1,628 matches
-
să joace rolul de gazdă care i-a plăcut întotdeauna. A primit din partea reginei-mame flori și o cartolină scrisă de mînă cu textul In friendship, Elizabeth. Wallis, ducesă de Windsor, a decedat la Paris la 24 aprilie 1986. La ceremonia funebră de la castelul Windsor au participat regina Elisabeta II, regina-mamă și prințesa Alice, ducesă de Gloucester. A fost înmormîntată, alături de soțul ei, la Frogmore, în Windsor Great Park. Pe piatra tombală se pot citi cuvintele Wallis, Duchess of Windsor. Moartea șterge
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
Randolph Churchill, a declinat acest titlu suprem de noblețe; din același an 1955 suveranul a acordat titlul de duce numai prinților de sînge regal. Din ordinul reginei Elisabeta II, corpul neînsuflețit este depus trei zile la Westminster Hall. La ceremonia funebră oficiată la biserica St. Paul participă reprezentanți oficiali din c. 100 de state (printre care președintele Charles de Gaulle) și foarte multe capete încoronate. Recordul de VIP-uri va fi depășit doar la funeraliile papei Ioan Paul II în 2005
Istoria civilizației britanice by ADRIAN NICOLESCU () [Corola-publishinghouse/Science/1104_a_2612]
-
un poet a meditat atent asupra subiectului său și și-a împărțit bine acțiunea, niciunul din actele sale nu va fi lăsat fără a primi un titlu; și la fel cum în poemul epic se spune coborârea în infern, jocurile funebre, numărul oștenilor din armată, apariția umbrei; s-ar numi, în genul dramatic, actul bănuielilor, actul furiilor, cel al recunoștinței sau al sacrificiului. Sunt mirat că Anticii nu și-au dat seama de asta: acest lucru este cu totul și cu
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
moment catabazic: Zi plumburie, ceață, umezeală, mocirlă pe asfaltul intrării la cimitir, frământată de tălpi. Sosim odată cu cinci convoaie, și bagajele noastre amestecate cu dricurile, par destinate confortului subteran al noilor-veniți. Avem șapte saltele. Am așteptat între trăsuri, între carele funebre, între zăbranice, escortați de țipătul gâtuit al unui cor, cu lumânări agățate de nasturele uniformei. În lacrimi, nevastă-mea, chinuită să-și degajeze monumentalitatea obstretică dintr-o birjă, se dete jos odată cu unul dintre morți din carul lui, găsindu-se
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în toate "comițiile" și ministerele, bun asociat al dricarului, căruia îi furnizează clienți după ce, de pe urma bolilor prost diagnosticate și prost tratate, își asigură luxul "meritat". Un astfel de urmaș al lui Hipocrate exclamă cinic: "Trăiască medicina și antrepriza de pompe funebre"69. Același comportament iresponsabil este perpetuat și în mediul medical din romanul lui Ion Băieșu Balanța, în care Butușină, adversarul nonconformistului dar integrului doctor Mitică, a ajuns director adjunct al unui spital municipal, deși este analfabet. Un caz contrar, de
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
să mă primești în propria neliniște 12 iunie 2011 Stagiunea nu se va redeschide niciodată Se trage cortina în teatrul acesta, Actorii bocesc, neștiuți, obosiți, Trimiși în culise și nedumeriți, Se trage cortina în teatrul acesta. Un tragic concert, scârțâitul funebru Rănește urechi, maculează idei, Vin patimi diverse din vârf de condei, Un tragic concert, scârțâitul funebru. Să știi că salvarea nu cade din cer, De-acolo sosesc informații urgente Și niște comete, zburând insistente, Să știi că salvarea nu vine
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
trage cortina în teatrul acesta, Actorii bocesc, neștiuți, obosiți, Trimiși în culise și nedumeriți, Se trage cortina în teatrul acesta. Un tragic concert, scârțâitul funebru Rănește urechi, maculează idei, Vin patimi diverse din vârf de condei, Un tragic concert, scârțâitul funebru. Să știi că salvarea nu cade din cer, De-acolo sosesc informații urgente Și niște comete, zburând insistente, Să știi că salvarea nu vine din cer. Mi-e milă, iubito, de-ntregul mileniu, Crezusem în bine, lăsat în genunchi, Acum
Ca o femeie despletită, neliniştea... by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/478_a_1364]
-
făcut hotărât un pas Înainte și i-am ars una peste maxilar. Cu pistolul lui Jeschonnek pus În siguranță la păstrare În buzunarul de la haină, m-am aplecat să mă uit la el. Nu trebuia să fii antreprenor de pompe funebre ca să te prinzi că era mort. Sunt și modalități mai Îngrijite de a curăța pe cineva În urechi decât cu ajutorul unui glonț de 9 mm. Mi-am vârât cu neîndemânare o țigară În gura uscată și m-am așezat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2260_a_3585]
-
în Mexic un om înclinat, mai degrabă, să evite gândul că într-o zi va muri... Nu sunt, se pare, puține bisericile unde scheletul morții e expus pe un tron, cu un sceptru în mână. Și cum să consideri prăjiturile funebre care se pun peste tot în vânzare înainte de sărbătoarea morților? Sau un afiș în geamul unei brutării pe care scrie " Aici pâine adevărată a morților". Ori gestul incredibil de a trimite ființei iubite un mic sicriu de zahăr, pe care
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
ciudate cu moartea. Dacă tot ce se povestește e adevărat (eu nu le-am văzut cu ochii mei), se petrec lucruri curioase de sărbătoarea morților. Prin case sunt puse mâncăruri în jurul fotografiilor celor defuncți. În sate au loc adevărate banchete funebre, de la care nu lipsesc petardele. Sunt locuri unde, după ce li se aduc florile pe care le preferau în viață, morților li se cântă cu ajutorul tranzistoarelor și casetofoanelor ultimele melodii la modă. După veghea obișnuită în cimitir, în zori, când mănâncă
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
se pare de o algă microscopică. Dar ea capătă uneori culoarea cafenie datorită frunzelor putrezite; și alteori, datorită unor semințe de flori, culoarea sângelui; cea mai potrivită, de altfel, pentru taina acestui loc. Cer de foc, sub care piatra arde funebru. Chichen-Itza arată, firește, cu totul altfel de cum a cunoscut-o Thompson. În jurul piramidei și a templelor nu mai e nici o urmă de mărăciniș. Autocarele sosesc mereu, răsună tranzistoare, totul are aerul unui parc arheologic, iar în "trena" legendei proliferează și
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
dând prea multă importanță gândului morții*. * Dr. Huerta ne-a povestit că pentru locuitorii din 1720 ai Marsiliei, unde pesta a ucis jumătate din populație, primul semn de speranță, anunțând că epidemia intra în reflux, a fost apariția unui car funebru. El a fost primit cu strigăte de entuziasm, de bucurie, ca un car de general învingător, deoarece arăta că oamenii începeau să-și îngroape iarăși morții. Cine s-a nimerit să vadă Siena într-o noapte cu lună s-a
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
insolită dispută familială, Augustus a declarat solemn: „Eu mă gândesc la Roma de-a lungul secolelor, nu la puținii ani ai vieților voastre“ - și la o asemenea declarație nu exista replică. Cu siguranță, puține ceremonii nupțiale au fost atât de funebre ca aceea. Agrippina, care, mică fiind, avusese în Tiberius un tată vitreg recalcitrant, conchise: — Știu că el s-a supus plângând. Și când, din întâmplare, a văzut-o pe femeia pe care fusese obligat s-o părăsească, și-a întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
A fost acuzat de coruperea unor înalți funcționari, ceea ce nu era adevărat, dar și de a fi scris (ceea ce era adevărat) o cărțulie caustică intitulată La moartea împăratului, care, în acel moment, era cât se poate de viu. Ca elogiu funebru, poetul înșirase nu doar crimele politice, dar și perversiunile secrete, despre care pe atunci puțini aveau cunoștință, începând fiecare paragraf cu un ironic „noi, la moartea lui Tiberius, plângem că am pierdut...“ Și declamase teatral întregul text în mijlocul unui grup
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
întrebă cum de nu văzuse nimic din toate acelea până cu o zi în urmă. Se gândi deodată că, poate, viața îi aparținea. Avea un aliat: nici Tiberius, nici Livia, nici Sejanus, nici senatorii îngropați în togile lor odioase, cu funebrul calceus negru, nu l-ar fi putut atrage de partea lor. Aliatul lui era Timpul, zeul incoruptibil care se sprijină în coasă. Se plimba; dimineața i se părea foarte blândă. Era ultimul din neamul lui, dar avea ceva ce vechii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
scrie Svetonius - când fu pus pe rug. Magistrații romani își dădură seama că, după atâtea asasinate, ruda cea mai apropiată a Mașterei la Roma era tânărul Gajus. Avea optsprezece ani, iar jocul dur al puterii îi impuse să declame orația funebră. Avea să fie prima lui apariție în public, îi spuseră cu respect, vicleni, funcționarii de la palat, iar el se întrebă ce ordine primiseră, care erau planurile. Unii adăugară, cu o adorație ambiguă, că mureau de curiozitate să-l audă, fiindcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
alții. Dacă unii simțeau nevoia să se liniștească, s-au liniștit. În cele din urmă, fumul rugului învălui trupul bătrân, acoperindu-l apoi cu totul. Porțile de bronz ale mausoleului lui Augustus se deschiseră pentru a lăsa să intre cortegiul funebru, care depuse urna pe monumentul său. Iar când rămășițele Liviei fură închise acolo, câteva ore el speră din tot sufletul că mama și fratele său Drusus vor putea să se salveze. Însă, a doua zi după funeralii, sosiră de la Tiberius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
înspăimântați, rămaseră nemișcați acolo unde se aflau, departe de el. Întrebă: — Unde ați îngropat-o? Ușurați, crezură că-i dau un răspuns liniștitor, fiindcă un cor de glasuri confuze spuse că ridicaseră un rug, din proprie inițiativă, că aprinseseră focul funebru și adunaseră cu grijă cenușa și oasele, gândindu-se că într-o zi... Se bâlbâiau, căutându-i privirea - și aproape că zâmbeau, în așteptarea unei încuviințări. Centurionul care o torturase pe mama sa - nu reușea să-l privească în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
un bețiv, un jucător iresponsabil și un iubitor de petreceri nu-i fu teamă să arate că era singurul prieten al Împăratului căzut. Duse trupurile în Horti Vaticani, în fața înaltului obeliskos, puse să se ridice pentru toți trei un rug funebru și îl veghe tăcut în noaptea aceea de ianuarie, cu vânt puternic. „Puterea e un tigru, singur pe o stâncă...“, se gândea privind focul. Rugul ardea repede din cauza vântului; bucăți de lemn ars săreau de jur-împrejur. În aceeași noapte, cohortele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
să le interzică oamenilor să dispună, dacă nu de propria viață, cel puțin de propria moarte“, și-a tăiat venele. A făcut-o într-un fel sfidător: înainte de acel ultim gest, s-a dus în grădină să-și vadă rugul funebru. A pus să fie mutat, spunând că fumul avea să afecteze frumoșii săi pomi. Între timp, o delegație mixtă, formată din reprezentanți ai majorității și ai opoziției, o pornise în căutarea lui Claudius, dar bătrânul se ascunsese bine. Pentru că timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Agrippinei, pe care Maria-Luiza de Austria, soția lui Napoleon, a găsit-o și a pus-o într-un muzeu. Cea mai emoționantă descoperire arheologică legată de această poveste este un cub de marmură gol pe dinăuntru. Făcea parte din monumentul funebru al Agrippinei și conținea urna cu cenușa ei, deoarece pe el se află o inscripție dictată, cu siguranță, de fiul său ajuns împărat. În partea de sus, mare, disproporționat, este gravat un singur cuvânt: „OASELE“, ceea ce rămâne în urma unei suferințe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
nimeni nu știe. Deschide apoi Sainte-Beuve, În traducerea lui Pompiliu Constantinescu, ediția de la Fundația pentru Literatură și Artă din 1940, intitulată Pagini de critică, apărută chiar În seria „Critică“, un volum impozant, cu un cadru portocaliu, din care te ațintește funebră pasărea nopții; „Să vedem arta portretului la Sainte-Beuve. Cine citește? Luminița? La pagina 198, de la rândul: Când vrei să judeci pe D-na de Sevigne sau pe D-na Maintenon și să-ți dai seama de firea lor, ești obligat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
militare bombardate, ca niște țigani gata să-și facă o viață nouă printre aceste vehicule În parte dezmembrate. Dar Jim se uită În jos la praful fin care Îi acoperea picioarele și pantofii, ca talcul pe care cei de la pompe funebre Îl suflau pe oasele unui schelet de chinez, Înainte de a-l reînhuma. Înțelese că era timpul să meargă Înainte. După-amiază tîrziu, stratul acela de praf de pe picioarele și brațele lui Jim Începu să strălucească În lumină. Soarele se lăsa spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
pe urmă a stat cu voi În stația lui 34 de la Dunărea, sub copacii plini cu milioane de vrăbii, v-a condus și În mașină până la Morgă, v-a ținut de vorbă pe o străduță din spatele unui magazin de pompe funebre și abia Într-un târziu și-a luat la revedere și În miezul nopții, scăpați de el, ați urcat pâș, pâș, pe o scară de lemn spre camera unde locuia această fată. Pe fereastră se vedea Dâmbovița alunecând murdară În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
nu mai râsese atâta de un secol. În orice caz dinainte de a se despărți de Matt. Spunea cineva că localul ăsta era mult mai mare Înainte, zise Sam. Se pare că au vândut o parte din el antreprenorului de pompe funebre de alături. Mă tot gândesc ce ciudat e că un restaurant chinezesc se transformă În magazin de pompe funebre. Mă Întreb dacă nu cumva moare omul și după două ceasuri vrea s-o ia de la capăt. Vorbele astea o făcură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]