1,540 matches
-
Pe de altă parte, unificarea Germaniei ridică două probleme, ambele religioase: mai întîi, faptul că populațiile protestante consideră că numai Prusia poate fi promotorul viitorului stat național, în timp ce catolicii tind spre Austria; mai tîrziu, după formarea noului imperiu german sub hegemonia prusacă se va isca problema coabitării celor două comunități confesionale. Astfel, sfîșiat între cele două direcții contrarii, național-catolicismul se dă la fund, pentru a reapare mult mai tîrziu sub chipuri diferite. Tot fenomenul religios, care a acționat ca un obstacol
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
slovaci care, mai puțin atinși, acaparează posturile de responsabilitate. Inevitabil, de aici rezultă resentimente reciproce agravate. Procesul iugoslav este de cu totul altă natură. De origine croată, mareșalul Tito se va strădui pînă la moartea sa, în 1981, să înlăture hegemonia pe care sîrbii o exersează asupra țării, cu scopul de a crea condițiile unei identități federale mai echilibrate, situate deasupra naționalităților divergente. În acest scop numai, el va acorda autonomie internă Voievodinei și regiunii Kosovo, pînă atunci integrate Serbiei. În
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
în Iugoslavia, acești factori, în număr de patru, au stat la baza proceselor de disociere a tuturor statelor ex-comuniste. Primul provine din contra-ofensiva unei naționalități dominante însă contestate, ca în cazul sîrbilor, care profită de circumstanțe încercînd să-și păstreze hegemonia prin provocarea de reacții separatiste în rîndul celorlalte naționalități. Cel de-al doilea se înscrie în strategia de reconversie politică și xenofobă a membrilor elitei comuniste care, în Iugoslavia, în URSS și-n alte părți mizează pe acest artificiu populist
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
va produce în 1798 mișcarea "irlandezilor uniți" sub conducerea lui Wolfe Tone. Anul 1800 va însemna dispariția completă a Irlandei ca entitate politică; societatea protestantă va prefera în acest caz să-și piardă sceptrul ca să-și poată păstra mai bine hegemonia socială, culturală și economică. Irlandezii nu-și vor reveni decît o dată cu marele cataclism al foametei din 1846-1849. În fața apatiei calculate a autorităților de la Londra, ei își dau seama că nu sînt numai cenzurați ci și amenințați cu suprimarea fizică, avînd
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
din eșecul încercării de a forma un stat spaniol unitar, în decursul secolului al XIX-lea. Între centrul castilian al Spaniei și periferiile maritime, relația a fost totdeauna încordată. O schimbare s-a produs totuși în acest moment. Multă vreme, hegemonia militară, politică și administrativă pe care Castilia o exercita asupra întregii țări a avut pondere în special în regiunile dezvoltate din punct de vedere material și unde spaniola deținea primatul în fața limbilor locale, reduse la stadiul de graiuri. În secolul
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
unei burghezii a "fransquillon-ilor" care tinde, pînă în 1930, să adopte franceza. Dar și în acest caz, sentimentul de umilire culturală a căpătat amploare abia în momentul rupturii dintre Belgia francofonă și Belgia neerlandofonă, adică, atunci cînd cea dintîi, conser-vîndu-și hegemonia politică, și-a păstrat preponderența Industrială și comercială. Abia atunci, natura statului belgian a părut intolerabilă pentru masele de flamanzi biruite de povara econo-mică și demografică. Și, la rîndul său, elita "fransquillonă" s-a văzut obligată să le urmeze, renegîndu-și
Istoria națiunilor și naționalismului în Europa by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
al Comisiei Mixte a Istoricilor din România și Federația Rusă. Lucrări publicate: Între tentația imperiului și alianța strategică, URSS și Europa Centrală și de Est (1941-1953) (2012); Nașterea Imperiului (2002); Istoria Rumânii, autor al capitolului Rumânia pri kommunizme 1948-1989 (2005); Hegemoniile trecutului. Evoluții românești și europene. Profesorului Ioan Chiper la 70 de ani (în colaborare Florin Anghel și Mioara Anton, 2006). Zoltán ROSTÁS este profesor de sociologie și de comunicare la Universitatea din București. A publicat volumele: Monografia ca utopie. Interviuri
Cuvintele puterii. Literatură, intelectuali și ideologie în România comunistă () [Corola-publishinghouse/Science/84944_a_85729]
-
să se comporte ofensiv unele față de celelalte. Se conturează, astfel, trei modele generale de comportament: teama, autoajutorarea și maximizarea puterii. În condițiile anarhiei și dilemei securității, marile puteri caută să maximizeze puterea relativă în raport cu competitorii, având ca obiectiv principal fundamental hegemonia. Marile puteri se comportă agresiv nu pentru că o doresc sau pentru că au o tendință interioară spre dominare, ci deoarece trebuie să caute mai multă putere dacă vor să-și maximizeze șansele de supraviețuire.26 Este important de amintit, din perspectivă
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Science/890_a_2398]
-
din anii '90 a urmărit integrarea în instituțiile fundamentale ale Occidentului și participarea Rusiei la procesul de luare a unor decizii cu impact global, considerându-se, totodată, că spațiul CSI trebuie protejat de influența altor mari puteri, în contrapondere la hegemonia SUA76. În primii ani, redefinirea locului Federației Ruse pe scena politică a fost realizată printr-o politică influențată, inițial, de ideile liberalismului, existente, deja, în politica lui Gorbaciov (perestroika și glasnosti). Promovat de Egor Gaidar, Andrei Kozârev, Anatoli Ciubais autorul
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Science/890_a_2398]
-
ca niște chestiuni irelevante pentru SUA practică veche, adusă pe noi culmi de către administrația Regan și cea de-a doua administrație Bush103. Nu se poate prevedea care dintre cele două traiectorii din istoria prezentă va predomina: cea care țintește către hegemonie, acționând rațional într-un cadru doctrinar dement, întrucât amenință supraviețuirea, sau cea care este devotată credinței că este posibilă o altă lume (...), contestând sistemul ideologic atotstăpânitor și căutând să creeze alternative constructive în domeniile gândirii, acțiunii și instituțiilor. Cele două
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Science/890_a_2398]
-
Cele două au mai fost în istorie, dar, în prezent, miza e mult mai mare, iar cea de-a doua superputere opinia publică mondială ar trebui să țină cont de asta, să înțeleagă pericolul și să accepte că alegerea între hegemonie și supraviețuire nu a mai fost pusă niciodată în termeni atât de clari 104. În dezbaterile din Federația Rusă, argumentele dure au fost aduse de către civilizaționismul geopolitic agresiv, prezent în anii '60, și revenit în politica lui Evgheni Primakov (cel
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Science/890_a_2398]
-
rod al nenorocului, fie că au fost datorate unor principii eronate, unei mentalități fixate, unei încrederi în sine nejustificabile au fost comise de singura superputere a lumii și, ca urmare, scot la iveală neajunsul fatal al ordinii mondiale bazate pe hegemonia americană luminată. Hegemonul nu trebuie să fie doar bine intenționat, ci și prudent și inteligent în exercitarea puterii 114. În februarie 2007, în cadrul Conferinței de securitate de la Munchen, președintele rus, Vladimir Putin, a adoptat o poziție critică la adresa SUA, acuzând
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Science/890_a_2398]
-
Monitorul Oficial, București, 1995. Calvocoressi, Peter, Politica Mondială după 1945, Editura Alfa, București, 2000. Chomsky, Noam, Intervenții, Editura Vellant, București, 2007. Chomsky, Noam, State eșuate. Un abuz al puterii și un atac asupra democrației, Editura Antet, București, 2007. Chomsky, Noam, Hegemonie sau supraviețuire. America în căutarea dominației globale, Editura Antet, București, 2003. Durandine, Catherine, Statele Unite, mare putere europeană, Editura Cartier, Chișinău, 2007. Duroselle, Jean-Baptiste, Kaspi, Andre, Istoria relațiilor internaționale, vol.I-II, Editura științelor sociale și politice, București, 2006. Ecobescu, Nicolae
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Science/890_a_2398]
-
în mâinile teroriștilor", în L'evenement du jeudi, nr. 710, 11 iunie 1998. 99 Ibidem. 100 John J. Mearsheimer, op. cit., p. 100. 101 Ibidem. 102 John J. Mearsheimer, op. cit., p. 23. 103 Noam Chomsky, op. cit., p. 7. 104 Noam Chomsky, Hegemonie sau supraviețuire. America în căutarea dominației globale, Editura Antet, București, 2003, p. 223. 105 Stanislav Secrieru, op. cit., p. 89. 106 Alberto Sotillo, "NATO netezește drumul pentru a evita surprizele la reuniunea la vârf de la Madrid", în cotidianul ABC (Spania), nr.
Argumentul nuclear în politica externă a statelor by Rodica Dinulescu [Corola-publishinghouse/Science/890_a_2398]
-
Press of the University of Cambridge, England CUPRINS Cuvânt-înainte (Daniel Șandru) 7 Prefață 11 Capitolul 1. Populismul și democrația (liberală): un cadru de analiză (Cas Mudde și Cristóbal Rovira Kaltwasser) 15 Capitolul 2. Partidele populiste din Belgia: un exemplu de hegemonie a democrației liberale? (Sarah L. de Lange și Tjitske Akkerman) 55 Capitolul 3. Populism și democrație. Cazul Partidului Canadian al Reformei (David Laycock) 83 Capitolul 4. Republicanii Cehi (1990-1998): un outsider populist într-o democrație în consolidare (Seán Hanley) 119
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
completată de studii viitoare. Având în vedere faptul că cercetarea populismului dintr-o perspectivă transregională aproape că nu există, sperăm ca acest volum să ofere o perspectivă nouă, alături de abordările clasice. Capitolul 2 Partidele populiste din Belgia: un exemplu de hegemonie a democrației liberale? Sarah L. de Lange Tjitske Akkerman În ultimii zeci de ani, în Europa de Vest, partidele populiste au obținut succese electorale importante. Mai cu seamă în democrațiile consensualiste precum: Austria, Belgia, Danemarca, Olanda, Norvegia și Elveția, partidele populiste de
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
liberale din Belgia. Capitolul demonstrează că efectele pozitive și cele negative induse de apariția VB se pot explica, parțial, prin faptul că acest partid a fost exclus de la putere cu ajutorul unui cordon sanitar. Astfel, Belgia reprezintă un caz clar de hegemonie a democrației liberale, în care influența populismului asupra calității democrației este limitată. 2.1 Partide populiste în Belgia În 1977, un număr de politicieni proeminenți părăsește Volksunie - Uniunea Poporului (VU), deorece acest partid naționalist se raliase Pactului Egmond, care prevedea
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
în contradicție cu caracterul incluziv și pluralist al democrației liberale. Astfel, decizia partidelor consacrate de a exclude VB-ul cu ajutorul cordonului sanitar, are efecte ambivalente asupra calității democrației. Se poate deci concluziona că exemplul belgian conține numeroase trăsături ale unei hegemonii a democrației liberale. Partidele populiste sunt puternice în acestă țară, însă ascensiunea lor nu a avut un efect generalizat asupra democrației liberale. Calitatea procesului democratic în Belgia nu pare să fi suferit prea mult în urma apariției partidelor populiste, iar efectele
Populismul în Europa și în cele două Americi: amenințare sau remediu pentru democrație? () [Corola-publishinghouse/Science/84983_a_85768]
-
și studiile tradiționale de literatură) au exclus jurnalismul literar narativ de la o evaluare academică serioasă, motive pentru care apelativul "modern" este una comună pentru curentul principal al jurnalismului și pentru beletristica practicată în acel timp, o apelație cu aer de hegemonie care marginalizează jurnalismul literar narativ. Nu mai puțin adevărat este că Many remarcă, spre lauda lui, că jurnalismul literar se dezvoltă pe falia apărută între literatură și jurnalism ca două lucruri cu identități diferite (562-65). Sunt de acord nu numai
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
forma cu adevărat. În mod paradoxal, ostilitatea și ambivalența comunității jurnaliștilor - printre care se numără specialiștii și academicienii - se datorau acelorași motive, ca și instituțiile literare, mă gândesc. În ciuda intereselor diferite, ambele părți aveau același obiectiv: să pună bazele unei hegemonii critice, care avea ca efect indirect excluderea jurnalismului literar narativ, sub forma unui discurs extrem de serios. În cele din urmă, forma s-ar dovedi a fi o imperfecțiune narativă pentru ambele părți, cât și un element care să le amintească
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
engleze, "aspirația spre jurnalism și boemă" era privită ca un pas înapoi. Generaliștii care au rămas fideli academiei "au început să își adapteze interesele generaliste la modelul metodologic al Noului Criticism" (147); cu alte cuvinte, sa fie capabili să reziste hegemoniei critice ce îi aștepta din partea Noului Criticism. Din constatările lui Graff, apar alte două probleme tangențiale care se referă la jurnalismul literar. În primul rând, "jurnalismul său literar" aduce în discuție o terminologie problematică. Pentru a avea certitudinea că există
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
împotriva ordinului dat de Lippmann, conform căruia jurnaliștii ar trebui să încerce să renunțe la subiectivitate în realizarea reportajelor, pentru a crea un "crez" al obiectivității. Pe lângă toate acestea, fie că a vrut sau nu, Ford face referire și la hegemonia științifică socială crescândă în următorul citat despre "omul de știință politic", observând totodată că aceste puncte de vedere critice diferite pot aduce diferite interpretări ale realității: Jurnalistul literar își pune amprenta pe scrierea proprie. Cu alte cuvinte, ceea ce îl interesează
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
a acelor ani" (485). Mai mult decât atât, acesta l-a caracterizat pe criticul și jurnalistul literar Edmund Wilson drept "un artist literar ce se lasă condus de imaginația istorică, și nu un reporter" (485). În anii '50, în timpul apogeului hegemoniei Noului Criticism, Kazin a recunoscut că a omis "reportajul "literar" al evenimentelor naționale scris de obicei de scriitori precum Theodore Dreiser, H. L. Mencken, John Dos Passos, [și] Edmund Wilson" din timpul Marii Crize (Edmund Wilson, 405). (Cu toate acestea, Kazin
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
adevăr, unii romancieri (și mulți poeți) tind să își exprime mulțumirea sau disprețul pentru proza [nonficțională] chiar în timpul scrierii acesteia. Se poate auzi un semn de amabilitate față de mediul în care lucrează la acel moment" (74). Bineînțeles că Podhoretz atacă hegemonia Noului Criticism. Și editorii de la Harper, probabil foarte conștienți de atmosfera critică din acele vremuri, adaugă, fără să recunoască, o prefață editorială prin care se recunoaște statutul formei ca făcând parte dintr-o clasă secundară: "Unul dintre cei mai neconvenționali
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]
-
fost marginalizat și datorită dominației ideilor estetice ale literaturii moderniste în ceea ce privește ceea ce poate fi considerat ca fiind literar. La final rezulta o paradigmă care nu putea decât să înlature jurnalsimul literar narativ din lumea literaturii. În mod asemănător o asemenea hegemonie a fost impusă și de Noul Criticism ca răspuns la încercările literaturii moderniste de a transcende prin artă scopul producției culturale. În cazul jurnalismului, teza de bază care a ajuns să domine practica celor mai mulți jurnaliști în America în acest secol
O istorie a jurnalismului literar american by John C. Hartsock () [Corola-publishinghouse/Science/84971_a_85756]