1,862 matches
-
de critică literară: Romancieri interbelici, Editura Institutul European, Iași, 2006; Parodia literară, Editura Institutul European, Iași, 2011. Traduce din Philippe Breton, Manipularea cuvântului (2006), Alex Muchielli et al., Teoria proceselor de comunicare (2006); Dominique Paquet, Frumusețea. O istorie a eternului feminin (2007); Suzanne Lilar, Cuplul, 2008; Jacques Maritain, Omul și statul, 2008, Marguerite Yourcenar, Labirintul lumii. Pioase amintiri (2010), Simone de Beauvoir, Femeia sfâșiată (2010), Marquerite Yourcenar, Ce? Eternitatea (2011). Traduce, de asemenea, numeroase volume pentru colecția "Cotidianul" coordonată la Editura
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Libertatea și Creația, pun problema unei democrații pe care femeia începe să o cucerească. Pariziana este în căutarea și aflarea soluției, care trebuie însă mereu inventată. Femeia pariziana este o formă originală de manifestare a modernității, o alegorie a modernității. Femininul francez schițează unele scenografii originale ale modernității. 1.1. Femeia pariziana în imaginarul colectiv și individual Epoca modernă a fost decisivă pentru identitatea Parisului și a Parizienei sub toate aspectele. Pe parcursul secolului al XIX-lea Franța s-a schimbat radical
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
temei amoroase legate de ea. Această eliminare se traduce sub două forme, constată E.Roy-Reverzy [1998, p.106], fie că personajul feminin este eliminat din câmpul românesc, fie că este de-poetizat și figurează că antieroină (termen mai pertinent la feminin decât la masculin). Destinul altădată elevat și romantic regresează. Flaubert este cel care preia poetica bipolarității, care structura viziunea romantică, sensibil la frumusețe și la grotesc totodată. Iată de ce eroinele lui, care poartă amprenta căutării de ideal și infinit, sunt
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
și Leș soeurs Vatard (1879) de Huysmans, Nana (1880) de Zola, Sapho (1884) de Daudet. De la mijlocul secolului al XIX-lea femeia franceză își pierde aură și unicitatea culturală. Această pierdere este o pierdere dublă, lizibila și vizibilă în scenografiile femininului [Bugi-Glucksmann 1986, p.408-409]. Femeia este prima victimă în declinul valorilor: muză se transformă în model, femeia credincioasa într-o isterica, femeia naturală se reduce la fiziologie. Degradarea muzei, redusă la femeia care pozează sau la femeia de serviciu, se
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
preia trăsăturile mai multor mituri consacrate: ale Evei biblice, ale lui Narcis, ale lui Bonaparte, ale lui Don Juan, ale femeii fatale 49. Mecanismul mitizării prin recurgere la prototip se bazează pe procedeul simplificării: femeia pariziana este asociată cu eternul feminin 50. Pariziana este descendentă Evei biblice, care dorea mai mult decat avea, fapt simbolizat prin mărul interzis: "Eve avait l'immortalité de la jeunesse et de la beauté, elle possédait le nécessaire, le superflu seul lui manquait. A cette époque-là, le superflu
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
dans un salon encensé par leș hommages, elle dormait bien, en femme qui a accompli să mission sur terre" [Maupassant, Fort comme la mort, p.50]. În ipostaza ei de cuceritoare, Pariziana mai întrunește și calitățile unui Don Juan la feminin. De aceea doamna de Marelle și Georges Duroy, aventurieri mondeni, se aseamănă între ei: "ils étaient bien, l'un et l'autre, de la race aventureuse des vagabonds de la vie, de ces vagabonds mondains qui ressemblaient fort, sans s'en douter
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
în general. În același timp, forța erotică care se degajă din aceste reprezentări tinde să se extindă asupra Franței în întregime. Franța este încărcată cu conotații de feminitate în asemenea grad, încât atunci când străinii vorbesc despre ea, ei folosesc întotdeauna femininul 81. În Parisul secolului al XIX-lea există o inegalitate ce opune pe teritoriul urban două populații care nu trăiesc, nu mor și, uneori, nu se nasc la fel: parizienii propriu-ziși, clase aristocrate, burgheze și populare; și altele nou-veniții pe
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
deoarece Madeleine Forestier este, cum observa critică, singura intelectuală în opera autorului [v. Florovskaia, p.69]. Ultima pagina a românului, în care Georges Duroy își îndreaptă privirea spre D-na de Marelle 145, reprezintă un fel de victorie posibilă a femininului. Maupassant schițează portretul moral destul de controversat al Parizienei, care, pentru a-și satisface curiozitatea, nu se oprește în fața secretelor, înșelăciunilor, ticăloșiilor 146. Maupassant constată că: "leur morale flexible de Parisiennes n'aurait pas tenu longtemps devant la certitude du secret
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de șa tânte. Elle jouait, maintenant. Elle avait trouvé un salon où leș dames s'attablaient jusqu'à trois heures du matin, perdant des centaines de mille francs par nuit"[Zola, La Сurée, p.417]. Jucătoarea de noroc declinata la feminin este un personaj mai nou. Doamna Méchain participa la bătăliile mari și mici ale Bursei, prevede căderile de situații, profitând din belșug 273. Chiar ea este cea care face rost de informații pentru speculatorul Busch 274. În apropierea Bursei se
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
la fièvre bavarde de șes courses dans Paris" [Zola, Une page d'amour, p. 49,127]. Se cunoaște că femeile sunt mai sensibile decât bărbații la cuvinte și demonstrații de dragoste și manifestă mai mult interes pentru expresie. Ipoteticul "limbaj feminin" se poate caracteriza prin: abundență de diminutive, afectivitate artificială, convențională, descriere a nuanțelor 366. Limbajul femeii pariziene are, la rândul lui, anumite particularități. În primul rând, Parizienele nu vorbesc prea mult. Revista La Parisienne constată finețea limbajului feminin, bogat în
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
și nu. Oscilarea doamnei Dambreuse între da și nu, între decizii contrare, ia în român forme diferite. Cuvintele sale sunt adevărate și false în același timp, exprimând sentimente, motive și explicații contradictorii. Dacă da este cuvântul care, de regulă, exprimă femininul, atunci nu este cel care în egală măsură exprimă Pariziana. Jucându-se cu inexprimabilul și interzisul, discursul ei elaborat poate mască obscenul: "Puis elle rougit davantage encore, en murmurant: "Îl ne faut jamais couper son blé en herbe." Îl ricanait
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
l'oreille, croyait qu'elle allait enfin laisser échapper une confidence (...) Elle avait sur la face son rire qui la masquait. Elle demeurait impénétrable, au milieu de son expansion bavarde" [Zola, Son Excellence Eugène Rougon, p.93-94]. Momentul confesiunii, tipic feminin, lipsește din discursul Parizienei. Ea însă îl poate simula: "Des choses très simples, racontées par elle, semblaient des confidences" [Flaubert, L'Éducation sentimentale, p.382]. Teatralizarea verbalului constă, de asemenea, în folosirea figurilor retorice de ordin metalogic, specifice pentru limbajul
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
această problemă constă în a încuraja preocuparea feminină de a cocheta și a seduce, pentru a o distrage de la preocupări sociale mai importante. Tocmai de aceea, pe parcursul întregului secol al XIX-lea bărbații s-au preocupat îndeaproape de cultivarea idealului feminin care le era convenabil. Excluderea femeilor din viața activă a dus la preocuparea lor pentru lucruri superficiale. E.Roy-Reverzy [1998, p.107] chiar consideră că femeia este preocupată doar de detaliile sordide ale vietii cotidiene sau de împodobirea corpului pentru
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
feminin, atașat sentimental de trecut. Ea trăiește în timpul prezent al modernității imperfecte, dându-i un contur mai variat. Intrigile în care Parizienele sunt protagoniste prezintă o ființă dornică de a manipula prezentul pentru a-și asigura viitorul. În felul acesta, femininul francez schițează unele scenografii originale și noi ale modernității. Contradictorie că identitate modernă, Pariziana este coerentă ca personaj literar, având consistentă, unitate relativ stabilă, indiferent de acțiunea în care este prinsă, care o confirmă sau o infirmă, fără a o
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
de Vionnet la Henry James ș.a.). Reluată și interpretată, Pariziana se întoarce, îmbogățita, spre spațiul ei originar. Personajul Parizienei este o lecție de cultură, recitita din perspectiva mitopo(i)etică de astăzi. Femeia pariziana contrazice reflecția asupra caracterului imuabil al femininului și conferă un sens nou femeilor în lumea modernă. Miturile nu mor chiar dacă realitatea modernă și postmodernă le dezminte. Mitul Parizienei are soarta pielii de șagri, care s-a subțiat pe parcursul timpului, s-a transformat, a fost preluat în alte
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
Éditions du Cerf, Paris, 1989 BENOIST, Luc, Semne, simboluri și mituri, Humanitas, București, 1995 BERDIAIEV, Nikolai, Sudiba Parija, în BERDIAIEV, Nikolai, Sudiba Roșii, Sovetskii pisateli, Moscova, 1990, p.146-152 BERGER, Anne-Emmanuelle, L'idole maternelle en régime poétique bourgeois, în Du feminin, Le Griffon d'argile, Québec, 1992, p.203-220 BERTRAND, Denis, Le langage spațial dans la Bête humaine, în Mimesis et semiosis. Littérature et représentation, Nathan, Paris, 1992 BERTRAND-JENNINGS, Chantal, Eros et femme chez Zola. De la chûte au paradis retrouvé, Klincksieck
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
ancien: Mulier, perpetuus infans et au-dessous, le vers d'Alfred de Vigny: La femme, enfant malade et douze fois impure!" [Maupassant, Le verrou, în La Parure, p.266]. 29 " Într-o societate tradițională, codul social oficial vehiculează o retorică a femininului unitară, pe care o numim marianică. Trăsăturile unei astfel de retorici sunt: fragilitatea, pietatea, virtutea, sacrificiul, pudoarea, iubirea casta, contemplarea. Conjugate, ele alcătuiesc o ideologie a dependenței femininului, care conduce la opacizarea, non-vizualizarea femeii că actant social" [Panea, p.179
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
29 " Într-o societate tradițională, codul social oficial vehiculează o retorică a femininului unitară, pe care o numim marianică. Trăsăturile unei astfel de retorici sunt: fragilitatea, pietatea, virtutea, sacrificiul, pudoarea, iubirea casta, contemplarea. Conjugate, ele alcătuiesc o ideologie a dependenței femininului, care conduce la opacizarea, non-vizualizarea femeii că actant social" [Panea, p.179, subl. n. ]. 30 Astfel, pentru Condorcet prioritar este statutul juridic al femeilor, pentru Olympe de Gouges rolul lor politic, iar pentru Mary Wollstonecraft starea lor socială (primele două
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
model pentru lumea modernă. Următoarea ocurenta se află în cantul Unui câștigător în jocul cu mingea, în cuprinsul unei exhortațio intru regasirea idealurilor antice: spadă și-a-nfipt și-nsemnul de izbândă (v. 22); se remarcă în același vers și o ocurenta la feminin plural: greche. Formă de masculin plural mai este prezentă de două ori în cantona Italiei (v. 180, v. 115); ambele adjective sunt plasate în poziție tonica: greci petti, greci eroi în contexte ce preamăresc virtutea războinica a poporului grec. În comparație cu
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
La tine mă înalt, o, delfică, neomenesc de-acum (Delfică, trad. MB). Desprinderea poetului de contingent și urcarea într-o dimensiune din afara realității, pe care i-o deschide femeia iubita determina refacerea unității originare, prin contopirea principiului masculin cu cel feminin. Acque che îl sonno grave / matură în sale (Sardegna); apro la zolla / ch'è mia e m'adagio. E dormo: / da secoli l'erba riposa / îl suo cuore con me (Riposo dell'erba). 382 Noștri sogni leggiadri ove son giti
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Eminescu și india nismul romantic", Arion Roșu atrăgea atenția, în 1970, asupra unei erori din titlul Ta twam asi (forma sanscrită corectă, Tat twam asi), pe care o punea pe seama intenției auctoriale de a înlocui demonstrativul neutru tad (tat) cu femininul să. Eminescologul indian, care ne-a lăsat constelație de lucrări în "cununi de stele", nu este atât de sigur asupra sursei erorii, în sensul că, textul rămânând nedefinitivat de autor, consoana poate să se fi pierdut din cauza unei inadvertențe, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sus nu suportă definiții imobile, ci ele se pliază pe individ, pe cultura, pe experiența, pe trăirile acestuia. La Ana Blandiana, toate aceste elemente sunt intim legate de sufletul său, care devine motorul de fabricare a unei noi realități. Dincolo de feminin sau de amprenta neomodernistă, se stabilește o nouă voce, aceea care face din aceste elemente constantele propriei vieți, deconstrucția funcționând prin demolarea vechilor sensuri universal valabile ale ecestor elemente poetice. Volumul Persoana I plural deschide creația poetică a Anei Blandiana
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
al acestui poem, un personaj, al cărui nume se pare ca poeta nu se mai plictisește să-l pronunțe. Îl șoptește, îl strigă și îl repetă sub toate formele posibile, înnobilându-l, de fiecare dată, cu sensuri noi. Ploile, la feminin, plural, nu sunt numai femeile deși ele par a fi obiectul de referință al poetei, care face un superb periplu de le general la individual, de la ele la ea, care este însăși Ana Blandiana. Funcția semnificativă a limbajului identificată de
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
de o priveliște vegetală moartă, redevine, totuși, în somn, un spațiu prielnic manifestării iubirii. Dialogul cu celălalt, devenit monolog prin lipsa răspunsului, capătă conotații onirice. Repetiția semiadverbului mai, plasată în numeroase interogații retorice, capătă un puternic efect stilistic, iar încercarea femininului de a reface cuplul, precum și de a tămădui răni, devine sisifică. Spațiul idilic este reconstruit dintr-o perspectivă nouă, aproape sumbră, în care elemente romantice semnificative iau o întorsătură de 180 de grade devenind segmente ale terorii și ale morții
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
sau a unui adolescent (căutarea unor ouă de pasăre etc.), toate acestea se transformă în mistere ale sângelui și ale cărnii, în ritualuri ale jertfei"170. Retorica acestui volum, precum și a celorlalte care îi vor urma, nu adoptă un discurs "feminin înduioșat, ci, mai degrabă, unul masculin, rece, s-ar putea vorbi chiar de un realism al percepției, de o despuiere a emoției de afect, dar doar în aparență, atipice pentru poezia anilor '60 asemănare cu Ana Blandiana, n. n. A.I.P.
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]