, psihicul nu e
Ultima suflare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5597_a_6922]
-
descrie astfel procesul: „Pentru ca ceva să fie obiect de conștiință, de atenție și de gîndire, trebuie să fie o evocare. Nu putem gîndi decît ceea ce memoria ne furnizează. Prezentul nu există pentru noi decît în măsura în care îl atașăm și-l asimilăm evocărilor. Dacă o astfel de asimilare nu se face, prezentul rămîne subconștient. Cît timp nu intervine evocarea, psihicul nu e decît experiență nedistinctă de subiect, și subiectul nedistinct de experiență. Fără evocare, subiectul și experiența sînt unul și același lucru. Subiectul
Ultima suflare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5597_a_6922]
-
să fie o evocare. Nu putem gîndi decît ceea ce memoria ne furnizează. Prezentul nu există pentru noi decît în măsura în care îl atașăm și-l asimilăm evocărilor. Dacă o astfel de asimilare nu se face, prezentul rămîne subconștient. Cît timp nu intervine evocarea, psihicul nu e decît experiență nedistinctă de subiect, și subiectul nedistinct de experiență. Fără evocare, subiectul și experiența sînt unul și același lucru. Subiectul nu trăiește atunci decît în datele experienței. Astfel evocarea e cea care creează subiectivitatea și activitatea
Ultima suflare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5597_a_6922]
-
pentru noi decît în măsura în care îl atașăm și-l asimilăm evocărilor. Dacă o astfel de asimilare nu se face, prezentul rămîne subconștient. Cît timp nu intervine evocarea, psihicul nu e decît experiență nedistinctă de subiect, și subiectul nedistinct de experiență. Fără evocare, subiectul și experiența sînt unul și același lucru. Subiectul nu trăiește atunci decît în datele experienței. Astfel evocarea e cea care creează subiectivitatea și activitatea subiectului.“ (p. 20) Și astfel, grație funcției reflexive a conștiinței, omul are trei mari nevoi
Ultima suflare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5597_a_6922]
-
prezentul rămîne subconștient. Cît timp nu intervine evocarea, psihicul nu e decît experiență nedistinctă de subiect, și subiectul nedistinct de experiență. Fără evocare, subiectul și experiența sînt unul și același lucru. Subiectul nu trăiește atunci decît în datele experienței. Astfel evocarea e cea care creează subiectivitatea și activitatea subiectului.“ (p. 20) Și astfel, grație funcției reflexive a conștiinței, omul are trei mari nevoi: 1) tendința de a se smulge din actualitatea imediată; 2) voința de valoare; 3) voința de comuniune în
Ultima suflare by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5597_a_6922]
-
sa de pe valea Frumoasei din Munții Sebeșului, a scris după model sadovenian povestiri de vânătoare, dar și interesante pagini de memorialistică. Cunoscând Blajul ca puțini alții - aici a făcut liceul între 1904-1907 - lui îi datorăm una din cele mai frumoase evocări a acestor instituții de învățământ, supranumite „fântâni ale darurilor” (Desculți la Școlile Blajului - publicată în România literară, nr.49 din 2 dec. 1982-p.4-5). După absolvirea Facultății de Drept s-a întors la Blaj, ca avocat al Mitropoliei, succedându-i
Aniversări by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/5599_a_6924]
-
făcut coborârea poeziei asupra-mi! Poeții și matematicienii sunt buni mai cu seamă în tinerețe, se spune; dar exemplele invers sunt și ele numeroase”. Reflecțiilor despre scris, despre poezia anilor ’60 și mai nouă li se alătură în Ego scriptor evocările de medii literare și ale boemei, portretele de scriitori care i-au fost apropiați lui Ilie Constantin (Lucian Raicu, Valeriu Cristea, Miron Kiropol, Alexandru Călinescu, Marin Sorescu, Dorin Tudoran, Șerban Foarță, Virgil Mazilescu), impresii de călătorie (prima, de grup, în
„Egalul celor mai buni“ by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5604_a_6929]
-
lungul a peste trei decenii, sub egida „Rotondei 13”. Inaugurate de Șerban Cioculescu și continuate, după moartea sa, de alți amfitrioni, respectivele întâlniri și dezbateri s-au dorit a fi un cadru neconvențional de manifestare a istoriei literare, sub forma evocărilor, medalioanelor și, mai ales, a intervențiilor memorialistice ale unor personaje ale acesteia: scriitori, critici, editori, artiști. Volumul al VII-lea ne propune, astfel, după scenariu deja acreditat, 13 „Rotonde 13”, dedicate unor clasici ca I. L. Caragiale, Mihai Eminescu sau George
Farmecul pierdut al istoriei literare by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5058_a_6383]
-
G. Călinescu și Perpessicius, scriitorilor Mihail Sebastian, Cezar Petrescu, Tudor Mușatescu și Dimitrie Stelaru, ori ignoraților, astăzi, Al. T. Stamatiad și Demostene Botez. Nici scriitorii care au făcut grele concesii politicului nu au fost omiși. Culegerea de față ne oferă evocări ale lui Cicerone Theodorescu și Alexandru Oprea: regretabile în sine - în special prin întâlnirea cu personaje pe care speram să le fi uitat definitiv -, transcrierile acestor dezbateri sunt utile pentru a reface cadrul de epocă și a respecta, astfel, autenticitatea
Farmecul pierdut al istoriei literare by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5058_a_6383]
-
sau unei echipe), care să le comenteze. Rezultatul ar fi, cred, spectaculos. În fiecare dintre cele 13 „Rotonde 13” editate aici există măcar o intervenție de excepție, iar acestea, mai mult decât altceva, justifică pe deplin proiectul editării înregistrărilor. În cadrul evocării lui Caragiale, din februarie 1984, de pildă, avem, pe lângă o prețioasă rememorare a regizorului Jean Georgescu, o splendidă intervenție a profesorului Ștefan Cazimir. Acesta ne dezvăluie, într-un discurs savuros, presărat cu obișnuitele sale vorbe de spirit, mecanismul de gândire
Farmecul pierdut al istoriei literare by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5058_a_6383]
-
o rețea de comentarii care să o pună în valoare. Dar, ca și în volumele anterioare, majoritatea intervențiilor editate aici sunt de citit de la un cap la altul. Oralitatea discursului netezește, cumva, asperitățile istoriei literare, transformând-o - în special în evocările cu caracter memorialistic - într-o lectură agreabilă, în egală măsură plăcută și instructivă. Asta dovedește că Șerban Cioculescu a avut dreptate când a inventat formatul „Rotondei 13”: chiar dacă istoria literară a devenit o îndeletnicire accesibilă mai curând specialiștilor, rebarbativă pentru
Farmecul pierdut al istoriei literare by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5058_a_6383]
-
primul s-a stins din viață prea devreme, iar cel de-al doilea a abandonat, din motive (mie) necunoscute. Nu închei, totuși, fără a semnala că, în acest volum al VII-lea al „Rotondelor”, editorii au inclus din nou textul evocării dedicate lui Al. T. Stamatiad, care mai apăruse identic și în volumul al V-lea al seriei. Nu știu cum ar fi comentat causticul Șerban Cioculescu împrejurarea. Eu o iau ca pe o bizarerie.
Farmecul pierdut al istoriei literare by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5058_a_6383]
-
care comentează apariția în „Le Point” din 10 noiembrie, e de părere că întreaga opera franceză a lui Cioran reprezintă un exercitiu original de convertire a filosofului. Nu ne aducem aminte că în România centenarul să fi dat naștere unor evocări, analize sau reeditări. Leonardo da Vinci la Național Gallery Cu siguranta cea mai așteptată expoziție a anului și, probabil, a secolului: la 9 noiembrie s-a deschis la Național Gallery din Londra o expoziție care găzduiește 13 din cele 19
Meridiane () [Corola-journal/Journalistic/5067_a_6392]
-
legături conceptuale cu volumele precedente despre teatrul vizual: o semantică a vizualității descoperă Oltița Cîntec în universul creației lui Silviu Purcărete. Analiza e completă, portretul artistului e unul în mișcare, adunînd „fragmentele” risipite la repetiții, în propriile mărturisiri sau în evocările altora, în texte intersectate, în relaționări cu alți regizori (Andrei Șerban, Gordon Craig, Lev Dodin, Tompa Gabor): portretul care rezultă din jocul cu mărgelele de sticlă ale unei înalte arte regizorale este al criticului, al spectatorului implicat și, deopotrivă, al
Criticul ca o fantomă pirandelliană by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5077_a_6402]
-
lui D.Caracostea că a pornit în literatură cu gândul unei monografii poetice a satului de peste munți. Nimic însă din Poeziile din 1905, singurul volum care contează cu adevărat în opera poetului, nu susține afirmația. Cel mult, putem vorbi de evocarea nostalgică a unui tărâm ideal și definitiv pierdut. E curios că nu s-a observat, nici chiar de către G.Călinescu, primul care s-a referit la mesianismul care l-ar apropia pe Goga de profeții Vechiului Testament, că țara cu
Octavian Goga (1 aprilie 1881-7 mai 1938) by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5647_a_6972]
-
conflicte, cu felul propriu de a vorbi, o lume (sau un fragment de lume) pe care proza noastră nu știu să o mai fi înfățișat. Originalitatea viziunii e fără dubiu și stă în multe. Stă în limbaj, cum spuneam, în evocarea ambianței someșene pline de culoare, dar stă mai ales în factura raporturilor dintre personaje, în dramatismul acestor raporturi și în caracterul lor puțin obișnuit, pe alocuri straniu. Nu am mai întâlnit până acum în proza românească conflicte atât de dure
O carte complexă by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5487_a_6812]
-
caz, până în 1966, fără dreptul de a publica un volum. Dimov avant Dimov, după inspirata formulă a lui Ion Bogdan Lefter, volumul Litanii pentru Horia nu conține nici cea mai măruntă nuanță propagandistică sau concesie față de instrumentalizarea comunistă a istoriei. Evocare lirică a istoriei tragice a Apusenilor anilor 1784- 1785, în bună măsură imaginară, cartea nu este nimic altceva decât expresia curată a patriotismului autentic al poetului. Cum patriotismul este (sau ar trebui să fie) un subiect ca oricare altul, în
Ultimul Dimov by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/4490_a_5815]
-
Ceaușescu, sau vreunui segment al ei ce reușise să supraviețuiască Patronului și să se recicleze în spațiul neofascist. Cel puțin în direcția respectivă se îndreptau bănuielile victimei puțin înainte de a fi ucisă.” Dincolo de reconstituirea tragicului sfârșit, eseul acesta este o evocare memorabilă a lui Culianu, care, potrivit lui Victor Ivanovici, avea „însemnele geniului”. Repere Am reținut din MIȘCAREA LITERARĂ (nr.1, 2012), revista care apare la Bistrița, amplul grupaj de texte consacrat scriitoarei Ana Blandiana. Despre literatura sa semnează articole Cristian Vieru
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/4497_a_5822]
-
fel încît să-i simțim apropiați, să-i înțelegem în umanitatea lor. Putem înțelege mai bine spiritul în care au fost interpretate de Petru Creția personajele biblice dacă ținem seama de definiția pe care cărturarul a dat-o exotismului. Nu evocarea unor lumi îndepărtate în spațiu și timp este, după Creția, exotismul, ci spiritul în care ele sunt gândite. Nu aparțin exotismului aceia „pentru care interesant e omul în universalitatea sa (și) peisajele și obiceiurile de departe... sunt doar un fel
Petru Creția – interpret al Bibliei by Petru Vaida () [Corola-journal/Journalistic/4500_a_5825]
-
atac furibund la adresa Holocaustului sau al Gulagului și cu atât mai puțin la adresa personalităților care au cochetat, într-un anumit moment al carierei, cu ideologia lor. Nu sunt de regăsit, de asemenea, dintr-o pudoare amestecată cu scepticism, nici obișnuitele evocări ale atrocităților fasciste sau comuniste. Insistența prea vocală asupra uneia, observă Norman Manea, echivalează, în prea multe cazuri, cu pledoaria pentru cealaltă. Ceea ce nu înseamnă, totuși, că particularitățile lor nu merită puse în relief: „Comunismul propunea un ideal generos umanist
Carnavalesc și totalitarism by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/3320_a_4645]