KorAP: Find »[drukola/base=fiară & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...39 40 41 ...205 >

5,111 matches

Corola-blog/BlogPost/93491_a_94783

Puiu! În ciuda greutăților inerente apărute pe vreme de război, familia preotului Tatu era fericită și privea cu încredere spre timpuri mai bune. Regimul comunist proaspăt instaurat era în plină ascensiune. Însă încet, încet a început să-și arate dinții de fiară, manifestându-și influența nefastă în toate mediile sociale. Se produsese o adevărată răsturnare a valorilor și începuse prigoana împotriva slujitorilor bisericii și a celor care nu rezonau cu ideologia comunistă. Nemulțumirile se înmulțeau vizibil și lupta rezistenței anticomuniste se intensificase

Temniţă pentru spovedanie! Preotul Gheorghe Tatu din Sebeşul de Sus [Corola-blog/BlogPost/93491_a_94783]
securității nu aveai cum să scapi, motivele arestării sale din 1953 sunt, probabil, fabricate: este arestat și condamnat pentru spovedirea persoanelor urmărite de securitate! Ce hilar! Comunismul instaurat în Europa primei jumătăți a secolului XX s-a năpustit ca o fiară asupra oricăror forme de credință care nu urmau doctrina comunistă, în țările care i-au căzut victimă, printre care și în România. Conflictele între laicii orbiți de comunism și biserică, pe fondul permanentelor frământări generate de acțiunile rezistenței anticomuniste în

Temniţă pentru spovedanie! Preotul Gheorghe Tatu din Sebeşul de Sus [Corola-blog/BlogPost/93491_a_94783]
Corola-blog/BlogPost/383114_a_384443

Rezolvarea acestei antinomii, contradicții nu implică numai acțiunea umană ci și divină. Prin el, omul, a realizat prea puțin în planul sensului și a destinului său. Când singur vrea să se autodivinizeze, să se facă înger de fapt el ajunge fiară. Omus secundus deus - maximă iluministă și marxistă - este concretizarea acestei căderi. Căutând singur paradisul desăvârșirii a aflat iadul dezumanizării. Tensiunea nu se poate rezolva în sine ci numai în Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Iar mântuirea noastră se realizează

VORBIREA DESPRE BISERICĂ ÎNTRE CURS ŞI DISCURS SAU A CUVÂNTA, ÎNTR-UN DUH CREŞTINESC, DESPRE CATEDRALA MÂNTUIRII NEAMULUI ROMÂNESC... de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 1792 din 27 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383114_a_384443]
Corola-blog/BlogPost/383205_a_384534

tăcere. Atât de lungă și de- apăsătoare. Atunci când taci, fiindcă n-ai chef de vorbă este ceva ,dar dacă taci atunci când vrei să strigi, este cu totul altceva. Și el simțea c-ar fi dorit să urle ,un urlet de fiară răpusă de o săgeată înfiptă direct în inimă.... Motoarele au început deja să se tureze. Trei sunete scurte dar grave, anunță că mastodontul intenționează să se urnească ... O zvâcnitură și marea li se deschide în sfârșit, din întuneric. „ Și cam

VIATA LA PLUS INFINIT (5) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383205_a_384534]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564

iar Gărzile vor fi concentrate în preajma Magistratului, tot mai amenințat. Pe singurul ins care le-ar fi putut veni de hac, organizând o apărare eficientă, l-ai ucis într-o proză anterioară. Doar Vânătorul de lupi albi cunoaște obiceiul acestor fiare fabuloase, tot de către tine scornite. Vor năvăli într-o zi, spre prânz, sute. Mai pregătești o molimă - o boală necunoscută - apoi o cădere generală în misticism. Sau vei deschide o Școală de Mistere, în care toți, Maeștri și discipoli, se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
își piardă o labă. Filozoful e supărat, dar nu și descurajat, pentru că, într-un fel, demonstrația fusese făcută; acum este sigur că peste câțiva ani, nu prea mulți, va izbuti. Numai că - deocamdată - iepurii rămași nevătămați au început, după îndepărtarea fiarei, să se sfâșie între ei. Cu greu au fost despărțiți. Pe viitor, vor sta în cuști separate. Odată instalat, canibalismul nu mai are leac. Dar nici acesta nu este un necaz prea mare, pentru că îmblânzitorul i-a strigat unui vecin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
a doborât un cort, iar în alta s-a lăsat un frig subțire ce i-a învinețit pe participanți. Tot lucruri obișnuite. Deosebită a fost seara a șasea, când a apărut o mască nouă. O față de om cu dinți de fiară, nimic extraordinar, dacă nu ar fi avut ochii fosforescenți; în jurul înțepăturilor prin care purtătorul vedea pe unde pășește, cartonul părea că arde. Personajul lăsa în urmă un miros greu, sufocant. Grețos. De parfum dulce. Ori de cadavru de o zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
Exista, cândva, un vânător de lupi albi; se zice că ar fi fost ucis de către o haită, într-o țară vecină; le știa graiul, s-a aflat pe urmă, urla ca ei. Un escroc: se oferea să apere satele de fiare; chiar el le aduna: unii spun că suna dintr-un corn... Romancierul l-a cunoscut; vorbește ca despre un erou. Doar Vânătorul de lupi albi mai poate - după spusele acestuia - să oprească haita ce se apropie. Vânătorul trăiește, poate să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
au vreo zece animale, pe care le chinuiesc, senini, călărindu-le pe deșelate. Fac turnee în tot Regatul; au fost primiți și la Palat. Se povestesc lucruri înfiorătoare despre lupii albi, or, piticoții îi freacă în fel și chip, fără ca fiarele să-și arate, vreodată, colții. Lupii erau aduși de mici, niște cățeluși, nimeni nu știe pe unde îi aflaseră liliputanii. Un călător a povestit, odată, că undeva, într-un ținut îndepărtat, există un vânător care poate, oricând, să facă rost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
Zăpada mieilor, când s-au năpustit lupii albi. Au gonit de-a lungul Stațiunii, spre prânz, vreme de un ceas, poate mai puțin, sfâșiind opt vilegiaturiști și șase localnici, din care doi omuleți. Soldații Garnizoanei și Gărzile au răpus paisprezece fiare: haita, după părerea multora, număra peste o sută. După ce sălbăticiunile au dispărut în alb, târgoveții s-au repezit, imediat, să se răzbune pe lupii liliputanilor, i-au ucis cu ciomegele; niște câini mari, prostiți. Piticii care s-au opus au

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
s-a tocit.” Despre Femeia solară nu știe nimic. Nimeni nu are idee. Vizitatoarea, doar, o bănuială. O chestie platonică. Îl pândesc să văd dacă se masturbează. Agitat; aplicat electroșocuri și insulinoterapie. Convulsiile inerente tratamentului - s-a zbătut ca o fiară, e puternic - l-au obosit. Dogmatil. ............................................................................................... Cineva face presiuni. Un poet; cere externarea pacientului. Zice că E. nu e nebun, nebuni suntem noi (mediciiă. Alt posibil client. Au mai venit doi inși. Tot scriitori, au zis. Și editorul, un play-boy

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241

coborî prima treaptă. Scara abruptă se desfășura În spirală de-a lungul pereților din tuf vulcanic ale unei mari săpături În formă circulară, care tindeau să se restrângă pe măsură ce cobora, o pâlnie de Întuneric Înfiptă În pământul umed, ca și când o fiară uriașă și-ar fi săpat o vizuină, nevoită fiind să scape de lumină. Se mișca grijuliu, atent să se țină pe stânga, În timp ce ecoul propriilor pași Îi revenea amplificat de acustica stranie a acelui loc. I se părea că În jurul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ceda... Glasul lui Baldo Înghețase. Prin fața ochilor săi păreau să se perinde Încă imaginile acelei ciocniri. — Chirurgii Ordinului au hotărât că, pentru mine, nu exista altă speranță În afară de amputarea mâinii. Și, cu singura Întărire a lotusului, mi-am oferit brațul fiarelor cu care ei lucrau. Privi În jur, fixând cu mândrie pe toți cei de față, care parcă erau străbătuți de un fior. Fiecare din ei părea să retrăiască În carne și oase chinul povestit de ciung. — Dar otrava necredincioșilor s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
și oase chinul povestit de ciung. — Dar otrava necredincioșilor s-a dovedit mai rapidă decât s-ar fi crezut și cangrena mi s-a ivit la Încheietură, iar mai apoi la cot. Astfel, de Încă trei ori mi-am oferit fiarelor brațul deja amputat, iar fiarele Încercau să alunge otrava. Și acesta, conchise el fluturându-și ciotul, e al cincilea braț al meu. Pe lângă singurul pe care mi-l Încredințase natura. — Dar cum ai supraviețuit? Lui Dante i se Întâmplase să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
ciung. — Dar otrava necredincioșilor s-a dovedit mai rapidă decât s-ar fi crezut și cangrena mi s-a ivit la Încheietură, iar mai apoi la cot. Astfel, de Încă trei ori mi-am oferit fiarelor brațul deja amputat, iar fiarele Încercau să alunge otrava. Și acesta, conchise el fluturându-și ciotul, e al cincilea braț al meu. Pe lângă singurul pe care mi-l Încredințase natura. — Dar cum ai supraviețuit? Lui Dante i se Întâmplase să vadă câteva din aceste dramatice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
acea zi nu era prevăzută nici o Întrunire a Consiliului, Însă instinctul Îi sugera că nu era oportun să stea deoparte, În acele momente. Ceilalți cinci priori erau În stare de orice, din josnicie, din ambiție și din ferocitate obtuză - trei fiare care devastau Florența. Era nevoie de Înțelepciunea lui, de știința și de intuiția lui, pentru salvarea orașului. Dar trupul Aintiliei continua să Îi umble printre gânduri. Își Încordă urechea la sunetele din preajmă. Nu se auzeau glasuri, nici zgomot de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
spre el. Avea o expresie neliniștită, fără nici o urmă din acea detașare față de priviri și de luxură care Îl izbiseră pe poet la prima Întâlnire. Părea mai umană, ca și când pantera din ea dăduse bir cu fugiții, lăsând Îndărăt doar umbra fiarei. Chipul ei strălucea de reflexe, Încă și mai roșu În flacăra caldă a opaițului. Cu degetele, prinse a-i mângâia chipul, Încetișor, cu blândețe, ca o oarbă care căuta să descopere trăsăturile unui amant necunoscut. Onixul ochilor ei părea Încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
expresiile, Îi reveni În minte imaginea unui consiliu de bestii Înțelepte, unde Cecco era vasiliscul care venea să li se alăture celorlalte. Dar jilțul gol al lui Teofilo era acolo spre a aminti că, printre acele bestii, se ascundea o fiară. Până și Baldo părea tulburat și nu veni la masă cu solicitudinea sa obișnuită. Dimpotrivă, parcă voia să se țină la distanță. Dante fu nevoit să Îl cheme de mai multe ori până când, În cele din urmă, se hotărî să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
al intelectului. Nu, nu de asta. Asasinul Îl provocase. Așezase În balanța sorții debitul și creditul. Îi pusese mâna În fața ochilor, sigur că el nu ar fi avut cum să vadă. Acea provocare trebuia câștigată prin folosirea rațiunii, nu prin fiarele călăului. Chiar pus În lanțuri, asasinul avea să Îl ardă cu privirea lui Înghețată de batjocură, dacă ar fi trebuit să admită că nu cunoștea motivul răului. Pe care, de fapt, continua să nu Îl știe. Credea că știe numele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
urcase din puț, prin galeria subterană. Privirea sa nu avea nimic prietenesc, iar ochii albaștri Îi străluceau ca niște cristale de gheață. Venea spre el Încet, cu mâinile pe lângă trup. Însă, de fapt, mușchii săi erau Încordați ca ai unei fiare gata să se repeadă asupra prăzii. Părea mai Înalt, acum când Își lepădase masca surghiunitului umil, iar sângele străbunilor corsari Îi vuia din nou În vine. Pentru o clipă, Dante avu impresia că se pregătea pentru priza cruciatului. Făcu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
urca primejdios spre gât și făcu un pas Înapoi din instinct, urmat Îndată și de lamă. Celălalt parcă voia să păstreze neschimbată apăsarea mortală, fără să ușureze ori să Îngreuneze amenințarea. Buzele i se contractară la colțuri, ca și când masca de fiară pe care Dante o cunoștea i-ar fi șters instantaneu de pe chip trăsăturile delicate de gentilom. Acum, inclusiv privirea sa era aceea Înghețată a unui leu. Dintr-o dată, poetul se simți pierdut. Însă celălalt se mărginea să se joace cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
nu izbutea să Își dezlipească ochii de templier. Poate că privirea diavolului era cea care Îi transpărea din pupile. Lângă dânsul, chipul Antiliei se apropiase, patru ochi care Îl priveau cu fermitate. Fu cuprins de o amețeală ușoară. Nu era fiara Apocalipsei, care urma să Înghețe omul cu ochii săi nenumărați? — Arată-mi despre ce vorbești. Veniero scoase cu un efort de sub vestă câteva foi. — Sunt hărțile meșterului Teofilo. Și el voia să dea o formă acestui secret, murmură ridicându-și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
că ar fi știut să reziste și la durerea cea mai intensă. Poate, cu excepția unui singur lucru, Își zise el fixând-o pe Antilia, care continua să Își invoce zeii În spatele iubitului ei. Își Închipui tortura acelui trup sfâșiat de fiarele călăului. Însă nici el nu ar fi putut suporta așa ceva. Alungă acel gând cu furie, În timp ce curiozitatea Îl biruia din nou. Voia să câștige timp. Arătă din nou spre foi. — Cum ai ajuns În posesia lor? Pe lume, Platon a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426

poți supraviețui vreo două zile, dar dacă mâine dimineață nu m-am întors, mergi în direcția unde apune soarele și în două-trei ore ajungi la puț. — Ai de gând să mă lași aici toată noaptea? — Nu se știe niciodată. — Și fiarele? Fiarele? se miră pilotul. Ce fiare? Chiar crezi că există vreo fiară atât de stupidă încât să trăiască în acest loc? Hans Scholt privi lung în jurul său, își dădu seama încă o dată de covârșitoarea dezolare și sfârși făcând un gest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
supraviețui vreo două zile, dar dacă mâine dimineață nu m-am întors, mergi în direcția unde apune soarele și în două-trei ore ajungi la puț. — Ai de gând să mă lași aici toată noaptea? — Nu se știe niciodată. — Și fiarele? Fiarele? se miră pilotul. Ce fiare? Chiar crezi că există vreo fiară atât de stupidă încât să trăiască în acest loc? Hans Scholt privi lung în jurul său, își dădu seama încă o dată de covârșitoarea dezolare și sfârși făcând un gest de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]