KorAP: Find »[drukola/base=hun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...39 40 41 ...58 >

1,445 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

care se dovedea un luptător de temut: în tovărășia magnificului său cal, se mișca necontenit, ferindu-se de sulițele ce se întindeau în zadar să-l atingă, se apăra cu un scut rotund și mânuia cu vitejie sabia. Alți doi huni păreau să-i țină spatele oriunde s-ar fi întors: unul, fără platoșă și cu un fizic impunător, zdrobea cai, scuturi și armuri cu un buzdugan bătut cu cuie, celălalt părea chiar că râde cu neobrăzare, ca într-un soi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
fizic impunător, zdrobea cai, scuturi și armuri cu un buzdugan bătut cu cuie, celălalt părea chiar că râde cu neobrăzare, ca într-un soi de delir, însă manevra sabia cu o abilitate ucigătoare. Datorită celor trei războinici atât de valoroși, hunii își reveneau din năuceala produsă de intervenția arcașilor lui Sebastianus, iar burgunzii păreau a fi, în punctul acela, în mare dificultate - și pentru că acum arcașii nu mai reușeau să distingă țintele și trăgeau aproape la întâmplare, în direcțiile în care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-i distingă ochii îmbătați de masacru și să-i audă strigătul de furie. Pentru a nu fi azvârlit de pe cal, trebui să se arunce în iarbă, rostogolindu-se într-o mică scobitură de pământ, aflată la adăpostul unei zade, în vreme ce hunul, urmat de alți cavaleri, se ducea mai departe, dincolo de linia primilor copaci. Se ridică imediat după trecerea lor și nu-i trebui decât o ocheadă ca să constate că oamenii lui fuseseră împrăștiați; mulți fuseseră doborâți, alții se târau printre arbuști

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
terenului accidentat și a vegetației mult mai dese, cavalerii dușmani nu puteau să-i urmărească. Mulți dintre cei care, încercând să-și ajusteze tirul, înaintaseră prea mult, nu mai puteau acum să se salveze și erau hărțuiți fără milă de huni. Ieșind din gaura sa, Sebastianus văzu un hun care tocmai se apropiase de un alan și lovea de sus, oblic, cu sabia; capul retezat zbură în aer într-o ploaie de sânge, în timp ce trupul soldatului se prăbușea în mărăcini. Ceva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
cavalerii dușmani nu puteau să-i urmărească. Mulți dintre cei care, încercând să-și ajusteze tirul, înaintaseră prea mult, nu mai puteau acum să se salveze și erau hărțuiți fără milă de huni. Ieșind din gaura sa, Sebastianus văzu un hun care tocmai se apropiase de un alan și lovea de sus, oblic, cu sabia; capul retezat zbură în aer într-o ploaie de sânge, în timp ce trupul soldatului se prăbușea în mărăcini. Ceva mai departe, un arcaș helvet, țintuit de un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
se înfipsese în stomac, se agăța cu mâinile însângerate de arma care îl străpungea și, alb la față, îl fixa cu ochi întrebători parcă, larg deschiși de uimire, mișcându-și abia perceptibil buzele, ca și cum ar fi spus ceva. Apoi, comandantul hun se întoarse și, rotindu-și sabia, ieși dintr-un pâlc de pini, la câțiva pași de Sebastianus. Amândoi fură luați prin surprindere, dar romanul reuși să se arunce într-o parte, parând cât de cât cu pumnalul său lovitura pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Sebastianus ridică instinctiv brațul stâng, reușind astfel să-l ferească de laț, în timp ce, aruncându-și arma, apucase cu dreapta frânghia, căutând să o rețină; lațul îl prinse totuși, pe sub brațul stâng, dar îi strângea gâtul doar dintr-o singură parte. Hunul care îl capturase îl smuci violent, cu un strigăt de batjocură, parcă, și în același timp de triumf, iar el căzu pe pământ și fu târât o bucată; fu izbit dureros de arbuști, rădăcini, trupuri de soldați căzuți, arme abandonate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-se la un pas de abate, care, încă nemișcat în prag, contempla cu o privire abătută masa aceea de disperați. Frământându-și mâinile cu un gest de stânjeneală, bărbatul își drese glasul și începu să vorbească: — Iartă-ne, părinte sfânt... Hunii au luat Vesontio. Arătă în spate, în direcția porții larg deschise ce dădea în drum. — De pe stâncăria de jos încă se vede fumul incendiilor. Sigur puteți să-l vedeți și voi, dacă urcați în turn. Iar în jos, pe râu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
se vede fumul incendiilor. Sigur puteți să-l vedeți și voi, dacă urcați în turn. Iar în jos, pe râu, probabil că a fost o luptă cumplită: am auzit, pe când urcam, strigătele și zăngănitul armelor. însă burgunzii erau puțini, iar hunii fără număr. Și atunci, iată... noi... am fugit și am venit aici să vă cerem adăpost și protecție. Chipul sever al lui Canzianus se întunecă. — Protecție? întrebă cu o voce răgușită, dar fermă. Și ce protecție pot să vă garanteze

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
o voce răgușită, dar fermă. Și ce protecție pot să vă garanteze zidurile astea dărăpănate și nouă călugări neînarmați? De ce nu v-ați dus către Noviodunum? Acolo e un post burgund, nu? Bărbatul scutură din cap: — E prea departe, iar hunii ne urlau în urechi, părinte sfânt. Știi bine, se mișcă iute ca fulgerul. O tânără femeie, ce strângea la piept un copilaș de câteva zile și stătea alături de omul care vorbise, îngenunche înlăcrimată în fața lui Canzianus: — Primește-ne, părinte sfânt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
nu putu să nu se răzvrătească, strigând: vocea lui se ridică, surprinzător de puternică, tăind aerul cu accente de teribilă mânie: — Va să zică, cereți adăpost! Cereți protecție! Fiindcă vă temeți pentru viețile voastre și pentru bunurile voastre! Vă e frică de huni! Dar câți dintre voi s-au întrebat pentru ce Domnul nostru i-a trimis ca să semene moartea prin părțile astea? Lăsă această întrebare să plutească în aer, în vreme ce străpungea cu privirea sa ascuțită chipurile bărbaților și ale femeilor care îl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Dumnezeu. Condamnarea sufletelor voastre, asta ar trebui să vă înspăimânte mai mult decât moartea prin mâna barbarilor păgâni. Osânda la focul veșnic pentru răutățile voastre. Se întrerupse o clipă, apoi întinse mâna descărnată către poarta încă deschisă: — Credeți poate, că hunii n-ar putea să urce, încă și mai iute ca voi, drumul pe care l-ați străbătut până aici? Credeți că zidurile astea ar fi în stare singure să vă salveze viețile mizerabile? Eu vă spun că doar de veți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
să vă rugați, să vă căiți de păcatele voastre și să vă rugați. Toți trebuie să ne rugăm. Să ne mărturisim păcatele și să cântăm psalmi, invocând de la Cel Preaînalt iertarea și mântuirea sufletului. Iar dacă, mai apoi, vor veni hunii... va fi cum după cum va vrea Dumnezeu. Ambianus era un om simplu, dar hotărât și practic: — Poarta e solidă și de-a lungul zidurilor vechiul drum de patrulă e încă în picioare pe porțiuni bune. O să adunăm toate bunurile și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de spaimă și din mai multe părți se strigă: — Repede, închideți! închideți! Apoi, în vreme ce mulțimea se însuflețea și toate privirile se îndreptau alarmate în direcția aceea, un tânăr își făcu loc dând din coate și, răvășit, veni înaintea lui Canzianus. — Hunii! strigă. Hunii sunt aici! 29 Se stârni panica. Strigăte de teroare se ridicară din mulțime, care fu parcă străbătută de un freamăt. Câțiva dintre capii de familie deja își împingeau carele către clădire, sperând că se vor baricada acolo; alții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și din mai multe părți se strigă: — Repede, închideți! închideți! Apoi, în vreme ce mulțimea se însuflețea și toate privirile se îndreptau alarmate în direcția aceea, un tânăr își făcu loc dând din coate și, răvășit, veni înaintea lui Canzianus. — Hunii! strigă. Hunii sunt aici! 29 Se stârni panica. Strigăte de teroare se ridicară din mulțime, care fu parcă străbătută de un freamăt. Câțiva dintre capii de familie deja își împingeau carele către clădire, sperând că se vor baricada acolo; alții, mai inimoși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
făcură loc cu hotărâre prin gloată; urmați de călugări și de un șir de oameni, se porniră către intrarea în curte și ajunseră acolo pe când câțiva bărbați robuști închideau porțile. Ambianus întinde brațul ca să-i oprească. — Așteptați! porunci. Nu sunt hunii! Câțiva războinici burgunzi apăruseră, pe jos, în fața sihăstriei. în urma lor, urcând pe drum, veneau alții, dintre care unii pe cai. Erau murdari și sfârșiți, cu hainele sfâșiate, cu armurile zdrențuite și îmbibate de praf și sânge; câțiva erau răniți și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
să închidă porțile. Abatele întinse mâna să-l oprească: — Așteptați! Ar putea să mai fie și alți fugari pe drum. îndemnându-i cu un gest pe soldați să-i execute ordinul, celălalt răspunse sec. — în spatele nostru nu mai sunt decât hunii. Cu o bufnitură, porțile fură închise. Oarecum pierdut, Canzianus întoarse privirea spre mulțimea ce înțesa curtea. Dintr-o privire, înțelese că avea în față pe puțin două sute de bărbați, femei și copii, cu nu puține animale de povară și o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Apoi scutură din cap: — Nu spera că o să rămânem ca să vă apărăm pe voi, țărănoilor. Eu trebuie să-l salvez pe principele Chilperic. Ne oprim aici la noapte și mâine luăm calea munților, dat fiind că drumul e în mâinile hunilor. — Dar... aici sunt sute de persoane fără apărare. Dacă vin hunii ... Fără să-l asculte, Wisichart își culese fierăria și îl lăsă acolo. înjurând, se îndreptă spre un grup de oameni de-ai săi care încă rătăceau prin curte, ducându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
apărăm pe voi, țărănoilor. Eu trebuie să-l salvez pe principele Chilperic. Ne oprim aici la noapte și mâine luăm calea munților, dat fiind că drumul e în mâinile hunilor. — Dar... aici sunt sute de persoane fără apărare. Dacă vin hunii ... Fără să-l asculte, Wisichart își culese fierăria și îl lăsă acolo. înjurând, se îndreptă spre un grup de oameni de-ai săi care încă rătăceau prin curte, ducându-și caii de căpăstru; pe când îi mustra cu asprime, dând din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
aur! Sunt oameni bogați, trebuie să mă crezi; nu numai oameni din sat, dar și mulți care au fugit din Vesontio. Și femei! Femei frumoase! Fecioare cu păr lung, blond, cu sânii mari și cu dinți minunați! întrucât aproape toți hunii care îl înconjurau învățaseră cu timpul cuvintele galo-romane ce apăreau mereu în interogatoriile prizonierilor și în timpul jafurilor, afirmațiile sale treziră în rândurile lor comentarii ce trădau un interes plin de satisfacție. Odolgan veni și-și făcu loc între ei; fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
înăuntru, aerul era greu, impregnat de mirosul prezenței umane. Nu departe de el, cineva sforăia. înțelese că femeile pe care le auzea sporovăiau în dialect galo-roman și, ciulind urechea, auzi rostit numele lui Atila își aminti atunci de luptă: atacul hunilor în albia înghețată a râului, Mataurus în genunchi, în iarbă, cu abdomenul străpuns, cavalerul cu brâul verde, calul său negru, cu nările dilatate, sabia sclipitoare gata să lovească... Ce sfârșit avusese ciocnirea? Ce i se întâmplase? Era limpede că fusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
mare ușurare. — Mulțumesc. Unde sunt? o întrebă apoi, în vreme ce ea îi lua de la buze ceașca. Lăsându-se la loc pe perna improvizată, își dădu seama că avea capul bandajat. — într-un sat despre care nu știu ce să-ți zic. Ești prizonierul hunilor. Ce fel de loc e aici? Un fel de depozit, cred. E unul din puținele lucruri ce încă mai sunt în picioare în satul ăsta. Putând acum să o privească pe femeie mai de aproape, constată că, așa cum își închipuise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
fie întrucâtva mai tânără decât Lidania. Cu toate acestea, fiindcă avea fața în umbră, putea să-i distingă doar cu greu contururile. — Dar..., insistă el, lupta... Tânăra fu cea care îi răspunse: — Cum ai fi vrut să se încheie lupta? Hunii se mândresc că au ucis cel puțin trei sute de burgunzi. — După tot ce am văzut că au adus aici, adăugă Lidania, nu exagerează deloc. Jos la râu e un adevărat măcel. Oricum, dacă asta te poate mângâia, au murit și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
mândresc că au ucis cel puțin trei sute de burgunzi. — După tot ce am văzut că au adus aici, adăugă Lidania, nu exagerează deloc. Jos la râu e un adevărat măcel. Oricum, dacă asta te poate mângâia, au murit și mulți huni. Iar noi ne-am petrecut toată după-amiaza oblojindu-i pe răniții care au reușit să se târască până aici. Sebastianus se frământă în culcuș. — Și... Chilperic? Fiul lui Gundovek, ce soartă a avut? — Nu știu cine o fi acest Gundovek de care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
ne-am petrecut toată după-amiaza oblojindu-i pe răniții care au reușit să se târască până aici. Sebastianus se frământă în culcuș. — Și... Chilperic? Fiul lui Gundovek, ce soartă a avut? — Nu știu cine o fi acest Gundovek de care vorbești. însă hunii au învins, asta e sigur. Puținii burgunzi care au scăpat de acolo au fugit. După ce îi verificase bandajele, Lidania înmuia acum un petec de in în apa rămasă în ceașcă. Când i-l puse pe gât, contactul cu pielea chinuită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]