11,345 matches
-
flori de câmp, "imortele", viu colorate. Aprinse și aici o candelă, zicându-și că și Enescu s-ar fi odihnit mai împăcat în țară, țara pe care o iubise și o servise exemplar. Gata cu cimitirele, își spuse! Ii era foame si după experiențele deloc pozitive cu supă de ceapă și cu micii de la "Miorița", se decise să încerce un restaurant chinezesc. Dorea, în continuare, să cerceteze cam ce putea face Clotilde la Luvru și reuși să îmbine utilul cu plăcutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
o parte compresele și-și văzu picioarele umflate și vinete. El, care se mândrea cu gleznele lui fine! Ce urât mai arătau picioarele lui! Se înveli la loc și stătu liniștit cu fața în sus. Parcă îi trecuse amețeala și foamea îi dădea ghes. Atunci apăru, ca din pământ, Carmen. Ți-am adus niște lapte cald, o să-ți facă bine. Bău, era cald și bun, cea mai minunată licoare pe care o băuse vreodată. Îi cam tremura mâna, așa că, cu grijă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Fantomele trecutului n-au dispărut, n-au murit... Sunt mai vii, mai periculoase și mai agresive ca oricând. Nu fi îngrijorată și nu pune întrebări la care nu pot, deocamdată, să-ți răspund. Toate la vremea lor. Bine. Mi-e foame. Hai să mâncăm undeva. Aici, la Irbis? Nu! A doua zi, dimineață, o mașină de la Irbis le aduse pe cele două femei cu aspiratoare, găleți, detergenți... Erau profesioniste veritabile și în câteva ore au întors totul pe dos, lăsând casa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
un muzeu: marmoră, cristal, lambriuri de lemn prețios... Au privit ce au privit de jur împrejur și apoi privirea li s-a pierdut afară ningea atât de frumos, Bușteniul se vedea, în vale, ca într-un glob fermecat... Le era foame și șeful de sală îi aștepta să le asculte dorințele. Când au ajuns la șampanie, căci așa o masă se cerea onorată, Mihai a anunțat emoționat: Mamă, tată, mulțumim pentru primirea împărătească și bucuria de a fi aici cu voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
de acord, Ana fiind și pe mai departe însărcinată cu asigurarea plăților , supravegherea grupului și, în secret, cu "Raportul de seară" către Petre. Era o bucurie să-i vezi întorși buluc pe ușă, veseli, gălăgioși, cu fețele îmbujorate, rupți de foame. Pentru masa de Crăciun n-a fost nevoie de comenzi suplimentare, rămăseseră suficiente delicatese de la Ajun. Au adăugat doar ciorbă și sărmăluțele tradiționale, aduse special, cu o zi în urmă, de la Irbis. Zilele s-au scurs în liniștea și bucuria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
instalațiilor și mobilierului. Cu banii în cont, se întoarse triumfător la Doamna Doctor și la masa de seară și cu "efectivul complet" în jur anunță: Doamnă Camelia, am rezolvat și problema Bușteni. O să avem suficienți bani ca să nu murim de foame, de frig sau de plictiseală. Plus că o să beneficiem anual de un zbor gratis la Viena! Petre nu-și găsea locul! Căuta să facă câte ceva, mergea la cumpărături, dădea zăpada, se mai uita la televizor... Aceleași figuri, aceleași probleme, aceleași
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
fost cumpărată de la mine de un domn cu accent străin... Poate era francez, poate așa a ajuns și inelul la Paris..., cine știe! Petre se uită la ceas, se făcuse târziu. Ne-am cam întins cu vorba domnișoară, mi-e foame și s-ar și putea să vină ploaia. Într-o zi, Ana, ieșind din camera ei, îi spuse: Tată, uite, aici, am niște desene. Să vezi și tu dacă sunt bune. Să le studiem! Erau zeci și zeci, muncă multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
în talentele mele de gospodină. — Ai preparat-o foarte bine, mă asigură mama, serioasă. Apoi a mâncat cu mâna niște găluște din orez înfășurate în plante de mare. Nu mi-a plăcut niciodată micul dejun și nu mi se face foame înainte de ora zece. Azi-dimineață am reușit să termin supa cu chiu cu vai. Mi-am pus apoi niște găluște în farfurie și le-am zdrobit cu bețișoarele. Am luat câte o bucățică, ținând bețișoarele în unghi drept, așa cum ține mama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
-o pe patroană unde este toaleta. Era o femeie slabă și palidă, care nu arăta deloc bine. Când am trecut înapoi prin cameră, Chie, tânăra cea drăguță pe care o observasem înainte, stătea în picioare. Mă aștepta. — Nu ți-e foame? m-a întrebat ea cu un zâmbet prietenos. — Nu. Am niște pâine la mine. Nu prea avem ce să-ți oferim, zise femeia cea bolnăvicioasă, rezemându-se, obosită, de sobă. Înghite ceva aici. Dacă stai cu bețivii ăia, n-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
dar face foarte mult bine. O mâncam fie așa simplă, fie salată cu lămâie sau cu caș. Am avut în meniu și ton roșu, broccoli, urzici și nuci... Uneori, când veneam la 3-4 dimineața de la restaurant, simțeam că mor de foame și mâncam și câte trei ciorbe din cap de mânzat", a adăugat ea. "Cât am ținut dietă, am făcut și masaj cu ulei special, de două ori de săptămână... Nu am gătit cât am ținut cură de slăbire. I-am
Cum a slăbit Cornelia Catanga 20 de kilograme. Află rețeta by Colaborator Extern () [Corola-journal/Journalistic/72069_a_73394]
-
plachetei, nu este în nici un caz țara în care trăim, ci ținutul imaginar al Marianei Codruț, o insulă încă nescufundată a cuvintelor vitalizante: "sunt un Robinson,/ de insula cuvintelor salvat, ultima patrie./ cele poroase și seci, recifuri neprimitoare,/ nici de foame nu țin, nici setea n-o taie./ altele însă zvâcnesc viu ca peștii:/ incizii le fac la-ncheieturile moi,/ pe întuneric,/ pe-ascuns,/ ca hoții,/ ca drogații/ și viața în venele mele o picur.// în lumea irigată de sângele lor
Ghetoul galben by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8699_a_10024]
-
plachetei, nu este în nici un caz țara în care trăim, ci ținutul imaginar al Marianei Codruț, o insulă încă nescufundată a cuvintelor vitalizante: "sunt un Robinson,/ de insula cuvintelor salvat, ultima patrie./ cele poroase și seci, recifuri neprimitoare,/ nici de foame nu țin, nici setea n-o taie./ altele însă zvâcnesc viu ca peștii:/ incizii le fac la-ncheieturile moi,/ pe întuneric,/ pe-ascuns,/ ca hoții,/ ca drogații/ și viața în venele mele o picur.// în lumea irigată de sângele lor
Ghetoul galben by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8699_a_10024]
-
atrag prin monofagie. De ce monomanie? Fiindcă sunt cărți prin excelență monotematice, în ele vorbindu-se, de la prima pînă la ultima pagină, de chiar subiectul pe care titlul îl anunță. De ce monofagie? Fiindcă autorul pare stăpînit de duhul unei singure pofte: foamea de a despica pînă la fund nuanțele unei idei obsesive. Vreți să vedeți panorama de nuanțe pe care un fenomen celest precum norii o poate isca în mintea unui intelectual? Atunci citiți Norii. Vreți să aflați cîte asociații de idei
Defuncta ploaie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8721_a_10046]
-
face saltul printr-o prolepsă peste o generație. Viceversa, narațiunea ajunsă la întîmplările celei de a patra generații a clanului este urmată de jumătatea de pagină scrisă în cursive în care sînt imaginate primele așezări în zonă unde, împinse de foame, aveau să se succeadă și să se amestece populații prelatine, grecești, albaneze, iudaice. Multitudinea de personaje și întîmplări din roman ce alcătuiesc retrospectiva Italiei postunitare nu îl face cîtuși de puțin greoi; este obținută performanța de a da mult, conform
Mariolina Venezia - De o mie de ani mă aflu aici by Doina Condrea Derer () [Corola-journal/Journalistic/8736_a_10061]
-
printre cei prinși în acea masă de manevră ce poate fi manipulată prin pîrghiile ce nu au dat niciodată greș atunci cînd s-a pus problema de a juca pe degete un intelectual: amorul propriu, frica, obsesia pentru carieră și foamea de prestigiu. A treia trăsătură este erudiția. Avem de-a face cu un om care a vrut să înțeleagă singur, fără soluții gata croite, cît temei putem pune pe fluctuațile imprevizile ale istoriei. Și i-a citit pe Edward Hallet
Un autor de viitor by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/8775_a_10100]
-
și, deși nu știam pe ce vas mă aflam, doar prost să fi fost să nu-mi dau seama că eram în cambuză. Am luat o pară mălăiață și am mușcat din ea, ca să-mi înșel mai curând spaima decât foamea, fredonând în gând un cântec în vogă la epoca aceea: Dunele-s ca și divane Indiscrete paravane de catran murdar de cactuși și izmă rupte. Na-na-na... Tolăniți pe dune, rozând mere. Na-na-na... M-am deșteptat cu capul greu, cum se
Avanpremieră editorială - Rui Zink - Cititorul din peșteră by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/8795_a_10120]
-
care-și spune cuvântul hotărâtor. Traversând Bulgaria de la Dunăre la Munții Pirinului, în tristele convoaie de prizonieri, poetul-soldat (era, de fapt, sergent) și-a dat seama că uneori suferința nu alegea între învingători și învinși. Nu o dată au răbdat de foame sau au fost copleșiți de durere și de milă, români și bulgari laolaltă. Iată o pagină a istovirii colective: "O lumină de acvarium, searbădă și verzuie... o îngrămădeală mohorâtă de trupuri amestecate în poziții diferite - fețe plumburii, guri căscate, brațe
G. Topîrceanu, memorialist by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8790_a_10115]
-
verzi, la noi totul se mutilează. De ce? Răspunsul îl dă dl Pippidi chiar la începutul articolului: "Întreb și eu așa, ca să fac pe prostul. Știu foarte că e vorba de bani, mulți bani, iar unii arhitecți, chiar dacă nu mor de foame, se lasă ispitiți de investitorul plin de dolari șsau euro-n.Cronicarț." Consecința: "Viitorii locatari nu jinduiesc să se plimbe prin Cișmigiu, ci caută prestigiul unui apartament de lux, în centru, pe măsura poziției economice și sociale la care se
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8801_a_10126]
-
zilele noastre, ocolul orașului, precum Leopold Bloom, refăcând într-o singură zi epopeea lui Ulisse. Swan, al lui Marcel Proust, lunecă între saloane aristocratice și mai pidosnice locuri, eroul noului roman, soldat, circulă besmetic printr-o urbe devastată. Mistuit de foame, eroul lui Knut Hamsun rătăcește printr-un oraș ce i se refuză. Și exemplele ar putea continua, incluzându-l pe eroul lui Virgil Gheorghiu din Ora 25, pe cel al foarte recentului best-seller Les Bienveillantes. Călătorind, singuraticul ins descoperă insule
Un romancier al exilului by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/8819_a_10144]
-
artist decît activist muzical. Discuții. Dintre ziariștii care în 1990 erau în linia întîi a golaniadei n-o văd decît pe Andreea Pora. Dau mîna cu cîțiva "civici" organizați și îl văd pe Oliviu Vlădulescu, profesorul care a făcut greva foamei, de s-a dus Băsescu să-l viziteze la spital, în Slobozia. Același om inimos, același fost dizident fără pretenții. Îmi aduc aminte că Sanda Aronescu ar fi venit, chiar dacă ar fi trebuit să amîne o masă festivă de familie
Ce-am văzut la mitingul CNSAS by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8831_a_10156]
-
în ultimele decenii (deși în variantele orale ale limbii lipsa atestărilor nu înseamnă mare lucru). În ce mă privește, cred că l-am întâlnit prima oară în presa de la începutul anilor '90: "Cîntări submediocre, romanțe siropoase și paranghelii de șușanea" (Foamea, 22, 1992, 3). Sensul cuvîntului e destul de clar și unitar: paranghelie desemnează - cu o nuanță fundamental apreciativă - o petrecere, în mod special una "intensă", impresionantă, reușită - un "chef strașnic". Sensul superlativ se decodează în manieră popular-balcanică, prototipul petrecerii fiind neapărat
Paranghelie by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8844_a_10169]
-
în fundul Văii, fără comunism plebeu și o massă sovietizată mintal, de ce mai toată generația '27 era furibundă împotriva acelei stări de lucruri care ar fi trebuit să-i convină? Iar dacă ei greșeau în bloc, erau infantili sau extremiști, dacă foamea lor de absolut ascundea ambiții de altă natură, cum le-am mai putea găsi scuze contextualizante? Și cum i-am putea prelua, astăzi, ca instanțe de modelare spirituală? Îndreptarul pătimaș al criticului prezintă bifurcația, divergența investițiilor afective și, totodată, riscurile
Îndreptar pătimaș by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8839_a_10164]
-
poveștile, o va salva. Mai ales gîndindu-ne la lumea care o să-i urmeze. Sînt anii '30: "iubeam o blondă (Herta), o stradă de pe vremea lui Paracelsius, țigara." Și drumul, la capătul căruia, vezi bine, pîndește succesul. Spre el te-mpinge foamea, din el te scoate beția. Cele două stări cu care, ca un chefliu la parastas, dansează micul roman al lui Stelaru. Întîi foamea, simțită ca-n poveștile de război, pericol de moarte, sfîrșeală haină și de nelecuit. "După legea cîinilor
Joacă pentru zei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8876_a_10201]
-
vremea lui Paracelsius, țigara." Și drumul, la capătul căruia, vezi bine, pîndește succesul. Spre el te-mpinge foamea, din el te scoate beția. Cele două stări cu care, ca un chefliu la parastas, dansează micul roman al lui Stelaru. Întîi foamea, simțită ca-n poveștile de război, pericol de moarte, sfîrșeală haină și de nelecuit. "După legea cîinilor flămînzi" fură, cînd omul se răcorește la o cișmea, struguri de la un oltean. Și "ghearele ciorilor din burtă erau acum de vată." În
Joacă pentru zei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8876_a_10201]
-
-n poveștile de război, pericol de moarte, sfîrșeală haină și de nelecuit. "După legea cîinilor flămînzi" fură, cînd omul se răcorește la o cișmea, struguri de la un oltean. Și "ghearele ciorilor din burtă erau acum de vată." În feluri multe, foamea revine în momente de cotitură a poveștii. Foamea de niște haine omenești, plătite cu muncă de hamal, la primele ore ale dimineții, cînd cărăușii locului dorm. Cu romanțuri bulevardiere, bune de încîntat damele singure din Basarab. Ce folos, apoi, de
Joacă pentru zei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8876_a_10201]