272,843 matches
-
scrie el, posesori ai unui tezaur de legende, n-au fost rupți de literaturile străine, de ideile noi. „Totdeauna și în orice loc au adoptat israeliții unele șideiț de la alte popoare și le transmiteau din ale lor”. Marele învățat se folosește în demersul său de „sistemul comparativ”, aplicat la studiul limbii. Nu consideră „niciodată lucrurile într-o stare izolată”, ci explică un fapt cultural prin analogie cu un altul aflat la alt popor. A fost cu siguranță învățatul care a găsit
Mozes Gaster în cultura română by Iordan Datcu () [Corola-journal/Journalistic/13157_a_14482]
-
câteva sute de caiete cu însemnări întinse pe zeci de ani, caiete oferite spre descifrare și publicare lui Vlad Chelfănescu, angajat al Muzeului Literaturii. Cei doi noi posesori de jurnal (o generație mai tânără decât diariștii) se caută și încearcă, folosindu-se mai ales de adăugirile orale ale bătrânilor, să pună cap la cap informațiile din cele două jurnale cu scopul de a reconstitui „istoria secretă și adevărată a secolului”, pornind de la adevărul politic al anilor ’40-’50. Vor apărea astfel
Fantomele memoriei by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/13155_a_14480]
-
Liviu Papadima Dacă s-ar face un top de popularitate în vocabularul românesc folosit din 1990 încoace, cuvîntul „reformă” ar apărea, sînt sigur, printre nominalizările fruntașe - poate pe locul al doilea după „democrație”. Despre „reformă” am auzit în economie, în armată, în poliție, în serviciile publice, în justiție, la un moment dat chiar și
Stagnează reforma? by Liviu Papadima () [Corola-journal/Journalistic/13154_a_14479]
-
adăposturi antiatomice ale lui Hoxha, cică buncăre, în realitate niște ciuperci de beton sau fier făcute pe dimensiunile unui om și maxim înc-o jumătate, neîngropate, care răsar unde nici nu te-aștepți: în curtea Muzeului Național de Artă, pe cîmp (folosite de țărani în diverse alte nobile scopuri, cum ar fi cel de vespasiană), printre blocuri. Că veni vorba de Hoxha, trebuie totuși să recunosc că cel puțin încă o similitudine româno-albaneză m-a lovit: nu știu cum se face, dar Piramida - construită
Duhani dëmton... by Iulia Popovici () [Corola-journal/Journalistic/13168_a_14493]
-
sifonul din podea. Cum o amesteca întotdeauna cu apă rece, o oală de apă fierbinte îi era de ajuns. Iar vara, ca acum, nici nu trebuia să încălzească apa prea mult, era bună așa, doar călduță. În orice caz, cum folosea atât de puțină, ultima apă rămasă și-o turna pe spate mai caldă decât cealaltă - o, ce plăcută era această apă care-i curgea pe piele, la temperatura dorită. O cană de apă acoperea jumătate de corp, următoarea, cealaltă jumătate
O povestire de Teolinda Gersão - Bătrâna by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/13147_a_14472]
-
destul de periculoase deoarece pot exploda la incinerare. Aflu că incinerarea este soluția pentru care optează 80% dintre elvețieni. Am curajul să îl întreb, în șoaptă, pe vecinul meu, un domn discret și distins, care îmi traduce cu amabilitate termenii regionali folosiți de intervievatul-cioclu, dacă nu ar fi totuși tentat să-și aleagă un lăcaș de odihnă eternă într-un cimitir. Pare surprins și îmi mărturisește că nu și-a pus încă problema, chiar dacă vine la astfel de spectacole și este cititor
Un spectacol ciudat by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/13172_a_14497]
-
poeți, fiindcă din ansamblul creației (poeziei) am extras un singur gen, cel care privește muzica și metrica și numai pe acesta l-am numit poezie...” (Banchetul, 205C). Poemele lui Vassilis Vitsaxis „privesc muzica”, fiind făcute din acea materie translucidă care folosește tăcerile, parte din fluxul repetitiv. În căutarea de exprimare a inexprimabilului, ecouri din Blake, Novalis, Tagore, Claudel, dar și din Baudelaire și Kavafis se împletesc cu mesaje ale filosofiei orientale, dorul de Orient fiind inspiratorul multor poeme. (Mistica sufi și
Vassilis Vitsaxis și echilibrul lumilor poeziei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/13176_a_14501]
-
cu ea, sentimentul de insecuritate. Mulți caută rețete de trăit. De ce nu ar fi la mare căutare și manualele definitive de istorie ? - Nu vreau nici eu să exagerez. Sigur că avem nevoie de modele, uneori chiar și de rețete. Toți folosim rețete. Dacă am gândi strict după mintea noastră - ce e drept, cei mai mulți oameni nici nu-și pun problema să gândească strict după mintea lor - dacă am avea fiecare drumul nostru și ne-am comporta după reguli proprii, nu s-ar
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
presa vremii, însăilate într-un comentariu al meu. După ce a apărut, a izbucnit scandalul. Am fost acuzat că îi consider pe moldoveni ca nefiind români; era vorba despre un articol apărut la București și care scria cu entuziasm despre Unire, folosind însă o exprimare de tipul: “moldovenii de la Iași și românii de aici”. La 1859 nu era o problemă ca moldovenii să-și zică moldoveni. Devenise, însă, o problemă pentru neisprăviții de politruci care deveniseră din anti-naționalii din anii ’50, naționaliștii
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
Citite în succesiunea lor, editorialele lui Nicolae Manolescu se constituie într-un breviar al temelor care au dominat dezbaterea publică românească în anii tranziției (în cazul de față, din 1995 încoace). Probleme precum colaboraționismul scriitorilor cu regimurile autoritare, măsurile diferite folosite în momentul de față pentru cîntărirea celor două ideologii criminale ale secolului XX, fascismul și comunismul, existența sau inexistența antisemitismului la nivelul elitelor intelectuale românești, relația dintre comunism și naționalism, scriitorii și Securitatea (poliția), revizuirea sistemului de valori și a
Temele vremii noastre by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13184_a_14509]
-
întru totul superiorii noștri, fie în bătălii de seamă, fie în Parlament - nu s-au lăsat vreodată cumpărați. Așa că e o blasfemie dacă, după moarte, noi, trădîndu-le natura, încercăm să-i vindem. Portretelor li se solicită întotdeauna ajutorul. Dumbledore îi folosește pe directorii care l-au precedat în funcție în chip de emisari sau consilieri. Don Ruy Gomez de Silva îi invocă pe strămoșii din portrete sperînd, pe drept cuvînt că faptele mărețe ale acestora o să-i servească drept exemplu și
Portretele trăiesc by Mariana Neț () [Corola-journal/Journalistic/13174_a_14499]
-
să știe că acest sondaj nu e marea revelație a ziarului care îi este oferită ca atare, pe două cearșeafuri? * În rubrica sa din ZIUA, Scenarii la zi, Sorin Roșca Stănescu e de părere că Uniunea Europeană se îndepărtează de România. Folosind informații apărute în presă, directorul Zilei își construiește scenariul încercînd să anticipeze mutările Puterii de la București și pe cele ale Uniunii Europene. Pentru Sorin Roșca Stănescu Uniunea Europeană ar avea un foarte bun pretext pentru a suspenda negocierile cu România: o
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13179_a_14504]
-
și altul ezoteric. Aceasta este de fapt teza eseului. Respectând schema dualismului clasic gnostic, Eliade creează un eșafodaj narativ care mimează semnificația profundă și poziționează centrifug lectura în marginalitate, în secund; sunt coduri care colportează înșelător sensuri de camuflaj înadins folosite pentru a îndepărta de miez, de esență. Acest eșafodaj se bazează pe... nimic, nu duce nicăieri și are rolul de a agrementa o pleură confecționată pentru a seduce atenția și inteligența cititorului la nivelul estetic, opacizând referențialitatea constant metafizică a
Dincolo de evidențe by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13210_a_14535]
-
M. Eliade” (pag. 186). Aceste rezerve au în centru o dilemă: nu cumva compelxul gnostic este doar formula potrivită care poate ilustra dialectica sacru/profan și nu o referențialitate în sine? Nu este doar un mijloc de care s-a folosit Eliade? Marele merit al eseului lui Ștefan Borbely este acela de a te face să-ți hărțuiești certitudinile, de a te învăța să eviți constant pactul cu „evidențele”, pentru că altfel nu știi când poți intra pe făgașul codurilor exoterice, ratând
Dincolo de evidențe by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/13210_a_14535]
-
ales în cele familiare. Nefiind însă folosită ca atare în scris (ca element incident, nemotivat semantic sau gramatical), formula nu atrage atenția. La originea clișeului stau locuțiunea pronominală și cea adjectivală nehotărîtă - „caută nu știu ce”, „s-a produs nu știu ce scandal” -, foarte folosite în oralitatea actuală, alături de celelalte componente ale aceleiași serii: nu știu cine, nu știu cîți, nu știu care, nu știu cum, nu știu unde etc. Vorbirea rapidă le scurtează de altfel frecvent - nu’ș cine te caută, nu’ș ce vrea... Nehotărîtul nu știu ce a devenit însă o simplă
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
Liliana Ionescu-Ruxăndoiu, Interacțiunea verbală în limba română actuală, 2002, p. 43). Adevărul e că în comunicarea curentă enumerările nu sînt niciodată prea lungi: vorbitorul e de obicei convins că interlocutorul înțelege ceea ce el vrea să spună, tendința fiind de a folosi echivalentele populare ale lui „etc.” chiar după cîte un singur element invocat. Uneori formula intră exact în tiparul sintactic al termenului anterior: „și zice: Cum stați voi aicea, cum? Cu copiii mici, cu nu știu ce...” (CORV 47). Adesea, ea e legată
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
temei: „dați drumu la scandal cum spune opoziția, firul roșu nu știu ce..., afacerea Costea” (Interacțiunea 162); „urma să plece pentru aproape o săptămînă, probabil în străinătate, să încheie un contract nu știu ce și... urma să vină astăzi” (Interacțiunea 114). Nu știu ce e deseori folosit în relatarea spuselor altora (cum se întîmplă de altfel și în textele citate mai sus din Antologia lui O. Bîrlea, în care sînt expediate replicile unor personaje din basm), marcînd neimplicarea în poziția și în argumentele citate ironic și profund
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
citate ironic și profund neconvingător: „cei care sunt împotriva experimentelor pe animale, din tot felul de considerente, nu știu ce, încât ajung să fie o piedică-n calea științei” (CORV 74). Ca în cazul oricăror clișee, există tendințe individuale: nu toți le folosim în egală măsură, nu toți avem aceleași automatisme. Oricum, cred că nu știu ce trece mai ușor neobservat tocmai prin perfecta lui absență de „sens propriu”: supărătoare și comice sînt mai ales clișeele care par să spună ceva (introducerea unei consecințe, a
„Nu știu ce” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13193_a_14518]
-
Barbu Cioculescu sînt documente de istorie literară, confesiuni melancolic-ironice ale unui eseist, rafinat, cu un condei subțire care ne arată, celor ce mai putem să fim atenți, un lexic al limbii române mult mai bogat și mai expresiv decît cel folosit în mod curent, o eleganță a malițiozității, un spirit polemic lipsit de agresivitate. Ne arată că fraza poate fi și armonioasă și acidă în același timp. Aflăm și că farmecul unei confesiuni sau evocări nu stă numai în idilismul acestora
Atingeri cu floreta by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/13209_a_14534]
-
ca, de exemplu, concepția autorealizării omului ca o călătorie între Scilla și Charibda necesității (înțelese în termeni karmici), care se leagă la Eliade cu experiența propriei sale vieți ca de o serie de încercări inițiatice. Se știe că scriitorul român folosește toate aceste motive adeseori în operele sale literare, reîntorcându-se la ele în cele două volume de Amintiri, ca și în Jurnal. N. M. - Și așa ați trecut la traducere... I.K. - Da, am tradus ambele opere cu o profundă emoție
Ireneusz Kania: “Cultura română - pasiunea mea” by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13200_a_14525]
-
Eram, atunci, un student de 23 de ani, care abia începea să cunoască toate acestea și să le guste. Azi, după exact 40 de ani de cunoaștere și de muncă, ca traducător și exeget al operelor scriitorilor români, vreau să folosesc acest prilej pentru a-mi exprima profunda recunoștință pentru tot ce mi-a dat cultura românească. Ca și pentru tot ce îmi va da în continuare. Căci aventura mea cu România continuă.
Ireneusz Kania: “Cultura română - pasiunea mea” by Nicolae Mareș () [Corola-journal/Journalistic/13200_a_14525]
-
a fost “unul dintre primii care au intrat în colectiv” (p. 12). Veterinarul Naslău Pavel e mulțumit că agricultura “se face cu ajutorul organelor superioare”, ca și zootehnia, fapt care îi lasă timp suficient să se intoxice vesel cu soda caustică folosită la tratarea vitelor; în plus, grație centralismului democratic al balegii și fînului, “țăranul are vreme să citească, să se dezvolte, să urmărească ziarele” (p. 27). Cît despre îmbrăcăminte, poziția sa modernă, de promotor al fashion -ului brejnevist și al Haute
Alexandru Monciu-Sudinski: biografii comune ale comunismului by Ion Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13165_a_14490]
-
din 1872: „românii [...] au pierdut dreptul de a comite greșeli nepedepsite”? Cele două articole menționate, precum și alte cîteva din anii ’60-’70 ai secolului XIX, au declanșat ceea ce am putea considera prima bătălie canonică din literatura română. Maiorescu însuși a folosit expresia „critică generală” și a declarat-o încheiată (cu succes!) în 1885, în articolul Poeți și critici.
„Formele fără fond” sau prima bătălie canonică by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/13204_a_14529]
-
descrie o relație pedofilă - asta ca să iau primele două exemple care-mi vin în minte. Nici una dintre cele două cărți nu poate fi catalogată drept pornografică, chiar dacă au stîrnit și ele ceva agitație printre pudibonzi. Să fie atunci limbajul? |la folosit de băieții de cartier, de proxeneți și de prostituate? Ei, bine, nu. Mai exact, depinde. Sigur, există o categorie de public (destul de largă, mă tem, și nu neapărat definită de vîrstă) pentru care utilizarea între copertele unei cărți a cuvintelor
Unde se termină literatura? by Tudor Călin Zarojanu () [Corola-journal/Journalistic/13206_a_14531]
-
În general, nu aleg decît oameni în poziții importante, funcții executive, patroni, politicieni, miniștri, dar sînt buni și primarii, comisarii vamali, polițiștii, oameni cu putere, care de obicei sînt căsătoriți. |știa nu riscă să facă scandal cînd nu îmi mai folosesc, stau blînzi, cu botul pe labe. Burlacii sînt periculoși, iar introvertiții cei mai periculoși. Ghinionul este că mulți dintre șefi sînt introvertiți, ceea ce complică neplăcut situația. Poate că România să mai evolueze, să se mai schimbe introvertiții aștia, care au
Cherchez l’homme! by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/13256_a_14581]