2,252 matches
-
cu o leasă verzuie era foarte puțin variat. De obicei îi spuneam o poveste comandată de ea, mereu aceeași, de care nu se sătura niciodată. Era vorba, se înțelege, de un moșneag, de o babă, de două fete. Bucuriile și indignările ei erau exact aceleași în fiecare seară, deși știa micul roman atât de bine, că, de câte ori schimbam vreun amănunt ca s-o încerc, mă corecta cu toată candoarea. Alteori ne jucam de-a ascunsul. Aci tehnica era complicată. Stând "de
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
rezumă nimic mai puțin decât o pagină importantă din istoria țării: Adela e fiica unii bonjurist, coana Anica - a unui vătaf îmbogățit. Dar când exclamă: "O urăsc!", Adela se înșală. O dezminte însăși pornirea ei violentă. Adela ia drept ură indignarea ei generoasă. Și ce adorabil e acest "O urăsc!" prin vioiciunea lui pasionată și prin contrastul dintre figura ei agresivă și ușoara graseiere, care îi revine, temperată, din copilărie (mai fermecătoare la vârsta asta decât atunci), ca întotdeauna când e
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
perfid, abia simțit, dar tăios. Adela era în pardesiul ei de soie écrue peste bluza de vară și, împotriva oricărei intemperii, nu avea altă pavăză decât un șal subțire, împletit. I-am propus pardesiul meu, dar l-a refuzat cu indignare. Din cauza asta nu l-am pus nici eu. Dar hainele mele sunt serioase, ca toate hainele bărbătești. I-am propus pardesiul din două în două minute, dar n-a voit să-l ia cu nici un preț. (Psihologie de femeie; femeilor
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
a birjarului, dezmierdând caii, împletind într-o codiță moțul unuia, lăudîndu-le ochii "buni" și fruntea "cuminte". Eu mă dezdăunam de temperanța silită din trăsură fumând cu deliciul fericirilor oprite, ca în liceu în recreație, două țigări deodată, spre mirarea și indignarea Adelei: - Asta, fiindcă mi-ai promis că ai să fumezi mai puțin? Am primit cu cinism admonestarea. Nu-i puteam spune că mă despăgubesc de jertfa făcută ochilor ei frumoși, nici renunța la voluptatea nicotinei. Când am plecat, realitatea și-
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
de tonul doamnei de onoare când s-a scuzat pentru mica ei gafă cu „unchii și mătușile țicnite“. Fusese o scuză sinceră, dar nu stânjenită și, în nici un caz, mieroasă, și preț de o clipă am avut senzația că, în ciuda indignării ei teatrale și a durității ostentative, avea în ea ceva într-adevăr de baionetă, ceva oarecum demn de admirat. (Sunt gata să admit că părerea mea, în împrejurarea menționată, are o valoare limitată. Dar mă simt adeseori atras de oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
că părerea mea, în împrejurarea menționată, are o valoare limitată. Dar mă simt adeseori atras de oamenii care nu exagerează cu scuzele.) Interesant e numai faptul că în acel moment, pentru prima oară, m-a traversat o ușoară undă de indignare împotriva mirelui lipsă, un abia perceptibil val de revoltă față de absenteismul său neexplicat. — Ia să vedem dacă putem face ceva, a răsunat vocea soțului doamnei de onoare. Era vocea unui om care rămâne calm sub bătaia tunurilor. L-am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
Tony Pavone rămase fără grai. Efectiv, nu mai știa ce atitudine să adopte pentru a nu jigni. Dacă și la acest organ legislativ unde omul necăjit Își caută dreptatea se minte, unde să se mai adreseze? Cu vocea sugrumată de indignare reuși să Îngâne o Întrebare la adresa nimănui. „Oare eu sunt nebun și oamenii Își bate joc de mine ori, lumea e o zdreanță iar eu mă distrez În ipostaza unui măscărici...! Procurorul se prefăcu a nu Înțelege meditația. Îi făcu
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
douăzeci de lucrători, În caz contrar, o să regretați existența voastră pe această planetă...!!” Ce-i doi colaboratori părăsiră punctul de lucru cu capetele plecate, cu o mâhnire În suflet dincolo de orice putere de-a suporta jignirea. Tony Pavone tremura de indignare, lăcrimând. Dragostea lui de muncă, zecile de milioane lei producție În condițiile crizei majore de materiale, jongleriile care era nevoit să le facă În vederea depistării de noi lucrări, riscând libertatea, de nopțile cu coșmaruri și somn chinuit, nu valorau nimic
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
păreau a fi Împotriva lui. Strigătele sunau ostil. Feffer plecase, fusese chemat la telefon. Sammler, Întorcând spatele la podium, Își găsi umbrela, trenciul și pălăria În spatele lui și părăsi platforma, condus de o tânără care se grăbise să-și exprime indignarea și simpatia, spunând că era scandalos să Întrerupi o prelegere așa de bună. Îl conduse pe ușă, În jos pe niște scări, și el se trezi pe Broadway pe 116th Street. Brusc afară din universitate. Înapoi În oraș. Și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Widick. Sună-l să vină să-i ia și spune-i că vrei o chitanță pentru ei. — Tată! — Da, Shula. Așteptă. Știa că, ținând strâns În mână unul din acele telefoane albe din New Rochelle, Își aduna argumentele, Își reprima indignarea față de Încăpățânarea și rectitudinea prostească a bătrânului ei tată. În dauna ei. Știa foarte bine ce simțea ea. — Din ce o să trăiești, tată, când n-o să mai fie Elya? O Întrebare excelentă, o Întrebare vicleană, la obiect. Pierduse În fața Angelei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
drept „cocheta purtătoare de cuvânt a profesoarei“. (Cei care mă cunosc pot depune mărturie că sunt departe de a aspira la o asemenea poreclă.) Speranța mea naivă, atunci când am vorbit în numele Shebei, a fost că aș putea să contracarez cumva indignarea plină de ipocrizie care se revărsa asupra prietenei mele și să pun un lumină personalitatea ei complexă. Dar, din păcate, contribuțiile mele n-au avut nici un efect în acest sens. Cuvintele mele au fost fie răstălmăcite cu răutate, fie au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
din sentimente de prietenie adevărate. Dar având în vedere cât de mult stătuse Sheba ferm separată de restul colectivului, prietenia în cauză trebuia considerată ca fiind o alegere deliberată și îndelung rumegată din partea ei. Șocul inițial a lăsat apoi loc indignării. Săptămâni la rând, Sheba rezistase, parase toate avansurile, doar pentru a-i ceda acum acestei creaturi ridicole? Mă întâlneam cu Sue Hodge destul de des. Fiind amândouă fumătoare, obișnuiam să ieșim în timpul pauzei de masă la o cafenea italiană, La Traviata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
Connolly s-a întors spre ea, i-a luat mâinile într-ale lui și a început să meargă de-andăratelea, spre copaci, trăgând-o și pe ea. — Vino, aici, a zis el. — Ce faci? a întrebat Sheba. În vocea ei era indignare, dar s-a lăsat trasă. Era mult mai întuneric decât pe alee și de-abia îi vedea fața lui Connolly. I-a venit în minte o imagine de poveste cu un spiriduș târând o prințesă în viziuna lui din pădure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
de acest rol - recunoscătoare pentru fiorul de importanță pe care ți-l dă privilegiul de a deține informații interesante. În ultimii ani am observat însă că satisfacția mi s-a diluat și că a fost înlocuită de un fel de indignare obosită. De ce, mă trezesc întrebându-mi confidenții, îmi spui mie? Sigur, știu de ce. Îmi spun pentru că mă consideră sigură. Sheba, Bangs, toți, se dezvăluie în fața mea cum ar face-o în fața unui castrat sau a unui preot - cu sentimentul că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
întorsese să se ducă când femeia s-a uitat în sus și a văzut-o. — Tu! a strigat ea. Tu ești? Vino aici. Polly ieșise și ea în hol, din living. Ce dracu se întâmplă? l-a întrebat plină de indignare pe tatăl ei. — Ieși afară! a urlat Richard. Du-te imediat înapoi! Pentru prima dată, Polly n-a avut replică. S-a uitat scurs în sus spre mama ei și apoi a intrat în living. Sheba stătea nemișcată, uitându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
ei că noi am fi putut fi prietene sau ne-am fi putut înțelege mai bine colocvial nu se prea susține. Cred că de fapt e o relație care genetic mă leagă de un neam pe care îl simt cu indignare rațională ca pe ceva care mă înduioșează. 26 octombrie Am sentimentul că timpul începe să fugă și nu o să am răgaz să lucrez cu atâta amar de șantiere simultan. Încerc însă ca până în 7 noiembrie să termin partea teoretică neaplicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
sunt în schimbare, trăim momente când trebuie să înțelegem aportul pe care suntem obligați să-l aducem fiecare. E vorba de transformarea societății. - Nu înțeleg ce doriți. Și de data aceasta eram sincer, făcându-mă a nu observa ușoara lui indignare, pe care n-o pricepeam. - Foarte simplu, rosti. Acolo în ziua alegerilor, după ce se termină votarea, dumneavoastră care veți prezida comisia, să vă faceți că nu vedeți.... E vorba să iasă Soarele. - Ce să nu văd? Așa ceva nu-mi închipuisem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
a zis că e avid de putere și de bani, mai crud decât Tiberius, fără să fie însă inteligent ca acesta. — El, imperator? Vitellius a fost întotdeauna o nulitate. Cariera și-o datorează meritelor tatălui său, favorurilor împăraților... Cuprins de indignare, legatul izbi cu pumnul în masă. — A fost amantul lui Tiberius în tinerețe... La Roma i se spunea „sfincterul“, știai asta? Și apoi, cu Caligula și Claudius... Și cu Nero... Antonius ridică mâinile, încercând parcă să pună stavilă șuvoiului de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sesterți! strigă vânzătorul de melci, care aproviziona bucătăria împăratului și se bucura de protecția bucătarului-șef. Știu, pentru că mi-a zis un personaj foarte însemnat care lucrează în bucătăria împăratului! zbieră, privind provocator în jur. Însuflețiți - de admirație sau de indignare -, bărbați și femei comentau prețul banchetului pe care împăratul îl dăduse, la două zile după sosirea sa, în cinstea magistraților și reprezentanților celor mai bogate familii din micul oraș al Galliei. Un milion de sesterți, o sumă inimaginabilă pentru cei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vreme, apoi a venit primul atac, însă foarte dezordonat. Oamenii lui Caecina erau beți, înaintau descoperiți, ne loveau cu plumbi în formă de ghindă, aruncau sulițe aprinse... Imediat, amfiteatrul de lemn din afara zidurilor a luat foc. Nu m-am alăturat indignării tovarășilor mei, care îl considerau mândria orașului... urăsc arenele! — Dar voi cum răspundeați atacurilor? — Aruncam de sus bețe cu vârful ascuțit, pietre, ghiulele de plumb și de bronz. Ei încercau să se adăpostească. Construiseră în grabă vineae din lemn. Le-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
îndreptat în față. Moartea. Vitellius cerea moartea lui Flamma. Voia să vadă sângele udând nisipul arenei, sacrificiu indispensabil pentru a obține bunăvoința și protecția zeului Marte. — Ucide-l! Glasul împăratului răsună puternic, plin de furie. Mulțimea amuți. Un murmur trădă indignarea provocată de trufia împăratului care nu ținea seama de voința poporului la munera. Nici măcar Julius Caesar nu mersese atât de departe. Imediat, legații Caecina Alienus și Flavius Valens, care stătuseră alături de Vitellius pe toată durata spectacolului, ieșiră din pulvinar, pentru ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vitellius îl întrerupse: — Armata flaviană stă pe loc? Atunci soldații mei or să acționeze. Asta e ziua cea mai potrivită ca să întoarcem norocul de partea noastră. Dă ordin să fie atacat Capitolium-ul. — Să fie atacat Capitolium-ul?! Allius Cerpicus păli de indignare. Privi în jur, așteptând ca toți cei prezenți să protesteze. Asiaticus continua însă să scrie, iar Listarius privea în pământ. Fiul lui Vitellius dormea lângă tatăl său. În fundul sălii, sclavii se întorseseră cu spatele. — Să fie atacat Capitolium-ul? repetă, uitându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vreo douăzeci de mile de Roma, la Saxa Rubra, unde staționa armata lui Antonius. Sub cerul limpede, pe care se profila muntele Soracte acoperit de zăpadă, intrase în galop în tabăra flaviană. Acum stătea trufaș în fața cortului Pretoriului, exprimându-și indignarea, în timp ce Antonius aduna în grabă bucățile scrisorii lui Vitellius și i le întindea. — Du-i răspunsul meu lui Vitellius. Nu ai nimic altceva de spus? întrebă mesagerul privind în jur, încercând să evalueze forțele flavienilor. Ceea ce văzu îl sperie. Toată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
văzând această invadare a teritoriului lor, așa, dintr-odată, dacă vreți, în plină zi, scoaseră țipete de revoltă și se năpustiră înspre copac să-l ajute pe Sampath să apere teritoriul. Sărind din creangă-n creangă într-o stare de indignare, arătându-și gingiile roșii și dinții maronii, aproape că îl făcură pe fotograful care deja se clătina să cadă direct în cap. Îmi pare rău, domnule, spuse bietul fotograf tânăr, nou în meseria sa. Nu pot să fac așa ceva. Mamei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
asta. Doar se joacă. Imediat după plecarea tatălui său, își dădu seama că inima îi bătea cu putere. Nu putea să-și scoată din minte gândul acela oribil. Să-și părăsească el copacul? Niciodată, își zise, cu trupul tremurând de indignare. Încrâncenat, privi creanga din fața sa. El și tatăl său erau la fel de diferiți ca albul și negrul, găinile și cartofii, mazărea și gălețile. Ce-și închipuia el? Își închipuia că o să se dea jos și-o să revină la vechea lui viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]