1,633 matches
-
feciorului ei se îndepărta încet, nici fericit, nici mândru, spre cămila care îl aștepta, bătrâna cea știrbă intră în cea mai mare jaima, luă o pușcă, o încărcă, se duse lângă fiul ei ce se chircea de durere fără un geamăt și ținti spre capul acestuia. Mubarrak deschise ochii și ea putu citi în privirea lui infinita recunoștință a unei ființe pe care urma s-o scape de lungi ceasuri de suferințe fără speranță. Gacel auzi împușcătura în clipa când cămila
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mehari-ul l-ar trage afară, scăpându-l de primejdie. Simți prima pișcătură de țânțar pe gleznă. Puterea soarelui începea să slăbească și în curând zona avea să devină un iad. începu să meargă și i se păru că aude geamătul crustei sub picioarele sale, iar în câteva locuri se ondulă, fără să se spargă. Mehari-ul îl urma ascultător, dar după patru metri, instinctul îl preveni probabil de pericol, căci se opri nehotărât și mugi nemulțumit, deși mugetul său putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
aspire un aer ce devenise aproape dens și părea că refuză cu încăpățânare să coboare în plămânii lui. Deliră, dar gâtlejul lui uscat și limba învinețită nu izbutiră să emită nici un sunet. Apoi, o zvâcnire a mehari-ului și un geamăt ce se năștea în rărunchii bietului animal îl readuseră la viață și deschise ochii, dar trebui să-i închidă din nou, învins de albeața fulgurantă a salinei. Nici o zi, nici chiar aceea în care îl pierduse primul lui născut, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
era cel al unei imense stânci goale, lucitoare, bătute de soare și tăbăcite de brutalele diferențe de temperatură dintre zi și noapte. Călătorii care avuseseră ocazia să traverseze acei munți afirmau că în zorii zilei se aud glasuri, țipete și gemete, deși, în realitate, era vorba de zgomotele făcute de pietrele încinse când scădea brusc temperatura. Era, într-adevăr, un loc neospitalier în inima unei regiuni neospitaliere prin însăși natura ei, o regiune unde ai fi putut gândi că Supremul Creator
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
era ca și cum s-ar fi privit pe el însuși după zece sau douăzeci de ani; poate după o sută, o mie sau un milion de ani, cu pielea ca pergamentul, ochii privind în gol și gura deschisă într-un ultim geamăt, în căutarea apei. Și plânse pentru ei. Pentru prima dată de când se știa, Gacel Sayah plângea pentru cineva și, cu toate că-și dădea seama că era stupid și absurd să-i plângă pe cei ce muriseră de atâta amar de vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
s-a lecuit de oftică. Frumoasa fată cu părul împletit în codițe subțiri, sâni frumoși și mâini cu palmele roșii, pline de bijuterii, acordă amzad-ul cu o singură coardă, din care smulse un sunet acut, ce păru mai curând un geamăt sau un râs strident, îl privi în ochi pe Gacel, străinul, căruia părea că-i dedică personal povestea sa, și spuse așa: „Alah este mare. Lăudat fie - tăcu o clipă. Se povestește, și asta nu s-a întâmplat în țara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mirositoare. își aminti de fețele lor când îl amenințau cu armele la intrarea jaimei sale, de mizeria campamentului lor, de despotismul cu care-i tratau pe beduini în El-Akab și, cu toate că încercă în fel și chip să se stăpânească, un geamăt răgușit îi scăpă de pe buze, obligându-l să-și muște dosul mâinii cu putere. — Nu face asta... Nu te abține. Cel mai puternic dintre oameni are dreptul să plângă într-un moment ca acesta. își ridică privirea. Frumoasa fată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
sufla, și de secetă; iubeau întinderea fără vânt, întunecimea norilor care se deschideau pentru ca pământul să se acopere cu un covor verde de acheb. Capra care murea, tânăra cămilă care în sfârșit rămânea grea, plânsul celui mic, râsul celui mare, geamătul de plăcere al Lailei în penumbră... Asta era viața lui, cea căreia îi ducea dorul, singura pe care și-o dorise și pe care o pierduse pentru că nu fusese în stare să îndure o jignire adusă onoarei lui de targuí
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
că el va însemna ceva mai mult. Palmele lui frământându-i fesele parcă ar fi încercat să-i spună asta în singura limbă pe care ar fi înțeles-o amândoi. Nu era totuși mai mult decât o promisiune vagă, însoțind geamătul de muribund prăvălindu-se în hăul dintre coapsele ei. Nu durase nici un minut, și uite că i se luase glasul înainte să termine ce ar fi avut să-i spună, iar acum parcă ar fi privit în vânt, făcând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
ghem de umbre din care creștea trupul alb și slab al lui Velicu, oasele împungând pielea, părul roșcat de pe piept și aura de păr roșu din jurul sexului congestionat, agresiv, ca un țipăt de luptă victorios, care numaidecât se transformă în geamăt și plâns. I se păruse prea slab. Lung și slăbănog, țânțăros, etalându-și parcă slăbiciunea, neputința când termina numaidecât. Trebuie că asta i-a plăcut la el, Mirelo, văzându-l cât de repede devine neajutorat și are nevoie să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
Deși nu-l cunoșteam prea bine, intenționam să-mi aprofundez cunoștiințele cât de curând posibil. După felul În care mă privea, se putea deduce că și el avea cam tot asta În minte. Exact În acea clipă, muzica Încetă. Un geamăt a Început să crească. Apoi, răsunară primele acorduri din „Don’t Make My Brown Eyes Blue“, de la Crystal Gayle; acesta era Întotdeauna cântecul care Încheia seara, modul În care James indica faptul că era timpul ca lumea să se liniștească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
la ei ca la niște renegați? Din prima săptămână a șederii mele, mi-am pus această Întrebare, și, În cursul unei ceremonii asemănătoare celei la care tocmai ai asistat, am găsit soluția. Mă amestecasem În mulțime, În jurul meu se Înălțau gemete. Urmărind acele chipuri plânse, devastate, fixând acele priviri năucite, rătăcite și rugătoare, mi-a apărut toată nenorocirea Persiei, suflete În zdrențe năpădite de o nesfârșită jale. Și, fără să-mi dau seama, au Început să-mi curgă lacrimile. Faptul a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
lor bulbucați. Pe deasupra iazului zburau fluturi albi și împestrițați și roiuri întregi de muște. M-am așezat în iarbă, ca să-mi trag puțin răsuflarea. Pe nesimțite, am ațipit. Deodată însă mi-a zburat somnul, căci am auzit în spatele meu un geamăt ușor. Inima îmi bătea ca un ciocan, la fel ca atunci când s-a pornit în orașul nostru furtuna cea mare, care a răsturnat automobile și chioșcuri și a îndoit antenele de televizor. N-aveam de unde să știu dacă la marginea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
viețuiau cumva porci mistreți, urși sau lupi. Ori, poate, extratereștri. Am uitat pe loc povețele iscusite ale indienilor și nu voiam decât să ajung cât mai repede la tata. Dar nu mă depărtasem prea mult, când am auzit din nou geamătul. Acolo între copaci era o fată, ea se rezema cu spatele de trunchiul unui copac. Era și un băiat, care stătea aproape lipit de ea. La început s-au uitat doar unul la altul, fără să se atingă. „Calea cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
susținându-l de brațele deschise În cruce, el sprijinându-l până ce atinse fundul. Femeile plângeau fără Încetare, bărbatul avea ochii uscați, dar tremura tot, de parcă l-ar fi apucat febra. Acum rămânea de făcut ce era mai rău. Printre lacrimi și gemete, a fost coborât copilul, așezat alături de bunic, dar nu stătea bine acolo, o siluetă micuță, nesemnificativă, o viață fără importanță, lăsat așa, de izbeliște, ca și cum n-ar fi aparținut familiei. Bărbatul se aplecă, luă copilul de pe pământ și Îl culcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
suspin înfricoșător, vor să mă transfere la secția de psihiatrie, se tânguie el, eu îl îmbrățișez terifiată, trupul lui se simte rece și slab pe sub pijama, aproape străin mie. De ce, întreb eu, de ce tocmai acolo? Iar el spune cu un geamăt, pentru că nu găsesc nimic, nu înțelegi, pentru că rezultatul investigațiilor este bun, dar picioarele mele nu sunt bine, iar eu îmi amintesc imaginea acelui spate pătrat, inflexibil, pașii aceia aroganți, nu îl voi lăsa acolo, îl voi scoate de aici, personalitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
sub patul ei, pentru a putea traversa camera minusculă. Stau vlăguită în fața obloanelor pline de secrete, camera aceasta îmi stârnește întotdeauna o stare difuză de depresie, o durere ascuțită în gât, iar acum dinăuntrul ei se aude pe neașteptate un geamăt, deschid gura stupefiată, nu se poate, nimeni nu locuiește aici, cum a putut ajunge aici un biet suflet și, mai ales, cum ar putea ieși, de vreme ce toate obloanele sunt trase, iar ușile, închise, înconjor din nou casa, încerc să privesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
o va ajuta mai mult, în timp ce dispare înăuntru trăgându-și picioarele după el înfricoșat, coridorul se golește, mă așez pe un scaun murdar și în fața ochilor mei se așterne, asemenea unei pături, imaginea celor doi, împletită cu sunetele vocilor lor, gemetele ei de durere, vocea lui încercând să o liniștească, iar între ei, sunetul inimii grăbite a pruncului, totul pe un ecran ceresc, și în încăpere plutesc întrebările, cine va crește acest copil, cine îi va împinge căruciorul, cine se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
el zice, dar ieri nu știai încă acest lucru, eu deja chicotesc, farmecul lui îmblânzește vorbele acestea grele, care tremură în încăperea aceasta lipsită de istorie, precum Adam și Eva, suntem primii care râd aici, iar râsetele se transformă în gemete de plăcere, iată cum îmi ridică fusta și își caută drumul, de data aceasta foarte repede, ca și când nu ar avea decât un singur lucru de clarificat, îi strâng în mâini capul, nu este decât un musafir în viața mea, înțeleg
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
vreme. Când am simțit-o mai calmă, am început să mă mișc ușor, ușor, încercând să amân momentul culminant... În cele din urmă, brațele ei m-au cuprins strâns și vocea ei străpunse liniștea din jur cu cel mai dureros geamăt de orgasm pe care l-am auzit vreodată. După ce s-a sfârșit totul, am întrebat-o pe Naoko de ce nu se culcase cu Kizuki. N-ar fi trebuit să o întreb așa ceva. Nici n-am apucat să-mi termin întrebarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
un vârtej de forță, că trebuie urcat către Marea Piramidă, Brambilla se agită pe scenă lovind gongul și chemând-o pe Isis În gura mare, eu mă bucur de spectacol, când aud deodată că fata, Între un suspin și un geamăt, vorbește de șase sigilii, de o sută douăzeci de ani de așteptare și de treizeci și șase de invizibili. Nu mai e nici o Îndoială, vorbește despre mesajul din Provins. În timp ce mă aștept să aud mai multe, fata se prăbușește epuizată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
și farfuriilor, câte un râs înfundat sau vreun un sforăit. Sabina plângea lângă mine, încetișor. Am încercat s-o consolez luând-o în brațe! I-am strâns în palme sânii umflați. Plânsul i s-a schimbat în icnete, apoi în gemete... Miercuri la prânz, sicriul descoperit a fost urcat pe platforma unui camion. În jur fuseseră clădite coroanele funerare, cu panglici pe care se promitea veșnica neuitare. Convoiul negru mergea în urma camionului care umplea centrul Botoșaniului cu claxonul său răgușit. Mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
poală, la întoarcere. Iuliana stătuse aproape o oră sub camion, blocată în mașina turtită, lângă cadavrele colegilor ei. Cu o clipă înainte râdeau, ascultau muzică, făceau planuri pentru weekend. Apoi, într-o fracțiune de secundă, râsetele s-au transformat în gemete, oasele au trosnit, sângele a împroșcat parbrizul și scaunele, corpurile s-au răsucit nefiresc, fețele s-au turtit, bărbiile s-au pierdut în gât, nasurile au intrat sub frunte, de parcă erau niște păpuși vechi, sparte. Și nu mai era nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
nici un fun. Plictisiți de ei înșiși, zăceau în bănci toropiți ori cădeau într-o veselie isterică: se ciupeau, îmbrânceau, scuipau. Fetele se machiau la nesfârșit, își făceau unghiile una alteia sau își storceau coșurile. Odată la jumătate de oră un geamăt răgușit: hai acas profu’, că murim de somn! Le-aș fi sugerat să joace lapte gros sau șotron, dar astea erau jocuri prea obositoare, intelectual și fizic, pentru ei. Ros de foame, mi-am călcat pe mândrie și, în pauza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
mă mai îndoiesc? murmură Tanța. ― Nu! zise Titu, crîmpoțindu-i buzele. Când rămase singur, Titu Herdelea lăsă perdeaua și aprinse lampa. Lumina gălbuie, neputincioasă, îl readuse la realitate. În cameră mai plutea parfumul corpului ei, amețitor și misterios, precum pluteau cuvintele, gemetele și zvârcolirile ei... Își dădu seama acuma că dragostea aceasta a luat o întorsătură plină de răspunderi. Și tocmai când el a început să-și croiască de-abia un rost în lume! O iubește pe Tanța, negreșit, dar are el
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]