235,852 matches
-
oeil cu mijloace sărace, adică în tentă plată. Ca să mă explic, nu printr-o metaforă, ci printr-o comparație: în loc să construiesc un cub din ghips, să-l modelez, am preferat să-l pictez. Dar trebuia să-l pictez în așa fel încît privitorul să vadă nu o pictură, ci un cub. Cu toate acestea, problema rămînea întreagă pentru că eu însumi continuam să rămîn în plan, iar trucul nu-mi rezolva nici pe departe foamea de spațiu. Sau, mai exact spus, foamea
François Pamfil "Mă consider scamator" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15481_a_16806]
-
magice ș.a. Ideea privea, în fond, și sper că s-a observat acest lucru la momentul potrivit, desființarea planului. De altminteri, eu n-am fost niciodată de acord cu prezența fizică, subliniez, fizică, a tabloului ca ultim plan perceptibil, un fel de substitut al peretelui. Poate fi și o reacție claustrofobă aici, dacă ne-am propune să glumim puțin. Cu obiectele acestea, împreună cu Paul Neagu, sau în paralel cu Paul Neagu, dar, oricum, împreună (pentru că am semnat împreună un... nu puteam
François Pamfil "Mă consider scamator" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15481_a_16806]
-
aici, dacă ne-am propune să glumim puțin. Cu obiectele acestea, împreună cu Paul Neagu, sau în paralel cu Paul Neagu, dar, oricum, împreună (pentru că am semnat împreună un... nu puteam să-i spunem, pe vremea aceea, un manifest, ci un fel de program al artei obiectuale..) Unde și cînd s-a întîmplat asta? În România literară, chiar în România literară, la provocarea Dnei Anca Arghir, înainte de 1972. Acel program a fost, și îmi permit să spun asta nu pentru mine, nu
François Pamfil "Mă consider scamator" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15481_a_16806]
-
a cantonat în obiect. Atenție, însă: nici o legătură între aceste obiecte și traseul suprarealist al obiectelor! Atenție: nici o legătură între aceste obiecte și obiectele constructiviste! Aceste obiecte, această artă objectuală (deși nu-mi place termenul) erau/era, mai degrabă, un fel de scenografie. Avînd în vedere că suprarealismul însuși se joacă alert și copios cu scenografiile, te simți solidar cu această mișcare, îi împărtășești cu luciditate obiectivele, estetica, retorica și filosofia? Eu sunt născut suprarealist. Și m-am manifestat ca atare
François Pamfil "Mă consider scamator" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15481_a_16806]
-
bine, domnule, dar dumneata ești un suprarealist get-beget, născut și nu făcut!" Atenție: nu mă revendic, însă! Vreau să spun că a avea o structură de bun navigator în visul suprarealist nu înseamnă neapărat că-i ești îndatorat în vreun fel. De aceea declar cu tărie, și trebuie să fiu crezut pe cuvînt, că eu nu mă consider suprarealist. Iar dacă voi fi întrebat: ,,bine, bine, dar atunci ce te consideri?", răspunsul meu este acesta: ,,mă consider scamator!" Dacă pornim de la
François Pamfil "Mă consider scamator" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15481_a_16806]
-
se investigau (și nu se descopereau!) atunci. Cazul lui Ucello este unul extraordinar. Ucello este un scamator care jubilează în fața capacității picturii de a ,,truca", în plan, realitatea. Era atît de fascinat de acest lucru că a ajuns la un fel de saturație a experimentului de acest fel. Dar el nu a fost înțeles și preluat așa. De ce? Pentru că mai toată critica, obtuză după cum bine știi, îngropată mai mult în istorie decît în fundul ochiului, mai mult în bibliotecă decît în adîncul
François Pamfil "Mă consider scamator" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15481_a_16806]
-
Cazul lui Ucello este unul extraordinar. Ucello este un scamator care jubilează în fața capacității picturii de a ,,truca", în plan, realitatea. Era atît de fascinat de acest lucru că a ajuns la un fel de saturație a experimentului de acest fel. Dar el nu a fost înțeles și preluat așa. De ce? Pentru că mai toată critica, obtuză după cum bine știi, îngropată mai mult în istorie decît în fundul ochiului, mai mult în bibliotecă decît în adîncul privirii, l-a pus într-un raft
François Pamfil "Mă consider scamator" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15481_a_16806]
-
eu încerc, în spectacolul meu - și n-aș vrea vreodată să mi se spună că sînt artist, ci că sînt saltinbanc -, să explorez un loc comun similar. De ce? Din cauză că nu sunt împăcat cu slăbiciunile omului, cu locurile lui comune, cu felul lui comun de a citi. Și dacă el doarme cu privirea, eu îl provoc. Dar nu-l provoc cu mîngîieri, ci cu demonstrația inconfortabilă că mai există și alte spații. Așadar, scamatoria ar fi o formă de biciuire a realității
François Pamfil "Mă consider scamator" by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15481_a_16806]
-
O răscruce unde ți-a ieșit în cale spaima cea mare. Ea nu are chip. Ea nu mănîncă dar se îngrașă. Ea îți va fi tovarăș. Grea ca pămîntul. Sub coastele tale. Pe umerii tăi osoși călătorind" (La farmacie). În felul acesta textul poetic își dezvăluie funcția de catharsis prin difuziunea Răului în imaginarul care, fixîndu-l îl dezamorsează... Celălalt protagonist al discursului în chestiune este neîndoielnic Istoria, proiecție epică, multiplicată, a eului ultragiat de context. Atemporalitatea paradisiacă a copilăriei e frîntă
Copilăria alterată by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15494_a_16819]
-
Mircea Mihăieș (Pamflet de la peluză) Stadioanele și, în general, mediile sportive au devenit în România medii ideale de criminalitate. în jurul terenurilor de fotbal se desfășoară tot felul de activități parcă inspirate de codul penal. Aici s-au strigat cele mai îngrozitoare lozinci anti-țigănești și antievreiești. Indivizi aflați între două pușcării ajung, cât ai zice pește, liderii unor adevărate bande de infractori, desperados recrutați de prin cartierele rău
Sinuciderea prin diminutive by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15511_a_16836]
-
pe-o treaptă superioară a Comunei Primitive, dădeau frâu celor mai deșuchiate și atroce cuvinte pe care o minte bolnavă le va fi scornit vreodată. Evident, așa-numiții "șefi de galerie" excelau la ambele capitole. Ca să nu mai vorbesc de felul admirabil în care mânuiau cuțitul, bâta de baseball, scuipatul, privirea fioroasă. Poate și pistolul - dar între timp am renunțat să mai fac pe suporterul altfel decât la televizor. Se spune despre acești "lideri tribali" că sunt gras finanțați atât de către
Sinuciderea prin diminutive by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15511_a_16836]
-
ori, în cel mai rău caz, pentru a albi niște sume murdare rău de tot. Milioanele de dolari învârtiți anual de marile cluburi, iar nu generozitatea, sunt magnetul care atrage această pegră nerușinată, cinică și violentă. Lucrurile stau cam la fel pretutindeni. în România, situația e infinit mai grea pentru că statul e părtaș - cu voie sau fără voie - la aceste afaceri murdare. Atâta vreme cât vor exista cluburi "departamentale" de genul "Steaua" și "Dinamo", adică organizații finanțate de stat, murdăria ne va atinge
Sinuciderea prin diminutive by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15511_a_16836]
-
sinucidere în care diminutivele joacă un rol de frunte: ca și cum ar dori să-i alinte, și nu să-i înfiereze, presa scrisă și televiziunile se referă la ei pe numele de alint: ba "Gigi", ba "Mitică", ba "Jean", ba tot felul de bazaconii lingvistice cu iz străin ("Giovanni"). Și atunci, conștienți de această psihanalizabilă complicitate, de ce să ne mirăm că ei se simt nu atacați, ci răsfățați? Iar cu fiecare milion de dolari adăugați la teșcherea, diminutivele devin tot mai suprarealiste
Sinuciderea prin diminutive by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15511_a_16836]
-
care au fost publciate în 1915, respectiv în 1916. Dewey a insistat asupra doctrinei kantiene a celor două realități - "una exterioară, materială și necesară, cealaltă interioară, ideală și gratuită (...), prioritate avînd întotdeauna cea interioară", într-o viziune specific germană; la fel a procedat și George Santayana (...) Pentru el perversitatea gîndirii germane ar fi constat tocmai în glorificarea egoismului, de care alte națiuni încercau să se debaraseze cît mai repede, considerîndu-l un impediment. Iar Dewey, nu mai puțin critic, remarca de asemenea
Wolf Lepenies - Europa și paradoxurile culturii germane by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15482_a_16807]
-
despre Vlad Alexandrescu, un autor elevat și de bunăcredință, nimerit prin cine știe ce întâmplare în "plasa de fluturi" a Observatorului..., despre Valentin Protopopescu, care face eforturi vizibile de a-și reprima admirația față de H.-R. Patapievici, despre Dan J. Ungureanu, un fel de Mircea Badea al publicisticii culturale, convins, nu se știe de ce, că are umor. Comentariul meu nu este însă o analiză, ci un protest. Protestez public împotriva tentativei unor publiciști ca Ion Bogdan Lefter și Gabriel Andreescu de a institui
Poliție culturală by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15512_a_16837]
-
fost că la această lansare - am fost și noi destul de uimiți - tot spațiul din fața noastră, un semicerc larg, a fost saturat de lume care a ascultat cuminte pînă la sfîrșit. Înainte să am observații sau să fac scenarii de un fel sau de altul trebuie să spun că am privit cu plăcere acest lucru. E foarte bine cînd o carte stîrnește atîta interes, cu atît mai mult cînd e o carte dificilă, cum e Omul recent. Asta m-a mai temperat
"Să recuperăm obiceiul de a nu fi de acord cu cineva fără a-i dori Dispariția" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15476_a_16801]
-
de contestare i-au crescut imens audiența. O mare categorie de oameni, recenți sau nu, vă socotesc pe Dvs., pe dl. Patapievici, pe dl. Liiceanu și, cînd mai trăia, îl includeau și pe Horia Bernea, ca făcînd parte dintr-un fel de bloc nediferențiat. Asta înseamnă că de afirmațiile, părerile sau faptele unuia sînt "vinovați" toți ceilalți. S-a făcut aluzie la asta și în articolele publicate despre Omul recent. Aproape că sînteți percepuți, cu toții, ca un autor colectiv al acestei
"Să recuperăm obiceiul de a nu fi de acord cu cineva fără a-i dori Dispariția" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15476_a_16801]
-
filozof, să vorbească de ceea ce e filozofie la Patapievici și, chiar dacă nu sînt de acord cu el (mai ales cînd adoptă un prematur complex de superioritate și lasă să se înțeleagă că nu se poate filosofa decît într-un singur fel, întîmplător acela pe care îl practică el), trebuie să admit că el face un efort de analiză dinăuntrul unei specialități. Dar n-aș putea să-i atribui lui Gabriel Andreescu o specialitate și o performanță dinăuntrul căreia să judece performanța
"Să recuperăm obiceiul de a nu fi de acord cu cineva fără a-i dori Dispariția" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15476_a_16801]
-
de analiză dinăuntrul unei specialități. Dar n-aș putea să-i atribui lui Gabriel Andreescu o specialitate și o performanță dinăuntrul căreia să judece performanța lui Horia Patapievici. Ironia soartei face că dl. Andreescu a devenit, în epoca noastră, un fel de "centru universitar de partid" redivivus, un cenzor al derapajelor ideologice. Această inadecvare între severitatea tonului și incompetența celui care îl adoptă este un lucru neplăcut. Dar și mai grav, din punctul meu de vedere, este altceva. Am simțit că
"Să recuperăm obiceiul de a nu fi de acord cu cineva fără a-i dori Dispariția" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15476_a_16801]
-
a rărit, ca să nu zic că a dispărut, tipul de intelectual activ, care vrea altceva decît pur și simplu să exhibe dexterități bibliografice, mușchiulatură de specialitate. Cei mai mulți au devenit fabricanți de cărți: știu cum se face obiectul ăsta, au un fel de îndemînare în a armoniza pagina cu subsolul și-n a crea accesorii inhibante. Foarte puțini sînt cei care scriu riguros, care simt nevoia s-o facă pentru că sînt apăsați de o întrebare vie. Tipul ăsta de text viu, de
"Să recuperăm obiceiul de a nu fi de acord cu cineva fără a-i dori Dispariția" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15476_a_16801]
-
a minorităților: orice s-ar întîmpla, cînd vine vorba de minorități trebuie să te înrolezi, surîzînd, de o anumită parte. Ai ratat asta, devii dușmanul poporului. Asta nu face bine nici minorităților, pentru că ele devin un obiect de negociere, un fel de monedă de schimb pentru dobîndirea unui dosar bun. Există și o idolatrie a clerului și a instituției bisericești, cu care, de asemenea se războiește Horia Patapievici. O idolatrie a dihotomiei stînga-dreapta și așa mai departe. Prin urmare, tot ceea ce
"Să recuperăm obiceiul de a nu fi de acord cu cineva fără a-i dori Dispariția" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15476_a_16801]
-
descoperindu-se, copiii au început să se joace, după cum stă în firea lucrurilor. Însemnările lui E. Lovinescu, luminoase, indiferente ori profund întunecate, sînt ca și tablourile a căror frumusețe proprie nu vine de la frumusețea modelului, ci de la ideea conținută în felul cum este exprimat modelul. Importantă este ideea comunicării ce străbate aceste texte. După ce am citit, obligatoriu pentru istoricul literar, în confruntare, textul lovinescian din partea primă a volumelor cu "notele" din partea a doua, ceea ce corespunde numărului de ordine raportat realității numerice
Două decenii de scris zilnic by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/15517_a_16842]
-
extermine însăși baza de susținere? Ce altceva să vezi, decât niște criminali, în administratorii țării care nu-i dau, azi, pensionarului nici banii necesari pentru a-și plăti întreținerea, iar mâine îl anunță că nu-i mai dau nimic? Ce fel de țară e asta?, îți vine să întrebi, cu mânia disperatului. Ce nevoie avem de stat, în general, dacă pe cel concret îl batjocorim cu atâta nerușinare? Menținem în viață un stat debil, plătim armată, poliție, administrație, politicieni - cu ce
Yorick: statul și tigva by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/15507_a_16832]
-
se chinuiau să smulgă o bucată. Da' ce să vezi? Brînzoaica parcă-i vie! Sare în sus, în jos, în lături, se trage pe pereții pungii, alunecă, marcîndu-și traseele prin mari urme de grăsime ce se întind lasciv. Îmbrăcați la fel, mergînd la fel, luptîndu-se la fel, cei doi înving la fel. Și mereu în același timp, îndesîndu-și victimele în gură. Cu gesturi sacadate, întrerupte doar de zbuciumul brînzoaicei. Am vrut să le spun două vorbe despre rafinament, carte, Radu Anton
Actualitatea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15521_a_16846]
-
smulgă o bucată. Da' ce să vezi? Brînzoaica parcă-i vie! Sare în sus, în jos, în lături, se trage pe pereții pungii, alunecă, marcîndu-și traseele prin mari urme de grăsime ce se întind lasciv. Îmbrăcați la fel, mergînd la fel, luptîndu-se la fel, cei doi înving la fel. Și mereu în același timp, îndesîndu-și victimele în gură. Cu gesturi sacadate, întrerupte doar de zbuciumul brînzoaicei. Am vrut să le spun două vorbe despre rafinament, carte, Radu Anton Roman. S-a
Actualitatea by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/15521_a_16846]