1,082 matches
-
ei se-nalță un mastodont. Frumos. Dar nu i se putea găsi un loc alături, ca să nu fie sacrificată clădirea veche, cu aerul ei cochet-oriental? Nu. Mentalitatea parvenită de a distruge ce e vechi și a pune în loc noul, gigantescul, grotescul. Cunoașteți și alte cazuri, nu? Dacă vă doriți un moment de puritate, intrați în Muzeul de Artă și veți găsi acolo Capul de fetiță de Tonitza! Toată gingășia lumii s-a adunat pe această față de o frăgezime incredibilă: ochii, ușor
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
face o față de oglindă din aia care duce nasul la ceafă și buza la ureche. Telegenie... 3 martie Regele plîngînd. Nimic umilitor, nimic dezonorant în asta. Dimpotrivă. După ce televiziunea, scumpa de ea, ne-a frăgezit cu două imagini de un grotesc inegalabil: monstru sacru (sacru comunist!) al Chinei pe catafalc, învelit în seceră și ciocan, dar și regele țiganilor, așișderea pe catafalc, deci după aceste imagini pe care nu le mai credeam intrînd în casele noastre, atît de bîntuite, jumătate de
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
certitudinea unicității fiind, se înțelege, condiția sine qua non care decide finalmente. De revăzut mintal spectacolele burlești ale avangardei secolului trecut, pentru a reconstitui, cronologic, sindromul. Dadaiștii, suprematiștii, cu osebire suprarealiștii începutului de secol au excelat în înscenări care frizau grotescul. De Chirico își amintește, în Memorii, cum provocării sale șocante cu ocazia propriului vernisaj, ceilalți confrați suprarealiști i-au replicat printr-o scabroasă scenografie în chiar vitrina sălii de expunere. Stilul era generalizat. Și obligatoriu în perioadele ofensive ale modernismelor
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
a mastodonților proletcultismului local. Hărnicia de pe fațada Casei tineretului, cu lustruirea altoreliefurilor peceriste, nu se poate sustrage semnificației: în mic, șmotrul ăsta îl reflectă pe cel general, agresiva restaurație a național-comunismului autohton. Dacă reprezentațiile revuiste ale lui Iliescu au și grotescul, cumva nevinovat, al veșnicului activist în pragul marii plecări, celelalte acte, ale celor pe care chiar el i-a clonat post-decembrist, nu pot ascunde înverșunarea restauraționistă. La urma urmei, nici recitativele președintelui nu sînt chiar așa de agamițe cum par
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
astfel de bestiar (Moraru, De nuptiis Mercurii 135-50) nu poate avea decât un puternic rol formativ, fie că supune protagonistul la diverse probe, fie că îi oferă ajutorul, fie că îi arată doar un înspăimântător spectacol al diformului și al grotescului. O alternativă fabuloasă, uneori impregnată de mirabil creștin, mai aproape însă de mit și de fantastic, benefic imaginației și formării spiritului curios; un univers pe care întotdeauna eroul îl ia în stăpânire, fără a eșua în tentativele sale de civilizator
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
a unor lumi depărtate (A. Kușniewicz). La acestea se adaugă evidențierea câtorva trăsături ale balcanismului literar: cultivarea derizoriului cu funcție dezintegratoare și finalitate peiorativă și dimensiunea spirituală, contemplativ-estetică, în amândouă găsindu-și sursele mai multe însușiri ale corinticului (mitizare-demitizare, ironia, grotescul, ludicul, alegoria, parabola și creația conștientă de sine). Cu unele similitudini în problematică și alcătuire, cartea Scriitori polonezi (secolul XX), apărută în 2002, mărește numărul creatorilor contemporani polonezi cunoscuți în România. Contrar așteptărilor, G. își oprește atenția asupra câte unei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287208_a_288537]
-
romanul Răscoala al lui Liviu Rebreanu. G. Călinescu o consideră chiar „un strălucit izvor”. E o narațiune vie, cu un ritm bine susținut, respirând un adevăr care ține de realismul psihologic. Din loc în loc, dramatismul se răsucește în comic, în grotesc. În Stoborăni bântuie zvon de răzmeriță. Săraci din cale-afară, țăranii freamătă într-o așteptare pătrunsă de neliniști. Nu trebuie decât o scânteie ca disperarea lor să explodeze. Prilejul unor răfuieli le dă o exaltare ce duce ușor la necugetate violențe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288944_a_290273]
-
Întocmai ca în Mrozek (mă gîndesc la Tango), unul din membrii "echipei de intervenție" îl invită la dans pe gomosul dar șovăitorul Mihai. Nici debusolata Irina nu se prea opune asiduităților altui component al sinistrului cvartet. Penibilul se răsucește în grotesc, un grotesc crispant, în clipa cînd stăpînul casei (se mai poate el socoti stăpîn) își pune un costum scoțian și prinde a țopăi, exhibînd dinaintea privirilor perplexe o imagine a emasculării. Infirmitatea, care va să zică, îmbracă un fason de carnaval. O figură
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
în Mrozek (mă gîndesc la Tango), unul din membrii "echipei de intervenție" îl invită la dans pe gomosul dar șovăitorul Mihai. Nici debusolata Irina nu se prea opune asiduităților altui component al sinistrului cvartet. Penibilul se răsucește în grotesc, un grotesc crispant, în clipa cînd stăpînul casei (se mai poate el socoti stăpîn) își pune un costum scoțian și prinde a țopăi, exhibînd dinaintea privirilor perplexe o imagine a emasculării. Infirmitatea, care va să zică, îmbracă un fason de carnaval. O figură luminoasă, deși
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
avansează premiera Naționalului ieșean într-o construcție dramatică ingenioasă, cu dialog dinamic, neocolit însă uneori de tentația exprimării sentențioase, cu o bine dozată creștere a tensiunii emoționale în relația dintre caractere. Unele lungimi ale "prologului" domestic sau ușoare supralicitări ale grotescului, ca în scena jocului de pocher, ar fi putut fi, credem noi, lesne evitate. Direcția de scenă, acceptată, ca și la Calul verde de Dan Nasta, își concentrează atenția asupra creării atmosferei progresiv inundate de absurd. Gestul regizoral cultivă riguros
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
și obediență; concluzia descurajantă că ne aflăm într-un fel de cerc vicios în care realitatea dură și absurdă rămîne victorioasă, oricît am încerca să izgonim din noi înșine fangtomeel spaimei; concluzia că omul contemporan e condamnat să eșueze în grotesc dacă nu are tăria și curajul să-și asume riscul de a sări pe fereastră așa cum face tînărul Alex -, singurul mod de a evada din blocul tuturor interdicțiilor abil drapate cu aparențe binevoitoare. Spectacolul transmite cu claritate aceste idei, a
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
instrumentar radical modernist. E o narațiune de aparență absurdă, urmuziană, etalând, după cum semnala Mircea Iorgulescu, „o zeflemea sarcastică în marginea unor lucruri foarte grave: războiul, umilirea individului, tehnocrația și esența umană” ca expresie a „unei exasperări existențiale, transpuse cu mijloacele grotescului și ale absurdului”. Eseistica lui M., cultivată cu precădere în ultimul deceniu, nu e propriu-zis literatură, dar nici discurs științific sau filosofic în sens strict, și nici publicistică obișnuită. Întrunind trăsături proprii fiecăruia dintre cele trei domenii, ea învederează în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287963_a_289292]
-
este, indiscutabil, savuroasă, dar respingerea celorlalte ni se pare nemotivată. Din acest punct de vedere, Păstorel se arată a fi mai catolic decât Papa, adică mai purist decât idolii săi, francezii înșiși, căci, iată, aceștia din urmă nu găsesc nimic grotesc în a asocia unei choucroute (mâncare cu varză acră) excelentele vinuri albe ale Alsaciei, Riesling ul ori Gewurztraminer-ul. În această poziție radicală a autorului moldav se poate observa cum occidentalizarea bucătăriei noastre, practicată ca o formă fără fond, tinde permanent
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
Piaf, ce amintește de începutul celebru al unui roman de Melville („Call me Ishmael”). Textul mai trimite, serios ori parodic, la Biblie, la Eminescu, la cultura „joasă”, îmbină „experiența” prozaicului și a intertextualității, a onirismului (sau a realismului magic), a grotescului și a absurdului, într-o pornire spornică de a demitiza literatura și limbajul. SCRIERI: Tablou de familie (în colaborare), București, 1995; Bucla, București, 1999. Repere bibliografice: Ioana Pârvulescu, „Șase!”, RL, 1995, 35; Tania Radu, Un debut în grup sau Un
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285769_a_287098]
-
totalitarismului comunist, orientat către distrugerea personalității și individualității umane. Locuitor al unui oraș asediat de o misterioasă „ligă a cerșetorilor” și forțat să viețuiască într-o biserică părăsită, personajul romanului trăiește o experiență stranie, în care absurdul se împletește cu grotescul și viziunea terifiantă pentru a sugera o Judecată de apoi sui generis, marcată de o serie ilogică de ipostaze și etape purificatoare. Ca și în prozele scurte, personajele nu au nume, fiind nominalizate prin profesiile pe care le reprezintă și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285529_a_286858]
-
opera lui Caragiale, direct sau prin reminiscențe afective. Creația amândurora se intersectează în spațiul omologiilor tematice: familia, triunghiul conjugal și tipologice: "amici", "moftangii", "savanți", individul "mecanomorf" ș.a. În schimb, nivelul stilistic integrând deopotrivă, în forme inuzitate, "parodia, comicul absurdului, caricatura, grotescul, ironia, alegoria, paradoxul, comicul derivat din onomastică, aluzia, concizia, neutralitatea și detașarea" rămâne profund individualizat. Reluând deosebirile dintre cele două universuri ficționale, Loredana Ilie se desparte, motivat, de opiniile lui Nicolae Balotă și George Pruteanu. Universul antropologic imaginat de Caragiale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
comedia sub control, iar tensiunile și conflictele din veacurile al XVI-lea și al XVII-lea aduc în prim plan comicul satiric. Umorul și ironia vor fi revalorificate și chiar ridicate la rang de filosofie de către romantici, iar umorul negru, grotescul și comicul absurd își fac loc în literatura decadenților de la sfârșitul secolului al XIX-lea, pentru a se instaura semnificativ în suprarealism și în teatrul avangardei postbelice. Dacă în țările aflate în comunism în secolul trecut, satira era modalitatea tradițională
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
estetică hibridă și aberantă"26, ci ,,una din modalitățile fundamentale prin care dramaturgii contemporani își propun să reprezinte condiția umană."27 Pe de altă parte, tragicul poate fi minimalizat, relativizat, parodiat, caricaturizat, luat în râs, într-o formă apropiată de grotesc. Societatea modernă suferă de ,,moartea tragediei"28, de păcatul deriziunii, de dezagregare sub impulsul unor forțe necontrolabile care reduc omul la statutul de instrument, de număr într-o serie, de obiect insignifiant, situat la periferia unei lumi absurde. În eseul
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
întocmit de James Sully (An Essay on Laughter, 1902) încearcă să ordoneze imensitatea materialului în 12 categorii: 1. lucruri care prin noutate stârnesc un sentiment de teamă în amestec nelămurit cu plăcerea: bizarul, straniul, extravagantul, fantasticul; 2. vechiul asociat cu grotescul și bufonul; 3. diformitățile fizice și de alt tip; 4. viciile morale; 5. o infracțiune de la ordine și regulă; 6. micile nenorociri ale unui individ sau ale mai multora; 7. indecentul și obscenul; 8. echivocul simulării de tip afectare sau
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
limbaj". În sfârșit, sensul comicului, adică raporturile cu contextul cultural, cu lumea, caracterul său general, câmpul său de activitate de care depinde în mod direct funcționarea lui, este criteriul în funcție de care putem desluși categorii aparte precum umoristicul, satiricul, ironicul, parodicul, grotescul, absurdul etc. Dacă suprapunem informația referitoare la fiecare mod al comicului așa cum a fost organizată în Comicologia lui Marian Popa peste acest din urmă criteriu al "sensului", putem obține o diagramă mai mult sau mai puțin edificatoare în privința locului pe
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu care poate interfera. De exemplu, în cadrul modului satiric se precizează poziția și disocierea față de comicul sarcastic, modul parodic presupune delimitarea parodiei de pastișă și antrenează convergențe cu burlescul și cu eroi-comicul, modul ironic implică zeflemeaua și autoironia ca subspecii, grotescul se bazează pe comicul caricaturii și marchează incidențe atât cu umorul negru cât și cu cel absurd 48. Se constată, așadar, că în ciuda considerabilelor eforturi, intenția de clasificare riguroasă și distribuire exactă, cu evitarea imixtiunilor între variante, rămâne mereu în
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
ostracizat și neînțeles până la sfârșitul vieții și încă extrem de controversat în posteritate. Atributele conduitei sociale și artistice menționate relaționează esența atitudinii comice generice cu personalitatea caragialiană. Așa cum vom încerca să ilustrăm, ingrediente universale precum ironia, sarcasmul, satira, parodia, spiritul, caricatura, grotescul, umoristicul, absurdul se încheagă magic în monumentala sa construcție comică, în care vor primi o nouă și decisivă dimensiune: cea a inefabilului caragialian. În plus, de această nouă dimensiune n-au putut să nu țină cont, așa cum va reieși din
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cu precădere atât în prima cât și în cea de-a doua jumătate a veacului trecut, așadar asupra satiricului și asupra umoristicului, fără să le ignorăm pe celelalte, de asemenea reprezentative pentru paradigma comicului caragialian, și anume ironia, parodia și grotescul. În cazul fiecăruia se va pleca de la sumare considerații teoretice, probate mai întâi prin textele caragialiene și ilustrate apoi prin opere semnificative din perioadele următoare. 3.1. Modul satiric Dubla etimologie posibilă a termenului de satiră este utilă înțelegerii semnificației
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în vileag adevăratele opinii, pe principiul simulării per contrarium. Utilizând, așadar, o gamă extrem de largă de nuanțe și procedee ironice, inclusiv autoironia amară și crudă (Economii, Grand Hôtel "Victoria Română", O răutate, O lămurire), sau o variantă situată la limita grotescului și a umorului negru (O făclie de Paști, Pastramă trufanda), Caragiale își conturează un univers inconfundabil, care stă mereu sub semnul dictonului A bon entendeur, salut! 3.8. Diplomație postcaragialiană Ironia este atât de indisolubil legată de numele lui Caragiale
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
la ironie pentru a dezvălui ceea ce nu pot spune fățiș. Caragiale a fost, indubitabil, pentru astfel de autori, un partener din umbră care le-a validat demersurile prin sigiliul intertextual dezvăluit la o astfel de lectură. 3.9. Modul grotesc Grotescul justifică cel mai adecvat încadrarea comicului în categoria amestecului, încadrare despre care am amintit în partea introductivă. Pe axa înnegurării comicului dinspre formele vesele, bonome înspre cele amare, triste sau subsumate esteticii urâtului, grotescul, îndeaproape înrudit cu umorul negru și
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]