1,003 matches
-
bulgară, notat cu "ъ", și cu sunetul notat în limba vietnameză cu "ơ". "Õ" se folosește și pentru a translitera litera chirilică "ы". Deși ortografia limbii estone este în general ghidată pe principii fonetice, cu fiecare grafem corespunzând unui singur fonem, există unele devieri isorice și morfologice de la această regulă, cum ar fi conservarea morfemului la declinarea unui cuvânt (scriind b, g, d acolo unde se pronunță p, k, t) și în folosirea lui „i” și „j”. În scriere, acolo unde
Limba estonă () [Corola-website/Science/296722_a_298051]
-
schimbări cu timp. și s-au îmbinat și monoftongizat la , iar și au fost reduse la . În general, diftongii lungi au devenit scurți și apoi s-au simplificat formând monoftong. este un alofon al când acest sunet este poziționat înainte de . Fonemele consonantice nu au fost supuse schimbărilor atât de turbulente ca a fost în cazul vocalelor și multe dintre ele se atribuie influenței externe. Printre schimbările atestate se pot menționa simplificarea secventei la geminat, iar secvenței formate de consoană oclusivă și
Limba galică () [Corola-website/Science/316656_a_317985]
-
dintre scriere și pronunțare, schimbările fonetice redate în scris și cele neredate în scris care au loc la contactul dintre două consoane, precum și caracteristicile accentuării și ale intonației în limba maghiară. Limba maghiară standard se caracterizează prin șapte perechi de foneme vocalice: - , - , - , - , - , - și - . Punctele lor de articulare sunt cele reprezentate mai jos: </div> Membrele fiecărei perechi se diferențiază prin cantitatea vocalică, iar cele ale perechilor - și - diferă și prin alte trăsături. Cantitatea vocalelor are valoare funcțională, adică sunt cuvinte al căror
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
férfivel „cu bărbatul” (cuvânt vechi în limbă), "a fotelban/"fotelben „în fotoliu” (împrumut relativ recent). Există mai multe perechi de pronume și adverbe la care opoziția vocală anterioară ↔ vocală posterioară corespunde opoziției apropiere ↔ depărtare: Limba maghiară standard are 25 de foneme consonantice: În scris, consoanele sunt reprezentate și se pronunță în felul următor: Nu toți lingviștii sunt de acord în privința naturii fonemelor redate prin "ty" și "gy". Pentru unii acestea sunt oclusive, dar după alții este vorba de africate (, respectiv ). Toate
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
și adverbe la care opoziția vocală anterioară ↔ vocală posterioară corespunde opoziției apropiere ↔ depărtare: Limba maghiară standard are 25 de foneme consonantice: În scris, consoanele sunt reprezentate și se pronunță în felul următor: Nu toți lingviștii sunt de acord în privința naturii fonemelor redate prin "ty" și "gy". Pentru unii acestea sunt oclusive, dar după alții este vorba de africate (, respectiv ). Toate consoanele pot fi scurte sau lungi. Cele lungi se transcriu prin dublarea literei. Lungimea consoanelor are valoare funcțională: Scrierea limbii maghiare
Fonologia limbii maghiare () [Corola-website/Science/316227_a_317556]
-
mai bune sisteme de înaltă fidelitate, zgomotul microfonului și gabaritul liber al difuzorului fiind factorii limitatori reali. Semnalele vocale, adică semnalele intenționate să poarte numai vorbirea umană, pot fi de obicei eșantionate la o rată mult mai scăzută. Pentru cele mai multe foneme, aproape toată energia este conținută în gama 5 Hz-4 kHz, permițând o rată de eșantionare de 8 kHz. Aceasta este rata de eșantionare folosită de aproape toate sistemele de telefonie, care folosesc specificațiile de eșantionare și cuantizare G.711. Televiziunea
Eșantionare (procesare de semnal) () [Corola-website/Science/321689_a_323018]
-
ul este cea mai mică unitate semantică distinctivă a unei limbi scrise, analogă fonemului în limba vorbită. În scrierea alfabetică corespunde literei. Un grafem poate avea sau nu înțeles în sine. ele includ litere, logotipuri, ideograme, cifre, semne de punctuație etc. Cuvântul "grafem" vine de la cuvântul grecesc γράφω "gráphō" ("a scrie") și sufixul "-em
Grafem () [Corola-website/Science/327460_a_328789]
-
litere, logotipuri, ideograme, cifre, semne de punctuație etc. Cuvântul "grafem" vine de la cuvântul grecesc γράφω "gráphō" ("a scrie") și sufixul "-em". Studiul grafemelor se numește grafemică. Grafemele sunt deseori scrise în paranteze ascuțite, de exemplu ⟨a⟩, ⟨B⟩ etc. Prin analogie, fonemele se scriu între bare oblice (de exemplu, /a/, /b/), iar parantezele pătrate sunt folosite pentru transcrierile fonetice ([a], [b]). Principalele tipuri de grafeme sunt logogramele, care reprezintă morfeme (de exemplu, caractere chinezești, semnul "&", care înseamnă „și” sau „cu”; de asemena
Grafem () [Corola-website/Science/327460_a_328789]
-
tipuri de grafeme sunt logogramele, care reprezintă morfeme (de exemplu, caractere chinezești, semnul "&", care înseamnă „și” sau „cu”; de asemena cifre arabe; semnele silabice care reprezintă silabe (de exemplu, în kana ale limbii japoneze); litere alfabetice, care în mare corespund fonemelor.
Grafem () [Corola-website/Science/327460_a_328789]
-
tremă, lung (ä, ï, ü). În combinație cu consoane uvulare (q, q', qh, x) are loc o mutație fonetică în pronunția vocalelor i și u ( → , → ). Aimara nu are diftongi, iar două semivocale (w și y). Limba aimara are 26 de foneme consonantice (două dintre ele fiind semivocalele și ). Oclusivele sunt grupate în trei perechi: oclusive surde, oclusive aspirate și oclusive glotalizate. Limba aimara are o ortografie fonemică și folosește alfabetul latin cu niște digrame, o trigramă și semne diacritice. Digraful "ch
Limba aimara () [Corola-website/Science/325813_a_327142]
-
După introducerea tiparului în Europa, în secolul al XV-lea, s-a continuat practicarea ligaturilor în tipărituri. Există ligaturi vechi folosite și astăzi. În cazul caracterelor, unele sunt numai estetice, adică literele care stau la originea lor corespund fiecare unui fonem. O asemenea ligatură este &, care provine din legarea literelor e și t ale conjuncției latinești "et" „și”. Ligaturile au fost și o cale de a crea litere pentru transcrierea unor foneme specifice unor limbi, de pildă, în limba franceză œ
Ligatură (tipografie) () [Corola-website/Science/330723_a_332052]
-
literele care stau la originea lor corespund fiecare unui fonem. O asemenea ligatură este &, care provine din legarea literelor e și t ale conjuncției latinești "et" „și”. Ligaturile au fost și o cale de a crea litere pentru transcrierea unor foneme specifice unor limbi, de pildă, în limba franceză œ, ce redă vocala /œ/, în limba germană w (din v v) pentru /v/, în limba daneză æ (din a e) pentru /ɛ/.
Ligatură (tipografie) () [Corola-website/Science/330723_a_332052]
-
ortografia răspândindu-se în marea masă a populației. Totodată, ea se fixează și se instituționalizează în forma consacrată de Academie, rămânând aproape la fel și la începutul secolului al XXI-lea. Dată fiind complexitatea evoluției scrierii limbii franceze, aproape fiecărui fonem îi corespund mai multe litere sau grupuri de litere și aproape fiecare literă sau grup de litere redă mai multe foneme. Alfabetul latin folosit de limba franceză cuprinde 26 de litere fără semne diacritice, două ligaturi (æ și œ), precum și
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
aproape la fel și la începutul secolului al XXI-lea. Dată fiind complexitatea evoluției scrierii limbii franceze, aproape fiecărui fonem îi corespund mai multe litere sau grupuri de litere și aproape fiecare literă sau grup de litere redă mai multe foneme. Alfabetul latin folosit de limba franceză cuprinde 26 de litere fără semne diacritice, două ligaturi (æ și œ), precum și 14 litere cu diacritice (ç, é, è, ê, ë, à, â, î, ï, ô, ù, û, ü, ÿ), pentru a reda
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
æ și œ), precum și 14 litere cu diacritice (ç, é, è, ê, ë, à, â, î, ï, ô, ù, û, ü, ÿ), pentru a reda 17 consoane, 16 vocale și 3 semivocale, deci există 42 de litere pentru 36 de foneme. În tabelele de mai jos se poate vedea, prin sortarea lor după prima și după a doua coloană, ce grafii corespund unui fonem, respectiv ce foneme corespund unei grafii, precum și frecvența corespondențelor. În prima coloană, cu majuscule sunt redate arhifoneme
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
a reda 17 consoane, 16 vocale și 3 semivocale, deci există 42 de litere pentru 36 de foneme. În tabelele de mai jos se poate vedea, prin sortarea lor după prima și după a doua coloană, ce grafii corespund unui fonem, respectiv ce foneme corespund unei grafii, precum și frecvența corespondențelor. În prima coloană, cu majuscule sunt redate arhifoneme. /E/, /Œ/ și / O/ pot fi vocale semiînchise sau semideschise, iar / A/ poate fi vocală anterioară (/a/) sau posterioară (/ɑ/). Numai în puține
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
consoane, 16 vocale și 3 semivocale, deci există 42 de litere pentru 36 de foneme. În tabelele de mai jos se poate vedea, prin sortarea lor după prima și după a doua coloană, ce grafii corespund unui fonem, respectiv ce foneme corespund unei grafii, precum și frecvența corespondențelor. În prima coloană, cu majuscule sunt redate arhifoneme. /E/, /Œ/ și / O/ pot fi vocale semiînchise sau semideschise, iar / A/ poate fi vocală anterioară (/a/) sau posterioară (/ɑ/). Numai în puține cazuri face grafia
Ortografia limbii franceze () [Corola-website/Science/330721_a_332050]
-
Acest articol tratează despre sistemul fonologic, fenomenele fonetice și prozodia limbii franceze standard. Aspectul sonor al limbii franceze prezintă următoarele caracteristici generale: Fonemele consonantice ale limbii franceze sunt: Observații: Consoanele în cuvinte: În ortografia franceză, consoanele duble sunt foarte frecvente, fără să corespundă în general unor consoane lungi în pronunțare. Sunt totuși cazuri când consoanele se pronunță lung. Sunt două tipuri de alungire
Fonologia, fonetica și prozodia limbii franceze () [Corola-website/Science/330116_a_331445]
-
(AITS: "") ( „विसर्गः”, tamilă: „aytam”, însemnând „a trimite înainte, a descărca”), numită și de către gramaticienii timpurii, în fonologia sanscrită (""), este numele unui sunet, , scris în felul următor: este un alofon al fonemelor și în pauza de la sfârșitul unui enunț). Din moment ce este un sufix flexionar comun (la nominativ singular, persoana a II-a singular, etc.), visarga apare frecvent în textele sanscrite. În ordinea tradițională a sunetelor sanscrite, visarga împreună cu anusvăra apare între vocale
Visarga () [Corola-website/Science/334445_a_335774]
-
suferit de consoanele finale (proces asemanător cu procesul suferit de alte limbi romanice, printre care și româna, în care consoanele finale ale infinitivelor verbale din limba latină s-au pierdut astăzi). Se crede că în catalana medievală au existat două foneme laterale palatale diferite. Primul dintre ele, /ʎ/, se scria doar folosind grafia <"ll"> și s-a menținut neschimbat în majoritatea dialectelor de astăzi. Cel de/al doilea, reconstruit ca /*jl/, provine din grupurile de litere din limba latină C'L
Catalana medievală () [Corola-website/Science/335160_a_336489]
-
provine din grupurile de litere din limba latină C'L, G'L, LI, LI, și se scria ca <"yl"> sau <"il">. Ultimul dintre aceste două sunete nu apărea niciodată în poziție inițială și a fost transformat în rezultatul dat de fonemul /ʎ/ în cea mai mare parte a dialectelor, sau în /j/ în dialectele cu iodizare. La începutul secolului XII, multe dintre /l/ inițiale se pronunțau ca /ʎ/, chiar dacă se scriau în continuare ca <"l"> până în secolul XV. Sunetele /b/ si
Catalana medievală () [Corola-website/Science/335160_a_336489]
-
Tarragonei. Sistemul vocalic din catalana medievală este diferit de catalana modernă din Catalonia, chiar dacă există încă în anumite variante dialectale din insulele Baleare. Este format din următoarele unități. Acest sistem este asemănător cu sistemul din latina vulgară cu excepția faptului că fonemul /e/ din latina vulgară s-a centralizat în /ǝ/, și posterior / ɛ/ s-a transformat în vocala deschisa /e/. În catalana centrală modernă, fonemul /ǝ/ tonic s-a tranformat în /ɛ/, inversându-se astfel distribuția originală din latina vulgară: /e
Catalana medievală () [Corola-website/Science/335160_a_336489]
-
format din următoarele unități. Acest sistem este asemănător cu sistemul din latina vulgară cu excepția faptului că fonemul /e/ din latina vulgară s-a centralizat în /ǝ/, și posterior / ɛ/ s-a transformat în vocala deschisa /e/. În catalana centrală modernă, fonemul /ǝ/ tonic s-a tranformat în /ɛ/, inversându-se astfel distribuția originală din latina vulgară: /e/ > / ǝ/ > /ɛ/ versus /ɛ/ > /e/ > /e/. Acesta este motivul datorită căruia vocalele "e" deschise și închise din catalană sunt distribuite total opus celor din
Catalana medievală () [Corola-website/Science/335160_a_336489]
-
a vocalelor pretonice (asemănător cu fenomenul care se întâlnește și astăzi în occitana modernă). La începutul secolul XIII, vocalele /a/ și /e/ pretonice din dialectele orientale au început să se confunde în scris. În aceste dialecte, confuzia între cele două foneme s-a generalizat pentru toate fonemele /a/ și /e/ atonice, proces care se considera încheiat la începutul secolului XV. Ortografia actuală a limbii catalane pastrează în mare parte grafia din catalana medievală, cu toate că, anumite pronunții au suferit modificări:
Catalana medievală () [Corola-website/Science/335160_a_336489]
-
care se întâlnește și astăzi în occitana modernă). La începutul secolul XIII, vocalele /a/ și /e/ pretonice din dialectele orientale au început să se confunde în scris. În aceste dialecte, confuzia între cele două foneme s-a generalizat pentru toate fonemele /a/ și /e/ atonice, proces care se considera încheiat la începutul secolului XV. Ortografia actuală a limbii catalane pastrează în mare parte grafia din catalana medievală, cu toate că, anumite pronunții au suferit modificări:
Catalana medievală () [Corola-website/Science/335160_a_336489]