1,350 matches
-
al Sognefjord este de aproximativ 5 km, dar brațele secundare sunt mult mai înguste. Sognefjord este o creație de eroziune glaciară a ghețarilor care, cu mii de ani în urmă au acoperit Alpii Scandinaviei. În timpul erelor de încălzire a climei, ghețarii au început să coboare spre mare, pe vălile râurilor deja existente sau creeându-și singuri văi de scurgere pe care le-au adâncit. La gura de varsare în mare, acest fiord este relativ puțin adânc datorită existenței unui prag format din
Sognefjord () [Corola-website/Science/311447_a_312776]
-
coboare spre mare, pe vălile râurilor deja existente sau creeându-și singuri văi de scurgere pe care le-au adâncit. La gura de varsare în mare, acest fiord este relativ puțin adânc datorită existenței unui prag format din morenele depuse de ghețarii de odinoară. Acest prag separă în bună măsură apele mai calde ale fiordului de cele mai reci ale Oceanului Atlantic, realizând o zonă de mini-climat sensibil mai favorabil vieții de-a lungul întregului parcurs al fiordului. Ca urmare, peisajul acestui fiord
Sognefjord () [Corola-website/Science/311447_a_312776]
-
mai înalt „Sandfloeggi” (1719 m). Din anul 1981 este declarat parc național cu suprafața de 3.422 km² fiind unul dintre cele mai mari parcuri care sunt neatinse de mâna omului. Podișul s-a format prin acțiunea de eroziune a ghețarilor din timpul periodei de glaciațiune din pleistocen, fiind un platou aproape neted cu denivelări spre nord unde se află fiordurile Sørfjord și Eidfjord. Omul a început popularea platoului cu ca. 6000 de ani î.Hr. Azi turismul este principala sursă de
Parcul Național Hardangervidda () [Corola-website/Science/311446_a_312775]
-
mai veche decât restul cursului râului cu câteva milioane de ani. În plus, valea râului fiind mai îngustă în partea de la vărsare, s-a sugerat faptul că până în Pleistocen râul curgea spre est. Restul râului s-a format treptat, pe măsură ce ghețarii apăruți în timpul Glaciațiunii Wisconsin au început să se retragă spre nord. La sud de Stevens Point, apele rezultate din topirea gheții se vărsau inițial în lacul glaciar Wisconsin care exista în partea centrală a actualului stat Wisconsin. În urmă cu
Râul Wisconsin () [Corola-website/Science/312980_a_314309]
-
Gârda de Sus (în maghiară: "Felsőgirda", în germană: "Obergierd") este o comună în județul Alba, Transilvania, România, formată din satele Biharia, Dealu Frumos, Dealu Ordâncușii, Dobrești, Gârda de Sus (reședința), Gârda Seacă, Ghețari, Hănășești, Huzărești, Izvoarele, Munună, Ocoale, Plai, Pliști, Scoarța, Snide și Sucești. Conform recensământului efectuat în 2011, populația comunei Gârda de Sus se ridică la locuitori, în scădere față de recensământul anterior din 2002, când se înregistraseră de locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt
Comuna Gârda de Sus, Alba () [Corola-website/Science/310091_a_311420]
-
este Mount Odin, cu o altitudine de 2147 m . Un alt vârf important este Mount Asgard, situat în Parcul Național Auyuittuq, cu o înălțime de 2011 m. Suprafața acoperită de gheață pe insula Baffin este de 35900 km, existând 10224 ghețari. Calota glaciară Barnes este situată în partea centrală a insulei. Studii recente au arătat că această calotă, cea mai veche din Canada, este într-o retragere continuă începând din anii 1950. O altă calotă glaciară importantă este calota Penny, situată
Insula Baffin () [Corola-website/Science/310183_a_311512]
-
cel mai vechi parc național al Canadei, fondat în 1885, în Stâncoșii Canadieni. Parcul, localizat la 120 km (80 mile) vest de Calgary în provincia Alberta, cuprinde 6,641 kilometrii pătrați (2,564 mile pătrate) de teren montan, cu numeroși ghețari și platouri de ghiață, păduri dese de conifere și zone alpine. Icefields Parkway se extinde de la Lake Louise, făcând legătură cu Parcul National Jasper în partea de nord. Pădurile Provinciale și Parcul National Yoho sunt vecinii la vest, în timp ce Parcul
Parcul Național Banff () [Corola-website/Science/310334_a_311663]
-
de două dintre cele mai pitorești cascade : Brudesloret (Voalul Miresei) și Desyvsostrene(Cele 7 surori); Lysefjord, faimos pentru peisajele muntoase inedite. • Hardangerfjord - al doilea ca mărime din Europa, al treilea din lume. Este renumit pentru frumuseșea peisajelor primăvară și zona ghețarului Folgefonna unde se poate schia pe toată durata verii. • Stavangerfjord • Lillehammer - este una dintre cele mai vechi destinații pentru sporturile de iarnă ale Norvegiei, cunoscută și pentru faptul că în anul 1994 aici au avut loc Jocurile Olimpice de Iarnă. • La
Turismul în Norvegia () [Corola-website/Science/309120_a_310449]
-
este situată în provincia Alberta, Parcul Național Banff din Canada. Lacul este un loc de agrement cu posibilități de drumeție, alpinsm, schi și canu. Culoarea aparte turchiză a lacului provine de la praful de stâncă adus în apa lacului prin topirea ghețarilor. Numele lacului provine de la prințesa engleză „Louise Caroline Alberta” (1848-1939). Lake Louise este situat lângă autostrada „Trans-Canada Highway”, la 180 km de Calgary. Lângă lac se ridică crestele înzăpezite a lui Mount Temple (3543 m), Mount Whyte (2983 m) și
Lacul Louise () [Corola-website/Science/310704_a_312033]
-
cupru din Pirinei. În 1813 devine directorul unei saline din Bex,Elveția, mai tarziu preda geologie la Academia din Lausanne. După ce are loc catastrofă de la Gletschersee (1818), începe să studieze galciologia, obiectul de studiu fiind blocurile de morene aduse de ghețar, aici formulează ipoteza expansiunii și regresiunii ghețarilor. În anul 1841 publică opera "Essais sur leș glaciers", unde relatează rezulatele cerecetărilor sale despre ghețari.
Johann von Charpentier () [Corola-website/Science/309353_a_310682]
-
unei saline din Bex,Elveția, mai tarziu preda geologie la Academia din Lausanne. După ce are loc catastrofă de la Gletschersee (1818), începe să studieze galciologia, obiectul de studiu fiind blocurile de morene aduse de ghețar, aici formulează ipoteza expansiunii și regresiunii ghețarilor. În anul 1841 publică opera "Essais sur leș glaciers", unde relatează rezulatele cerecetărilor sale despre ghețari.
Johann von Charpentier () [Corola-website/Science/309353_a_310682]
-
catastrofă de la Gletschersee (1818), începe să studieze galciologia, obiectul de studiu fiind blocurile de morene aduse de ghețar, aici formulează ipoteza expansiunii și regresiunii ghețarilor. În anul 1841 publică opera "Essais sur leș glaciers", unde relatează rezulatele cerecetărilor sale despre ghețari.
Johann von Charpentier () [Corola-website/Science/309353_a_310682]
-
sau "Ghețarul de la Scărișoara" adăpostește cel mai mare ghețar subteran din România. De aici îi vine și numele de „ghețar” iar „Scărișoara” provine de la comuna Scărișoara situată 16 km mai jos, de care aparținea administrativ în vremea când a fost numită astfel
Peștera Scărișoara () [Corola-website/Science/304718_a_306047]
-
sau "Ghețarul de la Scărișoara" adăpostește cel mai mare ghețar subteran din România. De aici îi vine și numele de „ghețar” iar „Scărișoara” provine de la comuna Scărișoara situată 16 km mai jos, de care aparținea administrativ în vremea când a fost numită astfel. Acum aparține comunei Gârda de Sus, județul
Peștera Scărișoara () [Corola-website/Science/304718_a_306047]
-
sau "Ghețarul de la Scărișoara" adăpostește cel mai mare ghețar subteran din România. De aici îi vine și numele de „ghețar” iar „Scărișoara” provine de la comuna Scărișoara situată 16 km mai jos, de care aparținea administrativ în vremea când a fost numită astfel. Acum aparține comunei Gârda de Sus, județul Alba. Drumul spre peșteră pornește din comuna Gârda de Sus, situată
Peștera Scărișoara () [Corola-website/Science/304718_a_306047]
-
poteca turistică marcata cu cruce roșie, care mai întâi trece prin cătrumul Mununa și după un traseu de 10 km, ajunge la . Cea de a doua variantă este drumul asfaltat de pe valea Ordâncușei, de 23 km. care duce până în cătunul Ghețar. Ultima și cea mai nouă variantă este pe Valea Gârda Seacă. La 2 km de la gura Urdâncușei pornește un drum forestier prin Mununa până la Ghețar lung de 12 km. Peștera este localizată la Nu se cunoaște data exactă când a
Peștera Scărișoara () [Corola-website/Science/304718_a_306047]
-
doua variantă este drumul asfaltat de pe valea Ordâncușei, de 23 km. care duce până în cătunul Ghețar. Ultima și cea mai nouă variantă este pe Valea Gârda Seacă. La 2 km de la gura Urdâncușei pornește un drum forestier prin Mununa până la Ghețar lung de 12 km. Peștera este localizată la Nu se cunoaște data exactă când a fost descoperită peștera. Cea mai veche mențiune asupra peșterii este făcută de A. Szirtfi în 1847. K. F. Peters și A. Schmidl dau primele informații
Peștera Scărișoara () [Corola-website/Science/304718_a_306047]
-
și A. Schmidl dau primele informații științifice în 1861, respectiv 1863. Al. Borza studiază repartiția florei și fenologia vegetației din pereții avenului, Emil Racoviță (1927) cercetează formațiunile de gheață iar V. Pușcariu (1934) face o prezentare științifică și turistică. "Rezervațile" Ghețarului sunt explorate de-abia în 1947 de Maxim Pop și Mihai Șerban. După o stagnare de 15 ani, studiul Ghețarului Scărișoara este reluat în 1965 de Iosif Viehmann, Gh. Racoviță, M. Șerban, T. Rusu și V. Crăciun. Peștera Ghețarul de la
Peștera Scărișoara () [Corola-website/Science/304718_a_306047]
-
pereții avenului, Emil Racoviță (1927) cercetează formațiunile de gheață iar V. Pușcariu (1934) face o prezentare științifică și turistică. "Rezervațile" Ghețarului sunt explorate de-abia în 1947 de Maxim Pop și Mihai Șerban. După o stagnare de 15 ani, studiul Ghețarului Scărișoara este reluat în 1965 de Iosif Viehmann, Gh. Racoviță, M. Șerban, T. Rusu și V. Crăciun. Peștera Ghețarul de la Scărișoara face parte din sistemul carstic Ghețar - Ocoale - Dobrești. Este formată în calcare de vârstă Jurasic superior, dispuse monoclinal pe
Peștera Scărișoara () [Corola-website/Science/304718_a_306047]
-
Rezervațile" Ghețarului sunt explorate de-abia în 1947 de Maxim Pop și Mihai Șerban. După o stagnare de 15 ani, studiul Ghețarului Scărișoara este reluat în 1965 de Iosif Viehmann, Gh. Racoviță, M. Șerban, T. Rusu și V. Crăciun. Peștera Ghețarul de la Scărișoara face parte din sistemul carstic Ghețar - Ocoale - Dobrești. Este formată în calcare de vârstă Jurasic superior, dispuse monoclinal pe direcția NV-SE, la o altitudine de 1.165 m, la marginea platoului carstic Ghețari - Ocoale. Cândva Valea Ocoale
Peștera Scărișoara () [Corola-website/Science/304718_a_306047]
-
de Maxim Pop și Mihai Șerban. După o stagnare de 15 ani, studiul Ghețarului Scărișoara este reluat în 1965 de Iosif Viehmann, Gh. Racoviță, M. Șerban, T. Rusu și V. Crăciun. Peștera Ghețarul de la Scărișoara face parte din sistemul carstic Ghețar - Ocoale - Dobrești. Este formată în calcare de vârstă Jurasic superior, dispuse monoclinal pe direcția NV-SE, la o altitudine de 1.165 m, la marginea platoului carstic Ghețari - Ocoale. Cândva Valea Ocoale curgea la suprafață. Odată cu dizolvarea în freatic a
Peștera Scărișoara () [Corola-website/Science/304718_a_306047]
-
și V. Crăciun. Peștera Ghețarul de la Scărișoara face parte din sistemul carstic Ghețar - Ocoale - Dobrești. Este formată în calcare de vârstă Jurasic superior, dispuse monoclinal pe direcția NV-SE, la o altitudine de 1.165 m, la marginea platoului carstic Ghețari - Ocoale. Cândva Valea Ocoale curgea la suprafață. Odată cu dizolvarea în freatic a peșterii Scărișoara apele coboară în subteran. Ieșirea apei la lumină se făcea prin Pojarul Poliței. Continuând dizolvarea, apa coboră în Avenul din Șesuri cu ieșire la suprafață în
Peștera Scărișoara () [Corola-website/Science/304718_a_306047]
-
avenului de intrare, se umple cu gheață în timpul glaciațiunilor. După încălzirea vremii gheața începe să se topească și dispare jumătate din volum, dar este alimentată în fiecare iarnă cu un nou strat la suprafață. Topirea are loc și la bază ghețarului, astfel că de la bază dispare o secțiune și o alta se depune sus. Cea mai veche gheață de la bază are 4.000 de ani. Pe carote de gheață recoltate în 2005, cercetătorii de la Institutul de Speologie Emil Racoviță Cluj și
Peștera Scărișoara () [Corola-website/Science/304718_a_306047]
-
asociați străini, descifrează din trecut o mulțime incredibilă de date. Cum a fost vremea în fiecare an din ultimii 4.000, când au fost incendii în zonă, când și cât aur se exploata în Apuseni pe vremea dacilor. Intrarea în Ghețarul de la Scărișoara se face printr-un impresionant aven, a cărui gură, cu un diametru de 60 m, se deschide în pădurea din marginea platoului. O potecă îngustă săpată în stâncă și câteva scări metalice ancorate în pereți înlesnesc coborârea celor
Peștera Scărișoara () [Corola-website/Science/304718_a_306047]
-
celor 48 m cât măsoară adâncimea avenului. Pe fundul lui se păstrează în tot timpul anului un strat gros de zăpadă. Aici se pătrunde în Sala Mare printr-un impresionant portal măsurând 24 m lățime și 17 m înălțime. Topografia Ghețarului de la Scărișoara este simplă, deoarece peștera reprezintă o încăpere unică cu o dezvoltare totală de 700 m. În mijlocul acestei încăperi se află un imens bloc de gheață, cu un volum de 80.000 m și care dăinuie în peșteră de peste
Peștera Scărișoara () [Corola-website/Science/304718_a_306047]