KorAP: Find »[drukola/base=gâfâi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...39 40 41 ...61 >

1,501 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

pe alții ori să-și spună ceva; după ce se mai liniștesc încep să se apropie din nou de groapă; GRUBI este primul care se ridică de pe locul unde a fost trântit; se apropie de groapă, atras de ceva irezistibil.) BRUNO (Gâfâind.): Ce vrei să faci? VIZITATORUL (Care a rămas cu bâlbâituri de pe urma spaimei.): S-s-să nu cad-d-d-dă... MAJORDOMUL: Grubi! (Încearcă să-l tragă înapoi.) Las-o! (E prea speriat ca să se apropie mai mult.) GRUBI: Ssst! (Se apleacă ușor peste marginea gropii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
un joc nou. PARASCHIV: Ești nebun? (Privește în jos.) MACABEUS (Sparge altă sticlă și o așează dedesubt.): Nu vorbi. Te obosești. Încearcă să reziști cât mai mult. PARASCHIV (Speriat.): Ce faci cu cioburile? MACABEUS: Trage aerul numai pe nas. Nu gâfâi. Gâfâitul toacă nervii. (Sparge încă o sticlă și o așează tacticos.) PARASCHIV (Zvârcolindu-se.): Pune scara la loc! MACABEUS: Nu striga. Ține-ți gura încleștată. N-are nici nu rost să strigi. Gândește-te la altceva. S-ar putea să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
trepte, stropind cu apă în jur, trântește capacul, se asigură că e bine închis și se așază pe scară, epuizat, cu găleata între picioare, are fața răvășită.) PARASCHIV: Ne-au prins! (Respiră greu, agitație.) MACABEUS: Ce? PARASCHIV: S-a zis! (Gâfâie.) Gata! MACABEUS (Iritat, se ridică într-o rână.): Ce e? PARASCHIV: Au început să ne caute. MACABEUS: Cine? Ce? (Sare de pe rogojină.) Nu fi împuțit! PARASCHIV: Ne caută! (Se agită, își trece cu unghiile prin păr și pe fată.) MACABEUS

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Nu! Nu! Am să te omor! PARASCHIV: O să fie frumos... O să ne jucăm în fiecare zi... O să-ți placă... Ai să vezi.. O să ne jucăm șase zile pe săptămână... iar duminica o să-ți dau liber... (Îl lasă în mijlocul încăperii; MACABEUS gâfâie, icnește.) Da’ știi că m-ai obosit? Ești al dracului de greu. Am să mai tai ceva din tine... MACABEUS (Obosit, scârbit, la capătul puterilor.): Auzi... Du-te... lasă-mă să mor... Lasă-mă să stau singur... Măcar o zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
o halim? INAMICUL (Fericit.): Da, da... O mâncăm toată. O ronțăim toată. PARASCHIV (Cu ochii în lacrimi.): Parcă răsuflă... Zău... Ia pune puțin urechea... (MACABEUS și apoi INAMICUL își lipesc urechea de pline.) Nu? MACABEUS: Da, parcă răsuflă... INAMICUL: Parcă gâfâie puțin... MACABEUS: Gata, îi dăm drumu’? INAMICUL: O rupem în trei... Da? Unu, doi, trei... (Îi numără pe cei prezenți, inclusiv pe sine.) Trei suntem. (Cei trei au pus cu toții mâna pe pâine; au ridicat-o în aer; pâinea aproape

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
cu coji de cartofi târându-l după ea; poartă un șorț; imens în față, e murdară și înnegrită de fum; se împiedică, îl caută din ochi pe Grubi, se apropie în fugă de Grubi și se lipește de el, tremură, gâfâie, plânge.) IOANA: Grubiii... Grubiii... Se răstoarnă pivnița... Își ascunde capul în șorț și icnește.) Ah, ce m-am speriat! HAMALUL (Prinzând-o patern, mângâind-o.): Taci, taci... se întâmplă ceva... IOANA (Își scoate capul din șorț.): Ce se întâmplă? S-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

apuce să țâșnească înăuntru înaintea anunțului Atenție, se închid ușile... Lumea nu-l înțelege, când a înțeles lumea vreodată ceva? Mai ales ceva cu totul și cu totul dezinteresat, cum e decatlonul ăsta al lui, probațiunea lui cu regiile autonome? Gâfâind, cade pe bancheta liberă de lângă vatman, mai să-și dea duhul, de fericire. O muiere fără minte de pe un scaun învecinat îl dojenește: Nu trebuia să alergați așa, la vârsta dumneavoastră... Vă e bine? Domnul Popa nu-i răspunde, nici

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
de ce să nu se împotrivească? Cine are chef să fie aici? În această dimineață crâncenă cu treizeci de grade sub zero, cine să vrea să se miște, să tropăie în stație, să se urce cum o putea în autobuzul care gâfâie gata să facă infarct, să rămână acolo agățat cine știe cum, într-un picior, într-o mână, înghiontit din toate părțile, pentru ca în sfârșit să coboare înapoi în aerul înghețat, urmat de sudălmile șoferului ursuz, și pe bună dreptate, ce, parcă el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
știe? E capătul liniei, Domnești, autobuzul va poposi aici vreo zece minute, apoi va întoarce, va culege cei doi militari în termen și țăranul cu paporniță care-și suflă toți trei în pumni lângă ghereta de bilete și va porni gâfâind într-o nouă călătorie, spre capătul celălalt, de unde tocmai a venit. Paula Dotty se dă și ea jos, ținându-se bine să nu cadă. Ochii ei văd firește treptele, văd jos, dedesubt, zăpada călcată până s-a făcut gheață, picioarele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
un incident internațional, și e nevoit să-i certe. ─ Măriuco, de la tine nu mă așteptam... Iar tu, Sorine, poți să-ți iei adio de la bicicletă! Oaspeții ridică glasuri indignate. Doamne în rochii de seară cu paiete s-au înroșit și gâfâie. Cozile fracurilor flutură prin aer ca rândunelele. Un tânăr care seamănă cu visătorul cântăreț al lui Caravaggio, numai că în loc de alăută poartă o tavă, execută o piruetă desăvârșită, apoi fandează stânga, forța centrifugă îi șterge tava din mână, cupele de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659

mișcau în sus pe balustradă. Grupul se compunea din Jones și trei prieteni. Cântarea stranie era corelată cu înaintarea mâinilor. Mâinile avansau cam un metru în sus pe balustradă, se opreau și atunci începea cântarea. Cântarea monotonă era o numărătoare gâfâită de la unu la douăzeci. Doi dintre însoțitorii lui Jones, garda de corp și secretarul lui, erau cardiaci. Pentru a-și împiedica bietele inimi să explodeze, ei se opreau la fiecare câteva trepte și își cronometrau odihna numărând până la douăzeci. Garda

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

în dormitorul copiilor. Mantinela o urmă. Cam știa ce o așteaptă. Văzuse și ea lumina aceea rozulie și pasărea care-i strigase și ei „Pardalian!“ Avea să fie băiat și așa are să-l cheme. Fărmăcata aproape sfâșie hainele de pe fată. Gâfâia furioasă, tremura, bolborosea agitată. Cum fa, să nu știu io?! Mama ta carea am urlat când te-am scos din mine?! Cine-i nenorocitul, fa, cine a umblat la tine să-mi facă nenorocirea asta, tocma când ne mai ajunsesem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
ca la Revoluția de la Județeană. Și taica părinte știe, da are legământul de taina spovedaniei și nu poate spune, că... Popa Băncilă își făcu grăbit cruce și întinse automat mâna spre pahar. Geta mai să o sugrume pe fata veterinarei. Gâfâia: - Și mai dai și în omul ăsta? Și tu ce stai, Stoiene. Ce mai aștepți, să te curăț io de oasele alea? Tu n-ai oase în tine? Bărbatul încerca să arunce mizeria de pe el. Le privi nedumerit pe cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
nerealipite, Basarabia, Bucovina și Cadrilaterul. Hai, fără Cadrilater, să nu revendicăm mai multe, din exces de zel patriotic. Aici e paradoxul românesc. Se fură aproape două Românii și totuși țara mai este pe hartă, a intrat în NATO și acum gâfâie să fie primită în Europa. Vă dați seama ce magnifică țară aveți? Popa Băncilă îl privea năuc. Acela, înalt, se aplecase asupra lui și-i perora înflăcărat. Părintele îi putea vedea în toată frumusețea lor cele două cornițe sidefii, ițite

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
era șef unul Ioanidis. Mai apoi, Chirul despre care vorbesc toți acuma. Nu mai apucă să se răsucească spre ea și să-i facă semn că e și el acolo. Rândul lui înaintase, dintr-o dată, cu vreo zece trepte. Urca gâfâind ușor. Aspasia rămăsese mult în urmă. El era printre primii și nu vroia să-i treacă vreo unul în față. Mai sunt, și pe la cozile de la policlinică, de-aștia, profitori, care abia așteaptă o neatenție și ți se strecoară în față

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
tine. De ce n-ai răspuns? - Telefoanele... Ce-mi ajută mie telefoanele? Le-am închis. Vreau să am liniște. Să dorm. Am dormit. Profund. Dacă vrei să știi, chiar am dormit profund. De azi-noapte, până acu’ dimineața. Dădu să râdă. Icni gâfâit de câteva ori, apoi o năpădi tusea. Tuse grea, cu horcăituri. Întinse mâinile și-l îmbrățișă, zvâcnind chinuită de convulsii. Vânzătoarea de la chioșcul de ziare scoase capul pe ferestruica chioșcului. - Am puțină socată, dacă vreți. Dați-i o gură și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
pe limba minții lor dornică de aventuri și mistere“, găsise Burtăncureanu soluția. „Este la modă fantasticul acuma. Poporul nostru are un folclor minunat, cu tradiții de-astea cu strigoi, cu moroi, cu ăia din Baltă. Străinii umblă cu limba scoasă, gâfâie și colcăie, după vampiri, dar când venim noi cu strigoii ce-o să mai zică?! Specific local, cu dezvoltare istorică. Că avem și strigoi vii, dar și strigoi morți. Avem moroi, dar și moroinițe. Dom’ Goncea, dacă nu vă deranjează... Poate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551

și, prinzându-mi fruntea în palme, am încercat să-mi amintesc ce făcusem ieri. Era foarte dificil, pentru că nu făcusem nimic. Amintirea cheii se pierdea în jurul unei zile incerte - atunci când știu sigur că o aveam, pentru că un om urca scările gâfâind și m-a întrebat dacă familia Bechet locuiește cumva prin blocul ăsta. Nu-mi aminteam dacă eram pe cale să încui sau să descui. Poate e undeva prin apartament, poate că o voi găsi peste mult timp și voi spune, plesnindu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
Tăcea. Gongku s-a cam tras la față și i-a dat târcoale până când o privire mustrătoare l-a convins să ia loc. Ceilalți se uniseră într-un corp comun care îl închidea pe maestru într-un cerc, clipeau și gâfâiau agitați, uitând cu totul de exercițiile de respirație. În sfârșit, Sui a deschis gura: - Ne bucurăm că te-ai întors cu bine, venerabile Sakha. Spune-ne ce ai învățat la Kuang. - Kuang crește, vorbi maestrul (și, dacă ar fi avut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390

greu la o parte capacul ruginit. — Mai cu viață, din încheietură, Lurchie, îi recomandă Bez, că n-a mai deschis-o nimeni de când hău. Lurch urni cu greu capacul, susținându-l cu încheieturile, într-o poziție incomodă. Are o tonă! gâfâi el. Da’ puneți și voi mâna, ce stați! Luai o bucată de lemn de pe masa de lucru a lui Bez, o vârâi sub capac, ca să-l țină deschis. Lurch lăsă capacul jos, cu grijă, răsuflând ușurat. Dar Marie, care tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
lălâi din cap până-n picioare și semăna cu un fost membru, de mult uitat, al trupei The Cure2. — O deranjezi pe domnișoara Weldon. Steve făcu semn cu capul către fundul scenei, unde faimoasa actriță, cu mâinile încleștate sub sâni, tot gâfâia: „Ah! Ah! Ah! AH! AH! AH!“, ca un chihuahua dresat. — Ai grijă, Cenușăreaso, zise Bez, care se uita la mătură. Mie nu-mi spune nimeni ce să fac aici. Oricum, nici cu o bombă atomică n-o deranjezi pe doamna

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434

vâsli încet spre mal, care mai mult se ghicea decât se vedea la distanță. Trase caiacul pe uscat între doi arbuști din luminiș, își apucă prada și, cu o ultimă sforțare, reuși să o târască câțiva metri pe uscat. Apoi, gâfâind, se prăvăli alături ca să-și recapete răsuflarea. Lăsă să treacă o jumătate de oră și se întoarse la mlaștină. Cu prima rază de lumină ce începu să coloreze cerul în cenușiu, patru caimani, cel mai mare de aproape trei metri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
țigări, whisky, mașini, motociclete sau tampoane igienice, are nevoie să creeze o lume paralelă, o lume de clipe înghețate, pentru că a descoperit că frumusețea nu poate dura mai mult de o secundă. Apoi, vântul încetează să mai fluture părul, femeia gâfâie și trupul ei transpiră, zâmbetul lasă loc unui gest de lehamite și vine realitatea unei fete obosite să mai pozeze, înfometate și doritoare să-și primească banii pentru munca ei, să se vâre în niște pantaloni murdari și să o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
puse pe așteptat. Înțelese că nu mai avea ce spune și o porni spre tabără. Nu parcursese o sută de metri pe malul râului, când un sergent și doi soldați, venind de la primele corturi, se apropiară în fugă. Se opriră gâfâind. Ce se întâmplă, întrebă sergentul. De unde ați apărut? Arătă cu capul în urma lui: — Trăiesc acolo, în teritoriul yubani. Ei m-au trimis. Vor să știe ce faceți aici. — Veniți cu mine! ordonă sergentul și începu un marș grăbit spre tabără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
ai văzut în călătoria ta în viitor, Sum...? Repetă ce ai văzut... Sum îl privi; din gură îi scăpau niște bale albe și păstoase ce alunecau ușor până pe pământ. S-ar fi zis că îi venea foarte greu să respire; gâfâi, obosit, își dădu ochii peste cap până deveniră complet albi, rămase așa o clipă și apoi îl privi stăruitor pe noul venit. — Răul este deja înăuntru, spuse băiatul în limba lui. Yubani-i îl poartă în piept... Păsările răului zburau peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]