1,521 matches
-
una genetică, spre diformitate. Ca să-l parafrazez pe Nietzsche: sunt două tipuri de greci - apollinicul și dionisiacul. Eu mă născusem apollinic, o fetiță solară cu chipul Înconjurat de bucle. Dar, cum mă apropiam de treisprezece ani, un element dionisiac se furișa peste trăsăturile mele. Nasul meu, la Început delicat, apoi nu chiar delicat, Începu să se arcuiască. Sprâncenele, din ce În ce mai dese, se arcuiră și ele. Ceva sinistru, viclean, „satiric“ la propriu, Îmi pătrunse În expresie. Prin urmare, ultimul lucru pe care mingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
În dormitorul ei, pasându-ne una alteia o oglinjoară. Îmi plăcea În mod special tușul de pleoape dramatic. Modelul meu În acest sens era Maria Callas - sau poate Barbra Streisand În Funny Girl. Divele triumfătoare cu nasuri mari. Acasă, mă furișam În baia lui Tessie. Adoram flacoanele cu Înfățișare de amulete și cremele cu mirosuri dulci, de Îți venea să le mănânci. Am Încercat și aparatul facial cu aburi. Îți puneai fața În conul de plastic și te lovea rafala căldurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
bomboane. Înțelegeam acum de ce se bătuse cu pumnul În piept În prima zi la oră. Obiectul Obscur suferea, mai mult sau mai puțin constant, de arsuri la stomac. I se agravau În momentele de stres. Câteva minute mai devreme se furișase să-și fumeze ultima țigară Înainte de spectacol. Și acum mesteca pastile antiacid. Era ceva ce ținea de vechimea averii, se pare să aibă năravuri de om bătrân, acele nevoi grosolane, adulte, și paliative disperate. Obiectul era Încă prea tânără ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Încet, căpătând din ce În ce mai multă Încredere, am luat-o În sus. Vă amintiți inima mea de batracian? În dormitorul Clementinei Stark făcuse un salt dintr-un mal noroios, mișcându-se Între două elemente. Acum făcea un lucru și mai ciudat - se furișa pe uscat. Înghesuind mileniile În treizeci de secunde, Își dezvolta conștiința. Sărutând pântecul Obiectului, nu făceam numai să reacționez la stimuli plăcuți, așa cum făcusem cu Clementine. Nu-mi părăsisem corpul, așa cum făcusem cu Jerome. Acum eram conștientă de ce se Întâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
scop din a nu vorbi cu mine. S-au instalat Într-un mic șopron pentru utilaje. Eu și cu Obiectul ne-am hotărât să vedem ce făceau. Jerome ne spusese să nu ne băgăm, așa că n-am rezistat. Ne-am furișat de la copac la copac. Trebuia să ne oprim des ca să ne Înăbușim accesele de râs, pălmuindu-ne una pe alta evitând să ne privim În ochi până când ne veneam În fire. Ne-am uitat Înăuntru pe fereastra din spate a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și am fugit pe gazonul din spate, În picioarele goale. Jerome venea după mine În ținuta lui de Dracula. S-a oprit ca să-și arunce haina și am mai câștigat teren. Am fugit prin curțile din spate ale caselor Învecinate, furișându-mă pe sub ramuri de pin. Am evitat tufele și grătarele. Picioarele mele aveau aderență bună pe cetină. În cele din urmă am ajuns În față unui câmp deschis și am fugit de-a curmezișul lui. Când m-am uitat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
poartă. Aici cristalele sânt mai rare. Aproape că-mi dau duhul prin mațele astea de piatră. Trec de poarta de opal, apoi de cea de turcoaz. N-o pot găsi pe a treia. Viața îmi scade mereu. Monștrii mi se furișează prin spate și mă frig cu ghearele lor. Alunec disperat pe esplanade de fosfor. Deodată, arma-mi dispare și-mi văd acum înainte doar brațele goale, păroase. Nu mă mai pot apăra. Fug, mă ascund, diavolii zbiară triumfători. Merg în
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
Așa-i... Îl aprobă tipul Înalt din spate. Ei bine, asta credeau atunci, zise Dan Împăciuitor. Considerau că fac ce este mai bine. Dan Zachary se uită la ceas, spuse că trebuia să meargă la un alt eveniment și se furișă afară. După plecarea lui, toți Începură să vorbească. Tipul de la Google se apropie de Kitty, făcând semnul victoriei. — Bună! Mi-a plăcut Întrebarea ta, zise. A fost amuzantă. — Amuzant mi se pare, spuse ea sarcastic, faptul că, dacă senatorii sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
litere. Lui Îi place atât de mult lucrul ăsta, vreau să-i Împărtășesc pasiunile. Parcă ar fi un copil Într-un magazin de bomboane! E Îndrăgostit de orice e chinezesc. Trebuie să stau cu el, du-te tu. Kitty se furișă afară din sala de caligrafie, ca un elev mediocru fericit să scape de o materie plictisitoare, și ieși În soarele cald al Californiei, eliberată de Desert Rose și de Charlie, În sfârșit singură, În mijlocul unei peluze verzi, perfect tunse, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
nu sunt toate la fel, cu siguranță nu toți pasagerii erau la fel: majoritatea aveau cizme de iarnă, ea era singura În papuci de plajă cu toc. Pe măsură ce avionul se apropia de pista de aterizare, realitatea zăpezii iminente i se furișa În minte. Se uită În portofel: nu mai avea decât 25 de dolari, iar o cursă cu taxiul era 50. Kitty ieși din aeroport cu gentuța ei de mână, privindu-i pe ceilalți pasageri care Își așteptau bagajele de la cală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
a-și demonstra existența lor unică pe acea stradă și pe acest pământ). Și nimic nu-mi va scoate din minte ziua când timpul a rămas definitiv suspendat odată cu închiderea unei uși - apartament 40, fam. Florian - și soarele s-a furișat în scară printre ghivecele de flori atârnate-n geamuri și a rămas așa, luminând o balustradă verde, o balustradă verde ca o șopârlă verde, singura ființă care mi se părea că ar mai fi avut viață în toată încremenirea lucie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
mă fac. Poate s-au ascuns chiar acum prin tufele astea din spatele lui Coșuță și-o să mă înhațe. Unde naiba să mai fug? Uite-l p-ăsta cum rânjește. Ce zici să fac? Să te duci dracu, asta. M-am furișat pe după mașini până spre Băiuț. Am luat-o prin spatele blocului, prin grădina întunecoasă de acolo. Ceva îmi bubuia înăuntru și făcea ca trenul. Dacă ar fi Migu sau Pipiță să-i întreb unde-s alea două. Nu era nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Cât privește premonițiile mele, când îl alintam Dudu, Dudu Georgescu, își probaseră clarviziunea. Lovea tare cu capul. Până să se apropie clipa „când timpul a rămas definitiv suspendat odată cu închiderea unei uși - apartament 40, fam. Florian - și soarele s-a furișat în scară printre ghivecele de flori atârnate în geamuri și a rămas așa, luminând o balustradă verde, o balustradă verde ca o șopârlă verde“, adică până să fie lăsat afară de unul singur, luând contact cu strada, cu aleea Băiuț, normal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
decât orice fotografie și orice amintire, e de ajuns să crezi, să nu le batjocorești să nu le preacurvești să nu le iei cuvintele în deșert, literele astea care trebuie să sufere un ocol cumplit, să bântuie coclauri să se furișeze până la tine, pe care nu le poți citi decât așa, în vis, de care trebuie să mă împiedic și să dau socoteală, în care trebuie să mă regăsesc pe mine în tine, afurisită treabă să apari tiptil ca un hoțoman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
cu spaimă și agonie, pe care aș fi vrut să-l pot păstra ferecat în cel mai întunecos colț al amintirilor mele? Ce va crede el - să lăsăm acum pentru prima oară ușa larg deschisă - despre noaptea aceasta care se furișează duminica la ora două după-amiaza după perdele ca o pisică (ireală, străvezie, amenințătoare), ca un linx ce-i învăluie tiptil pe ei, pedestrașii verzi, încă inerți, încă ridicoli de mici, ce par să scruteze întinderile nesfârșite ale tundrei, fără vreun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
după o stâncă uriașă care seamănă ca două picături de apă cu o carte s-au ițit cele două pene roșii ale unui indian cu arc, o mână sigură îi ține calul, o alta îl ajute să descalece, indianul se furișează (ca o pisică, ca un linx) pe după stânci, ochește, țintește, vâjj!, o săgeată imaginară a pornit spre Bil, cealaltă, reală, a rămas înțepenită în coarda nefiresc de întinsă a arcului, un răcnet, aaa, inuman aproape, și Bil se prăbușește secerat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
Florian, avem de lămurit niște chestii: chestia 1 - mamă, ce nasoale sunt mâncărimile pe dinăuntru! chestia 2 - mi-e milă de războinicii ăia căzuți în luptele din spatele ușii închise, în tundra nesfârșită din camera Mateiului mic, acolo unde „noaptea se furișează duminica la ora două după-amiaza“, unde există „o stâncă uriașă care seamănă ca două picături de apă cu o carte“ și „un deal ca o cută de pernă“, unde „răsăritul nu întârzie să apară odată cu perdeaua trasă“ și unde „mațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
învățăm cu spor/ Când e pace“. Ce minciună! 9. Patria e un borș cu știr Sunt ca un fel de ceață. Lumina veiozei, scara blocului, chipul lui Filip. Ceața aceea mohorâtă care apare dintr-o văgăună a muntelui, mai întâi furișându-se, încă plăpândă, încă străvezie, ca apoi, pe nesimțite, să se umfle, să se ridice, rece, sticloasă, opacă, până te acoperă cu totul (un fel de respirație vie, tăcută și amenințătoare), până ce lucrurile din jur încetează să mai fie lucruri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
schimb, habar n-avea de toate astea. Așa cum stătea, lepădată în cuier, aveam, nu știu de ce, senzația că puțin îi păsa ei de pulovărul mamii. Într-o bună zi, am pândit ca nenea să nu fie prin preajmă, m-am furișat precum Rahan cel de odinioară, am apucat chipiul de cozorocul lui tare și, cu mare băgare de seamă, am făcut pipi în el. Nu mult, câțiva stropi, ca să nu intre nimeni la bănuială. M-am gândit apoi să fac și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
așa că perioadele de acalmie care precedă pacea finală se înmulțesc și se lungesc, din excepții se transformă (încet, încet) în regulă. Între altele, e tare plăcut să intri fără griji în scara D a blocului D 13, să nu te furișezi, să nu mergi pe vârfuri cu ochii-n patru și cu urechile ciulite, să știi că nu vine nici o amenințare, de niciunde, să urci liniștit, cu pași normali, să nu te zgârcești la săru’ mâna, la bună ziua și la răspunsuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
poate încețoșa într-atât, încât, bunăoară, din imaginea bunicului Mircea să rămână doar reverberația gravă a unei voci și amintirea aproape fantastică a unor pași imenși, e nevoie ca pe undeva, prin cotloanele acelea abia știute ale creierului, să se furișeze și altceva, un fel de luminiță fistichie nenumită, care, în contact cu gărgăunii ăia de acolo, să producă un soi de scurtcircuit benefic prin care, să zicem, să-l vezi dintr-odată pe Coșuță oprit în mijlocul străzii, târșâindu-și piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
vii, cât și cei morți își vor fi părăsit ascunzișurile provizorii ca să intre cuminți în case, când luminile din dormitoare și bucătării se vor fi stins treptat ca să lase străduțele în grija incertă și pâlpâitoare a felinarelor, să se fi furișat (cel mai probabil ca o pisică, ca un linx) până la acel copac de Drumul Taberei, ascuns printre alți copaci identici în grădina din spatele lui D 13, ca să sculpteze, ajutat poate de un cuțit, de o șurubelniță sau de o toporișcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
de siguranță "Poet pe scenă, Emil Botta e actor în poezie: în acest sens sa vorbit pe drept cuvânt despre teatralitate la el. Joacă un singur rol (pe al lui însuși), dar travestinduse mereu, punându-și o mască, declamând monologic. Furișat sub travesti, poetul se lasă pradă viziunilor sale himerice. Ca să se exprime, sentimentul are nevoie la el de costumație teatrală, de spiritul imaginar al unei culturi, de lemnul scenei sub picioare, de mască", scrie Nicolae Manolescu; "Pe scenă, e o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
-nvăț a muri vreodată" este emblematic pentru o întreagă mentalitate. Emil Botta adoptă un ton șăgalnic, voit minimalizator, pentru că i se pare a fi găsit astfel o portiță firavă, dar accesibilă, în templul somptuos al morții, prin care se poate furișa ilicit, aducându-i un nou spectru cromatic, mult mai larg, eliberator. Însă jocul se dovedește în scurt timp incontrolabil. Chipuri valpurgice se întrec pentru a cuceri fatidica linie a morții. Sistemul de valori al unor astfel de (con)damnați nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]
-
poetului este cea oferită de scena goală, teatrul gol, vidat de paiațe și de zgomote, de culori și de forme. Vidat de aplauze: Atunci, dominând acea tăcere asurzitoare, a vorbit un om înalt, cel mai înalt om din lume. Se furișase tiptil ca un motan încălțat. "Teatrul e pustiu", rosti. Aș putea semnala doar existența lui Barbă-Rară, figurantul care a uitat să plece acasă, el doar, într-un colț, sub clopot de alamă. Dar veghind peste atelierul acesta, Barbă-Rară, cu amnezia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1504_a_2802]