1,385 matches
-
Întreaga radiografie a eului creator blakean ne îndeamnă să conchidem că acest eu este capabil să proiecteze lumi poetice în conjuncție cu un agent inspirator transcendent, dar le explorează grație facultății intelectuale a imaginației, care se manifestă că o instanță imanenta, avându-și originea în activitatea interioară a artistului. În termenii lui Damrosch, Jr., "funcția imaginației este, astfel, aceea de a trece dincolo de imaginile lumii obișnuite, catre formele adevărate la care ele iau parte" (1980, p. 14). În cazul lui Blake
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
și diavolii, sfinții și profeții, spiritele unor persoane decedate și muzele. În primul rând, din punct de vedere genealogic, trebuie precizat că s-au cristalizat două mari teorii privitoare la originea inspirației. În timp ce prima susține că afflatus este o forță imanenta (avându-și originea în eul creator)68, ultima susține că inspirația este o forță transcendență (avându-și originea în afara eului creator, într-o instanța superioară acestuia)69. Prima teorie aduce în sprijinul său dovezi psihologice, iar ultima probe literare și
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
primă. Pe de altă parte, viziunile estetizate blakeene, operele sale în formă tangibilă, sunt, cel mai frecvent, rezultatul direct al unei conjuncții de factori: unul extern (sau transcendent), ce "dictează" prima versiune a unei cărți profetice, iar altul intern (sau imanent), ce organizează, rafinează sau modifică în sens creativ datele furnizate de primul. Mă voi axa, în continuare, asupra formelor indefinite ale inspirației. 2.3.1. Forme indefinite ale inspirației Blake adopta o atitudine invariabila în raport cu inspirația, pe care o codifică
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
al căror element primordial este aerul și a caror unică preocupare este zborul către înălțimi 121. Această contribuie, în chip decisiv, la caracterul vizionar al operelor sale grafice, prin aceea că reușește să stabilească o punte de comunicare subtilă între imanent și transcendent, între lumea contingentului și cea a eternității (în acest sens, estetică lui Blake intra în coliziune frontală cu concepția artistică academizanta a lui Joshua Reynolds, care proclama "înfrumusețarea" eroilor drept scop ultim al picturii, pentru că aceasta să trezească
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
life [...]" (E: 710). În această schemă de interpretare, pare că, pentru a intra în posesia operelor eternului Blake, Blake cel muritor are nevoie de acțiunea conjugata a doi factori inductori: forță transcendență a inspirației trebuie să se conjuge cu puterea imanenta a imaginației. În al doilea rând, paradoxul viziunii rezidă în statutul binar al procesului de creație estetică (și, implicit, în aspectul dual al operei de artă). Precum am aratat, Blake susține că toate cărțile sale profetice sunt compuse în Paradis
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
cu succes în cadrul poeticii lui Blake, iar cel al lui Schleiermacher subliniază metodă infailibila a apercepției vizionare: contrariile individuale, fie ele de natură materială sau spirituală, trupeasca sau sufletească, trebuie sacrificate intru unitatea divină atotcuprinzătoare. Astfel se închide breșă dintre imanent și transcendent. Parcurgând rândurile acestui subcapitol, lectorul ar putea rămâne cu impresia, justificată până la un punct, ca numeralul cardinal 2 ar trebui să joace rolul cel mai important în imaginarul vizionar blakean. Totuși, adevărata formă mentis în acest caz este
Demiurgul din Londra. Introducere în poetica lui William Blake by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1394_a_2636]
-
mare ideal care să poată face posibilă sinteza practică a tuturor diferențelor: de exemplu, printr-o definiție comună a naturii și meritelor esențiale ale Societății Civile. În primele mele critici asupra teoriei comunicării a lui Habermas, ca și în critica imanentă asupra lucrării La Condition post-moderne a lui Jean-François Lyotard 26, teoria societății civile este înțeleasă ca o condiție implicită și ca o consecință practică a pluralismului filosofic și politic, ceea ce nu constituie în sine un principiu etic prim, ci poate
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
noi, cei din Vest, să facem cunoscute cîteva adevăruri nespuse pînă acum despre capitalism, în loc să le ascundem în spatele ecranului "societății civile"". O interpretare mai sofisticată, pe linie neo-marxistă, este aceea a lui Mark Neocleous, care încearcă să dea o critică imanentă versiunii mele de abordare din perspectiva societății civile. Neocleous se teme (fără nici o bază, cred eu) că abordarea mea devalorizează importanța empirico-analitică a categoriei statului, dar continuă prin a susține (corect) că statul este un concept plin de sens doar
Societatea civilă by John Keane [Corola-publishinghouse/Science/1061_a_2569]
-
de Mattelart și Stourdzé: Cercetările asupra modalizărilor, formelor discursului raportat, structurilor temporale, faptelor transfrastice (anaforă, coreferință, coordonare...), ca și cele asupra argumentării, conversației, strategiilor discursului s-au înmulțit. De acum înainte, textul nu mai poate fi abordat dintr-o perspectivă imanentă, în afara condițiilor producerii sale, nu mai este pur și simplu aplicarea unor reguli și coduri, căci în el intervine o componentă a jocului, a strategiei și manipulării (1982, pp. 35-36). Aceasta este perspectiva teoretică ce ne permite articularea unei reflectări
Periferia textului by Philippe Lane () [Corola-publishinghouse/Science/1119_a_2627]
-
niște "lecturi imaginare a ceea ce este un moment istoric". Formula e valabilă pentru orice mitologie politică. "Lectura imaginară" permite, într-adevăr, să se redea istoriei actuale un înțeles pierdut. Datorită acestei lecturi haosul întunecat al evenimentelor se supune unei ordini imanente. Într-un univers social care a explodat, necunoscutul amenințător poate fi din nou ținut sub control și stăpînit. Pe ruinele unor credințe moarte se construiesc certitudini noi. În inimi, în conștiințe, echilibrul rupt se reface. Furnizînd date noi pentru înțelegere
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
izvorăște un asemenea impuls distructiv? Mainländer prezintă o ipoteză teologico-metafizică îndrăzneață: voința de moarte care este inerentă oricărei ființe depinde de faptul că substanța divină concept pe care îl reia de la Spinoza trece de la unitatea sa transcendentă originară la pluralitatea imanentă a lumii, care își are propria geneză în această trecere. Și declară: Dumnezeu a murit, iar moartea sa a fost viața lumii 60. El inventează astfel cel dintâi o expresie care va fi făcută celebră de Nietzsche. Cel care l-
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
simpla negare logică a ființării, și se afirma dimpotrivă exigența de avea în acest sens o experiență mai originară decât cea la care se accede prin intermediul predicației logice care pentru Heidegger, spre deosebire de Hegel, este doar o reflectare palidă a potenței imanente a nimicului. O asemenea experiență fusese identificată în situarea afectivă fundamentală a angoasei. În mod analog, în conferința Despre esența adevărului (Vom Wesen der Wahrheit, concepută în 1930, dar publicată în 1943) "adevărul" ființei era gândit împreună cu "non-adevărul", ca o
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
neokantianismul și filozofia valorilor, susținând că, dacă într-adevăr se are în vedere depășirea nihilismului, producerea de rezistențe și reacții nu are sens, și nici ridicarea fragilelor bariere ale unor noi valori improbabile. Este de preferat să îngăduim descătușarea potenței imanente a nimicului, astfel încât toate posibilitățile nihilismului să se epuizeze până la realizarea lor esențială. Aceasta nu este după cum poate a părut o apologie a nihilismului, nici la Jünger, nici la Heidegger. Faptul de a recunoaște că accelerarea nihilismului este singura cale
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
recuperează propria plenitudine originară. Trimuful modern al gnozei înseamnă pentru Voegelin imanentizarea escatologiei creștine, care la sfârșit se transformă în nihilism: Dumnezeu și viața spirituală a omului sunt sacrificate civilizației odată cu închinarea tuturor energiilor omenești încercării de salvare prin intermediul acțiunii imanente în lume. Cel care s-a opus cu fermitate acestei teze a fost Blumenberg, care a luat apărarea modernității, susținând că ea nu reprezintă atât secularizarea creștinismului, cât procesul de afirmare autonomă a omului în lume. Odată cu absolutizarea dimensiunii terestre
Nihilismul by FRANCO VOLPI [Corola-publishinghouse/Science/1116_a_2624]
-
aseamănă cu topos-ul izgonirii din Rai. Exilul este o coborâre în Infern și o inițiere în destin. Omul trăiește în lume, în exil, iar suferința este o treaptă spre desăvârșire. Durerea sa este fizică și metafizică, provocată de răul imanent (relegatio), dar și de un rău transcendent (fatum). Răscolirea suferinței îl apropie de greci (Pindar), dar și de Scriptură (Iov). Dolor se convertește oximoronic, în voluptas ("Est flere voluptas, expletur lacrimis dolor", Tristia IV, 3 v 37). Suferința nu ajunge
Publius Ovidius Naso. Misterul relegării la Tomis by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
propune analiza unui termen ce impune cunoaștere profundă, intuiție, dar și credință. Întrucât este pus în discuție un domeniu spiritual greu de descris prin mijloace convenționale, greu de definit prin argumentele actuale ale științelor exacte, un concept abstract, imuabil și imanent, prezentarea acestui subiect comun și particular presupune mult curaj și inspirație, o dorință sinceră de comunicare. În urma unei munci de cercetare de durată, a unei implicări afective și intelectuale totale, studiul de față se întemeiază pe o serie de constatări
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
95. Clasificate în diferite categorii 96, la Kernbach miturile se disting printr-o vădită trăsătură de sacralitate, care le unește. Astfel descris, mitul oglindește în viziune proprie forțele supranaturale ce își trag esența din transcendent și erup în lumea reală, imanentă. Atribuindu-i-se trei funcții 97 majore cea narativă, prin care se povestește și descrie, cea inițiatică, ce scoate la iveală sau dezvăluie, respectiv cea etiologică, prin care se oferă explicații cauzale -, însemnătatea mitului constă în propunerea unui set de
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
Deși executat cu ajutorul unor mijloace de expresie limitate ca număr, ansamblul compozițional realizat printr-o viziune decorativă în maniera artei bizantine constituie o imagine impresionantă ca efect plastic și psihologic, simbolizând în mod convențional o lume imaginară, aflată dincolo de granițele imanentului și de realitatea cotidiană 126. În același fel, simbolismul își regăsește semnificațiile și importanța majoră și în cadrul picturii laice pe tematică religioasă. Prezența unui titlu suficient de sugestiv, așa cum se întâmplă și în cazul picturii de secol XVII, Agnus Dei
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
de cel religios, din această prolifică relație rezultând unele dintre cele mai valoroase creații artistice ale întregii culturi și civilizații umane. Încă din paginile anterioare ale prezentei lucrări am adus în discuție termenul de creație, sesizând deja unele dintre sensurile imanente și transcendente ale acestuia. În continuare, pentru a nuanța ideile, și pentru a ne apropia mai mult de esența temei dezbătute, ne vom referi la creația artistică 139, distingând-o ca pe o formă particulară de manifestare a religiozității umane
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
a doua situație, imposibilitatea subiectului de a fi "prezentat" în mod concret, impune o "reprezentare" prin imagine a acestuia. Între alte cazuri asemănătoare, Durand oferă în sprijinul acestei afirmații exemplul figurării lumii de dincolo de moarte, care, asemenea altor aspecte nesupuse imanentului și senzorialului, nu pot oferi dovada unei prezențe fizice, efective, existența lor fiind în principal rodul imaginției ajutate de intuiție, inspirație sau revelație. Referindu-se la formele de reprezentare a divinității, filosoful și teologul spaniol Martin Velasco descoperea faptul că
Reprezentarea vizuală a sacrului by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
oameni și lucruri, ba chiar și în tagma lor (vezi Catalogul seriei intitulate Cultural Memory in the Present, editată la Stanford University Press, în îngrijirea editorilor Mieke Bal și Hent de Vries). Naratologia devine relevantă pentru reorientarea simultană a lecturii imanente și a studiilor culturale înspre domeniul analizei culturale. În orice caz, pe lîngă faptul că oferă o perspectivă asupra culturii, o asemenea teorie avertizează asupra unor erori și riscuri. Ea avertizează asupra reificării modurilor, în așa fel încît "adevărul" narațiunii
Naratologia. Introducere în teoria narațiunii by MIEKE BAL () [Corola-publishinghouse/Science/1018_a_2526]
-
ieri, este caracterizată de tendința sa constitutivă spre a deveni sistem. Corupția se declanșează, e adevărat, dintr-o acțiune circumscrisă, dar care este destinată să provoace descompunere, pentru faptul că o astfel de acțiune sau comportament tinde mereu să devină imanentă într-un sistem sau mai bine într-un antisistem autosuficient. Este un sistem mereu augmentativ, care tinde să se lărgească, presant, insațiabil, orientat în mod compulsiv să implice pe cât posibil și alți actori ai corpului civil. În acest sens nu
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
corupție religioasă implică anestezierea acestei tensiuni: nu se reușește să se mai suporte, se complace de ceea ce există, se cade în mediocritate și în lâncezeală, nu se mai investește în ceea ce ne este promis dar se sclerozează pe o realizare imanentă, precum satisfacția profesională, rezultatul operelor, „se complace în stima de sine”, căreia i se supune ca obiect. Se fixează pe „perfecțiunea instrumentelor moderne”, pe „umplerea golului simțit în suflet, în comparație cu scopul căutat cândva și acum abandonat”. Aceștia se vor dedica
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
și cetățeni. Să vedem unele articulații ale acestei distincții între păcat și corupție. Dacă păcatele sunt acte concrete, chiar repetate, totuși încă nu sunt legate între ele în mod stabil; în timp ce corupția este deja o stare obișnuită și de autosuficiență imanentă. Păcatul ca și ispita sunt contagioase, în timp ce corupția este „prozelită”, caută „complicitate” și vrea „să recruteze” activ în starea de păcat. Este necesară și o diferențiere între corupție și viciu, deoarece, într-un oarecare sens, este în natura viciului să
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]
-
derivă din caracterul de stabilitate, sistematic, de imanență, de autosuficiența inimii corupte, de traducerea corupției în formă de viață obișnuită. Este prima manifestare a „înlocuirii lui Dumnezeu cu propriile forțe”, un fel de a-și pune toată încrederea în tezaurul imanent (al banului, al bogățiilor, al bunurilor materiale), în locul tezaurului transcendent al iubirii lui Dumnezeu. Se poate spune că aici, pentru Bergoglio, „transcendență” înseamnă să se facă referință la o realitate de care omul nu poate dispune, ci doar o poate
Corupţia by Lorenzo Biagi () [Corola-publishinghouse/Science/100970_a_102262]