1,926 matches
-
teme de învățământ și de lingvistică. A întocmit manuale școlare, iar împreună cu George Barițiu, un dicționar german-român. Mai multă însemnătate prezintă Gramatica română (1860-1861). În discursuri, disertații (unele reproduse în „Foaie pentru minte, inimă și literatură”), M., membru în comisia filologică transilvăneană, argumentează pe larg romanitatea limbii române, declarându-se pentru o ortografie etimologică. În articolul Purismul în limba română, inserat în „Revista română”, el cere înlăturarea cuvintelor de origine nelatină și înlocuirea lor prin vocabule culese din cărțile vechi sau
MUNTEANU-9. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288293_a_289622]
-
ca funcționar la Fabrica Pipera. Esențiale pentru cariera de istoric literar a lui M. sunt formația de clasicist și cercetările latiniste efectuate în tinerețe. Ca și în cazul lui Petru Creția mai târziu, acestea se dovedesc hotărâtoare în dobândirea disciplinei filologice (aplicare la text, rigoare, acribie) și a unui solid fundament cultural, cu funcție de reper valoric. Lucrarea La Poésie néo-latine... demonstrează că literatura neolatină franceză nu e o „simplă imitație și nu e de tot mediocră”, iar unele manifestări ale ei
MURARASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288304_a_289633]
-
definitiv. Notele și comentariile se constituie nu o dată în micromonografii ale poemelor. De altfel, acestea au și fost izolate de editor și publicate într-un volum aparte, Comentarii eminesciene (1967). Specialiștii nu pot face abstracție de studiile genealogice, comparatiste și filologice de aici, axate pe poemele Amicului F. I., Epigonii, Mortua est!, Feciorul de împărat fără stea, Rugăciunea unui dac, Cărțile, Povestea codrului, dar antrenând în demersul demonstrației multe alte texte (variantele Mureșanu sau Demonism, Memento mori, Odă..., Sarmis, Gemenii ș.a.
MURARASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288304_a_289633]
-
1929, 2; G. Călinescu, „Naționalismul lui Eminescu”, ALA, 1932, 594; Bucur, Istoriografia, 392-394; Mircea Anghelescu, D. Murărașu la 85 de ani, RL, 1981, 41; Nicolae Manolescu, În așteptarea biografiei, RL, 1983, 12; Valeriu Stoleru, Dumitru Murărașu, „Buletinul Societății de Științe Filologice din România”, 1985; Micu, Ist. lit., 738; Dicț. esențial, 537-539. N.M.
MURARASU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288304_a_289633]
-
al culturii orale, se înscrie și Tipologia folclorului din răspunsurile la chestionarele lui B.P. Hasdeu (1970, în colaborare cu Ovidiu Bârlea), unde sunt catalogate și sistematizate 17 000 de pagini. Spiritul riguros, de o mare probitate științifică (inclusiv sub aspect filologic) răzbate și din modul în care M. a alcătuit câteva ediții critice: Nicolae Pauleti, Cântări și strigături românești de cari cântă fetele și ficiorii jucând (1962), Gheorghe Alexici, Texte din literatura poporană română (II, 1966), George Pitiș, folclorist și etnograf
MUSLEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288332_a_289661]
-
cercetare la Atena, Roma și Berlin. Întors în țară, din 1908 e profesor titular la Catedra de arheologie a Universității din București, iar din 1910 director al Muzeului de Antichități. Printre scrierile sale istorice se numără și câteva cu preponderență filologică, precum Studiu asupra elementului grec antefanariot în limba română (1894), Rumänische Lehnwörter im Neugriechischen (1902), sau unele concepute și ca note de călătorie - Monumente antice din Roma. Descriere și impresii (1908), Portretul elin. Studiu iconografic din arheologia clasică (1908), Atena
MURNU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288321_a_289650]
-
literatura română la Cerneți, azi cartier al orașului Drobeta-Turnu Severin (1968-1990). Obține titlul de doctor în filologie al Universității din Timișoara (1979). A editat între 1975 și 1986, la Turnu Severin, revista „Școala Mehedințiului”. Colaborează la „Buletinul Societății de Științe Filologice”, „Limba și literatura română”, „Limbă și literatură”, „Revista de etnografie și folclor”, „Mehedințiul literar și artistic”, „Proverbium Dacoromania”, „Proverbium” (Helsinki). N. a făcut parte dintr-un grup de cercetători care i-a mai cuprins pe Dumitru Stanciu și pe Ion
NEGREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288407_a_289736]
-
mai vechi, se face schimonah în anul următor. Cărturarul N.R., bun cunoscător al limbilor slavonă, elină și neogreacă, știind ceva turcește și, poate, și vreo limbă modernă, a lăsat numeroase și amestecate scrieri, unele greu de identificat, cu profil istoric, filologic, literar și teologic. A întocmit planuri de reformă școlară, memorii, encomioane, discursuri patriotice sau funebre, manuale, o gramatică,versuri ocazionale și traduceri, ca Istoria bisericească după Meletie de Arta. Proiecta o istorie în grecește despre Țara Românească, din care au
NAUM RAMNICEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288370_a_289699]
-
renunță la achizițiile pretențioase și erudite ale manuscrisului 45 (demonstrație magistrală de alcătuire a unui text în acord cu rigori foarte speciale), se „repliază” lângă Septuaginta de la Frankfurt și pun sub tipar o versiune vădit mai pauperă în planul rigorilor filologice. „Au îndreptat” însă, pe alocuri, „cuvintele”, au produs o redacție cu mai multă fluență, au corectat și - cum ei înșiși afirmă în epilog - au lucrat în căutarea limpezirii, a „deslușirii” („și mai mult deslușindu-se pre limba rumânească”). Astfel „s-
MILESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288140_a_289469]
-
simptomul stării de sănătate a organismului social. Prin urmare, ceea ce se numește în mod curent o istorie a literaturii trebuie să fie deopotrivă o istorie a ideilor literare, o istorie a stilurilor, a formelor și valorilor, o operă critico-estetică și filologică. Se vede aici reacția programatică și polemică față de scindarea istorică a criticii românești în două filiere polare. Aparent mai viguroasă, una dintre ele, cea antifilologică și speculativă, își are sursele în criticismul maiorescian, ajungând prin C. Dobrogeanu-Gherea, G. Ibrăileanu, E.
PAPAHAGI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288671_a_290000]
-
Densusianu, Paul Zarifopol, N. Cartojan, D. Caracostea, Perpessicius, a demarat din filologie, dar a avut ambiții culturale globalizante care au părut că trădează spiritul propriu-zis critic. După ce, în perioada proletcultistă, orientarea speculativă s-a dovedit vulnerabilă față de dogmatismul sociologizant, tehnicismul filologic a putut să ofere criticilor un refugiu în fața presiunilor ideologice, și dihotomia s-a refăcut pe alt plan. Aspirația lui P. este să întemeieze teoretic și aplicativ o sinteză care, depășind ruptura consacrată, să tindă la etajele superioare spre sociologie
PAPAHAGI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288671_a_290000]
-
Liviu Petrescu: aceeași critică inteligentă și cultivată, același stil academic, distant, fără familiaritatea zgomotos orală a unora dintre tinerii publiciști, de o eleganță protocolară și, ah, demodată [...]. Marian Papahagi e un «studios», în ambele sensuri ale termenului, cu solidă formație filologică: scrie o critică de interpretare, minuțioasă, sistematică, de tipul close reading. Ceea ce ne atrage atenția la el e mai puțin imaginația și mai mult modul foarte aplicat în care își fundamentează părerile. NICOLAE MANOLESCU SCRIERI: Exerciții de lectură, Cluj-Napoca, 1976
PAPAHAGI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288671_a_290000]
-
Zaciu, Cu cărțile, 199-203; Grete Tartler, Castitatea poeziei, RL, 1983, 35; Gheorghiu, Reflexe, 148-150; Nicolae Manolescu, Critica variantelor, RL, 1984, 1; Dinu Flămând, Spectacolul analizei, AFT, 1984, 3; Dan C. Mihăilescu, „Critica de atelier”, T, 1984, 4; Adrian Marino, Critica filologică, TR, 1986, 5; Ion Pop, „Intelectualitate și poezie”, ST, 1986, 2; Mihai Zamfir, Medieval și universal, RL, 1986, 5; Gabriela Danțiș, „Intelectualitate și poezie”, CREL, 1987, 1; Adrian Popescu, Un alt Montale, ST, 1988, 12; Tania Radu, „Cumpănă și semn
PAPAHAGI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288671_a_290000]
-
Tania Radu, „Cumpănă și semn”, LAI, 1991, 9; Adrian Popescu, Un erudit necesar: Marian Papahagi, TR, 1991, 12; Ștefan Borbély, Constructorii. 1. Marian Papahagi, F, 1993, 2; Ierunca, Subiect, 218-223; Maria Genescu, Hermeneutica pudorii, RL, 1994, 8; Octavian Soviany, Critica „filologică” și postmodernismul, APF, 1994, 3-4; Ion Vlad, Orizonturile criticii hermeneutice, TR, 1994, 21-24; Negoițescu, Scriitori contemporani, 336-339; Ioana Cistelecan, O sinteză a perspectivelor, ECH, 1995, 1-2; Mircea Mihăieș, Vitamina M.P., „Cuvântul”, 1995, 2; Nicolae Manolescu, Odiseea unui dicționar, RL, 1995
PAPAHAGI-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288671_a_290000]
-
Ștefan Pascu și edit., București, 1973-1986 (în colaborare). Repere bibliografice: Zaciu, Ordinea, 301-307; Bucur, Istoriografia, 479-480; Octavian Schiau, Iosif Pervain, TR, 1982, 16; V. Fanache, Iosif Pervain, ST, 1982, 6; Mircea Popa, Profesorul Iosif Pervain (1915-1982), „Buletinul Societății de Științe Filologice”, 1982, 139-142; Traian Brad, Dascălii noștri. Profesorul Iosif Pervain, TR, 1991, 51; Ion Șeuleanu, În fruntea Catedrei de literatură română, SUB, Philologia, 1995, 2; Dicț. scriit. rom., III, 682-683; Iosif Pervain sau Cultul exactității, îngr. Ion Mărgineanu, Alba Iulia, 2003
PERVAIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288765_a_290094]
-
lui Ion Pillat, înscrisă testamentar, de a-i fi editată întreaga operă după un plan întocmit de el însuși. Documentându-se în arhiva familiilor Pillat și Brătianu și în biblioteci, a dus la bun sfârșit o muncă de mare dificultate filologică și de erudiție, oferind cititorilor o remarcabilă ediție și poate cel mai fidel portret al poetului. Apărută inițial în șase volume (1983-1994), la care s-a adăugat al șaptelea, cuprinzând corespondența lui Ion Pillat (1998; Premiul Uniunii Scriitorilor), ediția completă
PILLAT. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288817_a_290146]
-
oratoria, retorica ș.a. Solida formație pe care o are P. s-a manifestat și în activitatea de traducătoare și editoare a unor texte fundamentale din autorii elini, însoțite de consistente și erudite comentarii și note care să elucideze diversitatea aspectelor filologice, literare, istorice, filosofice, culturale implicate. Împreună cu Ion Banu a coordonat ampla ediție din presocratici, Filosofia greacă până la Platon (I, 1-2 - II, 1-2, 1979-1984), exemplu de acribie științifică, în care a și tradus (uneori în colaborare) și comentat fragmente din Heraclit
PIATKOWSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288807_a_290136]
-
și epigrafie (1988). A coordonat și Dicționar de istorie veche a României (1976). Pasiunea arheologică pentru reconstituirea lumii vechi, cu specială preocupare pentru coloniile grecești de pe țărmul dobrogean al Pontului Euxin, nu lasă deoparte nici un domeniu al cunoașterii, inclusiv mărturiile filologice, literare și de istorie a religiilor, pe care le supune unor comentarii erudite, atent mereu la respectarea „documentului”, indiferent de natura sa, și la valorificarea lui. Aceste studii și eseuri, tot atâtea incursiuni în istoria culturii antice, din care nu
PIPPIDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288823_a_290152]
-
incursiuni în istoria culturii antice, din care nu lipsesc surprizele nici pentru literat și unde se simte exemplul lui Vasile Pârvan, prilejuiesc o lectură incitantă și ca dialectică a ideilor, susținută deseori de un verb incisiv, polemic. În plan strict filologic, clasicistul P. a dat o traducere a Poeticii lui Aristotel (1940), cu comentarii și întregiri bibliografice la reeditarea din 1965, constituind un model de exegeză atât prin pertinentele note pe marginea textului, pe care aproape îl dublează, cât și prin
PIPPIDI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288823_a_290152]
-
în aprecierea poziției lui Hasdeu în polemicile în care a fost implicat. Chiar dacă entuziasmul prevalează câteodată asupra spiritului științific, studiul are meritul de a reconstitui dimensiunile operei lui Hasdeu printr-o lectură sistematică și atentă a unei producții lingvistice și filologice de mari dimensiuni, în bună măsură risipită în publicațiile timpului. SCRIERI: B. P. Hasdeu, lingvist și filolog, București, 1968; Philologica et linguistica. Ausgewählte Aufsätze (1953-1983), îngr. și pref. Helmuth Frisch, Bochum, 1983. Ediții: Theofil Simenschy, Cultură și filosofie indiană în
POGHIRC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288871_a_290200]
-
probleme controversate ale literaturii române medievale, ca în Limba povestirilor slave despre Vlad Țepeș (1961; Premiul Ministerului Învățământului), cu o interesantă încheiere privind slava carpatică în care au fost scrise aceste narațiuni, a operat distingeri însemnate și demonstrații de erudiție filologică. După părerea sa de eminent cunoscător al vechii literaturii omiletice, prima Cazanie a lui Coresi (din 1567) este o tălmăcire a Postillei de Neagovo, culegere de cazanii puternic înrâurită de dogma calvină, alcătuită pe la 1550 în slavona ucraino-carpatică, iar a
OLTEANU-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288526_a_289855]
-
asta nu înseamnă că nu sesizează ridicolele, acolo unde vor fi fost (Un proțes de la 1826). Se mai găsesc între cele treizeci și două de scrisori (emise între 1837 și 1855) pagini de critică și istorie literară, polemici pe teme filologice ș.a.m.d. În relatarea spirituală a unor voiajuri, descrierile de natură nu sunt cele mai reușite, peisajul fiind perceput prin prisma unor reminiscențe livrești. Un miniatural cap de operă este Păcală și Tândală sau Morală moldovinească, ingenios compendiu de
NEGRUZZI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288415_a_289744]
-
la un nivel accesibil, a unor probleme de filosofie, educație, geografie, științele naturii, precum și modeste încercări de prelucrare a unor poezii populare. O. l. este prima gazetă transilvăneană care, prin scrisul lui Cipariu, pune în discuție, folosind o bogată argumentație filologică și istorică, chestiunea limbii române literare, susținând direcția latinistă și etimologistă. În același scop adoptase și tipărirea cu litere latine a tuturor materialelor. Cipariu a încredințat O. l. și încercările sale de versificație, pe cele ale lui I. I. Mani
ORGANUL LUMINAREI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288571_a_289900]
-
urmează apoi cursuri la Sorbona. Este remarcat îndeosebi de profesorul E. Egger, elenist, epigrafist, arheolog. Își alcătuiește, cu cheltuială mare, o bibliotecă în care figurează ediții bune din clasicii greci și latini, dar și din scriitorii moderni, istorii literare, studii filologice, lucrări de estetică, arte poetice, volume de critică literară, de istorie antică, medievală și modernă. Își procură din țară cărți și periodice și ține să-și completeze mereu colecțiile. De pe acum pare a trăi mai intens și mai real în
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]
-
al Societății Academice Române, în 1879 fiind desemnat secretar general al forului. Fără a-și părăsi cercetările arheologice și istorice, ale căror rezultate le publică în „Trompeta Carpaților”, „Românul”, „Columna lui Traian”, răspunde solicitărilor Academiei mai cu seamă în chestiunile filologice: traducerile din greacă și latină (Despre condițiunile unei bune traducțiuni a autorilor clasici în limba română, 1874), revizuirea dicționarului latinizant al lui I. C. Massim și A. T. Laurian, editarea de texte vechi ș.a. În spiritul modernizării culturale se înscrie și
ODOBESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288509_a_289838]