1,669 matches
-
mai interesa nimic din univers în afară de astmul lui. Mi-l amintesc cum arăta într-o noapte cu întuneric apos, o noapte îmbibată de o ploaie ticăloasă; mă dusesem să-i cer o carte sau un sfat și l-am găsit ghemuit în pat, paralizat de frică. Se temea de o criză de astm. M-a privit cu niște ochi atât de copilărește îngroziți încît m-a pufnit râsul. Ceea ce și pe mine m-a consternat. Numai că în timp ce egoismul lui Dinu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
mereu: "Daniel, Daniel". Eram convins că ținea să mă oblige și pe mine să-l sărut pe bunicul și mi s-a făcut frică și scârbă. Pentru nimic în lume nu vroiam să mă ducă înapoi în casă. M-am ghemuit în fân și am tăcut mâlc. Mama mă striga din ce în ce mai disperată, cu spaima că mă pierdusem: "Daniel, Daniel unde ești?" Și a început să plângă. Dar nici plânsul ei nu m-a înduioșat. Mi se părea că plângea numai ca să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
de identitatea mea și mă întrebam ce căutam acolo. Uneori, de-afară răzbăteau țipete de pescăruși. Mi s-a părut că aud o voce și am întors cu un efort aproape dureros capul spre ușă. Nu era nimeni. M-am ghemuit atunci sub pătură și cred că am ațipit. Când m-am trezit, mi-am adus aminte de vocea pe care o auzisem; trebuia să fi fost a Arhivarului, dacă nu cumva visasem acest amănunt. Încă mai era întuneric. Uneori mi
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Acolo ascultam uneori, astfel, ploaia. Sau visam? Neștiind unde mă aflam, mă temeam să fac vreo mișcare ca să nu mă dau de gol. Între timp ploaia curgea din ce în ce mai tare lovind în acoperișul de tablă ca într-o tobă. M-am ghemuit. Mă urmăreau oare? Dar care dintre ei? Îi văzusem într-un luminiș din bălării pe Călugărul, pe Mopsul și pe Nelson. Călugărul, trântit în iarbă, se descălțase ca să-și odihnească picioarele. Din când în când se ridica și se așeza
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
o lua de la capăt. L-a întrebat pe Rieux cum mergeau formațiile. Erau cinci echipe care lucrau. Sperau să mai formeze și altele. Ziaristul ședea pe pat și părea preocupat de unghiile lui. Rieux îi cerceta silueta scundă și puternică, ghemuită pe marginea patului. A băgat deodată de seamă că Rambert se uita la el. \ Știți, doctore, a spus el, m-am gândit mult la organizația dumneavoastră. Dacă nu sunt alături de dumneavoastră este pentru că am motivele mele. În rest, cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
și Mahmud stăteau și se uitau la Nawaf cum sapă încet și degajat. Mahmud observă brațele lui Nawaf, căptușite cu mușchi. Treptat, în pământ începea să se deslușească o formă. Ali săpă mai repede, după care aruncă deoparte lopata, se ghemui și începu să scormonească în pământ cu mâinile goale. În lumina lunii, Mahmud intuia o formă, un fel de animal. Nawaf le făcu semn să vină. Apropiindu-se, Mahmud o văzu clar. Din pământ se ivea o statuie, un berbec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
masă. Poate că era unul din băieții care jucau fotbal mai devreme. Poate că văzuse ceva. Maggie nu era sigură nici dacă băieții se jucaseră aici sau în celălalt capăt al aleii. Își pierduse cu totul simțul orientării. Stătea acum ghemuită în colțul canapelei, în timp ce salvatoarea ei aprindea ochiul mic al aragazului pentru a-i face un ceai de mentă, când singurul lucru după care tânjea Maggie era o cană de Typhoo pregătită de mama ei cum îi plăcea tatălui său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Se gândi să coboare pe acolo, dar ezită. Dacă nu era Uri? Rămase ascunsă în umbră, așteptând până când, în cele din urmă, auzi un geam electric coborând încet și apoi un „psst“ șoptit. Uri. Se avântă pe scări și se ghemui pe scaunul din dreapta. —Frumoasă mașină. Cum reușești? Am trecut pe la biroul portarului, am găsit cabina de parcare a valetului și am pus mâna pe prima cheie pe care am văzut-o. —De asta ai uniforma. De asta. Maggie încuviință din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
își scoase centura, ceea ce declanșă imediat un piuit puternic. Aștepta momentul potrivit. Uri se uită în oglinda retrovizoare, apoi intră brusc în spațiul liber și țipă: —Acum! Și să te ții jos! Maggie apucă mânerul portierei, îl împinse și sări ghemuită din mașină, poticnindu-se pe drumul în mișcare, alergând aproape pe vine până la marginea suprafeței pavate. Acum, într-una din puținele secunde pe care le avea la dispoziție ca să ia o decizie, trebui să se hotărască dacă avea cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
nimic. Mai făcu câțiva pași până la marginea adânciturii. Sub ea se afla piatra cafenie, colțuroasă a versantului. Dacă era cineva pe drum, putea cu siguranță să o vadă. Dar nu zărea nimic - până când trecu în viteză o mașină albă. Se ghemui și merse mai departe. Liniște. După o vreme, se ridică și se uită în jur. Pe drum nu era nimic, nici la punctul de observație. Nu erau mașini, nici măcar Mercedesul cu care veniseră. Și, mai presus de toate, nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
aflat înăuntrul unui tort. — Stai! strigă unul dintre urmăritori. Se uită peste umăr și i se păru că îl vede pe cel de-al doilea bărbat, cel cu camera, scoțând o armă și îndreptând-o spre ea. Icni și se ghemui, dar acesta nu găsi un unghi potrivit: pietrele se încovoiau și se curbau prea brusc. În cele din urmă ajunse la o scară îngustă, cu trepte de metal. Căzu aproape direct pe ele, făcând eforturi mari pentru a-și păstra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
clătină ușor din cap, nu către ea, ci ca pentru sine, ca și cum ar fi cântărit motivele pro și contra și fu convins până la urmă. Se ridică din scaun și începu să se plimbe, învârtindu-se în jurul lui Maggie, care rămăsese ghemuită pe podea. În cele din urmă, dădu verdictul. Capitolul 59 Ierusalim, vineri, 10.14 a.m. Parcurse împreună cu șoferul scurta distanță până la hotel, dar nu vru să intre imediat. Văzuse atât de puțin lumina zilei, încât voia să o lase să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ți-am lăsat eu acolo, în calea labirinturilor antice. Maggie se afla acum deasupra acestei scări minuscule, îndeajuns de aproape ca să examineze fiecare treaptă lucrată individual. Fusese imposibil de observat de departe, peretele din lateral o punea în umbră. Se ghemui ca să vadă capătul scărilor, suprafața netedă ce ducea către poartă. O atinse, dar simți doar praful sub degete. Chiar și aici, își zise Maggie, au nimerit-o constructorii modelului: același praf al Orașului Vechi pe care îl avusese pe picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
Tâmpitul de negru îl păcălise! Ar fi dorit să iasă ca din pușcă din local, dar își dădu seama că era mai înțelept să aștepte până când femeia termina ce avea de spus și ieșea din scenă. Cât ai clipi, se ghemui jos, lipindu-se de scenă. Deasupra capului său, patroana nazistă spunea: — Bine ați venit, doamnelor și domnilor. Introducerea era atât de oribilă, încât Ignatius fu cât pe ce să dea masa jos. — Plătește chiar acu’, ceru femeia, băgându-și capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
putea să vadă crestele albe ale valurilor, în apele agitate. Știa că oceanul era plin de rechini. Acea porțiune a coastei Atlanticului era stearpă și neospitalieră. La patru sute de metri depărtare, pe plajă, îl văzu pe Manuel, o formă întunecată ghemuită sub manglieri. Se adăpostise de vânt. Nu mai era nimeni altcineva pe plajă. Julio porni spre el, trecând pe lângă gropile adânci săpate de țestoase în zilele precedente. Plaja aceea era unul dintre terenurile de înmulțire pentru țestoase, care veneau din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
am nimerit. Gorevici ridică iar carabina. — Ba da. Dacă tragi din nou ... Gorevici trase. Un șuierat de gaz lângă urechea lui, apoi liniște. Gorevici coborî pușca și reîncepu să o încarce, ținându-și privirea îndreptată spre bolta de deasupra. Se ghemui, deschise cutia metalică și pipăi după alte cartușe. Se uita tot timpul în sus. Liniște. — L-ai nimerit, spuse Hagar. — Poate. — Știu sigur că l-ai nimerit. — Nu, nu știi. Gorevici introduse alte trei cartușe în carabină. — Nu știi asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
care se urăște pe sine mai mult decât orice altceva pe lume. Armanoush a tresărit la acest mesaj scurt al lui Baron Baghdassarian și s-a uitat În jur. Asya doarme În partea cealaltă a camerei cu Sultan al Cincilea ghemuit pe piept, o pereche de căști pe urechi și o carte deschisă În mână: Totalitate și Infinitate: Eseu asupra Exteriorității, de Emmanuel Levinas. Lângă patul Asyei e o carcasă de CD - Johnny Cash Îmbrăcat din cap până-n picioare În negru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
la urma urmei, trăiesc ca să spună povestea. Chiar și ceștile de ceai! În câteva minute, Sultan al Cincilea s-a strecurat Încet afară din casă, cu burta plină și ochii somnoroși. A trasat un cerc În jurul lor, Înainte să se ghemuiască lângă mătușa Zeliha. Pentru un timp a părut preocupat să-și lingă meticulos o labă, Însă apoi s-a oprit, uitându-se neliniștit În jur ca să se lămurească ce anume putuse să tulbure liniștea. În loc de răspuns, un strop călduț i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
a hotărît cu mult curaj să Învețe să conducă la patruzeci de ani. Mai puțin miop decît mine, era la fel de fricos cînd trebuia să depășească. Dacă eram lîngă el, Îmi poruncea să tac În timpul manevrei, ceea ce oricum aș fi făcut, ghemuit de frică pe scaun. Accelera și zicea printre dinți: „Hai! Oricum nu mai pot da Înapoi!“ și ne năpusteam cu toată viteza drept spre un camion de cincisprezece tone. În timp ce tata ne Îndrepta glonț spre camion, eu Îl vedeam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
veni comanda lui Salitov din întuneric. Ei așteptară în timp ce Tolkachenko se chinuia cu cheia. Voiau ca rotirea cheii să dureze o veșnicie și pentru moment chiar părea că va dura. În sfârșit Tolkachenko se dădu la o parte și se ghemui în colțul scării. Salitov stătea de o parte a ușii, Porfiri de cealaltă. Locotenentul întoarse mânerul și împinse ușa. Lumina din apartament dădu buzna afară. Încet, în urma țevii revolverului, Salitov înainta, cu Porfiri după el. Camera era rece și miroasea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
să-i vezi botul turtit și falca de jos, proeminentă, amenințătoare, ca să te treacă sudori reci. O adevărată bestie pregătită să omoare. Pentru că se înțepase când își înfipsese colții în beregata manechinului avea pe gură bale amestecate cu sânge. Stăteam ghemuit în bălării, încremenit în spatele sălciilor, așteptând. Dacă mă mirosea buldogul, eram pierdut. Înainte ca Hingherul să-și dea seama cine îl spiona, câinele m-ar fi sfârtecat și mi-ar fi rămas cadavrul să putrezească împreună cu ierburile. Din fericire, vântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mai interesa nimic din univers în afară de astmul lui. Mi-l amintesc cum arăta într-o noapte cu întuneric apos, o noapte îmbibată de o ploaie ticăloasă; mă dusesem să-i cer o carte sau un sfat și l-am găsit ghemuit în pat, paralizat de frică. Se temea de o criză de astm. M-a privit cu niște ochi atât de copilărește îngroziți încât m-a pufnit râsul. Ceea ce și pe mine m-a consternat. Numai că în timp ce egoismul lui Dinu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mereu: „Daniel, Daniel”. Eram convins că ținea să mă oblige și pe mine să-l sărut pe bunicul și mi s-a făcut frică și scârbă. Pentru nimic în lume nu vroiam să mă ducă înapoi în casă. M-am ghemuit în fân și am tăcut mâlc. Mama mă striga din ce în ce mai disperată, cu spaima că mă pierdusem: „Daniel, Daniel unde ești?” Și a început să plângă. Dar nici plânsul ei nu m-a înduioșat. Mi se părea că plângea numai ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
de identitatea mea și mă întrebam ce căutam acolo. Uneori, de-afară răzbăteau țipete de pescăruși. Mi s-a părut că aud o voce și am întors cu un efort aproape dureros capul spre ușă. Nu era nimeni. M-am ghemuit atunci sub pătură și cred că am ațipit. Când m-am trezit, mi-am adus aminte de vocea pe care o auzisem; trebuia să fi fost a Arhivarului, dacă nu cumva visasem acest amănunt. Încă mai era întuneric. Uneori mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Acolo ascultam uneori, astfel, ploaia. Sau visam? Neștiind unde mă aflam, mă temeam să fac vreo mișcare ca să nu mă dau de gol. Între timp ploaia curgea din ce în ce mai tare lovind în acoperișul de tablă ca într-o tobă. M-am ghemuit. Mă urmăreau oare? Dar care dintre ei? Îi văzusem într-un luminiș din bălării pe Călugărul, pe Mopsul și pe Nelson. Călugărul, trântit în iarbă, se descălțase ca să-și odihnească picioarele. Din când în când se ridica și se așeza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]