4,693 matches
-
de semne pe pagină până la", sau cu ton înduioșător de bombastic gen "spirit care ne-a tutelat fără să ne mustre cu degetul: Nichita." Clișee blânde, compromisuri gazetărești cu publicul țintă, sau freze banale și vlahuțiene sau hogașiene în descrieri, evocări cam fără vână și nervi ale personajelor Nichita Stănescu, epitete ornante și simpluțe în alte descrieri, acestea sunt constantele unui stil destul de inconstant și inegal, asta fiindcă există și texte frumoase, cu un sâmbure de nou și de expresie șmecheră
Literatura ca viață by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/14643_a_15968]
-
mîntuitor în însăși carnația realului, ca o despicare de nori prin care țîșnește, orbitor și extramundan, soarele. Echivocul se păstrează precum o "pecete a tainei". Morții învie, cîte o persoană pare a avea darul ubicuității, coincidențe stranii, violente, intersectează blîndele evocări narcotizate. Lumea pare a funcționa în planuri paralele. Din datele toropelii solare, ale verii atotstăpînitoare, se declanșează halucinația înălțării la ceruri, a substituirii întineritoare de identitate: "...S-au pornit cămeșoii ăia să dănțuiască, vorba unuia Isaia, un cămeșoi obosit vine
O existență artistică: Val Gheorghiu by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17087_a_18412]
-
cu grijă, cu finețe de caligraf într-un caiet care vede acuma lumina tiparului și care constituie ceea ce am putea numi și o literatură de samizdat. Aspecte din viața Blajului reia titlul volumului publicat în 1942, la care adaugă și evocările și portretele literare din volumul Oameni din Ardeal, Editura Minerva, 1973, pe care scriitorul, grav bolnav, a mai apucat să-l vadă, ca o palidă mângâiere, înainte de moarte. În deceniul patru al veacului trecut o serie de "scriitori ai locului
O restituire necesară by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/7569_a_8894]
-
o serie de "scriitori ai locului" scriu monografii ale orașelor în care trăiesc: Al. Dima scrie o monografie despre Sibiu, Octav Șuluțiu o alta despre Brașov. Cartea lui Radu Brateș cuprinde "filele" unei posibile asemenea monografii, în care se îmbină evocarea afectivă cu aprecierea istorică și istorico-literară informată, documentată.
O restituire necesară by Ion Buzași () [Corola-journal/Journalistic/7569_a_8894]
-
mult sau mai puțin îndepărtat " mai degrabă, mai îndepărtat " produc accese de melancolie și sentimentalism dificil de reprimat, aproape de neimaginat la pătimașa luptătoare din anii care au premers revoluției. Amintirea mamei și a tatălui, frînturi de imagini din copilăria bucureșteană, evocarea anilor tinereții prilejuită de dispariția cîte unui compagnon de route, îi oferă autoarei șansa de a scrie pagini tulburătoare, mici bucăți de proză de cea mai bună calitate. Moartea lui Cioran (la 20 iunie 1995) îi provoacă autoarei o nostalgică
Melancolii și decepții by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/12751_a_14076]
-
atât de cinic! Am spus-o deja: întins pe pat, în întuneric, mă simțeam mic, în primejdie și lipsit de apărare. M-a salvat de o puternică depresie o scenă care s-a petrecut atunci pe hol și a cărei evocare am promis c-o voi face. Să fi fost două noaptea. Venind de pe hol, unde, în dreptul rezervei mele, se aflau niște fotolii, o canapea și o masă ca loc de refugiu pentru cei care aveau insomnii, am auzit niște râsete
Diagnostic by Mirel Cană () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1368_a_2725]
-
un om a transformat o națiune, prin forța voinței și profunzimile omeniei lui. Plin cu scene de fast și violență, trădări și sacrificii de sine, tandrețe și sălbăticie, Taiko combină spectacolul panoramic al unei epopei de Kurosawa cu o vie evocare a Japoniei feudale. EIJI YOSHIKAWA s-a născut în 1892, lângă Tokyo. Începându-și cariera literară la vârsta de douăzeci și doi de ani, a continuat să lucreze ca ziarist în timp ce scria romane care se adresau unei game de cititori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2249_a_3574]
-
Potrivit lui A.R. Hochschild, angajații devin din ce în ce mai implicați în muncă emoțională o dată cu creșterea importanței sectorului serviciilor 27. Indiferent de domeniul de activitate, munca noastră presupune un contact din ce în ce mai des cu clienții. Pentru aceasta, organizația stabilește anumite reguli care presupun fie evocarea, fie suprimarea anumitor sentimente, atitudini și emoții. Organizațiile ne solicită să lucrăm la emoțiile și sentimentele pe care le trăim la locul de muncă: de exemplu o chelneriță, o coafeză sau un asistent social ar trebui să exprime interes și
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
rezerve noi și imaginabile rele, de la dictaturi fanatice și genociduri sângeroase până la banalizarea vieții prin sporirea consumului de bunuri și că ne așteaptă dezastre fără precedent, de la iarna nucleară până la creșterea temperaturii la scara întregii planete"1. Pentru Fukuyama această evocare este însă numai o strategie retorică menită să ofere mai multă forță argumentului său principal. Evenimentele imprevizibile precum și caracterul general indeterminat al istoriei, despre care vorbea H.A.L. Fisher 2 citat în Sfârșitul istoriei, sunt situații extreme ce determină experiențe distincte
[Corola-publishinghouse/Science/84961_a_85746]
-
Sân-Giorgiu, „Take, Ianke și Cadâr”, „Secolul”, 1932, 8; E. Lovinescu, Memorii, II, Craiova, 1932, 241-243; Constantinescu, Scrieri, IV, 423-429, VI, 48; Perpessicius, Opere, VI, 351-356, VII, 181, VIII, 290-292; Octav Șuluțiu, „Velerim și Veler Doamne”, „România literară”, 1933, 88; Baltazar, Evocări, 250-258; Chinezu, Pagini, 147-154; Călinescu, Cronici, II, 349-350; C. Rădulescu-Motru, „Mușcata din fereastră”, AAR, partea administrativă și dezbaterile, t. LIII, 1932-1933; Cioculescu, Aspecte, 269-272; Papadima, Creatorii, 269-271; Lovinescu, Ist. lit. rom. cont., 217-218, 368-369; Vivian Bell [Ionel Jianu], Cu Maria
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288917_a_290246]
-
familiei, care este capitală pentru înțelegerea naturii acestei instituții în Țările Române. Mihai-Răzvan Ungureanu: Cristina spune un lucru foarte interesant aici. Și de fapt unde converg părerile noastre? Chiar dacă mai putem avea deosebiri legate de cronologie sau de detaliu pe evocarea rolurilor în cuplu, teama ei și teama mea, independent, pentru că nu ne-am consultat înainte de a scrie aceste lucruri, ci după ce le-am bătut în cărți, a fost ca nu cumva, de fapt, să fim tributari unei bibliografii occidentale care
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
1831-1918) (I-IV, 1984-1996), ce continuă, în coordonarea generală a lui Ș., opera lui Ioan Bianu, Nerva Hodoș și Dan Simonescu pentru perioada „veche”, cuprinzând anii 1508-1830. Studiile de istorie a Bibliotecii Academiei, de bibliologie și biblioteconomie în general, precum și evocarea unor personalități ca Remus Caracaș ori Ioan Bianu întregesc o activitate remarcabilă. SCRIERI: Copiști de manuscrise românești până la 1800, București, 1959; Catalogul manuscriselor românești (în colaborare cu Florica Moisil și Lileta Stoianovici), vol. IV, București, 1967; Catalogul manuscriselor românești, I-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289979_a_291308]
-
de poeți (1939, volum colectiv), Poeme (1940) și Calea cu spini (1941). După război, publică fabule, epigrame, poezie umoristică, mai ales în „Urzica”. Concepută într-o manieră tradiționalistă, cu nuanțe folclorice, poezia lui B. este axată, mai ales, pe motivul evocării meleagurilor natale. A tradus literatură rusă și sovietică. SCRIERI: Dragostea văzută de poeți (în colaborare), București, 1939; Poeme, București, 1940; Calea cu spini, București, 1941. Traduceri: G. Revzin, Columb, București, 1949 (în colaborare cu Mihai Axente); C. Simonov, Umbra străină
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285765_a_287094]
-
Istoria Bisericii Armene (1934), după arhiepiscopul Husik Zahrabian, și Sfânta liturghie a Bisericii Armene (1937). Lucrare cu o impresionantă densitate de informații, Istoria armenilor (I-II, 1923-1926) nu e lipsită de oarecare calități narative, perceptibile mai ales în pasajele de evocare a tragediilor ce au însângerat istoria poporului transcaucazian. Ca publicist, M. stăpânește o bună limbă românească, vioaie, clară, fără fiorituri de stil. Intervențiile lui, prompte și de bun-simț, se bizuie pe credința în menirea socială a artei scrisului. Multe însemnări
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288099_a_289428]
-
122 pe care o analizezează pe larg în capitolul consacrat „Arhivei”. Pornind de la întrebarea firească dacă într-adevăr există utilizări ale indiciului cărora convergența să le permită regruparea într-o paradigmă unică, Ricoeur găsește răspunsul chiar în textul lui Ginzburg: evocarea unui amator de artă - faimosul Morelli de la care se reclamă Freud în studiul său Moise de Michelangelo - care a recurs la examinarea unor detalii aparent neglijabile (conturul lobului urechii) pentru a demasca falsitatea còpiilor picturilor originale, strategiile detectivistice ale lui
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
acrediteze ideea că nu există poezie în afara unui limbaj privilegiat, emfatic în sensul purității sale, mult diferit de limba comună”205, însă această îndepărtare a poeziei de forma intensiv-lirică nu presupune în mod necesar o abandonare a funcției sale de evocare (și nici nu exclude proliferarea conotațiilor). Dimpotrivă, așa cum pe bună dreptate remarca Jovan Hristiæ206, distincția dintre formele intensiv-lirice și cele extensiv-epice este trasată în interiorul literaturii, înlesnind nu atât accesul către sfera referențială, cât mai curând apropierea poeziei de statutul prozei
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
distincția dintre formele intensiv-lirice și cele extensiv-epice este trasată în interiorul literaturii, înlesnind nu atât accesul către sfera referențială, cât mai curând apropierea poeziei de statutul prozei ficționale. Să ne amintim de oroarea pe care i-o stârnea lui Mallarmé arta evocării, produs al unei imaginații extensive, exersată cu consecvență de prozatorii naturaliști din speța lui Zola. Din această perspectivă, distincției conotație/denotație îi putem substitui - poate cu mai mult temei - distincția dintre liric și epic: În ultimă analiză separarea de către simboliști
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
simboliști a poeziei de tot ceea ce nu e ea însăși (ca să revenim la cunoscuta frază a lui Valéry) reprezintă, de fapt, separarea formei lirice de forma literară epică 207. Esențială ni se pare, din această perspectivă, tocmai acea putere de evocare, ce îi displăcea în mod particular lui Mallarmé. Nu întâmplător, în studiul său consacrat limbajului poetic, Eugen Coșeriu 208 întrebuința destul de frecvent termenul de evocare. Pornind de la considerentele lui Karl Bülher cu privire la cele trei funcțiuni de bază ale semnului, grefate
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
forma literară epică 207. Esențială ni se pare, din această perspectivă, tocmai acea putere de evocare, ce îi displăcea în mod particular lui Mallarmé. Nu întâmplător, în studiul său consacrat limbajului poetic, Eugen Coșeriu 208 întrebuința destul de frecvent termenul de evocare. Pornind de la considerentele lui Karl Bülher cu privire la cele trei funcțiuni de bază ale semnului, grefate pe triada simptom-semnal-simbol (simptom al vorbitorului, semnal pentru destinatar și simbol al lucrurilor), cercetătorul observa că „în jurul reprezentării există un mănunchi de funcțiuni de evocare
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
evocare. Pornind de la considerentele lui Karl Bülher cu privire la cele trei funcțiuni de bază ale semnului, grefate pe triada simptom-semnal-simbol (simptom al vorbitorului, semnal pentru destinatar și simbol al lucrurilor), cercetătorul observa că „în jurul reprezentării există un mănunchi de funcțiuni de evocare”, că, nu numai în limbajul literaturii avem de-a face cu „acea bogată ambiguitate a cuvântului care, poate denota cu precizie ceva, fără a renunța, în același timp, și la alte denotări; adică avem o denotare și, în același timp
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
face cu „acea bogată ambiguitate a cuvântului care, poate denota cu precizie ceva, fără a renunța, în același timp, și la alte denotări; adică avem o denotare și, în același timp, ni se amintesc altele”. Există, așadar, „această posibilitate de evocare”. Limbajul poetic ar reprezenta, în plus „plenitudinea funcțională a limbajului”, spațiul în care se actualizează absolut tot ceea ce ține deja de semn, toate funcțiile acestuia. Merită să insistăm mai pe larg asupra argumentației desfășurate de Coșeriu în scopul susținerii acestei
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
În plus, tocmai prin situarea pe linia de interferență a tranzitivității cu reflexivitatea, scrierile autorilor europeni subminează implicit orice încercare de a trasa frontiere stabile între cele două modele, neutralizează mai toate opozițiile ireconciliabile demonstrând că, în ultimă instanță, între evocarea realului și reflecția asupra posibilităților limbajului nu există o prăpastie de netrecut. Ba mai mult, în anumite împrejurări ele își pot asuma roluri similare 295. Nu cred că absența unei ierarhizări între elementele celor două „ordine” ar reprezenta neapărat un
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
responsabilității: Nicăieri ca la poetul Oului și sferei faptul că „intimitatea” nu are nimic de-a face cu individuația și cu procesul de instituire a eului nu este mai evident. Chiar de la început, lirica sa și-a vădit preferința pentru evocarea originilor, a increatului, și-a construit o mitologie a simțurilor libere și suverane, o magie a cifrelor și neologismelor abstracte. Cu alte cuvinte, poezia stănesciană s-a situat mereu dincoace sau dincolo de conștiință, dincoace sau dincolo de simțul identității și responsabilității
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
dar nu au avut răgazul să se petreacă vreodată, din pricina intruziunii brutale a morții. De fapt, ceea ce provoacă vibrația autentică a poemului, străină - mai e oare nevoie să accentuăm? - de orice poeticitate tradițională, este tocmai „prozaismul cristalin și tăios al evocării unei drame personale”358 (se vorbește despre trei morți apropiați - mama, o soră necunoscută, fratele mai mare: simple fapte, dar cu rezonanțe îndepărtate, neliniștitoare, complexe). Așadar, în ciuda simplității sale, a transparenței copleșitoare în care se dizolvă parcă orice mister, acest
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
față de „giumbușlucurile ludice sau teribiliste” este uneori întemeiată. Analiza unei cărți a lui Ion Bănuță (cu un limbaj silnic, artificial) rămâne un model de rigoare și vigilență critică. Observații fine se află și în paginile despre V. Voiculescu (o emoționantă evocare), I. L. Caragiale, Tudor Arghezi, Panait Istrati, G. Topîrceanu, E. Lovinescu, Ion Barbu ș.a., cu informații noi și portrete foarte reușite. Comentatorul nu evită anecdota, dar nu vrea să fie socotit „un Păstorel al criticii”, cum avertizase într-un articol, ca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286258_a_287587]