2,300 matches
-
organ, din care o bună parte sau, cel puțin, glandul încă erect, se găsește în palma murdară a lui Coco. Așaa...! Sex oral ai vrut, sex oral ți-am făcut! Împuțitule! Snagă-acră! țipă ea, trecându-și dosul celeilalte palme, peste fălci și peste gura știrbă, năclăită scârnav de sânge și scuipat. Fiți atenți, a intrat în șoc! În colaps! Se duce...! strigă Dănuț și se apleacă deasupra rănitului, smulgându-și fără ezitare cămașa de pe el, sfâșâind-o pe lungime și improvizându-i
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
Poetul. Tata avea un dulău. Îl chema ca pe tine: Câine prost... Liniște! Nu mă mai conturba! Vreau să cuget. O bombă, măi! O bombiță cu gaz! îl înfruntă același Vierme, sfidător. Dănuț pare că-și pierde aerul, își cască fălcile, apropiindu-și-le scrâșnind, peste o clipă, străluminat, pentru a le deschide iarăși la maximum și, entuziasmat și el de ușurința și de frumusețea ideii, răbufnește: Bingo! Excepțional! Colosal! Fenomenal! Paradoxal! Pupa-te-aș! Bossule, să mor eu, dacă nu
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
se recomanda străinilor, când telegrafist la Poștă, când sub-inginer), Dănuț Poetul, Boss, cu coșul său, Avocatul și cu Îngerul. Bașca o enoriașă necunoscută, o babă optzecistă, parașutată de nicăieri, o hoșcotină îmbrobodită grotesc, ca o mumie aztecă și ațipită cu fălcile căscate larg, la doi coți de ușa capelei. Ușă pe care, la interval de aproximativ o jumătate de ceas, băga capul câte unul dintre paznicii de la ghereta de pe aleea principală, pentru a se asigura individual, că lucrurile sunt în ordine
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
primus inter pares, ștergându-se țărănește pe mâini, cu ultima filă soioasă de hârtie. Umpleți-vă pipota! Băgați la jgheab! Luați, mâncați și beți, de praznicu' mortului! Apostatul nu trebuie să-și repete invitația. O vreme, se aude numai clămpănitul fălcilor, ocupate simbiotic cu dumicații, precum și sorbiturile vajnice, cu clefăieli, care se transmit cumva, empatic, către baba negricioasă, ațipită ca o moartă, care mușcă și dânsa reflex, prin somn, dintr-un mititel imaginar. Domn' Dan, căpățânosu' de Pale, Henri Bec, a
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
măi, Dinulache, că mă deranjează, zău! îl roagă el pe Avocat, care părea să fie singura persoană în stare să-l vadă și să-l audă. Ce, te pomenești că n-ai mai umblat pe la parastase? Avocatul cască binișor din fălci și respiră anevoios, receptându-și îndărătnic propriul puls, în vena jugulară. Mesmerism... Mă, bărbate, mă! Îți imaginezi, tu, ce liber, ce lin și ce fericit sunt eu, în copârșeaua asta de scândură? Fără presiuni! Fără opreliști! Fără țărmuri! Și fără
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
ăl mai țanțoșul... Poftim înlăuntru! ― D-apoi că pe mine să mă și omori, don' plutonier, căci mâna dumitale mi-e viața, dar dacă n-am furat, cum să zic c-am furat, don' plutonier? Cu o lovitură scurtă în falcă îi curmă vorba și, trăgîndu-l de umăr în odaie, închise ușa. Și iar începură plescăiturile și răbufnirile, gâfâielile și vaietele... Ancheta ținu vreo două ceasuri. Între timp sosiră și cei cincisprezece din Vaideei, escortați de doi jandarmi, tocmai bine, căci
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
iar începură plescăiturile și răbufnirile, gâfâielile și vaietele... Ancheta ținu vreo două ceasuri. Între timp sosiră și cei cincisprezece din Vaideei, escortați de doi jandarmi, tocmai bine, căci amăranii erau pe isprăvite și ședeau în arest, ștergîndu-și sângele și mîngîindu-și fălcile. Plutonierul însă obosise rău de atâta muncă și, când sfârși instrucția cu ultimul amăran, își îngădui să facă o pauză, să răsufle. Mai mult profită totuși primarul care se repezi până la cârciuma lui Busuioc să-și mai întărească inima cu
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
izbuti să se smulgă din strânsoarea lui Boiangiu și o luă la goană, după ceilalți, având totuși și el pe fața stâlcită de lovituri același râs uluit; numai când se șterse cu mâneca, din pricina unei dureri ce-i stăruia în falcă, crezând că l-a podidit sângele, îi dispăru râsul. Scuipă cu sânge, își mușcase limba în zăpăceala pumnilor. În ciuda supărării, văzând pe țărani râzând, plutonierul răcni aproape cu veselie: ― Stai, Pantelimoane!... De ce fugi, măi Pantelimoane? Își reveni îndată, se mohorî
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
of, Doamne! Petre se așeză pe laviță. Oftă: ― Apoi nu stau nici eu de bine și de petreceri, mamă! Smaranda îi puse pe masă o farfurie cu mâncare. Un răstimp nu se mai auziră decât sorbiturile lui flămânde și molfăitul fălcilor. Pe altă laviță, într-un pat și pe cuptor dormeau ceilalți copii, cu respirații grele. Pe urmă, după ce își mai potoli puțin foamea, Petre începu să-i spuie, printre îmbucături, că tot n-a izbutit să o rupă la boierul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Pravilă, că are destulă vreme mâine să se tot supere și să se amărască! Copacii din parcul conacului închideau ca un zid negru zarea din curte spre Ruginoasa. De-abia în uliță Leonte Bumbu văzu și înmărmuri cu mâna la falcă: ― Aoleu, mamă, mamă! La răsărit, pe cer, atârna o uriașă perdea de flăcări. Cu toate că satul se afla la peste trei kilometri, vâlvătaia părea atât de aproape, ca și când ar fi fost la marginea Amarei. Cerul era curat și luminos ca în
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ridică, privi în jur cu ochi inexpresivi. După cât de însuflețită-i era fața, părea să fie încă adâncit în hipersomn. ― Parcă sunt mort, zise măsurându-l pe Kane. Ofițerul secund, nu tocmai întors din lumea cealaltă, căsca de-i trosneau fălcile. Ash, ca profesionist călit, își zicea că lui Kane îi plăcea hipersomnul și că acesta și-ar petrece toată viața în cuvă, dacă i s-ar da voie. Neluând în seamă părerea ofițerului științific despre "exec", Parker îl privi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
Nu avem nici o îndoială în această privință, nu puteam desprinde această creatură. Nici Kane. Sunt sigur că a avut timp să încerce până când a fost sufocat. Pe ecran apărea clar ce făcuse vietatea în interiorul lui Kane, deși nu și motivele. Fălcile "execului" fuseseră forțate. Un tub lung, flexibil care ieșea din creatura palmată cobora prin gâtlej până-n capătul esofagului. Tubul acesta nu se mișca. Mai mult decât orice altceva, această parte a fotografiei interne îl îmbolnăvea pe Dallas. ― I-a introdus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85061_a_85848]
-
lui de la fermă, și în smokingurile lui de mai târziu. Doamne, ce tentat sânt să fac aici și puțină hagiografie, să-i arunc o lumină transfinită pe obraz și să-i pun o văpaie în ochi! Dar să strâng din fălci și să-mi înghit ticurile astea mizerabile. Ruletistul avea fața întunecată, de țăran ceva mai înstărit, cu dinții jumătate fier, jumătate cărbune. De când îl știu și până a murit (de revolver, dar nu de glonț) a arătat la fel. Și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
nici o rușine. Pe când altădată... Se amuză câtăva vreme gîndindu-se ce ar fi fost altădată, fără să înceteze să-și tragă aparatul de ras încet, cu ochii în patru, peste fiecare porțiune de piele care se întindea, acoperind oasele prelungi ale fălcilor. Coti apoi sub bărbie și începu să ia, dâră lângă dâră, crema de până la mărul lui Adam. Nici cea mai mică urmă de păr nu trebuia să-i mai rămână pe față. Becul electric îi obosea ochii, astfel că uneori
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
timp să-și pună întrebări, să mediteze, ea știa. Din cauza acestui "stil înalt" pe care-l adoptase, probabil că pe mine nici nu mă mai observa, ea făcuse saltul și se afla printre cei puternici, pe când eu mai căscam niște fălci spasmodice în apa stătută a adolescenței. Dacă aș fi avut o putere mai mare de-a suporta, probabil că, după terminarea liceului, nemaivăzînd-o, aș fi reușit s-o uit, deși nu-mi imaginam - și nu-mi imaginez nici acum - cum
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
viezuri, urși albi, foci, lei, bizoni, facoceri, pisici sălbatice, toate cu blănuri vălurite, de culoarea pământului sau a zăpezii, sau chele, cu pieile groase de trei degete, toate alergând încremenite pe labe boante sau gracile, toate cu mutrițe familiare sau fălci mizantropice sau expresii de frică și perplexitate, mici cât un ghemotoc sau înalte până la tavan, cu pete de camuflaj, cu dungi sau monocrome, toate cu ochi de sticlă, cumva inocenți, o cascadă de nasturi de sticlă, Gina alergă să se
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
iar celălalt sclipea în pat, între noi, printre hainele mototolite. Iar ea eram eu, corp lung și uscățiv de bărbat, piept costeliv, șolduri înguste, sexul ca un vierme între pulpele păroase, și mai ales ea avea fața mea, ochii mei, fălcile mele prelungi, mustața mea deasupra buzelor senzuale și suferinde. Eram eu aplecat asupra mea cum nu mă văzusem niciodată, nici măcar în vis, de parcă aș fi ieșit din corpul meu după moarte și m-aș fi contemplat din toate unghiurile. Schimbarea
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
ființe păreau încă amețite, dar își reveneau văzând cu ochii. Ca niște inimi leneșe, meduzele pulsau în spirt, iar peștii grei, de poate zece kilograme, se zbătuseră până răsturnaseră cilindrii și acum izbeau cu cozile ude dalele podelei, căscând din fălcile dințate. Gâfâind, am ajuns în fine în sala mineralelor, care aruncau umbre colorate pe pereți. Am găsit maneta de unde aprinseserăm lumina, dar nici urmă de ușă! Și fusese acolo, ușa stacojie care dădea spre coridorul subteran. Am pipăit toți pereții
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
fața îți ajunge în dreptul feței mele. Îți privesc gâtul ușor ridat. Gâtul femeii îi arată cel mai bine vârsta, parc-am auzit pe undeva. Gâtul tău este un gât de femeie de treizeci și cinci de ani. Sub pernița de carne de sub fălci, pe o parte, ai într-adevăr o mică cicatrice, nu o tăietură, mai curând un pliu, o lipitură plastică. "Aici am avut o aluniță", îmi spui. Doamne, ce cafeniu frumos în privirile tale. Dar acum acesta e singurul lucru frumos
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
rochia. Nu era chiar atât de tânăr, avea douăzeci de ani, și-l chema Egor. Văzută de foarte aproape, în aerul purpuriu al camerei, fața lui sclipea de mulțimea firelor de păr blond din barba nerasă de câteva zile. Avea fălcile tragic ieșite în afară, nasul mare și drept, cu cartilaje vizibile, verzui, sub pielea uscată, ochi palizi. S-a arătat de la început prietenos față de mine, cum rămăsesem singuri în odaie. Se vede că era obișnuit să sperie în primul moment
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pe pereți. Mii de ochi privesc din tavanul jos. În pârâiaș trăiește proteul orb, cu mânuțe de om. Iar acolo, în centru, înfășurată în noapte ca într-o gogoașă de mătase, ești Tu, așa cum nu te știe nimeni, tu cu fălcile pline de colți strâmbi și curbați, tu cu nările dilatate, aruncând jerbe de flacără, tu cu solzii tăi de jad mistuitor, cu aripi de diavol, cu coadă de anacondă. Tu, înfășurată în duhoarea ta de sulf, tu printre ciolane și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
retezați, veșnic aceeași bluză cu imprimeuri care înfățișau, dacă te uitai mai bine, Ateneul român, având în față statuia lui Eminescu. Era un tânăr destul de insignifiant ca înfățișare: figură tipică de român carpatin, cum ar fi spus cineva. Brun, cu fălcile părând mereu nerase, cu mușchii masticatori proeminenți de parcă ar fi înjurat mereu printre dinți, cu ochii cam lipsiți de expresie, despre care nu poți spune decât că sânt negri. Se purta tuns cu freză. Era destul de arătos ca să placă cehoaicelor
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
unul, îl vâră în paharul cu apă, îl moaie și-l molfăie-n gură. — Eu mă duc, mătușă, am de lucru de nu-mi văd capul. Se duce, târâindu-și alene papucii, se trântește într-un scaun și-și sprijină falca în palmă. Își plimbă degetele pe obraz : să se radă azi, să nu se radă... A amețit de vorbăria bătrânei și tot poveștile alea vechi ale ei ; când crezi c-ai scăpat, o ia iar de la capăt. De la o vreme
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
director. El se schimbase mult mai puțin decât ea, atâta doar că în loc de șapcă punea pălărie și nu ieșea din costum-cravată. Dar hainele se șifonau repede-repede pe el. Poate și pentru că se îngrășa din ce în ce : la început, doar fălcile i s-au lățit, pe urmă, ceafa i s-a lăsat peste guler, a devenit greoi, a început să icnească pe treptele de la intrare. Firește, de vreme ce una din probele de promovare este rezistența la chefurile lor, unde s-ar părea
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
Pentru că, batjo corind orice sens, orice încurajare, nu mai lăsase în loc decât pângăritoarea duhoare de carne putredă, decât nedreptul șuier al aerului printre buzele întredeschise... încât la fel de firesc i se pare și cum, dintr-odată, ciudatul șuier a încetat, cum fălcile împietresc întredeschise și, obișnuită, moale, se aude numai tăcerea... Dacă mi-ar fi copil, după o astfel de imagine a încercărilor lui, nu aș putea împinge deoparte, cu o mână atât de sigură, plicul, în timp ce scena îmi flutură mai departe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]