25,640 matches
-
încremenit, în cer și în pămînt. Ochi umezi și ficși, vuuu, vuuu, înainte - înapoi, înainte - înapoi, ea scheaună, începe să se desprindă, fuge? nu, o prinde iar și-o bate ușor cu coada peste urechi, vuuu, vuuu, cățelușa scapă și fuge. În urma ei, pe zăpadă, o pată de sînge, lupul o miroase, o scurmă și-o aruncă-n cer. Ce mai vreau? Contact motor.
Iarnă cu fard gros by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/16462_a_17787]
-
care să deschidă orizonturi". În Adio, Europa! personajele nu au o identitate estetică realistă, fiind simpli purtători de cuvânt auctoriali. Autorul doar sugerează anumite trăsături caracterologice descriind fizionomii, cel mai adesea grotești, într-un stil cerebral, abstract: "Ochiul drept îi fugise spre ureche, nările i se despărțiseră, diferitele componente ale fizionomiei sale păreau a executa, ca într-o dementă pictură de Picasso, un dans războinic cuțovlah". Romanul lui Ion D. Sîrbu, antimimetic și deconstructiv, exaltă o viziune carnavalescă asupra lumii, o
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
identifică semnele unei blamabile abdicări etice. Curajul strecurării "șopârlelor", motiv de mândrie pentru unii scriitori, devine obiectul ironiei necruțătoare a autorului: "Roman în roman, mit în legendă, legendă în eveniment, mesaj în dresaj, sulemeneală în izmeneală. Trecutul e prezent, prezentul fuge când spre viitor, când spre înapoiul nepericulos, fără probleme pentru cenzură. Mortul nu e mort, învie mereu, se face crime, se face șei dragoste, dar ea e mai degrabă ură, gimnastică ciobănească sau dans tematic de șantier. Ador romanele astea
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
însă faci cunoștință prima dată în acest mod cu cineva... De atîtea ori, și-n țară, mi se întîmplase să nu alerg la căpătîiul unor muribunzi cunoscuți; cu atît mai puțin, în cazul de față. Și-apoi, nu știu cum, totdeauna am fugit... de morți. Mai ales de cei a căror încetare din viață mi se părea absurdă, greu de acceptat; unii dintre ei, cu totul și cu totul subiectiv, dîndu-mi impresia că ar putea fi veșnici, nemuritori. Cum îl crezusem de exemplu
Case de pierzanie by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/16511_a_17836]
-
nu pier..." Zamfira Zamfirescu inventează mereu altceva, înnoiește totul. Ar trebui ca fiecare din noi să o poată... închiria, ca să o plimbe prin locurile comune ale existenței lui și să vadă cum ea le face deodată interesante. De altfel, poeta fuge frecvent și de propria ei identitate: " Ah, mamă/ Mamăăăă/ MAAAMĂĂĂĂĂĂ/ știu că n-a depins de tine/ dar de ce nu m-ai făcut bărbat?/ Aș fi putut acum/ să tai porci și să beau țuică fiartă/ să sparg lemne/ să
Nume noi în poezie by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16501_a_17826]
-
britanicii, sovieticii, românii și chiar... evreii! (pentru a atrage atenția asupra situației lor). Dincolo de toate variantele, mai mult sau mai putin fanteziste, poate nici nu mai are vreo importanță cum s-a scufundat vasul. Povestea Strumei, povestea unor oameni care fug de moarte ca să cadă și mai neajutorați în brațele ei, poate fi citită că o poveste despre destin. Destinul pe cît de dezlănțuit pe atît de indiferent. Și totuși, destinul, oricît de hidos, poate fi perceput altfel. Iată ce-i
DESTINUL "STRUMATIC" by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/16513_a_17838]
-
Maryna nu poate emigra. Din păcate, o astfel de plecare, din ea însăși, e tocmai ceea ce-și dorește. Părăsind Polonia, actrița speră să-și abandoneze propria sa identitate, iar evadînd din sine ea încearcă să-și trișeze destinul, să fugă de bătrînețe, de degradarea fizică și intelectuală, de moarte. America este pentru ea simbolul eternei tinereți. Nu un spațiu real, cît o himeră consolatoare. Dar romanul nu este o utopie a vieții fără moarte și tinereții fără bătrînețe. Odată sosită
O Europă interioară by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16563_a_17888]
-
și o iubesc, sau dimpotrivă detestă. Înainte de a fi un subiect cunoscător și apt de trăiri și aspirații personale, ea este obiectul dorinței și gîndirii celorlalți. America, ca topos al depărtării și înstrăinării, nu numai că nu o ajută să fugă din ea însăși, dar chiar o obligă să se descopere și să se accepte așa cum e. Romanul e valoros mai ales prin reflecțiile la care te îndeamnă: despre identitate și alteritate, despre loialitate și aventură, căutare și acceptare. Susan Sontag
O Europă interioară by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16563_a_17888]
-
v-o iau cu puterea și o cunună cu Ilie. Ilie era feciorul lui Dinu. De data asta, pețitorii nu erau dintre bătrîni, ci bărbați de vîrsta lui Țancu. Acesta începu să răcnească și să-i brăzdeze cu cuțitul. Oamenii fugiră. Vestea se lăți ca fulgerul, și tabăra se umplu de neliniște grea". Dar noaptea Țancu și ai lui fugiră din tabără, luîndu-și, pe cai, averea în bani de aur și bijuterii. În tabără căzuseră doi morți care, descoperiți de poliție
Vrerea destinului by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16575_a_17900]
-
nu erau dintre bătrîni, ci bărbați de vîrsta lui Țancu. Acesta începu să răcnească și să-i brăzdeze cu cuțitul. Oamenii fugiră. Vestea se lăți ca fulgerul, și tabăra se umplu de neliniște grea". Dar noaptea Țancu și ai lui fugiră din tabără, luîndu-și, pe cai, averea în bani de aur și bijuterii. În tabără căzuseră doi morți care, descoperiți de poliție în căruțe, gloata fu arestată și erau căutați fugarii. Aceștia, la îndemnul unui Miloș fost prieten al lui Țancu
Vrerea destinului by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16575_a_17900]
-
fulgerător, iar Dinu luă coroana și se declară el voivod, strigînd către corturarii înmărmuriți: Dacă nu mă vreți voi, vă vreau eu! Sunteți ai mei!". Atunci intră pe prim plan în scenă tînăra Rusalina. Aceasta, după ce asistă la uciderea părinților, fugi, ca ieșită din minți, spre Dunăre și se aruncă în valuri care o purtară pînă în al patrulea sat, la malurile căruia, pe prundiș, căzu leșinată. Își reveni cu ajutorul sătenilor și regretă amarnic că nu și-a găsit sfîrșitul în
Vrerea destinului by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16575_a_17900]
-
din minți, spre Dunăre și se aruncă în valuri care o purtară pînă în al patrulea sat, la malurile căruia, pe prundiș, căzu leșinată. Își reveni cu ajutorul sătenilor și regretă amarnic că nu și-a găsit sfîrșitul în valuri. Apoi fugi și, după luni de peregrinare, ajunse în bordeiul părinților ei din satul Vlădeni, unde, la întrebările sătenilor, mărturisi că părinții ei au murit. Mai rătăci somnambulă vreo trei zile prin porumbiști și, apoi, sleită, căzu jos și începu să ronțăie
Vrerea destinului by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16575_a_17900]
-
linie moartă, fiind numit ambasador la Belgrad. În locul său vine, la conducerea Naționalului, Zaharia Stancu, "omul cu ochi răi", care nu se va arăta deloc dispus să colaboreze cu "elementele burgheziei". Simțind teroarea plutind în aer, Theodor Cazaban decide să fugă din țară, la sfîrșitul anului 1947, cu o lună și jumătate înaintea abdicării forțate a Regelui Mihai. Urmează ani grei de adaptare, sau mai degrabă, de inadaptare în Occident. Publică sistematic în paginile ziarului La Nation Roumaine, scos de Comitetul
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
Anul Nou. Cînd bieții români umblau să mai găsească puțină carne, sau cașcaval, că e sărbătoare. Asta tot pentru diversiune. La ultimul eveniment n-am mai participat, pentru că ajunsesem deja la Paris. Ar urma să explic cum am reușit să fug. Citeam pe Patapievici, care spunea c-a putut suporta anii cei negri datorită prietenilor pe care i-a avut. Foarte important. Da, celor cîtorva prieteni în care mai avea încredere, pentru că era foarte greu sub Ceaușescu să ai pînă și
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
s-au trezit nu sprijiniți, ci luați în balon. În acest context era practic imposibil să mai ai și prieteni de încredere. Ei bine, asta am simțit și eu. Mi-a fost greu să spun celor mai buni prieteni că fug. Tonegaru, cînd a auzit că am găsit modalitatea de a fugi, Tonegaru, care mi-era prieten, a spus: Îl bănuiesc pe Cazaban că s-a dat cu comuniștii. E o provocare." Pe urmă bietul Tonel, așa-i spuneam, a văzut
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
context era practic imposibil să mai ai și prieteni de încredere. Ei bine, asta am simțit și eu. Mi-a fost greu să spun celor mai buni prieteni că fug. Tonegaru, cînd a auzit că am găsit modalitatea de a fugi, Tonegaru, care mi-era prieten, a spus: Îl bănuiesc pe Cazaban că s-a dat cu comuniștii. E o provocare." Pe urmă bietul Tonel, așa-i spuneam, a văzut că am ajuns la Paris. A intrat în închisoare, a ieșit
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
a dat cu comuniștii. E o provocare." Pe urmă bietul Tonel, așa-i spuneam, a văzut că am ajuns la Paris. A intrat în închisoare, a ieșit viu, dar n-a mai trăit mult. În aceste condiții a trebuit să fug. Complicii mei au fost: Liviu Bodolea și Virgil Micu. Liviu Bodolea îmi fusese coleg de clasă la liceul din Fălticeni. Mi-a dat un telefon. Venise de la Viena cu dorința de a scoate oameni politici din România. N-a reușit
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
Prins în lumina farului, Bodolea a dus mîna la buzunarul de la piept, ca să arunce documentele. Grănicerul - nu putea fi decît un grănicer ungur - a crezut că el duce mîna la o armă. Și a stins lanterna. Apoi l-am auzit fugind. Auzeam pietrișul pe rambleu. I-a fost frică... Să nu fie împușcat. Da. A crezut că Bodolea scoate un revolver. Nu era destul de bine organizată paza, pentru că de obicei grănicerii patrulează cîte doi. Unul te prindea cu farul, și al
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
care se cheamă Laita. Mergeam în noapte, după meandrele acestui rîu. La un moment dat, Gelu Belu zărește o casă. Se apropie, se uită pe fereastră și-și dă seama că era un pichet de grăniceri. Din fericire dormeau. Am fugit și la un moment dat am avut impresia că ne-am rătăcit. În plus, acest rîu formează niște ape de irigație, așa că era greu să-l traversezi, pentru că te ducea ba la dreapta, ba la stînga. Aveam ca țintă lumina
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
lui ceva. Am intrat cu dînsul în vorbă, așa, de bucurie. Eram atît de bucuros că scăpasem. Și i-am spus, aveam puțin accent, nu?, i-am spus că sunt român și vin pentru prima oară la Paris, că am fugit din România, de sub teroare. În decembrie '47 trebuia să știe că se fuge din partea Europei livrată Fiarei. Dar el mi-a replicat foarte sec: "Eu știu că România a fost eliberată de fascism". Știa el. Pe ăsta l-aș situa
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
de bucuros că scăpasem. Și i-am spus, aveam puțin accent, nu?, i-am spus că sunt român și vin pentru prima oară la Paris, că am fugit din România, de sub teroare. În decembrie '47 trebuia să știe că se fuge din partea Europei livrată Fiarei. Dar el mi-a replicat foarte sec: "Eu știu că România a fost eliberată de fascism". Știa el. Pe ăsta l-aș situa în atotștiutorimea franceză. Dacă aș fi rău aș spune că am fost expulzat
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
partea cealaltă a zidului au apărut un domn Stoichiția, un altul, Arapu și un al treilea, Coteanu. A urmat o mică încăierare. Veneam din țară, unde se produsese ultima dramă cumplită, izgonirea Regelui, dintr-o țară de unde toată lumea voia să fugă, și ne-am trezit față în față cu acești trei inși care apărau regimul infam, criminal, impostor de la București. Pentru noi a fost o surpriză revoltătoare. Mă simt dator să spun aceste nume. Ce s-a întîmplat cu Casa pînă
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
așează ușor pe fața lui plină de pete, între ochi. Nu! Moarte prea rapidă. Mai bine trag întîi în ea, să-l văd cum suferă... Gînduri de om de 60 de ani! Există însă și un alt fel de-a fugi din această realitate: să o privești prin prisma propriei răspunderi. Dar e prea tîrziu". Ultimele cuvinte sînt cele mai concludente. În schimb predomină cinismele, să le zicem involuntare. Adică acele mărturii, sub intenția de obiectivitate, prin care transpare ipostaza de
Duplicitatea lui Titus Popovici by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16589_a_17914]
-
coborît de pe cruce al lui Isus. Și mai nimic din creația splendidă a lui Michelangelo. Nici faldurile marmurei, nici capul căzut pe spate al lui Isus, nici chipul suferind al Mariei... Am simțit lacrimi fierbinți cum îmi ardeau obrajii. Am fugit în Piață. La timp. Draperia de la Fereastra Papei se mișca ușor. Iată-l! L-am născut pe băiețelul meu la zi mare. De Sf. Gheorghe. Începuse luna mai, eram încă în maternitate, schimbînd serii de mămici și prunci. Nu ne
Amintiri cu Papa by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11829_a_13154]
-
am auzit și eu în noaptea aceea. De a doua zi, lucrurile s-au îndreptat, încet-încet. De data asta reușisem! După trei săptămîni, am ieșit pe poarta maternității cu Luca. Învinsese balaurul. De multă vreme încoace, speranța, pentru mine, a fugit. Cu toate conotațiile ei. Nu sînt în depresii, nici în crize existențiale. Rătăcesc, doar, în mine însămi. E nevoie de această călătorie. Din cînd în cînd. Și cum n-am mai făcut-o cam de multișor...Mă întorceam de la Ploiești
Amintiri cu Papa by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11829_a_13154]