2,126 matches
-
și dau loc finalmente unui răspuns corespunzător. Nu e un răspuns de circumstanță, menit să flateze cumva tradiția creștină, ci unul critic, care evocă în sprijin analize similare, precum aceea întreprinsă de Robert Bellah în Habits of the Heart (1985). Individualismul societății de tip occidental nu e privit numai în latura lui pozitivă, ca sursă de creație și productivitate. Caracteristic e felul cum Clark Clifford definea, sub acest unghi, cu un sfert de secol în urmă, lumea nouă. Istoria nu e
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
unui istoric de mare vitalitate, capabil să intre în dialog cu noile generații de profesioniști ai domeniului. Geneza istoriografiei moderne, fondul și forma, dimensiunea morală, rostul ideilor, noile direcții în gândirea istorică, adevăr și greșeală, concepția umană, permanențele în istorie, individualism și solidarism, iată numai câteva teme puse în discuție de Iorga și ele culminează cu prefața la Istoriologia umană. Bianca Valota Cavallotti le pune în raport firesc cu alte demersuri de la finele secolului XIX și începutul secolului nostru. Formativ, marele
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
a trăi tu însuți" este antonim cu "a te lăsa trăit", deoarece ,,trăirea directă" presupune depășirea individului în direcția unei superioare și reale autenticități: A trăi tu însuți, a cunoaște prin tine, a te exprima pe tine. Nu există nici un individualism în aceasta, pentru că o floare care se exprimă pe sine în existența ei deplină, nealterată, neoriginală nu poate fi acuzată de individualism 447. ,,Trăirea", acel erlebnis despre care Eliade vorbește și în studiul său Oceanografie, permite ștergerea contururilor eului și
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
reale autenticități: A trăi tu însuți, a cunoaște prin tine, a te exprima pe tine. Nu există nici un individualism în aceasta, pentru că o floare care se exprimă pe sine în existența ei deplină, nealterată, neoriginală nu poate fi acuzată de individualism 447. ,,Trăirea", acel erlebnis despre care Eliade vorbește și în studiul său Oceanografie, permite ștergerea contururilor eului și sublimarea personalității prin contopirea cu exterioritatea. Această ,,trăire" devine adevărata substanță epică a romanelor lui Max Blecher. Opera lui Blecher deschide orizontul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
și la sud, la apus ca și la răsărit. Mondializarea în-seamnă, esențialmente, liberalizare. Orizontul e liberal. Ce poate fi dincolo de orizont? Totuși, această victorie cvasideplină e însoțită de nu-meroase paradoxuri. Se știe, de pildă, că unul din vectorii liberalismului este individualismul. Lungul drum spre recunoașterea cetățeanului universal, ireductibil la comunitatea sau clanul său, la rasa, religia sau branșa sa profesională, părea să fi ajuns la un capăt. Asistăm însă, în mod paradoxal, mai peste tot în lume, la o resurgență a
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
interumane, ca și ruptura socialului de noile mize și jocuri politice dau naștere unor ase-menea strategii de clan, care degenerează în situații barbare. Să fie aceste convulsii, conflicte exacerbate uneori, cîntecul de lebădă al spiritului comunitar în fața răspîndirii triumfătoare a individualismului? Greu de crezut. Reacții paradoxale există și în plan politic și în multe țări mult mai civilizate (vezi progresul neașteptat al partidelor naționaliste în Austria sau Elveția), ca să nu mai vorbim de cele de natură religioasă, unde exemplele nu mai
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
la fel cum toate figurile matematice coincid în infinit. Nu numai că nici o ierarhie nu mai poate sub-zista între om și Dumnezeu, dar fiecare om este constitutiv formei divine. În această concepție este posibil de reperat o primă formă a individualismului, un pas indispensabil pentru ceea ce va urma. Republicanismul civic, al cărui inventator este Machiavelli, va reuși o emancipare ce stă la baza întregii modernități. Ea atribuie omului nu atît facultatea de a-L cunoaște pe Dumnezeu, cît cea de a
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
se prezintă deci ca fiind echivalentul economic al contractului social. După imaginea contractului, ea indică acordul indivizilor cînd schimbul este acceptat. Spre deosebire însă de același contract, ea indică modul în care acordul se reînnoiește în permanență. 2.4.3. Individualism versus holism în economia politică Preocupările științifice pe care le întîlnim la economiști par să se îndrepte spre un ansamblu de concepte avînd un cert fundament individualist. Cu atît mai mult cu cît o unitate metodologică vine să se adauge
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
îndrepte spre un ansamblu de concepte avînd un cert fundament individualist. Cu atît mai mult cu cît o unitate metodologică vine să se adauge prescripțiilor politice, centrate esențialmente pe libertatea comerțului și o slabă intervenție din partea statului. Această preeminență a individualismului nu este totuși comună tuturor abordărilor. Din acest punct de vedere, mercantiliștii sunt mai individualiști decît fiziocrații. Obiectivul lor este îmbogățirea monarhului. El nu poate fi atins decît printr-un mod de agregare a socialului care suprimă orice societate anterioară
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
poate că ele descriu o formă particulară de liberalism: laissez-faire-ul lor e subordonat realizării or-dinii naturale. Iar faptul că un Dupont de Nemours, polemizînd cu Say, refuză reducerea economiei la o știință a bogăției confirmă holismul fiziocraților, în opoziție cu individualismul clasicilor. Individualismul presupus de economia politică a fost multă vreme acuzat de a fi la ori-ginea aparentei contradicții dintre Teoria sentimentelor morale și Avuția națiunilor. În prima lucrare, Smith descrie pe larg simpatia pe care oamenii o demonstrează în mod
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
ele descriu o formă particulară de liberalism: laissez-faire-ul lor e subordonat realizării or-dinii naturale. Iar faptul că un Dupont de Nemours, polemizînd cu Say, refuză reducerea economiei la o știință a bogăției confirmă holismul fiziocraților, în opoziție cu individualismul clasicilor. Individualismul presupus de economia politică a fost multă vreme acuzat de a fi la ori-ginea aparentei contradicții dintre Teoria sentimentelor morale și Avuția națiunilor. În prima lucrare, Smith descrie pe larg simpatia pe care oamenii o demonstrează în mod spontan unii
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
în cauză, în pofida dificultăților ce de-curg de aici, cum ar fi posibila confuzie între "individul liberal" și Homo oeconomicus, sau indispensabila revizuire a tezei amintite, care face din Hume și din Smith primii apărători și, totodată, ultimele bariere ale individualismului. Nemaiacceptîndu-se conceperea econo-miei doar în spațiul acțiunilor comerciale, i se restituie acesteia prima sa ambiție. Care nu trebuie uitată, chiar sub forma unei științe. Este vorba despre faptul că economia politică este înainte de toate o filosofie socială. Ea se bazează
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
al cărui enunț face suspectă obstinația unor gîn-ditori de a se proclama virgini de orice presupoziție metafizică, cum procedează un Weber sau Durkheim cînd se jură pe toți dumnezeii că nu există nici urmă de ontologism în alegerea lor în favoarea individualismului sau holismului metodologic. Reluînd în felul său definiția propusă a ideologiei, economistul va putea declara: " Dacă aceasta este ideologia, atunci avem nevoie de ea urgent pentru a descoperi logica faptelor, pentru a explica și apoi pentru a propune un sens
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
de schimbări și incoerențe. Este vorba despre un sistem deschis, care poate cunoaște șocuri aleatorii din exterior, supus "acțiunii umane", deci departe de sistemul închis și echilibrat al clasicilor. Lumea este incertă și de aici incoerență, divergențe dintre planuri etc. Individualismul metodologic este o metodă ce încearcă să explice acțiunea umană prin prisma unor planuri prealabile, concepute rațional. Acest principiu debordează economicul, iar faptul că planurile făcute uneori eșuează nu pun în discuție valoarea principiului. Metoda are două planuri: unul prospectiv
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
și acum) și ceea ce ar trebui să fim (dar nu suntem decît în virtualitate). Actul și putința se contopesc; diferențele dintre ele se estompează (...) iar forma socială în care se manifestă acest eu emotivist este societatea managerială (liberală), dominată de individualism birocratic"35. Suntem încă printre ruinele Babelului... Dar omul rămîne "natura perfectă" (Hermes), Ego integral. În ebraică, cuvîntul Adamah desemnează mai mult decît grecescul Anthropos sau latinescul Homo, și anume munihis concentratus, dualitudine, înger și om, chip și asemănare. "Omul
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
fost creat. De aici pro-vine întreaga criză, întreaga alienare a epocii moderne. Legile morale sunt legi divine, țin de acel telos exterior și trebuie integrate humusului social. Din punct de vedere economic, valori sacralizate de școala liberală și astăzi, precum individualismul, piața, concurența, libera inițiativă și altele au fost fructe ale concepției iluministe. Abordarea holistă a fost subordonată, dacă nu chiar abandonată, în beneficiul celor parțiale, uitîndu-se că "fiecare excelență se plătește cu o insuficiență"38 și că "chiar în clipa
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
contrariul"39. Dacă la antici polis-ul era atomul social, la moderni devine individul, chiar dacă și individul propovăduiește fraternitatea, întemeiată pe dragostea în și prin Hristos. Heraldul și fondatorul pozitivismului, al nominalismului și al subiectivismului în drept, ca premise ale individualismului, este considerat scolasticul franciscan, care a trăit în secolul al XlV-lea, William Occam. Ideile sale vor fi dezvoltate de Luther, bine consiliat se pare de cabalistul Reuchlin. Dar societatea nu a în-cetat să fie holistă. Considerînd biserica drept adunarea
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
gîndirii canonice în general. În același spirit, John Gray respinge "atavismele doctrinei liberale", considerînd-o "prost echipată în fața dilemelor perioadei postmoderne". Născută odată cu iluminismul, cu umanismul, aceasta ar perpetua o scamă din iluziile secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea: individualismul, universalismul, meliorismul, raționalismul, și altele. Se admite faptul că o societate care este unită numai prin relația impersonală a schimburilor de piață, așa cum este întrevăzută de Hayek și de alți gînditori liberali, este în cel mai bun caz un miraj
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
în spații concentraționare. Și Louis Dumont înțelege să studieze omul ca ființă socială. Subiectul ajunge la intersubieetivitate (Hegel, Sartre, Hussserl), nu poate trăi izolat. Dar societatea înseamnă mai mult decît intersubiectivitate. La polul opus, Max Weber devalorizează tradiția non-raționa-lă, cultivînd individualismul. Pentru a înțelege mai bine această dispută între individualism și holism, pentru a înțelege știința, cultura și civilizația modernă, ar trebui să ne înțelegem mai bine pe noi înșine și pe ceilalți, ca mod de gîndire, ca reprezentări, idei, valori
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
omul ca ființă socială. Subiectul ajunge la intersubieetivitate (Hegel, Sartre, Hussserl), nu poate trăi izolat. Dar societatea înseamnă mai mult decît intersubiectivitate. La polul opus, Max Weber devalorizează tradiția non-raționa-lă, cultivînd individualismul. Pentru a înțelege mai bine această dispută între individualism și holism, pentru a înțelege știința, cultura și civilizația modernă, ar trebui să ne înțelegem mai bine pe noi înșine și pe ceilalți, ca mod de gîndire, ca reprezentări, idei, valori, sau idei-valori etc. Știința modernă a început prin refuzul
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
însuși Iisus Hristos, Fiul, Cel de o ființă cu Tatăl ceresc. Este lesne sesizabilă in-versarea temei obișnuite a Fecioarei cu Pruncul, în eternitate, mama lui Dumnezeu fiind creația Sa și astfel apare odată ce și-a îndeplinit misiunea pe pămînt. Desigur, individualismul și comunitarismul sunt însușite diferit de la o cultură la alta. Astfel, în timp ce francezul se consideră om prin natură și francez prin hazard, germanul se simte mai întîi german și numai tra-versînd această calitate se simte și om mai apoi. Apartenența
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
Lumea îmbunătățită prin știință va fi regatul spiritului, "domnia fiilor lui Dmnezeu". Concepția lui Renan seamănă mult cu proiectele și teoriile lui Saint-Simon și Auguste Comte, față de care a avut însă tot timpul o atitudine condescendentă. Comunitarienii acuză faptul că individualismul ar fi degenerat în egocentrism, fă-cînd din individ o entitate suficientă sieși, ceilalți devenind dispensabili. Or, se afirmă că ceea ce unește ființele umane este mai important decît ceea ce le separă, iar virtutea ca și capital economic se vădește în relație
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
subordonează altele. O viziune globală, integratoare, va considera cele două abordări în interrelațic, determinare reciprocă, complementaritate necesară. Ar fi eronat să vezi tot binele de o parte doar și să plasezi răul de cealaltă. Atașamentul actual față de valorile liberale ale individualismului, umanismului, nu pot fi repuse în chestiune. Ceea ce este posibil și necesar, este o temperare a exceselor liberale, o rearticulare sau rearmonizare a elementelor dominante și celor dominate. Pentru aceasta, trebuie găsite expresii noi valorilor holiste refulate. Scientismul a putut
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
comunitare pe care ni le prezintă sociologia ultimilor ani sunt rețelele pe care le constituie indivizii. Chiar școala convenționalistă în economic, atît de critică față de naivitățile individualiste ale teoriei neoclasice, nu-și propune o reconstrucție teoretică pe alte baze decît individualismul metodologic. În ciu-da simpatiilor unor convenționaliști pentru Marx sau pentru Louis Dumont, holismul pare, o dată cu ei, definitiv înmormîntat. Avînd în vedere atît evoluția realității, cît și cea a teoriei, principiul lui Jeremy Bentham, potrivit căruia "Comunitatea este un corpus imaginar
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
și cea a teoriei, principiul lui Jeremy Bentham, potrivit căruia "Comunitatea este un corpus imaginar"46, pare bine fondat. Această lipsă de existență ontologică poate constitui și un dezavantaj metodologic. Dacă se au în vedere dificultățile pe care le probează individualismul metodologic și teoria alegerilor raționale în a face plauzibilă ideea că indivizii care au o existență mai puțin îndoielnică își determină alegerile în mod rațional, cum am putea imputa aceste enigmatice "alegeri raționale" unui subiect colectiv inexistent. Mai ales că
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]